Arhivă
-
Lansarea lui Wonder Woman 1984 a fost amânată pentru 2020
23.10.2018
Fanii Dianei Prince, Femeia Fantastică interpretată de Gal Gadot, mai au ceva de așteptat până la reîntâlnirea cu aceasta.
Actrița a anunțat pe contul său de Instagram că Wonder Woman 1984, continuarea filmului lansat anul trecut, a primit o dată nouă de lansare. Astfel, pelicula va ajunge în cinematografe pe 5 iunie 2020. Inițial, urma își facă debutul pe 1 noiembrie.
Conform noii strategii, filmul va beneficia de același context al lansării precum originalul – Ziua Eroilor SUA (Memorial Day). Primele imagini din noua producție au fost difuzate la convenția Comic-Con din San Diego și au anunțat o schimbare de ton (cu accent pe umor şi pe imagini captivante, pline de culoare), ce a fost adoptată de mai toate filmele DC viitoare. „Este un cu totul alt film, n... citeşte
Taguri:
Wonder Woman, Gal Gadot
-
Gardienii Galaxiei 3 ar putea avea la cârmă o regizoare
22.10.2018
Chiar dacă echipa de lucru a fost dizolvată după plecarea regizorului James Gunn, iar producția lui Guardians of the Galaxy 3 amânată, pregătirile pentru film nu au fost cu totul abandonate. După ce a fost stabilit un titlu provizoriu de lucru al acestuia – Hot Christmas – cei de la Production Weekly au anunțat, potrivit informațiilor obținute de la realizatori, că filmările peliculei ar putea începe abia în 2021.
Studioul Marvel se află în cautarea unui cineast care să ocupe scaunul regizoral din care a fost alungat Gunn, iar potrivit CinemaBlend.com înlocuitorul ar putea fi o femeie. Iată ce nume au fost selectate: Jane Campion (regizoarea serialului premiat cu Globul de Aur Top of the Lake), S.J. Clarkson (Jessica Jones, Orange Is the New Black, The Defenders), M... citeşte
Taguri:
Michelle MacLaren, Mudbound, Pariah, Dee Rees, The Walking Dead, Game of Thrones, Breaking Bad, The Defenders, Orange Is the New Black, Jessica Jones
-
Sfârşitul vine noaptea: lupta unui singur om cu zombi
22.10.2018
The Night Eats the World/Sfârşitul vine noaptea readuce zombii pe marele ecran, de data aceasta într-un oraș simbol al Europei - Parisul. Oraşul iubirii devine însă un decor angoasant. Violența zombilor din acest film îi apropie de reprezentarea americană - creaturile sunt la fel de sângeroase ca în filmele făcute peste ocean. Nici originea zombificării nu este explicată, tot după rețetă americană.
Filmul pune accentul pe un singur personaj, Sam (Anders Danielsen Lie), pe trăirile acestuia odată ce se confruntă cu apocalipsa. Mărcile filmului european sunt discret bifate - conflictul interior, dilemele morale, căutarea laturii umane la adversar. Acțiunea e mai puțin avută în vedere, rămâne în continuare apanajul producțiilor americane cu zombi.
Spațiul desf... citeşte
Taguri:
Dans la brume, Anders Danielsen Lie, The Night Eats the World
-
Debut impresionant în box office-ul nord-american pentru filmul Halloween
22.10.2018
Producţia Blumhouse/Universal Halloween (al 11-lea film al seriei) a beneficiat de o lansare peste aşteptări în Statele Unite, unde a detronat A Star Is Born din topul filmelor săptămânii cu cele mai bune încasări.
A obţinut 77,5 milioane de dolari la debut – a doua cea mai bună lansare de până acum a lunii octombrie şi cea mai bună lansare a francizei. Este şi cea mai mare sumă obţinută vreodată la debut de un film în care apare o actriţă peste 55 de ani (Jamie Lee Curtis). Internaţional, pelicula a obţinut 91,8 milioane de dolari.
