Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming

de Ştefan Dobroiu în 7 Mai 2026
"Fiecare generaţie funcţionează pe baza unui sistem de operare diferit", este concluzia unui studiu

Un studiu realizat pe 6000 de utilizatori din Statele Unite, Marea Britanie şi Australia a arătat că Generaţia Z, adică cei născuţi între 1997 şi 2012, nu mai are nicio loialitate pentru platformele de streaming, în sensul că 60% dintre respondenţi îşi activează şi dezactivează abonamentele la diverse platforme pe baza unui singur film sau serial. Pe scurt, respondenţii aşteaptă lansarea unui titlu interesant, îl vizionează, apoi anulează abonamentul pentru a nu mai plăti câtă vreme streamer-ul nu oferă noi filme sau seriale tentante.

În comparaţie, generaţiile mai vârstnice îşi activează abonamentul şi îl plătesc lună de lună chiar şi în perioadele când, din lipsă de timp sau din lipsa unor premiere tentante, nu petrec nici măcar un minut pe respectiva platformă de streaming. Studiul sugerează că Generaţia Z nu este doar mai cumpătată în ceea ce priveşte cheltuielile financiare, ci şi mai dispusă să depună un efort activ pentru a se proteja de cheltuieli inutile.

Totodată, studiul a arătat că această generaţie a încetat, în majoritate de 70%, să mai cumpere copii fizice pentru diverse albume, filme şi seriale. De asemenea, că nu mai este dispusă decât în situaţii extrem de rare să cumpere un joc video, preferând să apeleze la servicii ce oferă acces, pe bază de abonament, la o multitudine de astfel de jocuri.

Dacă platformele de streaming ar trebui să ia în seamă acest comportament neaşteptat al Generaţiei Z, pentru că sunt mari şanse ca tinerii de acum să-şi păstreze aceleaşi obiceiuri şi când înaintează în vârstă, studiourile de la Hollywood au un motiv de bucurie: Generaţia Z este cea mai dispusă să vizioneze un film în sala de cinema în weekend-ul premierei. Şansele ca un tânăr să cumpere un bilet la cinema pentru a vedea un film la premieră sunt cu 13% mai mari în comparaţie cu generaţiile mai vârstnice. Iarăşi, un comportament care se poate menţine în viitor, contrazicând tot mai multele opinii post-pandemie că "experienţa cinematografică este pe ducă".

Poate că numărul de participanţi la studiu, de aproximativ 6.000, pare mic, dar rezultatele au fost analizate de cercetători de la Universitatea Berkeley din statul american California, care le-au comparat cu statistici pe trei decenii ale IGN Entertainment, portal american vizitat lunar de aproape 500 de milioane de utilizatori. "[Studiul] este mai degrabă o hartă comportamentală şi nu doar dovada unei tendinţe. Timp de 30 de ani, IGN Entertainment a analizat comportamentele Generaţiei X, ale Milenialilor şi ale Generaţiei Z în ecosistemul nostru. Studiul confirmă că fiecare generaţie funcţionează pe baza unui sistem de operare diferit", a spus vicepreşedintele IGN Karl Stewart, citat de Variety.

Ca o glumă de final, dacă studiul s-ar fi realizat şi în România, Bulgaria sau Serbia, probabil că rezultatele ar fi fost extrem de diferite, având în vedere apetenţa regiunii pentru... piraterie.

Sursa foto: Hepta.

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells