Arhivă
-
Actrița Cristina Stamate a murit
27.11.2017
În această dimineaţă, la ora 06.30, inima marii actriţe Cristina Stamate s-a oprit. „Încă o veste năpraznică îndoliază Teatrul Românesc de Revistă”, anunță Teatrul „Constantiin Tănase”. Cristina Stamate era internată de joi, la Spitalul Floreasca, în stare gravă, cu suspiciune de atac cerebral. Avea 71 de ani. O nefericită coincidență face ca actrița să îi urmeze la cele veșnice Stelei Popescu, cea care a descoperit-o pe Cristina Stamate, cea care i-a fost mentor. Ne-o amintim ca pe a treia membră a grupului „Madam Iordan, Madam Fitil, Madam Gogoa-aa-şă!!!", alături de Vasilica Tastaman şi Stela Popescu.
„Are vocația iubirii față de tot ce este frumos pe lume, iar pentru ceea ce se numește mizeria omenească, are o privire ironică, dar î... citeşte
Taguri:
Cristina Stamate, Grăbeşte-te încet, Secretul lui Bachus
-
Virgil Ianţu a îmbătrânit 20 de ani pentru rolul din „Ghinionistul”
27.11.2017
Celebrul prezentator tv Virgil Ianţu s-a transformat total la indicaţiile regizorului Iura Luncaşu şi a renuntat aproape complet la podoaba capilară, acceptând un machiaj generos, care l-a îmbătrânit cu cel puţin 20 de ani, totul numai pentru rolul său din comedia „Ghinionistul”, care va avea premiera pe marile ecrane pe 8 decembrie.
În interpretarea unui tată dedicat, dispus să-i ofere fiicei sale tot sprijinul material necesar, personajul interpretat de Virgil Iantu, domnul Dinu, va descoperi pe propria-i piele că cele mai importante lucruri pentru un copil sunt: atenţia şi iubirea necondiţionată. Relaţia conflictuală pe care Dinu o are cu fiica sa (Sânziana Tarţa) îl va face să reconsidere tot felul său de a fi.
Cu siguranţă unul dintre filmele româneşt... citeşte
Taguri:
Virgil Ianţu, Ghinionistul
-
Trei sute de copii și părinți au fost împreună la avanpremiera filmului de animație „Dragonul vrăjit”
27.11.2017
Avanpremiera filmului de animație „Dragonul vrăjit” a adus la Grand Cinema Băneasa sute de părinți împreună cu copiii lor. Simona Pătruleasa, împreună cu fiica ei, Ingrid, Anca Serea și fiica ei, Sarah, Dorin Chioțea și fiica lui, Eva, au fost cu toții în sală, emoționați, pentru a vedea în premieră, filmul în care au dat glas unor personaje pe care copiii din România le vor îndrăgi. La avanpremieră au participat și Amalia Enache, Camelia Bălțoi, Adrian Sînă, Șerban Copoț, Tudor Furdui, Irina Drăgan, împreună cu copiii lor, alături de jurnaliști și bloggeri. De altfel, acesta a fost mesajul proiecției, „Reunirea familiilor la cinema”.
„Este un film pe care îl recomand copiilor și părinților. Dragonul Vrăjit este o animație care tra... citeşte
Taguri:
The Dragon Spell
-
Animaţia Coco a întrecut Justice League în box office-ul nord-american
27.11.2017
Week-end-ul ce a urmat Zilei Recunostinţei pe teritoriul nord-american a adus cele mai mari încasări animaţiei Coco, motiv de bucurie (şi recunoştinţă) pentru studiorile Disney/Pixar. Filmul a strâns la debut (24-26 noiembrie) 49 milioane de dolari şi a trimis pe locul doi în topul încasărilor Justice League. Filmul ce aduce pe marele ecran echipa supereroilor DC a strâns în a doua săptămână de la lansare 40,7 milioane de dolari.
Potrivit TheHollywoodReporter.com, producţiile Disney şi Pixar ocupă acum primele şase locuri într-un top al filmelor cu cele mai bune lansări de Ziua Recunoştinţei, în care primul loc este ocupat de Frozen, ce a beneficiat de o lansare extinsă (pe parcursul a cinci zile) şi a ajuns la 93.6 milioane de dolari.
