Noul papă, proaspăt ales, suferă un atac de panică tocmai atunci când trebuie să apară în balconul catedralei Sf. Petru pentru a-i binecuvânta pe credincioşi, care au aşteptat cu răbdare hotărârea conclavului. Consilierii papali, neputând să-l convingă pe Papă (jucat de Michel Piccoli) că el e omul potrivit pentru funcţie, îi cer ajutorul unui psihanalist celebru (jucat de regizorul însuși, Nanni Moretti), dar ateu. Aceasta este premisa celui mai amuzant film care a rulat în principala secțiune competițională a Festivalului de Film de la Cannes, Habemus Papam. Film care va avea premiera în cinematografele din România vineri, 3 februarie.
Imaginea atașată acestui articol surprinde și cel mai amuzant moment al filmului, când psihologul, odată ajuns în Palatul Vaticanului, trebuie să-și țină sedința de psihoterapie cu nou alesul Papă în fața întregului conclav...
Filmul e împărţit în două: unele secvenţe tratează izolarea, altele, dimpotrivă, libertatea, într-un echilibru şi o simetrie a scrisului (scenaiul e semnat nu numai de Nanni Moretti, ci și de Francesco Piccolo și Federica Pontremoli). Practic comedia şi drama coexistă, la fel grotescul şi realismul. Conclavul cardinalilor e fictiv, însă sunt respectate descrierea ritualurilor şi a tradiţiilor unui conclav real. La un moment dat, Papa iese, neştiut de nimeni, din Vatican şi se plimbă prin oraş, regăsindu-se în locuri şi situaţii pe care nu le-a mai trăit demult. Un alt element de comic de situație este că noul ales Papă refuză rolul care i s-a dat, dar doreşte să joace toate rolurile, inclusiv să fie regizorul, în Pescăruşul lui Cehov. Aeastă referință la Cehov nu e întâmplătoare, el e cel mai potrivit pentru sentimentele şi personajele din film.
Peregrinările Papei prin Roma sunt ascunse de cardinali, care îl cred pe Papă ferecat în propria cameră, în rugăciune. În același timp, psihanalistul rămâne între zidurile Vaticanului, acolo unde, după ce iniţial se simte dezorientat, ajunge să se simtă aproape ca acasă.
Chiar dacă Biserica Catolică a supravieţuit de curând unei serii de scandaluri, legate de molestarea unor copii, aceste controverse lipsesc din film. Regizorul declara la Cannes că "am încercat să nu spun publicului exact ceea ce aşteaptă să audă, nici să repet ceea ce se ştie deja. Nu vreau să transmit spectatorilor mesaje cu alură politică legate de subiecte de interes actual. În ceea ce priveşte scandalurile bisericii catolice (de exemplu, scandalurile de pedofilie şi problemele financiare) există cărţi, documentare, ziare şi articole. Am preferat să nu mă implic în subiecte fierbinți. E o poveste de ficţiune: filmul e despre Vatican, conclav, cardinali, aşa cum i-am văzut eu". Se poate spune că regizorul Nanni Moretti e mai critic la adresa psihanalizei decât la adresa bisericii. "În filmele mele am ironizat stânga politică a generaţiei mele (atunci când aveam douăzeci, apoi treizeci şi mai târziu patruzeci de ani), am ironizat relaţiile între părinţi şi copii, am ironizat mediul meu, şcoala, lumea filmului, în Caro diario am ironizat chiar un cancer pe care l-am avut acum douăzeci de ani. Mi-a mai rămas doar să ironizez psihanaliza", recunoaște regizorul.
Părerea ta
Spune-ţi părereaIar dacă adăugăm că alesul este Michel Piccoli, unul dintre marii comedieni ai epocii (nu zic ”ai secolului douăzeci”, cum mi-a venit pe limbă în prima clipă, căci, iată, avem bucuria de a-l admira şi astăzi)… rezultatul este savuros.
Pus în faţa unei situaţii care îl intimidează, care îl copleşeşte, nou alesul fuge. Dezertează, pur şi simplu, punându-i într-o situaţie mai rău decât dificilă pe purtătorul de cuvânt al Vaticanului – admirabil interpretat de Jerzy Stuhr (da, aţi citit bine, e vorba de binecunoscutul regizor polonez) şi pe şeful securităţii pontificale, obligaţi la tot felul de subterfugii pentru ca lumea să nu afle că “Sanctitatea Sa se află în altă parte, nu ştim exact unde”… (fiindcă veni vorba, poate că, citind această postare, va afla şi traducătorul / traducătoarea filmului că Papei de la Roma i se spune Sanctitatea Sa – şi nu Sfinţia Sa).
Fiind vorba despre un conclav de cardinali, avem de-a face cu o adunare de persoane vioaie de vârsta a treia. Sau mai degrabă, a treia şi-un pic. Galeria aceasta de portrete este, la rândul ei, un şir de crochiuri comice, schiţate cu tandră ironie – mai ales, în momentele când Eminenţele lor sunt puse …să joace volei de către psihanalistul (jucat de Moretti însuşi), care a fost chemat – în disperare de cauză – să-l spovedească pe Papa…
Les films de Cannes à Bucarest (oct. 2011)
Habemus Papam! are meritul de a-i da lui Piccoli ocazia să arate lumii o altă faţă decât cea pe care i-o ştiam cei mai mulţi dintre noi: pe cea a unui bunic de o adorabilă bonomie – dăruit, pe deasupra, şi cu un simţ al umorului cum nu se întâlneşte prea des. Nici măcar la cinema.
Dan Predescu
http://ciocu-mic.ro/wordpress/?p=4608