Arhivă
-
George Takei (Star Trek) se alătură serialului The Terror
19.12.2018
Renumitul actor, producător, autor și activist George Takei („Star Trek”) se va alătura celui de-al doilea sezon din aclamatul serial- antologie produs de Ridley Scott The Terror, într-unul dintre rolurile principale, dar și pe post de consultant.
Postul AMC a anunțat deja prezența în distribuție a actorului Derek Mio, în rolul lui Chester Nakayama, dar și faptul că primele două episoade vor fi regizate de Josef Kubota Wladyka (Narcos).
Filmările vor începe în luna ianuarie, la Vancouver (Canada). Sezonul doi va fi difuzat de AMC în 2019 și va avea 10 episoade. Plasată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a doua serie din The Terror este axată pe o serie de morţi bizare (care planează asupra unei comunităţi americano-japoneze) şi asupra unui tânăr c... citeşte
Taguri:
The Terror , George Takei
-
Netflix a comandat 16 noi episoade din Chilling Adventures of Sabrina
19.12.2018
În timp ce se pregăteau pentru episodul special de sărbători „O poveste în miez de iarnă", vrăjitoarele, vrăjitorii, muritorii și celelalte personaje din Greendale au primit un cadou cu ocazia solstițiului de iarnă: Netflix a comandat 16 noi episoade din Chilling Adventures of Sabrina (Sabrina: Între lumină și întuneric), care vor fi lansate în două părți (părțile 3 și 4), se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
Citeşte aici cronica publicată de Cinemagia după lansarea primului sezon.
Părțile 3 și 4 vor intra în producție în 2019. Partea a 2-a a fost anunțată anterior și va avea premiera pe 5 aprilie 2019.
Creatorul și producătorul executiv Roberto Aguirre-Sacasa a declarat: „Slăvit fie Lordul Întunericului! Sunt recunoscător că partenerii de... citeşte
Taguri:
Chilling Adventures of Sabrina
-
90% din blockbuster-ul DC Comics Aquaman a fost filmat cu camere IMAX
19.12.2018
Marile studiouri aleg, tot mai des, să utilizeze camerele IMAX când vine vorba de filme cu supereroi, iar mult-așteptatul blockbuster Aquaman are numeroase secvențe de acțiune, atât pe pământ, cât și sub apă, 90% din acțiunea filmului fiind filmată cu camerele de înaltă rezoluție IMAX, după cum a declarat regizorul James Wan. În România, există două săli T IMAX - în București și la Timișoara.
Peste 90 de minute din producție, mai mult de jumătate din film, aduc în sala T IMAX cu până la 26% mai multă imagine pe ecran, pentru o perspectivă panoramică ce ne va umple vederea periferică. Frumusețea Atlantidei este, astfel, foarte bine pusă în evidență.
Filmul dezvăluie povestea de origine a lui Arthur Curry, alias Aquaman, jumătate om, jumătate ființ... citeşte
Taguri:
Aquaman
-
Canalul History prezintă serialul „Legendele Mafiei”
19.12.2018
Canalul History transmite până pe 8 ianuarie, în fiecare marți, de la ora 21:00, serialul „Legendele Mafiei” care urmărește poveștile celor mai cunoscuți criminali din istorie, de la începuturile lor, ca simpli golani, la transformarea lor în regi internaționali ai crimelor. Noua producție History vă invită să descoperiți lumea interlopă din care fac parte bandele criminale irlandeze, cartelurile mexicane, narcoteroriștii și Mafia italo-americană.
În fiecare episod din „Legendele Mafiei”, producătorii documentarului polițist The Seven Five îi transportă pe telespectatori în mijlocul unui grup diferit de crimă organizată pe măsură ce un razboi brutal de succesiune e pe cale să izbucnească. Seria începe cu povestea lui Pablo Escobar a cărui ascensiun... citeşte
-
Premieră. Academia Americană de Film anunță listele scurte pentru nouă categorii ale Premiilor Oscar
18.12.2018
Prima dată în istoria Oscarurilor, Academia Americană de Film publică simultan listele scurte de filme selecționate în nouă categorii ale Premiilor Oscar. Avem, așadar, semifinaliștii din categoriile „Film străin”, „Efecte vizuale”, „Cel mai bun documentar de lungmetraj”, „Cel mai bun documentar de scurtmetraj”, „Cel mai bun cântec original”, „Cel mai bun makeup și cea mai bună coafură”, Cea mai bună coloană sonoră”, „Cel mai bun scurtmetraj” și „Cea mai bună animație de scurtmetraj”.
