Filmările la My Little Princess, urmărite de Protecţia copilului

Aniversarea celei de-a 50-a ediţïi a Săptămânii Criticii s-a făcut la Cannes pe 17 mai, cu o proiecţie specială, în care se spun foarte multe replici în limba română, inclusiv de către actriţa franceză Isabelle Huppert. S-a difuzat filmul My Little Princess, în regia Evei Ionesco, debutanta regizoare de origină română. Fiica fotografei Irina Ionesco, Eva a devenit la vârsta de 5 ani modelul favorit al mamei sale. Pozele erotice făcute de Irina Ionesco fiicei sale au fost sursă de controverse din primul moment în care au fost publicate, în anii '70, şi până azi - când regizoarea se află în proces cu mama ei, pentru recuperarea pozelor.

De mai multe ori poliţia a descins în casa Irinei Ionescu pentru a recupera negativele respectivelor poze, dar fără succes. La interviul acordat corespondentului Cinemagia la Cannes, regizoarea a ţinut să precizeze că va trimite avocaţi dacă vom oglindi articolul cu pozele ei nud din copilărie, deşi filmul My Little Princess este autobiografic. Eva Ionesco este, totodată, cel mai tânăr model care a apărut în Playboy, într-un pictorial nud. Avea 11 ani şi era vorba despre ediţia italiană a revistei. Doi ani mai târziu apare în ediţia spaniolă a revistei Penthouse, pozele fiind făcute de mama ei. Eva Ionesco şi-a făcut debutul actoricesc în 1976, jucând rolul unui copil în filmul The Tenant, al lui Roman Polanski. Apoi, a fost distribuită ca Lolita în filmele Spermula şi Maladolescenza (Puppy Love), producţii soft porn. În anii '80 Eva Ionesco urmează prestigioasa şcoală de actorie Amandiers, sub conducerea lui Patrice Chéreau şi Pierre Romans.

My Little Princess este debutul regizoral al Evei Ionescu, un film fără mari calităţi dramaturgice, o poveste mai degrabă liniară, un pic naivă, dar care se salvează prin subiectul absolut captivant. Regizoarea a distribuit-o în rolul principal pe Anamaria Vartolomei, o româncă (de şase ani stabilită în Franţa), alegând-o dintre alte 500 de fetiţe. Bunica din film este tot româncă, Georgetta Leahu.   

Iată, în continuare, interviul realizat la Cannes cu Eva Ionescu.

Cum aţi găsit actriţa pentru rolul fetei, şi cum i-aţi convins părinţii să o lase să joace? Ţinând cont că apare în ipostaze sexy, şi chiar topless, la 12 ani. Istoria se repetă?
Eva Ionescu: Fetiţa a venit împreună cu părinţii la un casting la care au participat alte 500 de fete, şi am explicat foarte bine subiectul filmului părinţilor, cum că e povestea unei fetiţe care îşi iubeşte mama, şi face şedinţe foto cu aceasta. Numai că într-o zi aceasta îi cere să pozeze nud. Am procedat în aşa fel încât părinţii să cunoască bine povestea. Desigur că fetiţa nu apare nud în film. Apoi, personajul fetiţei se revoltă împotriva mamei. Filmările au fost urmărite de Protecţia Copilului, a existat pe platou un consilier psihologic şi un profesor al fetei.

Ce au spus părinţii?
Sunt aici, la Cannes. Dar nu pot vorbi în numele lor. La noi, în Franţa, e obligatorie protejarea copiilor, aşa că părinţii au citit scenariul şi s-au asigurat că fetiţa lor nu va juca nud.

Vă amintiţi ceva de România?
 Am fost de mai multe ori, am văzut Bucureştiul, Constanţa şi îmi place nordul României.
 
Vă consideraţi o româncă sau o franţuzoaică?
Mă simt franţuzoaică, poate când eram mică mă simţeam româncă datorită bunicii mele. Mai precis, sunt pariziancă.

