Regizorul Lotfy Nathan a pornit la drum ca documentarist și s-a făcut remarcat cu 12 O'Clock Boys, despre motocicliștii din Baltimore. Abia în 2022 a semnat un lungmetraj de ficțiune, Harka, cu care a ajuns în secțiunea Un Certain Regard la Cannes. Crescut în credința ortodoxă coptă, Nathan povestește în interviuri că ideea pentru The Carpenter's Son i-a venit de la tatăl său, colecționar de texte religioase vechi. Premisa este într-adevăr ofertantă: ce s-a întâmplat cu Iisus în cei aproape douăzeci de ani despre care Noul Testament nu spune absolut nimic? Din păcate, filmul nu aduce răspunsuri cu adevărat revelatoare.
Genericul de început anunță că evangheliile apocrife sunt scrieri ale primilor creștini, care descriu evenimente absente din cronologia Noului Testament, iar textul de la care pornește filmul este „Evanghelia copilăriei după Toma”, o scriere din secolul al II-lea. În acel text, un Iisus de cinci ani modelează douăsprezece vrăbii din lut într-o zi de sabat și le însuflețește bătând din palme, blestemă un copil care i-a stricat bălțile și îi orbește pe cei care îl acuză. La un moment dat, Iosif îl și trage de ureche. Din tot materialul ăsta, Nathan păstrează practic doar tensiunea dintre tată și fiu. Satana, în schimb, care ajunge să reprezinte motorul filmului, nu apare deloc în apocrif, iar regizorul a recunoscut că a introdus personajul mai târziu, după primele versiuni ale scenariului.
Povestea începe cu nașterea unui băiețel și cu fuga părinților din fața soldaților care aruncă nou-născuții în flăcări, apoi sare cincisprezece ani mai târziu. Familia trăiește ascunsă, se oprește într-un sat izolat, iar tâmplarul (Nicolas Cage) primește de lucru sculptând un idol pentru un templu păgân. Băiatul (Noah Jupe) este atras de o vecină mută, Lilith (Souheila Yacoub), și, mai ales, de un copil ciudat apărut de nicăieri (Isla Johnston), cu o înfățișare androgină. Curând, copilul începe să-l ispitească și îl macină cu o întrebare: cine este tatăl lui adevărat?
Cea mai mare problemă a filmului este că nu își asumă corect genul. Este promovat drept horror religios, dar nu sperie în niciun moment. În consecință, e mai degrabă o dramă psihologică, doar că una care nu impresionează prin tensiune și atmosferă: certurile dintre tată și fiu par că doar se repetă, sătenii amenință că vor veni după tânărul Iisus să-l pedepsească, dar asta nu se întâmplă niciodată, iar Satana continuă să-l amăgească cu fiecare interacțiune. Există o secvență în care copilul îl împinge pe Iisus peste un lepros, lucru care îi face pe restul sătenilor să se distanțeze de el, dar băiatul continuă să stea pe lângă acel personaj bizar de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Mai mult, odată ajunși în sat, acțiunea se blochează acolo și nu se mai întâmplă mai nimic notabil, în afară de momentele în care tânărul Iisus își descoperă puterile și începe să le folosească, vindecând leproșii și scoțând șerpi din gurile oamenilor. La o durată de 94 de minute, însă, filmul pare neobișnuit de lung.
Cât despre fidelitatea față de Biblie, lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere. Conform Evangheliei după Luca, Iisus e găsit în Templu la doisprezece ani și le spune părinților că trebuie să fie în casa Tatălui său, deja știind cine este. Filmul îl arată la cincisprezece ani neștiind nimic, iar regizorul a admis într-un interviu că este o inexactitate asumată de dragul poveștii și pentru că voia un actor de vârsta lui Jupe. La fel și cu locul: materialele de promovare plasează acțiunea în Egiptul cucerit de romani, deși regizorul a spus ulterior că este o greșeală strecurată în press kit și că, după ce a lucrat cu o istorică specializată în iudaismul antic, locul plauzibil ar fi undeva la sud-vest de Marea Galileei.
Nicolas Cage, care e și producător aici, este distribuit în mod greșit. Nu se transformă niciodată în Iosif, ci rămâne Cage cu perucă pe tot parcursul filmului, într-o distribuție de britanici și greci în care accentul lui american sună nelalocul lui. Noah Jupe, foarte bun în Honey Boy și în A Quiet Place, este forțat să rămână într-un registru de panică și ochi mari, fără prea multe nuanțe de jucat. FKA twigs nu prea are nici ea cu ce lucra, având câteva replici în tot filmul și un rol care o folosește mai mult ca prezență pasivă. Singura actriță care se remarcă este Isla Johnston (Beth Harmon copil în The Queen's Gambit), care construiește un personaj tulburător și acaparează ecranul ori de câte ori apare. Machiajul - cu tot felul de tăieturi pe față - o ajută, iar privirile ei pline de ură parcă contribuie la atmosfera stranie.
Din punct de vedere vizual, filmul pare că are tot ce-i trebuie: este turnat integral pe peliculă de 35 mm, filmat în Grecia (în Attica de Vest și în Creta), iar imaginea e semnată de Simon Beaufils, directorul de imagine de la Anatomie d'une chute. Doar că în a doua jumătate imaginea este atât de întunecată încât de multe ori nu înțelegi ce se petrece în cadru. Nathan a apărat alegerea invocând paleta noroioasă a picturilor religioase ale lui Rembrandt, dar argumentul ăsta nu ajută cu nimic când stai în sala de cinema și te chinui să distingi ce e pe ecran.
Presa locală din Grecia a relatat, în timpul filmărilor, că echipa a fost nevoită să schimbe una dintre locații pentru că Nicolas Cage fusese atacat de un roi de albine sălbatice într-o peșteră de lângă Megara. Astfel că actorul al cărui cel mai celebru moment de pe internet este „NOT THE BEES!" din The Wicker Man a fost atacat pe bune de albine. Îmi pare rău să o spun, dar ăsta este cel mai palpitant lucru legat de film. În rest, The Carpenter's Son nu prea convinge: e prea sumbru pentru publicul țintă al filmelor religioase și prea cuminte pentru cel care merge la filme horror. Rămâi cu senzația că ai văzut varianta personală a unui regizor despre ce s-ar fi putut întâmpla în copilăria lui Iisus, fără ca acea variantă să adauge ceva peste ce și-ar putea imagina oricare dintre noi.
