Turismul sexual, făcut cunoscut la Cannes

de Gloria Sauciuc in 18 Mai 2012

Citeşte şi

Citeşte toată corespondenţa de la Cannes 2012

Paradise: Love, în regia lui Ulrich Seidl, a avut joi premiera mondială la Cannes, aducând pe ecran un subiect cu premisă şocantă, tratat însă cu umor şi atitudine tandru-detaşată, deloc sentenţioasă faţă de personaje. Pe plajele din Kenya sunt supranumite "Sugar Mamas": femei din Europa care caută băieţi din Africa dispuşi să se prostitueze pentru bani. Teresa, o austriacă trecută de 50 de ani şi mamă a unei fiice la pubertatea, călătoreşte şi ea în Kenya. Trece de la un gigolo la altul, de la o dezamăgire la alta, până când trebuie să recunoască: dragostea e o marfă care se cumpără şi se vinde. Paradise: Love spune cu umor povestea turismului sexual, cu femei de vârsta a treia şi bărbaţi tineri, cu Europa şi Africa, cu exploataţi şi exploatatori.

După o primă secvenţă care mi-a amintit de ciclul picturilor negre ale lui Goya, în care Ulrich Seidl arată într-o succesiune de planuri detaliu o grupă de bolnavi cu sindrom Dawn distrându-se la maşinuţe într-un parc de distracţii, sub privirile protagonistei - asistenta socială Teresa (Margarete Tiesel) - filmul începe să te fure. Chiar într-o liniaritate a scenariului, lipsită de articulaţii dramaturgice dinamizante, povestea tristă, amuzată şi deocheată te prinde. Secvenţele erotice, cu femei în vârstă şi supraponderale, nu au nimic grotesc.

Ulrich se relevă ca un bun stilist, prin capacitatea de a umaniza şi trata hazliu secvenţele, făcându-nepărtaşi ai intimităţii unor amanţi atipici - tineri de culoare şi femei de vârsta a treia, fără a cădea în naturalist sau repulsiv. Filmul are cel puţin două cadre care amintesc de estetica hiperrealistă a lui David Lachapelle. Lonely Doll al lui Lachapelle, e o Teresa în căutarea iubirii.

Nu lipsesc din film aşa-numitele "tablouri Seidl" - cadre precis compuse cu oameni care privesc în aparatul de filmat. Un bărbat de culoare, în toată goliciunea lui ne priveşte în timp ce fumează. Tablourile Seidl (numite aşa după primul scurtmetraj al regizorului, One Forty, 1980) au devenit o caracteristică a cinematografului austriac, fiind preluate şi de alţi regizori de documentare şi de ficţiune.

Revenind la subiectul filmului, poveştile din Paradise: Love pornesc de la observaţii directe. "Beach Boys" există în realitate pe plajele din Kenya. Sunt tineri africani, ce lucrează pe plaje vânzând brelocuri, excursii, safari-uri, dar care caută şi femei europene drept partenere de sex. Mulţi vorbesc fluent germană, engleză sau franceza. Pentru serviciile lor sexuale primesc bani sau cadouri scumpe, de pildă o motocicletă, o maşină sau o casă. Visul multora e să locuiască în Europa. Sugar Mama e numele folosit de către kenieni pentru o femeie albă care îi "întreţine". Astfel, aceştia fac din prostituţie un mijloc de trai. Mzungu Kiss (Mzungu=om alb) e sărutul franţuzesc pentru kenyeni, fiind acolo la fel de puţin răspândit ca şi cunilingusul.

Paradise: Love, ca şi Dog Days şi Import Export spun poveşti pornite de la observaţii şi experienţe personale. "Desenăm pe marginea unei realităţi, şi o reinventăm în acelaşi timp", spune regizorul la Cannes.

Cât priveşte femeile europene portretizat în film, "fişa postului" pentru actriţa Margarete Tiesel a fost foarte pretenţioasă: o femeie de peste cincizeci de ani, care să nu se conformeze idealului occidental de frumuseţe - adică să fie supraponderală, să poată filma scene nud, să poată improviza scene şi să fie autentică în faţa camerei de filmat, şi să se îndrăgostească de aceşti tineri de culoare. Regizorul a căutat-o timp de peste un.