Suma obţinută de pelicula horror este şi mai impresionantă atunci când o punem alături de suma obţinută la box office-ul nord american de toate lansările seriei pe teritoriul nord-american – 80 milioane de dolari. Este şi ... citeşte
Taguri:
First Man, Goosebumps 2: Haunted Halloween, Venom, Paranormal Activity 3, Jamie Lee Curtis, A Star Is Born, halloween
-
Recomandări TV. Personaje încercate pe micul ecran
22.10.2018
Avalanșa de filme horror specifice Halloween-ului (31 octombrie) încă nu s-a declanșat pe micul ecran, cu doar două reprezentante ale genului ce ne-au atras atenția săptămâna aceasta - este vorba despre filmul Victor Frankenstein (2015) și originalul Flatliners (1990). Canalele TV de la noi ne mai propun o dramă sfâșietoare, Never Let Me Go și multă acțiune plus SF. Comedia este și ea prezentă în selecția noastră, în deschiderea săptămânii. Iată, așadar, cele mai interesante filme programate la TV de luni până duminică.
Dramedie. The Intern (2015)Luni, 22 octombrie, ora 21:40, Cool TV
Robert De Niro joacă un bărbat de 70 de ani care descoperă că pensionarea nu este o decizie aşa minunată precum credea și, în consecință, intră stagiar la moderna comp... citeşte
Taguri:
Taraji P. Henson, Kevin Bacon, Kiefer Sutherland, Julia roberts, Danny Glover, Proud Mary, James McAvoy, Mary Shelley, Clive Owen, Children of Men
-
Cel mai căutat personaj horror pe Google
22.10.2018
Halloween se apropie cu repeziciune iar proximitatea sumbrei sărbători i-a făcut pe cei de la Compania Frontier să analizeze trendurile de căutare pe Google a personajelor horror emblematice și să publice datele descoperite, scrie digg.com.Multe filme horror au avut personaje care au lăsat o impresie pe viață asupra noastră dar - conform studiului - despre unii villaini se caută mai multe informații decât despre alții, paradoxal și după statul de proveniență al utilizatorului de internet.Compania mai sus numită a analizat volumul de căutări ale unor personaje populare din filme horror clasice, anterioare anilor 2000. Compania s-a uitat peste datele din ultimul an și au identificat villainul cel mai căutat pe motorul de căutare Google din fiecare stat american.Norma... citeşte
Taguri:
Child's Play, Bates Motel, Psycho
-
Avanpremieră „Distanța dintre mine și mine”, documentarul despre poeta Nina Cassian
22.10.2018
Documentarul „Distanța dintre mine și mine”, despre poeta Nina Cassian, un film de Mona Nicoară și Dana Bunescu, după o idee a Adei Solomon, va avea premiera în cadrul celei de-a noua ediții a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, iar din 8 martie 2019 va rula în cinematografele românești, distribuit de Rollercoaster PR, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
Filmul va fi proiectat pe 23 octombrie, de la ora 20.00, la Cinema Muzeul Țăranului, în prezența echipei de producție care va participa apoi la o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Cu o reputație de femeie fatală, băutoare și fumătoare prodigioasă, poeta avangardistă, compozitoarea și graficiana Nina Cassian a fost simultan complice și problematică pentru regimul stalinist, după care a i... citeşte
-
Studiu filme horror. De ce dăm bani ca să fim speriați
21.10.2018
Alfred Hitchcock spunea că el nu înțelege de ce oamenii dau bani ca să fie speriați. Rezultatele de box office din weekend arată că Halloween a avut pe teritoriul american încasări-record. Așadar observația lui Hitchcock este valabilă și astăzi. Un studiu recent oferă - peste ani - răspunsul la această dilemă a celebrului regizor.
O teză de absolvire realizată de către Sarah Miller-Shreve la Facultatea Ontario Brescia a arătat că există o corelație între persoanele care suferă de anxietate dar și cele care dovedesc o puternică empatie și plăcerea de a urmări filme horror.
