Michael Sheen: "Woody Allen nu vrea de la actor să dea indicii subtile spectatorilor"

L-am întâlnit pe Michael Sheen, unul dintre cei mai talentaţi actori din noua generaţie de actori britanici, la Cannes, cu ocazia lansării filmului Midnight in Paris, al lui Woody Allen. În interviul acordat Cinemagia a vorbit despre regizor, dar şi despre rolurile sale atât de diferite. De la roluri ca Tony Blair sau David Frost, la cel de lycan sau de vampir în Twilight, la personajul bizar din TRON: Moştenirea. În Midnight in Paris a jucat alături de Carla Bruni şi de actuala iubită, Rachel McAdams, rolul unui intelectual pedant, cu răspunsuri la orice întrebare.

Cum e lucrul cu Carla Bruni?
Este foarte şarmantă. Atunci când filmezi, ai mult timp între filmări şi stai de vorbă cu oamenii, aşa că am stat de vorbă cu ea. E şarmantă şi plină de căldură, ţinând cont că e în acelaşi timp şi prima doamnă a Franţei. A călătorit în China. şi cu siguranţă vezi foarte multe într-o vizită oficială. Deşi a fost agitată în timpul filmărilor, a jucat bine.

Dar cu Woody Allen?
Partea frumoasă e că eu am crescut cu filmele lui Woody Allen, aşa că la filmări parcă auzeam o voce care îmi spunea "Sunt într-un film de Woody Allen", şi asta un pic mă încurca! A fost grozav să facem filmul la Paris, noi asociem probabil pe Woody Allen cu New York-ul, dar e ceva copleşitor să filmezi cu Woody Allen la Paris.

Aveţi dumneavoastră înşivă calităţi legate de pedanterie, asemenea personajului dvs.?
Da, ca de exemplu faptul că sunt pedant! Cred că atunci când joci într-un film te joci pe tine însuţi, iar dacă ajungi să te distanţezi de personajul pe care îl joci pentru că, de exemplu, îţi displac însuşirile lui, atunci jocul tău devine slab. De aceea e plăcut să joci personaje care nu se împiedică de regulile în care ne împiedicăm fiecare din noi. Aşa că atunci când ştiu ceva şi mă simt confortabil să spun ce ştiu, îmi place să mă exprim în faţa altora. Aşa că, da, creez o conexiune cu personajul meu.

Aţi spus că a fost interesant de discutat cu Carla Bruni politică. Personajele dumneavoastră au legătură cu politica. Sunteţi interesat de politică?
Nu mai mult decât sunt interesat de orice alt subiect. Politica pentru mine e cu "p" mic, e vorba de politica de zi cu zi, dar prin rolurile mele (Tony Blair, David Frost în Frost Nixon) am jucat personaje politice. E fascinantă, într-un amestec deopotrivă de public şi privat, linia care separa cultura pop de politică. De exemplu, Carla Bruni care vine din lumea muzicii (interpretă) şi acum e o figură politică.

Vă place să jucaţi personaje reale, ca David Frost, sau să vă constituiţi, de la zero, propriile personaje?
Încă mai cred că joc un amestec între personajele mele şi personajele reale. Fiecare personaj e o parte din mine. E foarte dificil de jucat un personaj inspirat din realitate. Atunci când creezi un personaj de la zero, nimeni nu îl cunoaşte şi nu are aşteptări de la el, însă atunci când cineva există - deja presiunea e mult mai mare. Nimeni nu ştie câtă muncă implică a crea un asemenea personaj, de la câteva luni la un an întreg. Iar atunci când se termină filmările, e greu să scapi de acel personaj în pielea căruia ai intrat.

Cum a fost rolul tău din Twilight?
Actoria e un act al imaginaţiei, scenariul există, dar până la urmă totul ţine de imaginaţia ta, care zboară şi te duce în tot felul de locuri. Şi e captivant. Iar în tradiţia filmelor cu vampiri, e grozav să ajungi să spui: Hei, ăsta e vampirul meu!
 