Un regizor austriac iconoclast, Ulrich Seidl (Good News, Dog Days, Import Export) are de mai mult timp în pregătire proiectul trilogiei Paradise. O trilogie pentru care Seidl a petrecut patru ani şi a filmat peste 80 de ore. Trei lungmetraje, trei poveşti cu trei femei din aceeaşi familie. Primul din trilogie concurează în aceste momente pentru cel mai important trofeu european din industrie Palme d'Or.

"Înainte de filmări am avut mai multe opţiuni - Caraibele, Republica Dominicană - şi acolo se practică turismul Sugar Mama. însă am ales Africa pentru că m-au interesat tensiunile sociale, rănile din vremea colonialismului European. Africa m-a vrăjit: cu varietatea şi cu contradicţiile ei, cu ororile şi cu frumuseţile, cu sărăcia şi cu bogăţia care vine din turism (care e de fapt un colonialism actualizat). E un continent care te inspiră la nesfârşit - inclusiv vizual", spune Ulrich Seidl.

Margarete Tiesel şi actorii neprofesionişti:

Actriţa de 53 de ani a început studiul actoriei la Mozarteum în Salzburg, Austria, şi apoi a jucat în piese de teatru în Germania - la Dortmund, Freiburg, Stuttgart, Frankfurt Schauspielhaus şi la Graz, unde locuieşte. Paradise: Love este primul ei rol major de cinema.

Peter Kuzungu joacă rolul lui Munga, iubitul Teresei. Ulrich Seidl l-a găsit pe Peter lucrând ca gigolo lângă Mombasa. Paradise:Love este filmul său de debut. "Cea mai ciudată scenă a fost atunci când eram cu Sugar Mama de faţă cu soţia mea. M-am simţit stânjenit", declară Kuzungu. Însă în realitate, acest Beach Boys cu şuviţe are două soţii: una africană, una germană. Acum cinci ani, la Mombasa, el s-a căsătorit cu o Sugar Mama; ea i-a cumpărat o casă în Mwtapa cu banii ei, plus o maşină cu care şi-a câştigat traiul ca şofer. Acum doi ani s-au despărţit: gata cu banii, gata şi cu maşina. Acum Peter Kuzungu s-a întors de unde a pornit. Până la următoarea Sugar Mama.

Gabriel Nguma Mwarua e Gabriel, primul gigolo cu care Teresa se încurcă: născut într-un sat îndepărtat, tânărul de 22 de ani locuieşte în Malindi la bunica lui. El este un alt gigolo, şi totuşi e îndrăgostit de o fată kenyană care merge la o şcoală particulară, şi care nu ştie nimic de relaţiile lui cu femeile din Europa. Până acum au fost trei, una din Anglia şi două din Germania. Una avea peste 60 de ani.

Carlos Mkutano, cunoscut şi ca Wolf, joacă pentru prima dată în rolul lui Salama. Tânărul de 30 de ani lucrează ca Beach Boy pe coasta Kenyei, vinde safari-uri turiştilor. A locuit în Germania timp de patru ani cu o Sugar Mama şi cu cei patru copii ai ei. Mândru că e african, e mândru şi că a fost în Europa şi că s-a întors acasă. Cea mai grea scenă:"Să mă dezbrac şi să mă sărut în faţa tuturor".

Ulrich Seidl, născut în 1952, locuieşte în Viena. Documentarele sale, "Good News", "Animal Love" şi "Models" au câştigat numeroase premii. Werner Herzog l-a numit pe Ulrich Seidl unul din cei 10 regizori preferaţi ai săi, spunând despre "Animal Love" că "Niciodată în istoria cinematografului nu am mai avut ocazia să mă uit direct în iad". Primul lungmetraj de ficţiune al lui Seidl, Dog Days, a câştigat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Veneţia din 2001. În 2003, regizorul a fondat Ulrich Seidl Filmproduktion, unde a produs Import Export, cu premiera în competiţia de la Cannes în 2007. Seidl a continuat cu Paradise Trilogy: Paradise Love, selecţionat în competiţia canneză, Paradise Faith, Paradise Hope, trei filme în patru ani. Acum, regizorul continuă cu un documentar care explorează oamenii şi felul cum aceştia relaţionează cu subsolul caselor în care trăiesc - In the Basement va avea premiera în 2013.