Spuneţi-ne despre celelalte actriţe românce din film.
Da, pentru rolul bunicii. Voiam o doamnă foarte credincioasă, aşa că am fost pe la mai multe biserici din Paris, biserici româneşti, unde am
întâlnit o femeie mărunţică şi foarte credincioasă, Georgeta, plecată de pe vremea lui Ceauşescu. Cândva avocată, am aflat că studiase arta dramatică în gâsit-o pe Georgeta, care acum are 84 de ani. Am lucrat mult cu ea pe replici.

Ziceţi-ne câteva cuvinte despre relaţia cu mama dumneavoastră.
Nu am niciun fel de relaţie. O mai caut cu poliţia pentru a recupera pozele pe care mi le-a făcut.
 
Dar pozele nu sunt toate publicate deja?
Nu, pentru că de acum 10 ani, când am început să lucrez la film, am deschis un proces împotriva ei, aşa că am încercat să recuperez imaginile pe care ea le-a făcut. Deoarece nu m-a lăsat să văd negativele, am încercat să le recuperez.

Dar pe lângă senzaţia de exploatare, ce părere aveţi despre gestul mamei dumneavoastră din punct de vedere artistic?
Ca şi în film, femeia e lipsită de nişte repere, este ea însăşi în căutarea propriei copilării, e fotograf însă e şi oarbă în acelaşi timp. Mama fetiţei e în faza de negare. Povestea e una despre artă, şi în acelaşi timp despre nevroză şi narcisism. Asta e toată povestea. Mama întotdeauna a căutat un stil baroc în pozele ei. Fotografiile ei sunt lipsite de o notă umanistică.

De ce aţi căutat să finalizaţi filmul cu imaginea fetiţei care fuge de mama ei. Povestea dumneavoastră nu se încheie acolo.
Va fi şi o continuare. Va fi un film mult mai violent, fetiţa îşi va lua destinul în mâini, va fi mai multă libertate, va avea primele iubiri, va gusta viaţa de noapte. În anii '80 erau celebre balurile mascate nocturne, care s-au derulat timp de vreo 3 ani în Paris. Iar Ana-Maria va deveni o actriţă interesantă.

 Va fi aceeaşi actriţă?
Da, Ana-Maria.Va fi tot ea.

De ce aţi ales să schimbaţi numele personajului în Violeta?
Pentru că e livresc, ca la Proust. Filmul este de ficţiune, chiar dacă e inspirat din personaje reale, din viaţa mea.

Continuarea cât de departe va fi de adevăr?
 Nu ştiu încă, depinde de cum va evolua proiectul.

Dar nu vi se pare că periclitaţi adevărul? Prin faptul că vă îndepărtaţi de realitate?
Nu, e o alegere personală. Aşa pun eu problema, aşa mă raportez la evenimente. Cred că pentru a spune o poveste universală, ai nevoie de nişte elemente personale - asta e latura de ficţiune a filmului.

Mama dumneavoastră v-a povestit ceva despre România?
Da, mi-a spus. Şi mai ales străbunica. Ele au plecat atunci când s-au instalat bolşevicii.

Aţi spus că v-a plăcut nordul României.
Da, am un proiect de documentar acolo. Am început să-l dezvolt, nu avea nicio legătură cu acest film. E despre un om care îşi caută mama pe care n-a cunoscut-o niciodată. Am străbătut pentru documentar mai multe oraşe din România.

Cunoaşteţi ceva despre comunismul din România?
E povestea unui francez care vine în România acum, şi care nu ştie nimic despre ţară. Acţiunea se petrece în zona unde sunt mănăstirile.
 
Care a fost cea mai dificilă parte de explicat micuţei Anamaria?
Cred că partea în care i-am explicat cum era viaţa în acei ani. E greu să faci o fetiţă de vârsta ei să înţeleagă cum era pe atunci. Cultura, muzica.

 Aţi putea spune trei motive pentru publicul din România să vadă filmul?
 Poate pentru a vedea ce făceau românii plecaţi la Paris în timpul dictaturii? Să înţeleagă problema exilului?
 
 Aţi încercat să vindeţi filmul distribuitorilor români?
Cred că sunt negocieri în curs pentru cumpărarea lui din partea distribuitorilor români.