Pe locul trei la box off... citeşte
Taguri:
Owen Wilson, Jacob Tremblay, Julia roberts, Daddy's Home 2 , Thor: Ragnarok, Wonder , Justice League, Coco
-
Recomandări TV. Urmăriri, aventuri în sferă fantasy, plus film românesc de 1 decembrie
27.11.2017
Biografic. Catch Me If You Can (2002)Luni, 27 noiembrie, ora 17:40, Paramount Channel
La 17 ani și jumătate, Frank (Leonardo DiCaprio) ia viața în piept în stil propriu. Debordând de „creativitate” și scoțând la bătaie un sex-appeal irezistibil, Frank trece la punerea în practică a teoriilor tatălui sau. Fără să aibă nici o pregătire de profil, tinerelul cu aspect aristocratic devine pilot, medic și avocat. Vădind un adevărat geniu în materie de falsificări, reușește să-și aproprieze milioane de dolari din diverse bănci. Frank devine un bărbat de succes dar, cum în tot binele e și un rău, pe urmele sale pornește cu îndîrjire agentul FBI Carl Hanratty (Tom Hanks).
SF. The Book of Eli (2010)Marți, 28 noiembrie, ora 00:10, FILMCAFE
Cartea lui Eli/The Bo... citeşte
Taguri:
Oz: The Great and Powerful, Matt Damon, The Martian, Andi Vasluianu, Despre oameni şi melci, Angelina Jolie, Salt, Ryan Reynolds, Jeff Bridges, R.I.P.D. 3D
-
Grand Cinema & More completează dotările sălii Ultra cu singurul proiector cu laser din Europa de Sud-Est
26.11.2017
Grand Cinema & More din București relansează una dintre cele mai performante săli de cinema din România – Grand Ultra. Tehnologii de ultimă generație completează acum dotările sălii pentru o experiență completă de vizionare, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
Grand Ultra este un spațiu gândit pentru a oferi o vizionare la cele mai înalte standarde. Elementele de design și echipamentele cu care este dotată sala, de la sistemul audio și cel de proiecție, până la particularitățile fotoliilor din sală sau la dimensiunea, configurațiași textura ecranului, se completează pentru a întregi experiența fiecărui film văzut la cinema.
Grand Cinema & More redefinește experiența cinematografică prin realismul creat de:
Cea mai luminoasă imagine de cinema po... citeşte
Taguri:
Murder on the Orient Express
-
A Bad Moms Christmas: printre hohote de râs, comedia atinge o coardă sensibilă
26.11.2017
Mame bune și nebune 2/A Bad Moms Christmas (2017) are șanse să placă nu atât pentru umorul adeseori... silly cu care e presărat, nici pentru momentele licențioase, ci pentru faptul că ajunge la spectator într-un mod mult mai profund - atinge o coardă sensibilă prin prezentarea (adeseori exacerbată) a avatarurilor (dar și a satisfacțiilor) pe care relația mamă-fiică le presupune.
Spectatorii se vor recunoaște măcar parțial în situațiile prezentate cu umor în film, iar urmărirea lui poate funcționa ca un catharsis. În orice caz, Mame bune și nebune 2 e un feelgood movie.
Iată că se apropie Crăciunul și prietenele de care ne-am atașat în primul film, Bad Moms (2016), adică Amy (Mila Kunis), Kiki (Kristen Bell) şi Carla (Kathryn Hahn) vor primi vizita neaște... citeşte
Taguri:
Scott Moore, Jon Lucas, Susan Sarandon, Cheryl Hines, Christine Baranski, Kathryn Hahn, Kristen Bell, Mila Kunis, A Bad Moms Christmas
-
„Lettice&Lovage” – premieră în București la Teatrul Arte dell’Anima
26.11.2017
Teatrul Arte dell’Anima prezintă, pentru prima dată în București, spectacolul „Lettice&Lovage”, de Peter Shaffer, traducere de Crina Lință, regia Geanina Hergheligiu. O comedie verbală, ierbală, dar nu și letală cu Crina Lință, Ioana Pavelescu și Silviu Biriș.
