Cronică
-
Istoria WW1 se combină cu fantasticul în Santinelele, doar pe FOCUS+
29.09.2025
Platforma de streaming FOCUS+ reunește seriale, filme și canale TV de calitate de care utilizatorii se pot bucura oriunde s-ar afla în Uniunea Europeană, iar unele producții vin cu un avantaj aparte: pot fi descărcate pe telefon sau tabletă și vizionate chiar și pe două dispozitive în același timp. Librăria VOD urmează să se mărească, adăugând la colecție în peste 30 de țări un foarte anticipat serial francez, Santinelele. Primele două episoade vor fi disponibile pe 29 septembrie, cu câte un episod nou lansat în fiecare zi de marți.
Războaiele mondiale, așa cum le cunoaștem, sunt deja întipărite în memoria colectivă ca evenimente tragice din trecutul rasei umane, un eșec major al politicii și societății vremurilor respective, de care tânjim să ne ?... citeşte
-
One Battle After Another, epopeea unei Americi fracturate
27.09.2025
Unul dintre cei mai importanți și originali regizori americani contemporani, Paul Thomas Anderson este recunoscut pentru poveștile puternice și personajele complexe, ale căror frământări existenţiale le examinează în profunzime. Titluri precum Boogie Nights, Magnolia sau There Will Be Blood au intrat deja în cultura pop, fascinând publicul prin forme narative diverse și abordări surprinzătoare ale temelor istorice și sociale. Fie că surprinde ascensiunea și decăderea industriei filmelor pentru adulți din California anilor ’70-’80 sau construiește un caleidoscop de traume interconectate ori investighează zorii capitalismului american, Anderson a privit de cele mai multe ori spre trecut.
Cu One Battle After Another, regizorul își îndreaptă atenția spre prezent... citeşte
Taguri:
Phantom Thread, Alana Haim, Regina Hall, Benicio del Toro, Paul Thomas Anderson, Eddington, Chase Infiniti, Sean Penn, Teyana Taylor, Licorice Pizza
-
O aventură plină de pisici și sclipici - Casa de păpuși a lui Gabby: Filmul
26.09.2025
Fie că ești o persoană care adoră pisicile sau preferi mai mult cățeii, nu ai cum să nu te îndrăgostești de personajele din Casa de păpuși a lui Gabby: Filmul, regizat de Ryan Crego – omul din echipa de animație a unor producții de referință ale genului precum Motanul încălțat, Kung Fu Panda 2 sau Shrek pentru totdeauna. Comedia fantastică pentru toată familia le reunește în distribuție pe Laila Lockhart Kraner în rolul protagonistei titulare și pe nominalizata la Oscar Kristen Wiig, în interpretarea unei antagoniste de tipul Cruella de Vil.
Acțiunea debutează în trecut, cu bunica Gigi construind casa de păpuși pentru micuța Gabby. Apoi suntem aruncați în prezent, când fata a crescut. În această nouă aventură plină de sclipici și magie, Gabby ple... citeşte
Taguri:
Puss in Boots, Kung Fu Panda 2, Shrek Forever After, Gabby's Dollhouse, Gabby's Dollhouse: The Movie, Kristen Wiig, Laila Lockhart
-
Sezonul 3 din Tulsa King, disponibil acum pe SkyShowtime
25.09.2025
Creatorul producției, Taylor Sheridan, mai are multe secrete de dezvăluit din universul unuia dintre cele mai apreciate seriale de acțiune și crimă ale momentului. Actorul principal Sylvester Stallone revine pentru a interpreta mafiotul inteligent, fermecător și amuzant pe care am ajuns să îl îndrăgim în primele două sezoane, iar Samuel L. Jackson face o apariție surpriză în distribuție, în rolul lui Russell Lee Washington Jr., un personaj ce va avea propria poveste în serialul spin-off Nola King, după ce se mută din Tulsa în New Orleans.
