Mel Gibson nu se salvează cu The Beaver

Al treilea lungmetraj regizat de Jodie Foster, The Beaver, a fost prezentat în afara competiţiei la Festivalul de Film de la Cannes, marţi, la Grand Théâtre Lumière, şi văzut de aproximativ 2000 de oameni (nu toate locurile au fost ocupate). Fiecare din cei 2000 de spectatori a mers, mai mult ca sigur, cu o doza de îngăduinţă faţă de această dramedie.

S-o recunoaştem, primele două filme regizate de Jodie Foster nu au adunat prea mulţi lăudători, iar - dacă te uiţi pe afişul de la The Beaver - ridici sprânceana văzându-l pe Gibson cu mâna băgată în partea posterioară a unei păpuşi de pluş sub formă de castor. Mai mult, The Beaver distribuie în rol principal o persona non grata astăzi la Hollywood, pentru violenţa domestică (faţă de prietena Oksana Grigorieva, cu care are o fiică, Lucia) şi remarci antisemite: Mel Gibson. Cu câteva ore înainte de prezentarea pe covorul roşu, Gibson a fost fotografiat fără tricou şi cu cureaua desfăcută la balconul hotelului Eden Roc din Cap d'Antibes.

Trei nume importante figurează pe posterul filmului The Beaver - Jodie Foster (în calitate de regizoare şi actriţă), Mel Gibson şi Jennifer Lawrence, nominalizată anul acesta la Oscar. Mai mult, Gibson are un rol greu, cel al unui bărbat cu personalitate bipolară, însă reuşeşte să atragă atenţia asupra sa prin interpretare. La conferinţa de presă de la Cannes au fost prezente doar Jodie Foster şi scenarista Kyle Killen. Mel Gibson a preferat să nu dea ochii cu jurnaliştii, dar a păşit pe covorul roşu marţi seară (foto în galeria acestui articol). Întrebată dacă filmul i-ar putea salva lui Mel Gibson imaginea şifonată, Foster a spus la Cannes că "realizarea de film te face să priveşti mai adânc în tine însuţi şi la oamenii din jurul tău şi la consecinţele a ceea ce ai făcut, ceea ce are o finalitate cathártică,  terapeutică". Foster ţine să sublinieze că Gibson "a fost gata să se arate în film trecând prin această luptă, ceva cu care a avut de-a face chiar el în viaţa reală".

Gibson joacă rolul directorului unei fabrici de jucării falimentare. Este depresiv. Nu mai poate comunica deloc cu familia lui, soţia îl părăseşte. La un moment dat încearcă să se sinucidă, dar o jucărie sub forma unui castor pare că i se adresează, şi din acel momet e de nedespărţit de Castor, putându-se exprima doar prin intermediul lui (cu un accent diferit, australian). Gibson portretizează fără cusur drama personajului său, se arată chiar foarte îndemânatic în mânuirea păpuşii, iar spectatorul poate fi surprins de idee - alter-ego-ul curajos al personajului transferat într-o păpuşă; dar filmul dovedeşte naivitate de suficiente ori încât spectatorul să plece cu acelaşi aer condescendent faţă de un film regizat de Foster, dar mai ales cu un Gibson repudiat în ţara lui în rol principal. Un exemplu de element care pur şi simplu dă prost în film este faptul că Domnul Castor devine un Chucky care atentează la viaţa personajului jucat de Gibson. Şi mai prost dă în film modul în care protagonistul scapă de păpuşă.

Pledoarie pentru Mel Gibson

Jodie Foster: "Nu pot scuza comportamentul lui Mel. Doar el poate da o explicaţie. Dar îl cunosc, mi-e prieten de mulţi ani, şi e poate cel mai iubit actor de la Hollywood. Pot petrece ore întregi cu el la telefon vorbind despre viaţă. Iar el este o persoană complexă, şi-i apreciez complexitatea şi cum se răsfrânge aceasta asupra muncii lui".

"A dorit să facă pasul acesta şi să meargă înăuntrul său, să se expună şi să vorbească despre un subiect pe care îl cunoaşte atât de bine, luptând, dorind să se transforme".

Referindu-se la faptul că Gibson portretizează un om vulnerabil, Foster îşi continuă pledoaria şi spune că ştie că Gibson este mândru de film şi că vrea ca oamenii să vadă acea latură a lui.

Ca o concluzie, The Beaver nu este filmul suficient de percutant ca să poată schimba opinia publică despre Mel Gibson. Rolul reconfirmă talentul lui Gibson, de care nimeni nu se îndoia în fond, dar nu reuşeşte să spele păcatele actorului, din cauza unei superficialităţi şi naivităţi ale scenariului şi regiei. Filmul se vrea autoironic, dar nu reuşeşte să fie atât de inteligent.