Până acum, aceste liste scurte erau anunțate separat, la momente diferite. Este, de asemenea, primul an în care se anunță listele scurte pentru „Coloană sonoră” și „Cel mai bun cântec”, procesul de selecție însemnând eliminarea a ... citeşte
Taguri:
Stan and Ollie , Vice, Mary Queen of Scots, Suspiria, Black Panther, Bohemian Rhapsody, Mary Poppins Returns, Solo: A Star Wars Story, Ant-Man and the Wasp, Avengers: Infinity War
-
Paramount Channel marchează a 55-a aniversare a lui Brad Pitt pe 18 decembrie
18.12.2018
Pe 18 decembrie este seara lui Brad Pitt pe Paramount Channel. Începând cu ora 20:30, canalul TV va difuza două filme celebre în care Brad Pitt, actorul care împlinește 55 de ani, este protagonist.
În ciuda controversatului divorț de Angelina Jolie, Brad Pitt reușește să își mențină reputația de unul dintre cei mai apreciați cineaști de la Hollywood, fiind nu doar actor, ci și producător al mai multor filme, printre care și unele care urmează a fi lansate în 2019. De la Fight Club încoace, Mr.Smith a fost de neoprit, plecând de multe ori de la marile decernări de premii (Oscaruri, BAFTA, Globurile de aur) cu statuete.
Paramount Channel va difuza pe 18 decembrie, de la ora 20:30, Domnul și doamna Smith (2005), regizat de Doug Liman, în care actorul, împreună cu... citeşte
Taguri:
Mr. & Mrs. Smith, The Mexican, Brad Pitt
-
Sebastian Stan îndrăgostit, în prima imagine din filmul Monday
18.12.2018
Prima imagine din filmul romantic Monday, în regia lui Argyris Papadimitropoulos, cu Sebastian Stan și Denise Gough protagoniști, a fost dată publicității. Filmul va avea primele proiecții în luna februarie, în piața de filme din cadrul Festivalului de la Berlin, scrie Variety.
Monday urmărește povestea lui Mickey (Stan) și Chloe (Gough), doi americani de 30 și ceva de ani, care trăiesc în Atena și care se întâlnesc în toiul verii, într-un weekend tumultuos, îndrăgostindu-se la prima vedere.
Dar ziua de luni aduce și vestea unui job promițător în America pentru Chloe iar femeia decide să rămână în Grecia pentru a vedea dacă o pasiune născută într-un weekend ar putea să aibă viitor. Filmările s-au încheiat recent, scenariul fiind semnat de Papadimitro... citeşte
Taguri:
Argyris Papadimitropoulos, Suntan, Monday , Denise Gough, Sebastian Stan
-
Studiu. Online streaming-ul nu va duce la desființarea sălilor de cinema
18.12.2018
Giganții streaming-ului nu vor schimba comportamentul de vizionare al spectatorilor, se vede într-un studiu realizat de EY și citat de publicația Variety. Studiul comandat de The National Association of Theater Owners și realizat în luna noiembrie a vizat 2500 de respondenți, din care 80% au văzut cel puțin un film la cinema în ultimul an.
