Actorul-regizor-scenarist Szabolcs Hajdu continuă trilogia începută de Ziua lui Kalman cu o nouă comedie dramatică ce explorează natura umană prin intermediul conversațiilor și interacțiunilor dintre mai multe cupluri într-un singur spațiu: o casă. Unu la sută indian reunește aproape toți actorii din filmul anterior menționat (Imre Gelányi, Szabolcs Hajdu, Domokos Szabó, Orsolya Tóth) și le adaugă în distribuție pe Kata Petõ și Erika Tankó pentru a spune trei povești tragice despre neputința femeilor de a ieși din cercurile vicioase în care sunt captive.
Fie că vorbim despre datorii interminabile pentru achiziționarea a trei vapoare – o situație atât de absurdă că devine hilară –, egocentrism dus la extrem, alcoolism sau chiar violență domestică trecută cu vederea de către însăși victimă printr-un simplu „nu e atât de rău”, drama are ca punct de pornire o întâlnire între trei vechi prieteni. Unul dintre ei, cel interpretat de regizon, urmează să se mute cu soția în Mexic și a organizat cheful pentru a-și lua rămas bun. Însă femeia realizează încetul cu încetul că dorința ei este să rămână, în ciuda faptului că astfel îl rănește pe Andris (sau mai degrabă ego-ul lui).
La Rajmund se vede de la depărtare că prezintă cea mai arhaică mentalitate dintre toți. Grobian și arogant, el are impresia că le știe pe toate, deși a ajuns să își vândă corpul pentru a aduce bani în casă prin participarea la testări de medicamente și donații de plasmă. Totuși, asta nu îl împiedică să bea cu nemiluita, să își apere „dreptul” de a-și „îmblânzi” partenera când nu îi face voia sau să o înjosească pe Niki, iubita lui Árpi, pentru simplul fapt că e actriță și apare pe scenă dezbrăcată. De altfel, ea este și singura care are curajul să spună adevărului pe nume, tocmai din acest motiv devine ținta injuriilor sale.
Estetica complet alb-negru a producției pare să anticipeze un trend în cinematografia maghiară a momentului, un alt exemplu fiind chiar Growing Down, cel mai nou film în care cineastul joacă, având rol principal. Utilizarea acestor două nonculori simbolizează că lucrurile nu sunt doar în alb și negru, au nuanțe. De cele mai multe ori. Însă în cazuri legate de agresivitate, violență, manipulare și limitarea libertăților unor persoane pe care insistăm că le iubim, contrastul e mai puternic ca oricând, iar lucrurile devin destul de clare pentru cine are ochi să privească și minte să înțeleagă. Seriozitatea subiectului este însă presărată cu puțină comedie, care atinge apogeul atunci când cei șase află că dragul lor prieten recent decedat nu are nici măcar un atom maghiar în el: în schimb este unu la sută indian.
Muzica care se aude mereu din căștile lui Zsuzsi exprimă cu succes ideea întregului film: toți oamenii, în special bărbații, cred că lumea se învârte în jurul lor. Dar camera obiectivă dă publicului răgazul să se familiarizeze cu fiecare personaj, cu sentimentele lui amplificate de prim-planuri și cu dorințele sale, pentru a-și forma astfel propria părere nepărtinitoare despre cei implicați. Când Zsuzsi se dedublează, o parte din ea rămânând acasă, iar cealaltă parte fiind trasă cu forța de Andris spre taxiul care pleacă la aeroport, nu putem decât să ne întrebăm: cât de greu este să ne urmăm propriile visuri, nu pe cele impuse de alții?