Finalul sezonului anterior îl găsește pe Manfredi din nou într-o încurcătură. Deși Chickie, fostul cap al familiei Invernizzi a fost ucis, iar clanul din Kansas City al lui Bill Bevilaqua a ajuns la pace cu Tulsa printr-un ... citeşte
Taguri:
Samuel L. Jackson, Sylvester Stallone, Tulsa King
-
Un basm despre iubire, natură și explorare – Legenda ursului alb
24.09.2025
Primul film de animație al regizorului norvegian Mikkel Brænne Sandemose a câștigat Premiul Amanda pentru Cel mai bun film pentru copii al anului și ecranizează un basm popular autohton. Scenariul se concentrează pe Liv, o tânără de 17 ani dintr-o familie de fermieri, nevoită să muncească de mică în loc să învețe să scrie și să citească. Ea trebuie să aibă grijă de bunicul și frații ei mai mici, hrănind pe cât posibil animăluțele din jurul casei, însă inima ei tânjește după un loc îndepărtat.
Animația de aventură pentru întreaga familie se deschide cu o carte de povești, iar publicul este introdus datorită naratoarei în drama reginei Eira. Ea și-a pierdut părinții în copilărie, apoi a primit mereu tot ce și-a dorit pentru a-i fi compensată... citeşte
Taguri:
The Polar Bear Prince
-
Mentalități învechite și nocive – Unu la sută indian
24.09.2025
Actorul-regizor-scenarist Szabolcs Hajdu continuă trilogia începută de Ziua lui Kalman cu o nouă comedie dramatică ce explorează natura umană prin intermediul conversațiilor și interacțiunilor dintre mai multe cupluri într-un singur spațiu: o casă. Unu la sută indian reunește aproape toți actorii din filmul anterior menționat (Imre Gelányi, Szabolcs Hajdu, Domokos Szabó, Orsolya Tóth) și le adaugă în distribuție pe Kata Petõ și Erika Tankó pentru a spune trei povești tragice despre neputința femeilor de a ieși din cercurile vicioase în care sunt captive.
Fie că vorbim despre datorii interminabile pentru achiziționarea a trei vapoare – o situație atât de absurdă că devine hilară –, egocentrism dus la extrem, alcoolism sau chiar violență domestică... citeşte
Taguri:
Erika Tankó, Kata Petõ, Kálmán-nap, Egy százalék indián, Orsolya Tóth, Domokos Szabó, Szabolcs Hajdu, Imre Gelányi
-
Regele, un body horror stilizat despre fotbalul american
22.09.2025
Probabil că, pe hârtie, realizarea unui film care combină formula peliculelor americane despre sport cu obsesia pentru performanță și elemente de body horror, produs de un maestru contemporan al thriller-ului psihologic, Jordan Peele (Get Out, Us), sună nemaipomenit. În realitate, însă, deși prestația actorilor principali, imaginea și coloana sonoră din Regele sunt solide, narațiunea devine din ce în ce mai haotică și incoerentă din cauza unor alegeri bizare, motivate mai degrabă de dorința de a șoca și înfricoșa cu orice preț.
Povestea îl urmărește pe Cameron Cade (Tyriq Withers), un tânăr quarterback (coordonator de joc în fotbalul american) promițător care, după ce este lovit în cap de un membru al unui cult sinistru, pare aproape de sfârșitul carie... citeşte
Taguri:
Julia Fox, Marlon Wayans, Him, Us, Get Out, Jordan Peele, Tim Heidecker, Tyriq Withers
-
La înmormântarea dușmanului din copilărie – Adio, ticălosule!
20.09.2025
Regizoarea-scenaristă Cécilia Rouaud prezintă o astfel de situație absurdă în cel mai nou film al său, comedia Adio, ticălosule!. În culori calde și cu o cameră dinamică, producția îl urmărește pe Étienne (Hakim Jemili) în încercarea de a-și repara problemele emoționale din copilărie pentru a nu mai fugi de responsabilități și a putea fi bărbatul pe care prietena lui Alice (Fanny Sidney) se bazează.
Filmul debutează cu una dintre secvențele dinspre final pentru a spori anticiparea: protagonistul se pregătește să spună un discurs de adio pentru prietenul lui din copilărie Jean-Pat, însă se pierde cu firea. Apoi filmul rulează înapoi pentru ca publicul să poată înțelege evenimentele nefaste ce au dus la acest moment fatidic. Totul începe atunci cân... citeşte
Taguri:
Alice David, Fanny Sidney, Hakim Jemili, Goodbye My Friend
-
Privind dincolo de prejudecăți – Dragoste fără cuvinte
20.09.2025
Cu un scenariu scris de Ana Lambru și dezvoltat dintr-un scurtmetraj lansat în 2023, Dragoste fără cuvinte reprezintă primul film de lungmetraj din România în care actori surdo-muți joacă alături de nume sonore ale industriei cinematografice precum Constantin Cotimanis. Deși integrează multe dintre clișeele filmelor romantice, în contextul de față acestea funcționează, pentru că arată că și indivizii cu deficiențe de auz pot și merită să trăiască astfel de povești tradiționale de iubire.
Mihai (Paul Diaconescu) este genul acela de „băiat rău” care sparge banii primiți de la tatăl său pe băutură, petreceri și fete. Adrian (Constantin Cotimanis, genial în rol) îl consideră „fiul risipitor”, însă dorește în continuare să îi predea lui con... citeşte
Taguri:
Eduard Iacovache, Jeni Ion, Constantin Cotimanis, Paul Diaconescu, Dragoste fără cuvinte
-
A Big Bold Beautiful Journey, o poveste bizară și incoerentă
20.09.2025
Titlul românesc este O călătorie însemnată, îndrăzneață, încântătoare, iar trailerul chiar creează așteptări și lasă impresia că vei urmări o dramă fantastică captivantă. Din păcate, însă, pelicula cu nume grele precum Colin Farrell, Margot Robbie și Phoebe Waller-Bridge pare că nu se hotărăște niciodată ce vrea să fie și înfățișează o narațiune stranie, inconsecventă, ce nu produce efectul scontat.
Regizorul Kogonada (care a mai colaborat cu Farrell și în distopia After Yang) propune un film cu potențial, care promitea multe încă din sinopsis. Doi străini, David (Colin Farrell) și Sarah (Margot Robbie), se întâlnesc din întâmplare la nunta unui prieten comun și, ghidați de un GPS cu tehnologie avansată, pornesc într-o călătorie în ... citeşte
Taguri:
After Yang, A Big Bold Beautiful Journey, Phoebe Waller-Bridge, Colin Farrell, Margot Robbie
-
Feminism vs. Misoginie - Situationship: Combinații, nu relații
20.09.2025
Publicul larg din România este cu siguranță familiarizat cu filme ca Miami Bici, Teambuilding sau Candidatul perfect. Ce au toate în comun? Sunt produse de Matei Dima și explorează teme de actualitate precum migrația, mediul corporatist și climatul politic. Chiar dacă uneori comicul este grotesc sau exagerat, esența nu se pierde niciodată. Unii pot alege să vadă dincolo de primul nivel și să înțeleagă comentariul acid din spate, alții preferă să se bucure de divertismentul de suprafață.
Acesta este și cazul Situationship: Combinații, nu relații, cea mai nouă adiție la portofoliul cineastului, cu un scenariu scris de Bromania în colaborare cu regizoarea Letiția Roșculeț (The Cave, Mirrors). Povestea se concentrează pe trei prietene (Irina Noapteș, Mihaela V... citeşte
Taguri:
Situationship: Combinații nu relații, Aida Economu, Daniel Nuță, Ștefan Iancu, Anastasia Florea, Mihaela Velicu, Irina Noapteș, Matei Dima
-
Creatorii La casa de papel revin cu un nou serial ingenios: Buncărul miliardarilor
19.09.2025
Prin amabilitatea Netflix, am putut urmări mai devreme primul episod și pot confirma că se ridică la nivelul așteptărilor, cu un final ce conține o întorsătură neașteptată, menită să țină publicul în priză de-a lungul întregului sezon. Álex Pina și Esther Martínez Lobato, creatorii show-urilor La casa de papel și Berlin, revin în prim plan cu această narațiune apocaliptică originală, ce promite dramă, spectacol și divertisment.