Studiul infirmă temerea operatorilor de cinematografe că vor rămâne fără clienți și contrazice previziunile sumbre ale analiștilor box office-ului, care au semnalat lipsa de creștere a numărului de spectatori în cinematografe și au pus-o pe seama creșterii popularității conținutului oferit online. Datele furnizate de studiu indică faptul că cele două forme de divertisment sunt complementare, nu într-o relație de canibaliz... citeşte
Taguri:
Outlaw King, roma
-
Proiecții gratuite Aquaman cu scop caritabil, la Happy Cinema
17.12.2018
În spiritul sărbătorilor de iarnă, lanțul de cineplexuri Happy Cinema a pregătit două evenimente cu totul deosebite în ajun de Moș Crăciun. Spectatorii vor putea să vadă fără tarif de acces unul dintre cele mai așteptate filme ale acestui an: Aquaman, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
Luni, 24 decembrie, de la ora 16:00 au loc două proiecții cu acces gratuit la Happy Cinema București (Liberty Center) și Happy Cinema Alexandria (Winmarkt Alexandria). Accesul la film se va face prin donarea unei jucării sau a unei cărți cu temă acvatică sau legată de lumea zeilor. Donațiile vor fi folosite în scop caritabil. Prin acest demers Happy Cinema își dorește să faciliteze accesul copiilor aflați în nevoie către jucării și cărți, și, în același timp,... citeşte
Taguri:
Jason Momoa, Aquaman
-
Sylvester Stallone a fost cel mai căutat actor pe Google în 2018
17.12.2018
Google Trends a dezvăluit numele starurilor care au suscitat cel mai mult interes din partea publicului internațional în 2018, iar în fruntea listei se află un nume extrem de popular, Sylvester Stallone. Starul de 72 de ani al filmelor Rambo şi Rocky s-a menţinut în atenţia fanilor graţie seriei de filme The Expendables - pe care le-a produs, pentru care a scris scenariul şi în care a jucat - însă pelicula acestui an ce l-a ţinut în prim-plan în căutările online a fost Creed II (în care reia partitura lui Rocky Balboa).
Anul trecut, Stallone a avut o apariţie în Guardians of the Galaxy Vol. 2 (2017) şi un cameo în serialul This Is Us. El va relua din 2019 şi seria Rambo cu Rambo 5: The Last Blood.
Bill Cosby, Donald Glover, Gary Oldman şi Roseanne Barr sunt alte n... citeşte
Taguri:
Creed II , Black Panther, Bradley Cooper, Chadwick Boseman, Roseanne Barr, Gary Oldman, Donald Glover, Allison Mack, Noah Centineo, Pete Davidson
-
Dogman, triplu laureat la Premiile Academiei Europene de Film, din 25 ianuarie la cinema
17.12.2018
Frizerul de câini va intra în cinematografele din țară începând cu 25 ianuarie 2019, fiind distribuit de Voodoo Films. Sâmbătă, 15 decembrie, Dogman/Frizerul de câini, în regia lui Matteo Garrone (Gomorrah, 2008), lua trei premii în cadrul Galei Premiilor Academiei Europene de Film, ceremonie care a avut loc în Sevilia.
Premiul EFA pentru Cel mai bun actor i-a fost acordat protagonistului Marcello Fonte, pe care Garrone îl numește „un Buster Keaton actual“. Filmul a mai câștigat Premiul pentru Cele mai bune costume și Premiul pentru Cel mai bun machiaj, adăugând astfel în palmares a 16-a recunoaștere internațională. Filmul a fost prezentat în premieră mondială la Festivalul de film de la Cannes, unde a primit Premiul pentru Cea mai bună interpretare masculi... citeşte
Taguri:
Matteo Garrone, Buster Keaton, Dogman
-
Jason Momoa a dezvăluit care e cea mai grozavă parte din a fi Aquaman
17.12.2018
Să fii Aquaman vine la pachet cu o serie de lucruri extraordinare, care pe fanii personajului îi extaziază iar pe actor cu siguranță că îl intimidează - să vorbească sub apă, să poarte costumul auriu și impunătorul trident al lui Neptun, să dovedească în luptă că e pregătit să fie conducătorul celor Şapte Mări, să facă rechinii să îi asculte ordinele, să aibă pe uscat aventuri à la Indiana Jones în compania frumoasei Mera (Amber Heard) ori să scape eroic de urmăririle lui David Hyde/Black Manta (Yahya Abdul-Mateen II) și a acoliţilor săi. Dar cea mai grozavă chestie legată de a fi Aquaman nu e nici una dintre cele de mai sus, cel puțin nu din punctul de vedere al lui Jason Momoa.
Provocat de publicația Us Weekly, Momoa a dezvăluit că reacția cop... citeşte
Taguri:
Patrick Wilson, Amber Heard, Jason Momoa, Aquaman
-
Interviu cu baritonul Cătălin Țoropoc: „Fiecare om are o poveste și poți învăța enorm din experiența și emoția lui”
17.12.2018
Bas-baritonul Cătălin Țoropoc este o apariție demnă de vocea sa: sobru și impunător, calm dar profund, o prezență discretă pe care nu o poți ignora. În interviul de mai jos descoperim și ceea ce este dincolo de apariție, și anume un artist al Operei Naționale București care își iubește sincer meseria și care încercă iar și iar să atingă perfecțiunea muzicii.
Îl putem urmări pe scenă pe 7 ianuarie 2019, în Sala Mare a Teatrului Național București, la a șasea ediție a Concertului Extraordinar de Anul Nou. Concertul este organizat de Fundația Calea Victoriei și, alături de Cătălin Țoropoc, aduce în fața publicului alte două voci excepționale: mezzosoprana Maria Miron (Jinga) și soprana de coloratură Andreea Mădălina Barbu.
Care e aria ta, sau b... citeşte
-
Les petits meurtres d'Agatha Christie - pe 24 decembrie, la TV5Monde
17.12.2018
„Cine l-a omorât pe Moș Crăciun?”/„Le crime de Noel” este numele episodului tematic difuzat de TV5 Monde luni, 24 decembrie, de la ora 19.40. Episodul programat în Ajunul Crăciunului face parte din serialul „Les petits meurtres d'Agatha Christie”.
O adaptare televizată a operelor clasice ale Agathei Christie, transpuse în anii '50, pe fondul unei perioade de strălucire şi emancipare a femeilor, serialul e construit în jurul unor investigaţii ce îi aduc în scenă pe comisarul Swan Laurence şi pe foarte curioasa şi curajoasa jurnalistă Alice Avril.
După ce fuge de la orfelinatul în care locuiește împreună cu fratele ei, Louison, în vârstă de 6 ani, este singura martoră a uciderii unui Moș Crăciun. Swan Laurence, care nu prea îndrăgește copiii, joacă... citeşte
Taguri:
Elodie Frenck, Blandine Bellavoir, Samuel Labarthe, agatha christie
-
Dinozaurii nu vor distruge orașele în Jurassic World 3, spune regizorul peliculei
17.12.2018
Colin Trevorrow a revenit la cârma lui Jurassic World pentru cea de-a treia parte a seriei – după ce a regizat-o și pe prima. Chiar dacă pelicula are o dată de lansare destul de îndepărtată (11 iunie 2021), regizorul are deja câteva idei în legătură cu acțiunea acesteia. Într-un interviu acordat jurassicoutpost.com, el a menționat că un lucru pe care toată lumea îl vede posibil după finalul lui Fallen Kingdom nu se va întâmpla totuși în Jurassic World 3.
„Pur şi simplu nu îmi pot imagina ce i-ar motiva pe dinozauri să terorizeze un oraş. Nu se pot organiza. Acum avem predatori mortali în ariile naturale ce înconjoară oraşele lumii. Nu se adună în haită să vâneze oameni din ariile urbane. Lumea pe care mi-o imaginez eu este aceea în care un dinozaur ... citeşte
Taguri:
Colin Trevorrow, J.A. Bayona, Jurassic World: Fallen Kingdom, Jurassic World
-
Recomandări TV. Personaje care au schimbat lumea
17.12.2018
Ne apropiem cu pași repezi de Crăciun, iar selecția de filme din săptămâna premergătoare Sărbătorilor este a personajelor care au schimbat fața lumii, sau care au marcat, în bine ori rău, un moment din istoria noastră. Oferta completă a filmelor și serialelor de pe micul ecran se găsește la rubricile speciale de pe Cinemagia.
Crimă. The Untouchables (1987)Luni, 17 decembrie, ora 22:50, Paramount Channel
Un clasic, semnat Brian De Palma. Kevin Costner joacă rolul agentului federal Eliot Ness, Robert De Niro pe cel al celebrului mafiot Al Capone, iar Sean Connery este Malone, polițistul care îl învață pe Ness cum să învingă Mafia: să tragă repede și să tragă primul. Filmul este o descriere a șefilor mafioți care conduceau orașul Chicago în perioada prohi... citeşte
Taguri:
Daniel Day-Lewis, Stanley Kubrick, Kirk Douglas, spartacus, Lincoln, Deepwater Horizon, rachel weisz, agora, Morgan Freeman, Steve Carell
-
Cold War, marele câștigător al Premiilor Academiei Europene de Film
16.12.2018
Cold War, o poveste de dragoste și de război, pe ritmuri de jazz, muzică folclorică poloneză și rock and roll, este marele câștigător al Premiilor Academiei Europene de Film, decernate sâmbătă seara, în cadrul Galei EFA desfășurate în orașul Sevilia din Spania. Filmul a obținut cinci trofee. Peste 3500 de membri ai Academiei Europene de Film - cineaști din întreaga Europa - au decis acest palmares. Cold War rulează în premieră pe marile noastre ecrane, o ocazie unică pentru publicul spectator din România de a urmări la cinema, chiar în aceste momente, cel mai bun film european al lui 2018.
Comedia europeană a lui 2018 este Moartea lui Stalin, film interzis în Rusia anului 2018, dar distribuit în România. O incursiune în timp, în inima regimului comunist, fi... citeşte
Taguri:
Ralph Fiennes, Costa-Gavras, Carmen Maura, Martin Otterbeck, Dogman , Marcello Fonte, Joanna Kulig, Sara Fgaier, Another Day of Life, Jane Magnusson
-
Cold War, cronică de familie pe fundalul perioadei staliniste
16.12.2018
Cold War, despre o poveste de dragoste plasată pe fundalul perioadei staliniste, a fost desemnat în weekend cel mai bun film european al anului. Filmul care tocmai a obținut echivalentul european al Oscarului rulează în premieră pe marile noastre ecrane.
Spectatorul care urmează să vadă filmul va fi tentat, auzind titlul, să se gândească la evenimentele cele mai dureroase care au marcat sfârșitul războiului și anii 1950 în Europa de Est: stalinismul, represiunea brutală a dizidenților, înăbușirea revoltei din Ungaria anului 1956, apoi scenele cu oameni împușcați în timp ce încercau să traverseze granița Germaniei de Est către Occident. Spectatorul poate se așteaptă la un film politic, ceva în tradiția lui Andrzej Wajda, o producție despre „obsedantul de... citeşte
Taguri:
Zimna wojna, Joanna Kulig, Tomasz Kot
-
Filmele cu femei în rol principal au avut încasări mai mari decât cele cu bărbați protagoniști
16.12.2018
Filmele cu eroine au reușit să le depășească pe cele cu bărbați în rolurile principale la box-office-ul global, pe un interval cuprins între 2014 și 2017, arată un studiu publicat săptămâna trecută, citat de publicația Variety.
Compania Shift7 - Creative Artists Agency and technology susține că filmele cu o eroină în rolul principal le-au depășit pe cele cu un protagonist masculin, la toate nivelurile de buget. Studiul, ce își are originile în mișcarea Time's Up, urmărește - printre altele - îmbunătățirea modului în care femeile sunt (re)prezentate în mass-media și în audiovizual. Grupul de lucru din spatele studiului este condus de către Amy Pascal, producător și fost președinte al Sony Pictures, de către Megan Smith, CEO al Shift 7 și de către L... citeşte
Taguri:
Geena Davis, Wonder Woman
-
Emily Blunt, despre Mary Poppins: „Iubesc felul în care poate să zboare și să îndrepte lucrurile când totul merge prost”
14.12.2018
În noua producție marca Disney Mary Poppins Returns/Mary Poppins revine, un musical original care țese noi aventuri pentru celebra dădacă, Mary Poppins e gata să ofere o mână de ajutor tinerei generații a familiei Banks, care se confruntă cu o pierdere personală grea.
Filmul Mary Poppins Returns/Mary Poppins revine este distribuit de Forum Film România și are premiera în România pe 21 decembrie, fiind disponibil în formatele dublat și subtitrat.
În regia lui Rob Marshall și plecând de la un scenariu original semnat de David Magee, noua producție îi are în distribuție pe Emily Blunt, Lin-Manuel Miranda, Ben Whishaw, Emily Mortimer, Julie Walters, Pixie Davies, Nathanael Saleh, alături de Colin Firth și Meryl Streep. Acest musical are coloana sonoră semnată de Mar... citeşte
Taguri:
Scott Wittman, Marc Shaiman, Meryl Streep, Joel Dawson, Colin Firth, Ben Whishaw, Emily Mortimer, Nathanael Saleh, Pixie Davies, Julie Walters
Articole 6261 - 6280 din 39199
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
Viasat Kino
22:00
|
Love Actually(2003)Pur și simplu dragoste
|
FILM CAFE
19:45
|
xXx: Return of Xander Cage(2017)Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage
|
CineMAX
23:00
|
Fight Club(1999)Fight Club - Sala de lupte
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
- Onslaught
- Crawlers
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă ştiri