Horror-ul a fost o temă populară în cinematografie, acest lucru întâmplându-se încă de la începuturile acestei arte. Horror-ul implică îngrijorare, frică, anxietate, şi se pare... citeşte
Taguri:
The Night Eats the World, halloween, Alfred Hitchcock
-
Anca Damian, premiul de regie la Festivalul de la Varșovia
21.10.2018
Anca Damian a obținut Premiul pentru regie la cea de-a 34-a ediție a Festivalului de Film de la Varșovia, pentru filmul Moon Hotel Kabul, în cadrul galei de premiere ce a avut loc în capitala Poloniei, sâmbătă seara. Co-producție România-Franța, pelicula are un scenariu scris de Anca Damian și Lia Bugnar și îl are în rolul principal pe Florin Piersic Jr.
Povestea este a jurnalistului Ivan Semciuc (Florin Piersic Jr.), un bărbat carismatic dar cinic și lipsit de compasiune. O întâlnire aparent insignifiantă cu o traducătoare (Ofelia Popii) într-o cameră de hotel din Kabul va da naștere la o schimbare cu totul neașteptată în stilul său de viață. După ce Ivan se întoarce la București, Ioana, traducătoarea cu care a avut o aventură, este găsită decedată, c... citeşte
Taguri:
Florin Piersic Jr., Andrei Huțuleac, Să nu ucizi, Moon Hotel Kabul , Ofelia Popii, Lia Bugnar, Anca Damian
-
A Star is Born: dragoste idealizată, ascensiune și declin
20.10.2018
A Star Is Born, cu Lady Gaga și Bradley Cooper protagoniști, rulează în premieră pe marile noastre ecrane, prezentând o poveste care există de când e Hollywood-ul. Filmul vorbește, pe de o parte, despre o dragoste devotată și curată iar pe de alta surprinde esența lumii artiștilor și scenei, în care - oricât ai fi de talentat - nu este suficient; în același timp, și pentru starurile consacrate care se confruntă cu probleme, eșecul pândește insidios.
Personajul lui Bradley Cooper este dedicat partenerei la fel de mult precum e dedicat chitarei și scenei, iar sentimentul e reciproc. Filmul nu caută nici derapaje morale, nici sentimente complexe. Este o poveste caldă de iubire, în locul unde iubirea de obicei înseamnă doar un simplu cuvânt aruncat în vânt. Fil... citeşte
Taguri:
Bradley Cooper, Lady Gaga, A Star Is Born
-
Start Les Films de Cannes à Bucarest în capitală, Timișoara și Arad
19.10.2018
Ediția a 9-a a Les Films de Cannes à Bucarest începe vineri, 19 octombrie, la Cinema PRO, cu filmul Everybody Knows, în prezența regizorului iranian Asghar Farhadi. Tot vineri începe și Les Films de Cannes à Timișoara (19-21 octombrie), la Aula Magna a Universității de Vest. Cinefilii timișoreni îl vor avea în prima seară ca invitat special pe regizorul mexican Carlos Reygadas, la premiera filmului său Nuestro Tiempo. Les Films de Cannes à Arad se deschide tot astăzi, la Cinema Arta, pentru trei zile. Invitata specială a primei seri este regizoarea Zsófia Szilágyi, cu One Day, filmul său de debut, premiat la Cannes.
14.000 de bilete s-au vândut în avans pentru Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăr... citeşte
Taguri:
Balanţa, Nuestro tiempo , Carlos Reygadas, Lucian Pintilie, Gaspar Noé, Egy nap, Zsófia Szilágyi, Asghar Farhadi, Todos lo saben
-
Premierele săptămânii 19-25 octombrie 2018
19.10.2018
Avem parte de un sfârşit de săptămână care stă sub semnul celor două mari influenţe cinematografice ale lunii octombrie: avalanşa de filme cu şanse la Oscaruri şi proximitatea Halloween-ului. Pe lângă aceste două influenţe, avem parte de o consistentă infuzie franceză, cu două filme de gen în programul de weekend. Iată mai jos recomandările noastre.
Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!
A Star Is Born/S-a n?... citeşte
Taguri:
First Man, halloween, The Night Eats the World, A Star Is Born, Belleville Cop, Secretul fericirii
-
Michael Myers, o metaforă a fricii în noul film Halloween
19.10.2018
La sfârșitul anilor ʼ70, adolescenta Laurie Strode (Jamie Lee Curtis) a supraviețuit întâlnirii cu Michael Myers, un ucigaș tăcut, cu mască. Se întâmpla în filmul Halloween, clasicul low-budget din 1978 al lui John Carpenter, un slasher-movie făcut cu 300 000 de dolari, ce a devenit cel mai profitabil film independent din toate timpurile. Personajul a apărut ulterior în nouă alte producții, inclusiv Halloween (2018), cu premiera acum pe marile noastre ecrane, film ce ignoră celelalte sequels, fiind continuarea directă a originalului.
Înarmată doar cu un cuier, andreaua de tricotat și dorința de a trăi, adolescenta Laurie Strode a luptat cu această creatură necruțătoare iar filmul Halloween ce s-a lansat vineri, 19 octombrie, îi pune din nou faţă în faţă p... citeşte
Taguri:
Jamie Lee Curtis, halloween
-
Alina Eremia: „Asta cu agățatul... La mine nu a funcționat”
19.10.2018
Anunțată de Viorel Dragu drept fosta lui prietenă, Alina Eremia vine în al treilea episod din al treilea sezon al emisiunii de satiră, care se va difuza luni, de la ora 22.00, pe Comedy Central. Luată la întrebări de prezentator, vedeta a mărturisit că nu a fost niciodată agățată; așa că Viorel testează pe ea câteva replici din arsenalul lui, de exemplu „Alina, ai stat mult la cuptor? Că ești prea bine făcută”, „Ești cumva apă? Că te-aș cam reține” și „Ești exact genul care-mi place! Feminin”. Nu au efectul scontat, dimpotrivă, sunt caracterizate drept „vrăjeală proastă”, ca atare, Viorel mizează pe cea mai bună replică din dotare: „Pari genul de fată care nu spune nu la bonuri de masă”.
Miercuri de la 11.30, vineri de la 22.00, sâ... citeşte
Taguri:
Alina Eremia
-
Mark Hamill confirmă revenirea lui Luke în Star Wars: Episode IX
19.10.2018
Sfârșitul lui Star Wars: Episode VIII l-a transformat pe Luke Skywalker într-o formă imaterială a Forței (în, de acum, clasicul stil Jedi), iar dispariţia acestuia a făcut fanii să excludă o apariție a sa ulterioară în franciză. Cu toate acestea, interpretul lui Luke - Mark Hamill - a confirmat recent într-un mesaj pe contul său de Twitter că legendarul personaj va putea fi văzut în Episode IX.
Starul a fost destul de criptic în mesajul său, în care a menționat că oferă acest detaliu legat de Episode IX la insistențele publicului, însă a ținut să sublinieze faptul că nu va mai divulga alte informații („Episode Nein Comment”, a notat el).
J. J. Abrams se va ocupa şi de această peliculă a seriei – după Star Wars: The Force Awakens (2005) – atât c... citeşte
Taguri:
Mark Hamill
-
Bergman.100, în cadrul celei de-a 28-a ediții a FNT
19.10.2018
Între evenimentele speciale organizate în perioada de desfășurare a Festivalului Național de Teatru se numără și cele dedicate centenarului Ingmar Bergman, serbat în toată Europă.
Pentru a marca 100 de ani de la nașterea celebrului regizor suedez, Festivalul Național de Teatru programează în ziua de 25 octombrie două evenimente speciale: spectacolul de teatru „Persona”, pus în scenă de Peter Kerek la Teatrul „unteatru” – inspirat din opera marelui cineast și un cine-concert cu proiecție de film mut, reunite sub titlul „Bergman.100”.
Ingmar Bergman este considerat mai ales ca fiind unul dintre cei mai influenți regizori de film ai celei de-a doua jumătăți a secolului XX, însă puțină lume cunoaște atracția lui pentru teatru și cariera sa dedicat?... citeşte
Taguri:
Ingmar Bergman, Persona
-
Omar Sy: „filmul Belleville Cop, un ritual de maturizare pentru personajul meu”
19.10.2018
Când un prieten din copilărie de-al lui Baaba (Omar Sy) e ucis, acesta se duce la Miami, unde face echipă cu un polițist local pentru a da de urma criminalilor. Aceasta este premisa comediei cu premiera la noi vineri, 19 octombrie. Distribuitorul în România al filmului a pus la dispoziția cititorilor Cinemagia un interviu cu actorul francez.
Actor, scriitor și umorist, Omar Sy este unul dintre cele mai populare personalități franceze. După ce s-a făcut remarcat ca actor în Franța, și-a extins cariera peste mări, cu proiecte variate și de prestigiu.
Omar Sy a primit recunoașterea internațională odată cu filmul „The Untouchables”. Pentru interpretarea sa a primit premiul Cesar pentru cel mai bun actor în 2012. Alături de partenerul său Francois Cluzet, a împărț... citeşte
Taguri:
Rachid Bouchareb, Luis Guzmán, Untouchable , François Cluzet, Omar Sy, Belleville Cop
-
Sebastian Stan şi starul lui Fifty Shades, rivali în dragoste într-o dramă romantică
19.10.2018
Sebastian Stan (Captain America, The Avengers) şi Jamie Dornan (protagonistul filmelor Fifty Shades) vor juca împreună într-o dramă romantică – un film independent regizat de Drake Doremus (Like Crazy, Spooner). Potrivit Collider.com, pelicula va începe filmările în acest sfârşit de săptămână.
Filmul are în centru o artistă (Shailene Woodley), care decide să se despartă de iubitul său de cursă lungă şi să renunţe pentru o vreme la întâlnirile amoroase. Se vede însă repede prinsă într-un triunghi amoros – se îndrăgosteşte de un talentat scriitor (Dornan), dar şi de un pasional „băiat rău”. Acţiunea filmului se desfăşoară în Los Angeles.
Doremus s-a ocupat şi de scenariu, alături de scriitoarea americană Jardine Libaire. Titlul provizoriu ... citeşte
Taguri:
Shailene Woodley, Jamie Dornan, Sebastian Stan
-
Record de audiență la Astra Film Festival 2018
18.10.2018
Festivalul Internațional Astra Film Sibiu se desfășoară cu recorduri de audiență, se vede într-un comunicat remims Cinemagia. Peste 25.000 de bilete au fost vândute pentru evenimentele din programul Astra Film Junior, care se află la a 10-a ediție. Toate proiecțiile 360 de grade (full-dome) din secțiunea AFF 2018 - Viitorul e azi au loc cu casa închisă,se mai vede în comunicat.
Inițiat în urmă cu 10 ani ca un proiect unic de educație prin și despre cinematografia realității în România, Astra Film Junior a devenit un festival-în-festival care își depășește an de an recordurile de audiență. La ediția 2018 s-au vândut peste 25.000 de bilete la evenimentele aliniate pentru copii și tineri.
Programul educativ oferit de Astra Film Junior include 15 filme docume... citeşte
-
Spin-off-ul lui Fast & Furious, în impas. Studioul Universal, dat în judecată de un vechi producător al seriei
18.10.2018
Pelicula Hobbs and Shaw, cu Dwayne Johnson şi Jason Statham, a fost punctul de pornire al unui conflict între studioul Universal şi unul dintre cei mai vechi producători ai seriei Fast & Furious, Neal Moritz. Potrivit Deadline.com, acesta a dat în judecată studioul după ce a fost eliminat din echipa de realizatori a spin-off-ului.
„Într-o extraordinară demonstraţie de rea-credinţă, şi la doar câteva zile de la începerea filmărilor la Hobbs and Shaw, Universal a decis că Moritz trebuie să fie de acord cu o scădere substanţială a remuneraţiei sale, sau să fie eliminat din echipa de producţie… Până la urmă, Universal a decis să meargă înainte cu filmările şi să nu îi mai ofere niciun fel de credit ori de compensaţie materială”, se menţionează în te... citeşte
Taguri:
Idris Elba, Jason Statham, Dwayne Johnson
Articole 6521 - 6540 din 39199
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
Viasat Kino
22:00
|
Love Actually(2003)Pur și simplu dragoste
|
FILM CAFE
19:45
|
xXx: Return of Xander Cage(2017)Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage
|
CineMAX
23:00
|
Fight Club(1999)Fight Club - Sala de lupte
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
- Onslaught
- Crawlers
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă ştiri