Episodul de debut introduce eficient problema protagonistului Max (Pau Simón). Printr-un montaj creativ, aflăm rapid cum a crescut alături de viitoarea lui iubită, Ane, și cum ea moare într-un accident de mașină provocat de Max, care se afla sub influența alcoolului și a drogurilor. În închisoare, acesta se transformă în... citeşte
Taguri:
Miren Ibarguren, Joaquín Furriel, Alícia Falcó, Carlos Santos, Pau Simon, Berlin, La casa de papel , Billionaires' Bunker
-
Un fel de Toy Story cu pantofi – Aventura tenișilor
19.09.2025
Cum ar fi dacă încălțările noastre ar exista ca ființe independente, cu propriile dorințe, frici și dezamăgiri? Cu o distribuție plină de rapperi ca Swae Lee și Quavo, care au contribuit și muzical, Aventura tenișilor, animația computerizată în regia lui Rob Edwards (Prințesa și broscoiul) și Christopher Jenkins (Cu toții la surf!) răspunde acestei întrebări prin povestea a doi frați scumpi și strălucitori ce își doresc să își trăiască viața complet diferit. Ea simte că vrea să existe în lumea reală și să muncească pentru un scop mai măreț, el speră să fie adorat, pus pe un piedestal și tratat regește.
Astfel, perechea de teniși Alchemy 24s se află la mijloc între Edson, un băiat cu visuri de a deveni un baschetbalist cunoscut, și Colec?... citeşte
Taguri:
Swae Lee, Quavo, Sneaks
-
Albastru infinit, un road movie distopic, plin de speranță, pe apele Amazonului
18.09.2025
Recompensat cu Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin în acest an, Albastru infinit se înscrie în categoria acelor pelicule care îți dau senzația că urmărești o fabulă. Protagonista, marginalizată de propria societate din cauza vârstei sale, pornește într-un drum plin cu obstacole, dar și presărat cu recompense, încercând să scape de regulile bizare ale unei lumi distopice. Este un film cu totul original, care, deși spune o poveste relativ simplă, se dezvăluie drept o critică socială subtilă și uneori absurdă, ce impresionează prin spiritul combativ al personajului principal, care își ia viața în propriile mâini.
Povestea o urmărește pe Tereza (Denise Weinberg), o femeie în vârstă care lucrează într-un abator ce procesează carne de croco... citeşte
Taguri:
Rodrigo Santoro, Miriam Socarras, Denise Weinberg, The Blue Trail
-
Suferința poate transforma eroii în monștri - Demon Slayer: Infinity Castle
18.09.2025
Cu o durată de peste două ore și jumătate, Demon Slayer: Infinity Castle arată publicului o nouă față a uneia dintre cele mai îndrăgite serii manga/anime din toate timpurile. Haruo Sotozaki (Naruto) se întoarce la cârma regizorală alături de scenaristul Hikaru Kondô, pentru o combinație explozivă de acțiune, suspans și lecții de moralitate. Animația pentru adulți lansează spectatorii în miezul situației tensionante fără prea multă introducere, ceea ce poate deruta potențialii fani noi ai seriei (cum a fost și cazul meu), însă durata lungă a filmului dă răgaz audienței să se familiarizeze cu numărul mare de personaje și conceptele utilizate.
Povestea principală se concentrează pe Tanjiro Kamado, un tânăr intrat în organizația secretă Demon Slaye... citeşte
Taguri:
Demon Slayer -Kimetsu no Yaiba- The Movie: Infinity Castle
-
Tata, un documentar intim despre violență și vindecare
12.09.2025
Nu este deloc ușor să întorci reflectorul către propria familie și propriile traume și să ai puterea de a le surprinde exact așa cum sunt, pentru a fi vizionate de o lume întreagă. Exact asta face Lina Vdovîi, de meserie jurnalistă de investigație și aflată la debutul regizoral cu un film extrem de personal, realizat alături de co-regizorul și partenerul ei, Radu Ciorniciuc. Cei doi au mai lucrat împreună și la un alt documentar puternic și relevant, Acasă, My Home, pentru care Lina a scris scenariul. Având premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Toronto anul trecut, Tata intră în cinematografe începând din acest weekend. Per ansamblu, este o emoționantă dramă de familie, ce abordează subiecte cât se poate de actuale și universale prec... citeşte
Taguri:
Pavel Vdovîi, Radu Ciorniciuc, Lina Vdovîi, tata
-
Bon Appétit, Your Majesty: Şeherezada, treci la cratiţă!
05.09.2025
Serialele sud-coreene au avut parte de o fulminantă creştere în popularitate în ultimul deceniu, iar Netflix nu a pierdut nici măcar o clipă pentru a-şi suplimenta oferta: pe platformă sunt zeci de titluri sud-coreene, iar recent s-a lansat şi Bon Appetit, Your Majesty, un serial care combină premisa din volumul lui Mark Twain Un yankeu la curtea regelui Arthur cu cea din colecţia de poveşti O mie şi una de nopţi, doar că "Şeherezada" nu mai spune basme, ci stă la cratiţă.
