George Takei (Star Trek) se alătură serialului The Terror

de Cinemagia în 19 Dec 2018
În postura de actor, îl va interpreta pe Yamato-san în sezonul 2, un fost căpitan de vas de pescuit și stâlp al comunității

Renumitul actor, producător, autor și activist George Takei („Star Trek”) se va alătura celui de-al doilea sezon din aclamatul serial- antologie produs de Ridley Scott The Terror, într-unul dintre rolurile principale, dar și pe post de consultant.

Postul AMC a anunțat deja prezența în distribuție a actorului Derek Mio, în rolul lui Chester Nakayama, dar și faptul că primele două episoade vor fi regizate de Josef Kubota Wladyka (Narcos).

Filmările vor începe în luna ianuarie, la Vancouver (Canada). Sezonul doi va fi difuzat de AMC în 2019 și va avea 10 episoade. Plasată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a doua serie din The Terror este axată pe o serie de morţi bizare (care planează asupra unei comunităţi americano-japoneze) şi asupra unui tânăr care vrea să înţeleagă şi să se lupte cu malefica entitate responsabilă de acestea.

Sezonul doi din The Terror îi are drept producători executivi și co-creatori pe Alexander Woo (True Blood) și Max Borenstein (Kong: Insula craniilor, Godzilla). Woo va fi și showrunner.

Cunoscut grație rolului lui Hikaru Sulu în legendarul serial SF „Star Trek”, George Takei are o carieră de peste 60 de ani pe scena teatrală, pe micul și marele ecran. În copilărie, Takei a fost întemnițat în două tabere de prizonieri japonezo-americane, după începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Experiența lui personală și informațiile pe care le deține despre acest capitol din istoria americană l-au transformat într-un activist social de renume.

În rolul său de consultant la filmări, Takei va colabora îndeaproape cu producătorii executivi, pentru a se asigura că scenariul respectă acuratețea istorică. În postura de actor, îl va interpreta pe Yamato-san, un fost căpitan de vas de pescuit și stâlp al comunității.

Din distribuție mai fac parte Kiki Sukezane („Lost in Space”) – care este Yuko, o femeie misterioasă din trecutul lui Chester; Miki Ishikawa („9-1-1”) – care este Amy, o prietenă a familiei Nakayama; Shingo Usami („De neînvins”) – care este Henry Nakayama, tatăl lui Chester; Naoko Mori („Everest”) – care este Asako Nakayama, mama lui Chester.

The Terror este o producție AMC Studios, în colaborare cu Scott Free, Emjag Productions și Entertainment 360. Producători executivi sunt, printre alții, Ridley Scott și Dan Simmons.

Exploreaza subiecte similare:

George Takei, The Terror 

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells