Ştiri cu tagul "Vorbitor"
-
Documentarul Vorbitor: De după gratii, hibrizi grotesc- înduioşători
29.03.2012
Vorbitor, în regia lui Radu Muntean şi Alexandru Baciu, a obïnut luni, 26 martie, premiul Gopo pentru Cel mai bun documentar al anului. Documentarul analizează acea categorie specială, a celor care îşi găsesc un partener în timp ce sunt închişi. Vorbitor urmăreşte poveştile mai multor deţinuţi aflaţiîn diferite penitenciare din ţară, care şi-au găsit partenerul de viaţă în timpul executării pedepsei.
Trăim alături de o lume alternativă şi inimaginabilă - lumea puşcăriaşilor. Ştim, desigur (că noi le ştim pe toate!), că ei sunt altfel de oameni, altă specie, alt regn, alt univers - o ştim aşa, din auzite, din teorie, din principiu, dar e nevoie să ne învingem repulsia şi prejudecăţile, să ne apropiem de ei, să-i cunoaştem - ca să înţelegem cu adevărat cine şi ce sunt ei. Că nu-s "supraoame... citeşte
Taguri:
Alexandru Baciu, Radu Muntean, Vorbitor
-
Câştigătorii premiilor Gopo
27.03.2012
Premiile Gopo s-au decernat aseară, într-o gală organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc. Au fost premiate filme lansate în cursul anului trecut, după modelul Oscarurilor. Poţi vedea mai jos câştigătorii celor mai importante premii, dar şi lista completă a nominalizaţilor acestei ediţii a premiilor Gopo. Premii pentru întreaga carieră s-au îndreptat spre actorii Iurie Darie şi Tamara Buciuceanu.Iată câştigătorii Gopo 2012! Eşti de acord cu premiile? Care ţi se par cele mai mari surprize ale acestei ediţii?
Cel mai bun film - Aurora (Cristi Puiu, 2010)Au mai fost nominalizate: Crulic - drumul spre dincolo (Anca Damian, 2011)Din dragoste cu cele mai bune intenţii (Adrian Sitaru, 2011)Loverboy (Cătălin Mitulescu, 2011)Periferic (Bogdan George Apetri, 2010)
Cel mai bun acto... citeşte
Taguri:
Tamara Buciuceanu, Iurie Darie, Eugen Kelemen, Dacă bobul nu moare, Ceva bun de la viaţă, Loverboy, Bună! Ce faci?, Nicoleta Cârnu, Marius Panduru, Aurora
-
Nominalizaţii la Premiile Gopo 2012
21.02.2012
Paul Ipate şi Ioana Blaj au anunţat marţi, 21 februarie, într-o trasmisie filmată de la Grand Cinema Digiplex nominalizaţii la cele 19 categorii ale Premiilor Gopo.
Premiile Gopo sunt echivalentul românesc al britanicelor premii BAFTA, francezelor distincţii César sau spaniolelor trofee Goya, onorând performanţele anului anterior din industria cinematografică autohtonă.Nominalizările la cele 19 categorii ale Premiilor Gopo 2012 au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit în acest an din 11 profesionişti ai domeniului.
Iată nominalizaţii:Cel mai bun filmAurora (România-Franţa-Elveţia-Germania, 2010)Producător: Anca Puiu (Mandragora, Parisienne de production, Bord cadre films, Essential Filmproduktion)Regia: Cristi PuiuCrulic - drumul spre dincolo (România-Polonia, 2011)Producăt... citeşte
Taguri:
Bună! Ce faci?, Mănuşi Roşii, Principii de viaţă, Draft 7, Luiza Pârvu, O mie de lucruri în comun, Sarra Tsorakidis, Tournée, Mathieu Amalric, Melancholia
-
De la realizatorii lui Boogie, Vorbitor - difuzat pe HBO
28.11.2011
Documentarul Vorbitor, regizat de Radu Muntean şi Alexandru Baciu, va fi difuzat în data de 15 decembrie, de la ora 20:00, pe HBO. Vorbitor urmăreşte poveştile mai multor deţinuti aflaţi în diferite penitenciare din ţară, care şi-au găsit partenerul de viaţă în timpul executării pedepsei.
"Fără pretenţia de a fi descoperit răspunsul, Vorbitor încearcă să pună o întrebare: cum e posibil ca doi oameni, care nu s-au văzut vreodată, să-şi poată scrie într-o scrisoare: «Te iubesc foarte mult. Esti viaţa mea!». Intenţia noastră nu a fost să-i judecăm pe cei care apar în film, ci să vorbim cu oameni care nu mai au nimic de pierdut şi pentru care dragostea, sau simpla certitudine că cineva se gândeşte la ei, reprezintă poate singura speranţă într-un viitor mai bun.", au declarat regizorii.
"Şi de... citeşte
Taguri:
Vorbitor, Alexandru Baciu, Radu Muntean, Boogie
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
Viasat Kino
22:00
|
Love Actually(2003)Pur și simplu dragoste
|
FILM CAFE
19:45
|
xXx: Return of Xander Cage(2017)Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage
|
CineMAX
23:00
|
Fight Club(1999)Fight Club - Sala de lupte
|
CineCloud
The Crazies
Elijah Wood
A Christmas Carol
Adriana Bahmuțeanu
The Good Liar
Kevin Hart
DC League of Super-Pets
Homeward Bound II: Lost in San Francisco
Quo Vadis
Las Buchonas de Tierra Blanca
Afili Ask
Damian Lewis
Joaquin Phoenix
Regina
The Devil Wears Prada
Robert Mitchum
Lock, Stock and Two Smoking Barrels
The Fan
Daveigh Chase
Victoria Pratt
Confessions of a Shopaholic
The Little Things
On Chesil Beach
Working Girl
Robert Wagner
Field of Lost Shoes
We Are Marshall
Adrian Sitaru
Manon des sources
Vendetta
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
- Onslaught
- Crawlers
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Vorbitor


