Ştiri cu tagul "Pirates of the Caribbean 5"
-
Johnny Depp își plănuiește retragerea
30.07.2013
În urmă cu aproximativ o lună, Johnny Depp le spunea celor de la revista The Rolling Stone că nu se poate vedea ca actor pentru încă zece ani. Actorul în vârstă de 50 de ani, cu o carieră de aproape 30 de ani, și-a clarificat acum declarația, într-un interviu acordat emisiunii de dimineață a postului TV BBC.
”Nu spun că aș putea să renunț la actorie în orice moment, dar aș zice că acel moment nu este foarte departe. La un moment dat, și asta pe pune pe gânduri, îți dai seama, când faci totalul dialogului pe care l-ai purtat în decursul unui an, de faptul că ai rostit mai mult replici învățate decât propriile tale cuvinte, iar asta este ceva total sărit de pe fix. Nu există cumva și lucruri ceva mai liniștite pe care mi-ar face plăcere să le fac? Da... citeşte
Taguri:
Pirates of the Caribbean 5, Transcendence, Into the Woods, Johnny Depp, actor
-
În linie dreaptă spre anul de vârf al blockbusterelor. Vezi care este!
25.07.2013
Avatar 2, Ant-Man, The Avengers 2: Age Of Ultron, Batman vs. Superman sunt doar câteva dintre titlurile ce se vor lansa peste doi ani, unele publicaţii de profil speculând chiar că anul 2015 va fi cel mai tare în blockbustere din istoria filmului. TotalFilm a dedicat chiar un articol amplu argumentelor ce susţin că 2015 va fi cel mai tare an cinematografic, prin îngrămădirea de producţii hit. Iată ce titluri ne aşteaptă.
Bond 24
Urmând succesul bine meritat al lui Skyfall (pe locul opt ca încasări la box-office din istoria cinematografului, şi pe locul patru pentru anul 2012), perspectiva unui nou film Bond este foarte interesantă. Acum că regizorul Sam Mendes e din nou în echipă, iar romanul care va sta la bază este Devil May Care, semnat de Sebastian Fa... citeşte
Taguri:
Pirates of the Caribbean 5, The Fantastic Four, Crimson Peak, Star Wars: Episode VII, Zack Snyder, Christopher Nolan, Man of Steel, Michael Fassbender, Assassin's Creed, Terminator 5
-
Filmele Disney din 2014 - Când apar și despre ce vor fi
14.06.2013
The Avengers 2, Star Wars: Episode VII și Pirates of the Caribbean 5 sunt viitoarele blockbustere pe care se bazează la studiourile Disney la box-office în 2015. Însă până atunci, studioul mai lansează câteva titluri notabile, cu șanse mari să atragă în sălile de cinema o sumă importantă de spectatori. Potrivit comunicatului de presă al Disney, preluat de Collider.com, noile filme vor avea lansarea anul viitor și vor consta într-un musical, un sequel, un film biografic, o aventură SF și o adaptare după o carte pentru copii.
Into the Woods este poate pelicula cu cele mai multe staruri în distribuție din viitoarele filme Disney. Musical-ul, adaptare a unei producții Broadway recompensată cu premiul Tony îl va avea în rol central pe Johnny Depp, secondat de Meryl
... citeşte
Taguri:
Elysium, After Earth, Oblivion, Hugh Laurie, George Clooney, Tomorrowland, Saving Mr. Banks, Lisa Cholodenko, Alexander and the Terrible Horrible No Good Very Bad Day, Ray Liotta
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
CineMAX
00:40
|
The Revenant(2015)The Revenant: Legenda lui Hugh Glass
|
Pro Cinema
22:30
|
Soldiers of Fortune(2012)Soldații destinului
|
CineMAX
21:00
|
The Holiday(2006)Vacanța
|
CineCloud
The Crazies
Elijah Wood
A Christmas Carol
Adriana Bahmuțeanu
The Good Liar
Kevin Hart
DC League of Super-Pets
Homeward Bound II: Lost in San Francisco
Quo Vadis
Las Buchonas de Tierra Blanca
Afili Ask
Damian Lewis
Joaquin Phoenix
Regina
The Devil Wears Prada
Robert Mitchum
Lock, Stock and Two Smoking Barrels
The Fan
Daveigh Chase
Victoria Pratt
Confessions of a Shopaholic
The Little Things
On Chesil Beach
Working Girl
Robert Wagner
Field of Lost Shoes
We Are Marshall
Adrian Sitaru
Manon des sources
Vendetta
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Stranger Things: Tales from '85
- Turning Point: Generation 9/11
- Valley View Motel
- Orion
- Mononoke the Movie: Chapter...
- No Limbs, No Limits: The NickV...
- Funny Money: The Dane Cook Story
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Pirates of the Caribbean 5


