Cu un scenariu scris de Ana Lambru și dezvoltat dintr-un scurtmetraj lansat în 2023, Dragoste fără cuvinte reprezintă primul film de lungmetraj din România în care actori surdo-muți joacă alături de nume sonore ale industriei cinematografice precum Constantin Cotimanis. Deși integrează multe dintre clișeele filmelor romantice, în contextul de față acestea funcționează, pentru că arată că și indivizii cu deficiențe de auz pot și merită să trăiască astfel de povești tradiționale de iubire.
Mihai (Paul Diaconescu) este genul acela de „băiat rău” care sparge banii primiți de la tatăl său pe băutură, petreceri și fete. Adrian (Constantin Cotimanis, genial în rol) îl consideră „fiul risipitor”, însă dorește în continuare să îi predea lui conducerea firmei odată ce se pensionează, în ciuda faptului că mai are un fiu, pe Sergiu (Eduard Iacovache), fratele mai mic care încă de la naștere nu a fost capabil să audă. El, la rândul lui, s-a împrietenit foarte bine cu Alexia (Jeni Ion), o tânără surdă, dar ambițioasă și isteață. Spiritele se încing la birou atunci când șefii încep să suspecteze că cineva din interior lucrează să le saboteze încercarea de a achiziționa un brand mai mic.
Pentru a-l pune pe Mihai pe drumul corect, Adrian apelează la farmecul și seriozitatea Alexiei, care își acceptă rolul cu puțin mai mult entuziasm decât s-ar fi așteptat oricine. Clasica dramă băiat rău-fată cuminte se dezlănțuie, iar prejudecățile prietenilor și neînțelegerile din familie amenință să strice orice echilibru fin ar exista la nivel personal și profesional. Totul depinde de acea unică licitație pentru ca Mihai să nu îl dezamăgească definitiv pe tatăl său, iar Alexia, contrar așteptărilor, are ultimul as din mânecă.
Coloana sonoră variată potențează sentimentele fiecărei scene, alternând melodii cu versuri ca Nu mă duc la club (Theo Rose) sau muzica ritmată de discotecă, în limba engleză, cu instrumentaluri de vioară sau pian și melodii de dragoste. Aspectul comic al filmului iese la suprafață când te aștepți mai puțin, din replici absolut delicioase, adeseori livrate de Cotimanis sau Jeni Ion, iar interpretarea distribuției, deși pe alocuri robotică, emană naturalețe în special când vine vorba de actorii cu deficiențe de auz, aflați la debut. Chiar dacă produsul final ar fi avut mai mult succes fiind puțin mai șlefuit, Dragoste fără cuvinte își îndeplinește misiunea și reprezintă un pas important în peisajul cinematografic autohton, care, sper eu, va duce la o schimbare pe termen lung și la o mai mare deschidere spre incluziune.
Cel mai interesant aspect al filmului este familiarizarea publicului cu modul în care surzii percep lumea din jurul lor: ascultă muzică prin intermediul vibrațiilor, pot înțelege oamenii fără limbajul semnelor cu ajutorul unor dispozitive ce tranformă audio-ul în text, se folosesc de aparate auditive și pot uneori chiar vorbi. Cum spune Alexia foarte frumos, acesta e universul lor și nu cunosc altul. Ei nu se consideră diferiți, de acea pot face atât de multe lucruri. Singura deosebire este că unii aud și ei nu, la fel cum unii au părul blond și alții brunet.