Spectacolul va avea premiera în data de 26 noiembrie, la Teatrul Arte dell’Anima din strada Făinari, nr. 17D!
„Lettice & Lovage” este o savuroasă comedie satirică, scrisă în 1987, special pentru actrița Maggie Smith și spune, într-un stil plin de umor fin și nuanțat, British, povestea întâlnirii dintre Lettice Douffet (o femeie pasionată de istorie, teatru și bucătărie elisabetană), ghid turistic la Conacul Fustian, conac bântuit (în opinia ei) și Charlotte (Lotte) Schoen, aparent rigi... citeşte
-
Trădare și răzbunare, cu Al Pacino, în ecranizarea controversatei piese „Neguțătorul din Veneția”, la FilmBox Premium
26.11.2017
În ultima duminică de toamnă, FilmBox Premium aduce drama „Neguțătorul din Veneția” (2004), o ecranizare a piesei cu același nume, semnate de William Shakespeare. Nominalizată la premiile Bafta, drama se bucură de prestația unor actori celebri, precum Jeremy Irons și Joseph Fiennes, dar în special laureatul Oscar Al Pacino.
Pelicula, prima ecranizare cu sonor, în limba engleză a renumitei opere a lui Shakespeare, aduce pe micile ecrane povestea lui Antonio (Jeremy Irons), neguțător în Veneția, care, pentru a-și ajuta bunul prieten, pe Bassanio (Joseph Fiennes), să câștige mâna frumoasei Portia (Lynn Collins), împrumută bani de la evreul Shylock. Avid de răzbunare și profund îndurerat de pierderea fetei sale, Shylock este de acord să îi dea lui Antonio suma... citeşte
Taguri:
The Merchant of Venice
-
Motivul din spatele divorţului Jolie - Pitt, dezvăluit
26.11.2017
Motivul din spatele divorţului între Angelina Jolie şi Brad Pitt pare să fie mai mult decât problema actorului cu alcoolul, aşa cum a admis Pitt.
O nouă ştire publicată de către Globe susţine că Jolie a dezvăluit de ce l-a părăsit pe Pitt - ar fi vorba de mai mult decât doar băutura. După sursele The Globe, actorul ar fi băut prea mult şi prea des: „Câteodată bea până în punctul în care nu îşi mai putea controla furia. Putea să fie violent cu familia sa. Consumul de alcool şi abuzul verbal au stârnit îngrijorare, iar comportamentul său nu a dus la nimic bun", a declarat o sursă care a văzut documentele de divorț depuse de Jolie.
Presa a scris în trecut despre un moment violent faţă de fiul său Maddox, din timpul unui zbor din septembrie 2016, cit?... citeşte
-
Top 10 supereroi DC Comics
25.11.2017
Cei mai tari supereroi din benzile desenate DC Comics s-au întâlnit pe marele ecran pentru a salva (pentru a câta oară?) omenirea de la catastrofe dezastruoase. Superman, Batman, Femeia Fantastică, Aquaman și alții trebuie să uite de orgolii și să colaboreze pentru că au de-a face cu unul dintre cei mai redutabili eroi negativi ieșiți din benzile desenate. Iată zece cei mai interesanți supereroi din universul DC, într-un top alcătuit de publicația ING.... citeşte
Taguri:
Justice League
-
Demi Lovato, Idina Menzel şi Disney, daţi în judecată pentru melodia Let It Go din filmul Frozen
25.11.2017
Demi Lovato, Idina Menzel şi Disney sunt daţi în judecată pentru melodia Let It Go din filmul Frozen. Melodia apare în filmul Disney din 2013, ajuns, aşa cum se ştie, foarte popular, fiind interpretată de către Menzel în cadrul producţiei dar şi de către Lovato în cadrul versiunii single.
TMZ anunţă că muzicianul Jaime Ciero îi dă în judecată, susţinând că hit-ul Disney sună ca melodia sa din 2008, Volar. Ciero susţine că cele două melodii au asemănări în tot ceea ce ţine de: combinaţii de note, structuri, melodii, versuri, teme, producţie şi texturi. Mai mult, consideră propriul cântec drept „un uriaş succes internaţional ajuns la milioane de ascultători şi ajungând în topuri ca cel mai popular şi cel mai interpretat cântec”.
Conform raport... citeşte
Taguri:
Idina Menzel, Demi Lovato, Frozen
-
Iată cele 10 sfaturi pe care Brad Pitt ar fi vrut să le primească înainte de relația cu Angelina Jolie
25.11.2017
Brad Pitt și Angelina Jolie nu mai formează un cuplu de peste un an, timp în care actorul a avut timp să reflecteze asupra relației de peste un deceniu cu partenera sa și să facă un decalog al unei relații care să supraviețuiască. „Aşa cum se vede, nu sunt expert în căsnicii. Acum aş fi făcut unele lucruri altfel. După ce am pierdut-o pe persoana iubită, şi după o căsnicie care s-a încheiat după 11 ani, iată câteva sfaturi pe care le-aş da”, a mărturisit actorul într-un interviu cu freshnewsmedia.com:
1. Nu înceta să o curtezi Nu te opri din a o cuceri. Niciodată să nu crezi că femeia de lângă tine ţi se cuvine. Nu uita asta, şi niciodată nu fi indolent în dragoste!2. Îndrăgosteşte-te la nesfârşitVă veţi schimba în continuu. Nu mai sunt... citeşte
Taguri:
Angelina Jolie, Brad Pitt
-
Emanuel Pârvu: „țara noastră nu se califică plauzibil pentru mileniul 3”
25.11.2017
Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, filmul lui Emanuel Pârvu, face o radiografie a lumii satului, a avatarurilor celor care trec prin sistemul de asistență maternală în România și prezintă parcursul moral al unui tată care vrea să-și păstreze fiica adoptată. Cinemagia a stat de vorbă cu regizorul Emanuel Pârvu despre film. Iată, mai jos, interviul.
În Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, spre deosebire de scurtmetrajul Meda, ați părut interesat – în egală măsură - de a face, pe de o parte, o frescă a lumii satului, a universului rural, pe de alta de a prezenta drama unuitată care încearcă să îşi păstreze fiica adoptivă. De care dintre cele două subiecte sunteți mai legat emoțional și de ce?
Emanuel Pârvu: Nu am ținut neapăra... citeşte
Taguri:
Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, Emanuel Pârvu
-
Atacul terorist din Manchester, în sezonul 8 al serialului „Crime care au şocat Marea Britanie”
25.11.2017
Crime + Investigation difuzează în exclusivitate, începând de luni, 27 noiembrie, de la ora 23:00, sezonul 8 al serialului „Crime care au şocat Marea Britanie”. Seria, care oferă o privire în detaliu asupra celor mai terifiante crime care au fost comise pe pământ englezesc, va debuta cu un episod despre atacul terorist de la Manchester Arena din luna mai a acestui an.
22 mai 2017, Manchester, ora locală 22:35. La scurt timp după terminarea concertului susținut pe Manchester Arena de cântăreața pop Ariana Grande, un britanic de origine libaneză detonează în foaierul arenei un dispozitiv explozibil artizanal. Explozia a ucis 23 de persoane și a rănit mai mult de 500 de oameni, potrivit ultimelor date furnizate de poliţia locală. Evenimentul tragic o sa fie analizat ... citeşte
-
Coco, emoţionant până la lacrimi
24.11.2017
Colorată ca o pălărie mexicană şi vibrantă ca o chitară în mâini de maestru, Coco este una dintre acele animaţii pe care nu o poţi uita curând. Şi nu numai datorită calităţii imaginii – spectacolul lumii de dincolo, personajele expresive, creativitatea animatorilor – cât mai ales datorită emoţiilor puternice pe care le stârneşte povestea.
Filmul începe cu o prezentare originală a istoriei familiei lui Miguel, un băiat îndrăgostit de muzică, deşi toate rudele îi sunt împotrivă. Dia de los Muertos (Ziua Morţilor) este o sărbătoare foarte preţuită de rudele băiatului şi în jurul acestei tradiţii mexicane se învârte întreaga poveste. Felul în care au reuşit scenariştii să îmbine pasiunea lui Miguel cu o aventură supranaturală, cultura mexi... citeşte
Taguri:
Coco
-
Policierul Les Petits Meurtres d'Agatha Christie și un documentar despre scriitoare, la TV5Monde
24.11.2017
Viața misterioasă a scriitoarei Agatha Christie și un serial bazat pe istoriile imaginate de ea, publicate în peste 2 miliarde de exemplare, sunt două dintre temele propuse de canalul francofon TV5Monde la final de noiembrie și început de decembrie.
Les Petits Meurtres d’Agatha Christie, din 24 noiembrie, de la 22:00
O adaptare televizată a romanelor clasice scrise de Agatha Christie, seria a doua din policierul de comedie Les petits meurtres d’Agatha Christie ne întoarce în anii‘50, pe fondul unei perioade de strălucire și de emanciparea femeilor. Investigaţiile îi aduc în scenă pe odiosul, dar irezistibilul comisar Swan Laurence şi pe (prea) curioasa jurnalistă Alice Avril. Fără a uita de fidela secretară a lui Laurence, Marlène, o altă personificare a lui Ma... citeşte
Taguri:
agatha christie, Les petits meurtres d'Agatha Christie
-
Premierele săptămânii 24-30 noiembrie 2017
24.11.2017
Este una dintre acele săptămâni când nu poţi decât cu mare dificultate prevedea ce film va urca pe prima treaptă în box office. Să fie animaţia pentru întreaga familie? Filmul de epocă plin de staruri? Comedia ireverenţioasă? Vom afla abia luni. Citeşte mai jos recomandările noastre.
Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!
CocoO animaţie originală Pixar este întotdeauna un motiv excelent pentru a face o vizită l... citeşte
Taguri:
A Bad Moms Christmas, Austerlitz, Murder on the Orient Express, Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, Coco
-
Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor: o frescă a lumii satului și parcursul moral al unui tată
24.11.2017
Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, câștigător al Premiului pentru Cel mai bun actor- Șerban Pavlu și pentru Cel mai bun regizor- Emanuel Pârvu la Festivalul de Film de la Sarajevo, ajunge în cinematografele din România începând de vineri, 24 noiembrie.
Lansarea filmului va fi însoțită de vernisajul unei expoziții de fotografie socială, vineri, 24 noiembrie la AFI Cotroceni, începând cu ora 18.30. Vernisajul va fi urmat de proiecția filmului.
Inspirați de film, patru dintre cei mai talentați fotografi români- Vlad Eftenie, Cristian Șuțu, Cătălin Olteanu și Edi Enache- au fost invitați să realizeze replici ale afișului filmului cu personaje reale- copii aflați în asistență maternală- asemeni Medei, eroina filmului.
Expoziția de fotografie intit... citeşte
Taguri:
Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor
-
Comedia Mame bune şi nebune 2, o nouă perspectiva asupra Crăciunului
24.11.2017
Producătorii filmului Mame bune şi nebune (2016) erau convinşi că au realizat un simplu film haios, dar au fost uimiţi sa vadă vânzările de 180 de milioane de dolari la nivel mondial. Mame din toate generaţiile au luat cu asalt sălile de cinema pentru a viziona Mame bune şi nebune şi pentru a se bucura de o seară în oraş alături de prietenele lor; libere de responsabilităţi. Filmul a rezonat cu mamele din lume si a devenit „manualul” in jurul căruia s-au adunat o mulţime de mame.
Ceea ce au reprezentat actriţele din rolul principal Amy (Mila Kunis), Kiki (Kristen Bell) şi Carla (Kathryn Hahn) a fost ideea de libertate. Libertatea de a o da în bară. Libertatea de a da greş chiar dacă faci tot ce îţi stă în putinţă. A fost o reală uşurare să vezi onest... citeşte
Taguri:
Susan Sarandon, Christine Baranski, Cheryl Hines, Suzanne Todd, Kathryn Hahn, Mila Kunis, Kristen Bell, A Bad Moms Christmas
Articole 7961 - 7980 din 39199
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
Viasat Kino
22:00
|
Love Actually(2003)Pur și simplu dragoste
|
FILM CAFE
19:45
|
xXx: Return of Xander Cage(2017)Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage
|
CineMAX
23:00
|
Fight Club(1999)Fight Club - Sala de lupte
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
- Onslaught
- Crawlers
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă ştiri


