Isabelle Huppert, în rol de româncă excentrică

Spune replici în română în filmul My Little Princess  pentru că joacă rolul excentricei românce Irina Ionesco, mama celui mai tânăr model Playboy. Eva Ionesco, fiica ei,  poza în celebra revistă pentru adulţi la 11 ani, la îndrumarea mamei.  Deşi Irina Ionesco trăieşte încă, la Paris, Isabelle Huppert nu şi-a cunoscut personajul. Şi asta pentru că relaţiile dintre regizoare, Eva Ionesco şi mama ei, au loc doar prin intermediul avocaţilor. Fiica fotografei Irina Ionesco, Eva, a devenit la vârsta de 5 ani modelul favorit al mamei sale. Pozele erotice făcute de Irina Ionesco fiicei sale au fost sursă de controverse din primul moment în care au fost publicate, în anii '70, şi până azi - când regizoarea se află în proces cu mama ei, pentru recuperarea pozelor. De mai multe ori poliţia a descins în casa Irinei Ionescu pentru a recupera negativele respectivelor poze, dar fără succes.

V-a fost greu să jucaţi personajul?
 Nu, deloc, pentru că nu mi s-au spus multe despre mama ei. Pentru mine a fost pur şi simplu o poveste de ficţiune, ea [Eva Ionesco - n.red.] mi-a arătat câteva poze. Dar nu am discutat în amănunt problema. Nu am vrut să mă implic în asta, existând o discreţie reciprocă între noi, deşi am copiat unele detalii de aparenţă ale mamei care trebuiau să contureze personajul . E ca o poveste, cu unele stereotipii precum prinţesa, zâna sau vrăjitoarea. Pentru ea [Eva Ionesco - n.red.] e un catharsis. Dar pentru mine, e doar un rol. Mama e un personaj foarte extravagant, o personalitate multiplă, e iubitoare dar e şi un monstru. Nu realizează ce face, îi spune fetei "Dezbracă-te" de parcă i-ar spune "Du-te la culcare." Mi-a plăcut să joc personajul ei în felul ăsta, cu accent pe latura ei inconştientă.

 Ce căutaţi în rolurile pe care le jucaţi?
 Caut, de fapt, ceea ce găsesc. Nu caut ceva anume când joc un rol. Este imaginaţia mea.
   
  Dar cunoşteaţi personajul?
  Auzisem, dar nu eram familiarizată.

 Ce credeţi despre pozele mamei Evei Ionesco ca act artistic?
 Pentru mine, era vorba de o proiecţie estetică a eului prin intermediul imaginii fetiţei, Eva era o fetiţă blondă şi adorabilă. Însă mama nu realiza că merge prea departe, şi de fapt îşi afecta copilul. E ceva dramatic ca o fetiţă să pozeze nud. Iar filmul este o replică justă a ceea ce mamă a făcut. Filmul este răspunsul la poze. Regizoarea a avut o reacţie artistică la ceea ce s-a întâmplat între ea şi mama ei.

Fetiţa conştientizează că face ceva greşit?
Fetiţa a găsit limitele în ea însăşi: nu, nu e bine să se dezbrace Deşi are ceva de Lolita în ea: îi place să fie privită. Dar vrea să fie ea însăşi, în acelaşi timp.

 Aţi jucat multe roluri de mamă unul după altul, aţi căutat asta?
 Toata "seria" de mame, inclusiv rolul din filmul care se petrece în Cambodgia, ilustrează mai multe posibilităţi de a fi mamă: una iubitoare, una ataşată de copii, una care îi abuzează. Da, am jucat mai multe roluri de mame, dar în contexte diferite. Aici e vorba de relaţia mamă-fiică, poate un exemplu universal. Mama simte că fiica e o prelungire a ei însăşi, se vede pe sine copil. În plus, e vorba şi de o ambiţie artistică: imaginea copilului e una ideală pentru fotografia de artă.