Începeţi să vă adresaţi unui public tot mai tânăr!
Da, am găsit aşa ceva în cărţile fiicei mele, e grozav să văd că ceva din ceea ce fac eu poate fi interesant pentru ea. Cred că personajele din film se pot asemăna cu multe fete la adolescenţă, iar asta le dă aerul romantic şi strălucirea asta. Dar sunt mai multe lucruri legate de adolescenţă. Fiecare generaţie are în arte asemenea modele.

Aveţi fani adolescenţi?
Da, acum da, după Twilight şi Alice in Wonderland. E un public nou, doar nu era să am fani adolescenţi după Frost Nixon!
 
Cum este Woody Allen ca regizor, modern sau dimpotrivă, nostalgic şi de şcoală veche?
Mi se pare curios de tradiţional. Nu e deloc interesat de subtext, de toată şcoala de actorie post-freudiană, care spune cu totul altceva decât e rostit prin vorbe. Woody nu e deloc interesat de asta, nici de subtext. Vrea de la actor să joace rolul, nu să dea indicii subtile spectatorilor că s-ar mai întâmpla ceva. Eu nici nu ştiam că personajul meu are o aventură până la sfârşitul filmărilor! Până şi ideea asta, că tu, ca actor, nu îţi cunoşti personajul, e foarte tradiţională! E un mod diferit de a filma, foloseşte cadre lungi, şi e şi scenarist. Îţi cere să respecţi scenariul, dar şi să improvizezi, mereu te întreabă dacă eşti sigur că spui ce trebuie. Asta dă viaţă filmului, îţi cere "Spune orice!". Şi e o senzaţie eliberatoare. Dar cum spuneam, e cel mai greu să joci un personaj real. Personajul însă, într-un film de Woody Allen, e revelat de ce se întâmplă şi în alte scene, nu prin caracterul actorului.

Dacă ai folosi o maşină a timpului, cu ce regizori ai lucra? Ce sfat i-aţi cere?
Cu Fellini. Şi Kurosawa. Dar Fellini, pentru mine, e cel mai mare regizor al tuturor timpurilor, pentru că surprinde atât viaţa reală cât şi viaţa într-un vis, e un artist al filmului precum Monet şi Caravaggio în artele plastice, e şi emoţionant, şi amuzant, şi înspăimântător, şi straniu. Şi Fellini a fost aşa. Ce sfat aş lua de la el? Să fiu curajos, să nu am limite a ceea ce pot să fac în film. Iar Kurosawa, pentru cât de bine ştie să folosească ploaia în film.

Sunteţi pretenţios când vine vorba de proiecte de film?
Îmi place să variez genul de filme în care joc. Atunci când primesc un scenariu şi mă simt implicat în poveste, iar personajul mi se potriveşte şi îl simt ca o extensie a mea, şi învâţ de la el.

Nu contează banii?
Doamne, nu! Dacă ar conta banii, nu aş mai face genul ăsta de filme. Într-adevăr, filme ca Twilight sau Tron au buget mare, dar nu îmi place în mod special să joc în ele.

Revenind la Woody, îţi dă multe indicaţii pe platou?
Cred că mai mult decât la orice alt regizor, există la Woody multe poveşti, mituri şi legende despre modul în care lucrează. Este surprinzător cât de direct este implicat, are un simţ profund al ritmului într-o scenă, reuşeşte să spună actorului: "Uite, dacă faci doar o mică pauză în faţa acelui cuvânt, o să fie amuzant". Este uimitor, Woody Allen e un maestru al timingului comic. Este şi foarte clar cu privire la ceea ce vrea, la dinamica personajelor. Cred că e mai interesat să creeze situaţii şi contexte, să creeze o dinamică a personajelor, nu neapărat să creeze scene comice sau replici amuzante. Personajul lui Woody Allen este unul inteligent, dar plin de dubii, şi îşi sabotează inteligenţa prin faptul că oscilează. Fiind înconjurat de oameni cu opinii puternice, se creează situaţii comice. Dacă te vede că faci prea multe sau vrei să fii interesant, îţi zice: "Nu, fii mai simplu".
 
Ţi-a plăcut personajul tău?
Nu este treaba mea să judec personajul, trebuie doar să-l joc şi să o fac cinstit. Nu este treaba actorului să-i placă sau displacă personajul. Şi oricine e generos, împărtăşind experienţa lui, e un tip plăcut, nu?