Pe scurt, o avem pe Yeon Ji-yeong (Im Yoon-ah), câştigătoarea unui concurs culinar din vremurile noastre, care este proiectată (nu contează cum) cinci secole în trecut, în timpul dinastiei Joseon, unde dă nas în nas cu regele Yi Heon (Lee Chae-min), personaj bazat pe cel mai notoriu tiran din ... citeşte
Taguri:
Bon Appetit Your Majesty
-
The Roses: totul e permis când dragostea se transformă-n război
29.08.2025
The Roses este tipul de film în care pare că orice se poate întâmpla între cei doi protagoniști ai săi: schimburi de replici directe și nemiloase, raci vii aruncați în cadă în timpul unei băi cu spumă și chiar incendierea a tot ce îi e drag celuilalt. Toate acestea arată cât de jos decade mariajul aparent perfect dintre Ivy și Theo Rose (a nu se confunda cu numele de scenă al cântăreței românce), subiectul principal al acestei comedii negre, însuflețită de prezența scenică magnetică a actorilor britanici Olivia Colman și Benedict Cumberbatch.
Povestea nu este una întru totul originală, ci se bazează pe romanul The War of the Roses / Războiul familiei Rose, scris de Warren Adler în 1981 și ecranizat opt ani mai târziu de către Danny DeVito, avându-i ?... citeşte
Taguri:
Allison Janney, Kate McKinnon, Andy Samberg, Zoe Chao, Jamie Demetriou, Ncuti Gatwa, Sunita Mani, Poor Things, The Favourite , Meet the Parents
-
Caught Stealing: un thriller palpitant, plin de energie
28.08.2025
După intensa dramă psihologică The Whale, în care Brendan Fraser interpretează magistral un bărbat obez retras din lume, regizorul american revine în atenția publicului cu un film mai ușor, mai haotic și plin de divertisment. Adaptat pentru marele ecran chiar de către autorul romanului original, Charlie Huston, publicat în 2004, Caught Stealing este captivant și bine ritmat, cu o distribuție mai mult decât potrivită și o muzică punk-rock ce reînvie atmosfera New York-ului de la finalul anilor '90.
În mod caracteristic cinema-ului său, Aronofsky alege să relateze povestea din perspectiva unui protagonist anxios, marcat de o traumă din trecut care i-a încheiat brusc cariera sportivă. Hank Thompson (Austin Butler), fost jucător de baseball în California și actual... citeşte
Taguri:
Brendan Fraser, The Batman, Elvis, Bad Bunny, Liev Schreiber, Vincent D'Onofrio, Yuri Kolokolnikov, Nikita Kukushkin, Regina King, Matt Smith
-
Rihanna e lidera grupului de „gardieni ai binelui” în Ștrumfii: Filmul
25.08.2025
Dacă până acum lui Smurfette, singurul ștrumf de sex feminin din celebra franciză, i-au dat glas cântărețele Katty Perry și Demi Lovato, a venit rândul Rihannei să poarte mai departe moștenirea acestui rol istoric, în Ștrumfii: Filmul. Cea mai nouă adiție a seriei îl are la cârma regizorală pe Chris Miller, nominalizat la Premiile Oscar pentru Motanul încălțat (2011), iar scenariul bazat pe banda desenată omonimă a artistului Payo a fost definitivat de Pam Brady, cunoscută pentru că a produs South Park. Cu așa nume mari implicate, e clar că animația combinată cu live-action va face cinste îndrăgitelor personaje.
Filmul pentru întreaga familie se deschide cu facerea universului, creat de patru cărți ce au ajuns vânate de o grupare de magicieni malefici. A... citeşte
Taguri:
James Corden, Rihanna, Smurfs
Articole 201 - 220 din 2085
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
Viasat Kino
22:00
|
Love Actually(2003)Pur și simplu dragoste
|
FILM CAFE
19:45
|
xXx: Return of Xander Cage(2017)Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage
|
CineMAX
23:00
|
Fight Club(1999)Fight Club - Sala de lupte
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
- Onslaught
- Crawlers
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă Cronică