 E diferit lucrul cu regizorii debutanţi comparativ cu maeştrii consacraţi?
 Desigur e diferit, dar odată ce am acceptat să fac filmul am ales să am încredere în ei. În fiecare film îţi inventezi limbajul, fiecare dată e prima dată. Îmi place să fiu "martorul" regizorului, mai ales dacă rolul e puternic. Şi e ceva interesant să te reinventezi.

A trebuit să-i scrii lui Brillante Mendoza?
Nu, pentru că l-am întâlnit atunci când eram preşedintele juriului la Cannes acum doi ani, şi l-am premiat. Dar în cele din urmă, mai târziu, ne-am întâlnit întâmplător în Brazilia.

Dar e o alegere îndrăzneaţă, pe care nu mulţi actori de calibrul dumneavoastră ar fi făcut-o.
Da, dar Brillante e un regizor bun. Status contra status. Nu aveam de ce să refuz. Era dificil datorită condiţiilor de filmare, se filma în junglă, era dur, noi jucând ostateci răpiţi de terorişti. Era aproape ca un documentar, deşi e un film de ficţiune, dar foarte aproape de fapte reale care s-au întâmplat pe teren.

 Ca mamă a unei actriţe, credeţi că gesturile mamei Evei sunt o formă de exploatare a copiilor?

Fetiţa este tratată ca un nimeni, şi se pare că mama nu înţelege exact ce face de fapt. Puteţi s-o spuneţi şi aşa, dar filmul e ceva mai complex. Însă "exploatare" nu este cuvântul potrivit. Doar Eva ar trebui să răspundă la întrebarea asta. Eu insist pe latura inconştientă: mama crede că îşi iubeşte copilul.

 Dacă sunteţi pasionată de fotografie, care e ultima expoziţie pe care aţi realizat-o?
 Nu sunt colecţionar de fotografii, dar am expus imaginile cu mine realizate de diverşi fotografi. Şi eu apar diferit în fiecare poză: care dezvăluie mai degrabă personalitatea fotografului decât personalitatea mea. De fiecare dată când vizitez o ţară fac acolo fotografii, aşa că am ajuns să fac poze stranii cu fotografi coreeni, de exemplu.

Aţi avut vreun personaj care să vă bântuie? Să nu îl puteţi lăsa în urmă?
Nu, şi nici nu îmi dau seama cum ar putea fi. Iau personajele cu mine peste tot, sau nicăieri, după cum trebuie.

Atunci când aţi jucat rolul mamei, ce sentimente aţi avut?
M-am simţit bine! Am folosit o voce neutră, am vrut să am acel gen de neutralitate - să zicem, nevinovăţie. Şi mai erau costumele, şi alte accesorii care duceau la anumite epoci (de pildă, peruca blondă). Nu am avut ceva specific în minte, dar te modelează şi costumul în mai multe aspecte.

 Cum a fost să lucrezi cu actriţa româncă?
 De fapt, acum e franţuzoaică adevărată.
    
 Ce amintiri legate de România aveţi?
 Da, anul trecut, când mi-am prezentat expoziţia amm fost în România. Şi am văzut mai multe filme româneşti. Mi-a plăcut "Moartea domnului Lăzărescu", şi am mai văzut la Paris un documentar "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", un film extraordinar. Şi mi-au plăcut multe în România. Mi-ar plăcea să fac un film acolo.
     
 Despre?
 Nu ştiu. Aştept o invitaţie!

 Dar despre lucrul cu fetiţa?
 A fost perfect, are multă tărie, nu pare să fie surprinsă de ceea ce face. Are puterea aceea interioară şi poate să ajungă foarte departe. A fost responsabiă în ceea ce a făcut şi e o actriţă adevărată: a stabilit cu claritate limitele dintre ficţiune şi realitate. E drăguţă şi dulce.

V-aţi gândit să puneţi accent pe teatru sau pe cinema?
Fac mai multe filme decât piese de teatru, dar sunt mulţumită de ceea ce fac. Am lucrat cu regizori de prima mână, printre care Kristof Walikowski. Fac de toate, deşi teatrul este mai pretenţios.