Ştiri cu tagul "Angelina Jolie"
-
Vom mai vedea doar câteva filme cu Angelina Jolie
11.05.2014
La o conferință de presă organizată la Londra cu ocazia promovării lui Maleficent, Angelina Jolie a declarat că intenționează să se concentreze mai mult de activitatea sa regizorală și umanitară, în detrimentul actoriei, ce ,,va trece pe plan secundar”.
,,Am avut o carieră minunată și sunt bucuroasă că am avut ocazia de a aduce pe marile ecrane toate acele povești și de a lucra în domeniu atât”, a spus Jolie, citată de publicația The Guardian. ,,Însă acum îmi permit să fiu selectivă și îmi doresc să mă concentrez mai mult pe scenaristică și regie; mai presus de tot îmi doresc să acord mai mult timp colaborării mele cu Națiunile Unite și PSVI [Inițiativa de Prevenire a Violenței Sexuale]”.
Starul de 38 de ani, câștigătoare a unui premiu Os
... citeşte
Taguri:
actor, Unbroken, In the Land of Blood and Honey, Girl Interrupted, Maleficent, Angelina Jolie
-
Angelina Jolie: ,,Eu și Brad ne exasperăm reciproc”
09.05.2014
Într-un interviu publicat în ultimul număr al revistei Elle, una dintre cele mai sexy actrițe de la Hollywood a vorbit despre modul în care a evoluat relația ei cu o altă figură adorată a Cetății Filmului, partenerul său de viață, Brad Pitt. Angelina Jolie recunoaște că cei opt ani împreună au aprofundat relația lor în mod pozitiv, în ciuda momentelor de exasperare pe care și le generează reciproc.
,,Începi să trăiești alături de cineva și realizezi că e vorba de personalități distincte, care se inspiră una pe cealaltă, care se provoacă una pe cealaltă, care se completează și se exasperează reciproc la modul constructiv”, a explicat Jolie.
,,După toți acești ani, avem o istorie comună – și atunci când ai un trecut cu cineva, ai devenit prie... citeşte
Taguri:
Maleficent, Brad Pitt, Angelina Jolie
-
Angelina Jolie şi Brad Pitt, din nou împreună pe marele ecran?
03.05.2014
Angelina Jolie şi Brad Pitt ar putea juca împreună într-un film al cărui scenariu a fost imaginat chiar de către celebra actriţă, scrie Deadline.com.
Proiectul, devenit instant una din atracţiile majore ale marilor studiouri de la Hollywood, este în fază preliminară, detalii despre intrigă sau ceilalţi actori doriţi în distribuţie urmând a fi dezvăluite ulterior.
Jolie şi Pitt au făcut prima dată echipă pe marele ecran în 2005, în Mr. And Mrs. Smith, când relaţia lor din fața camerelor de filmat s-a transformat într-una reală. Frumoasa actriţă a debutat în regie cu drama In the Land of Blood and Honey, spre finalul acestui an urmând să apară în cinematografe cel de-al doilea film regizat de ea, Unbroken. Maleficent, povestea inspirată din Frumoasa din... citeşte
Taguri:
actor, Maleficent, Unbroken, In the Land of Blood and Honey, Mr. & Mrs. Smith, Brad Pitt, Angelina Jolie
-
Oscar 2015: posibili candidaţi
22.03.2014
Nu este niciodată prea devreme să discutăm candidaţii la Oscar pentru anul următor, din simplul motiv că lista filmelor cu şanse coincide cu cea a titlurilor în stare să atragă atenţia de-a lungul anului. Iată mai jos câteva posibilităţi în ceea ce priveşte producţiile ce ar putea primi o nominalizare la categoria Cel mai bun film la următoarea ediţie a premiilor Academiei.Să începem cu Boyhood, despre care am aflat ieri că va fi proiectat în închiderea festivalului Transilvania, la Cluj-Napoca, pe 8 iunie. Filmul a primit Ursul de argint pentru regie la Berlinală (o cronică AICI) şi are toate şansele să impresioneze şi membrii Academiei.Cei de la Ropeofsilicon o consideră şi pe Angelina Jolie în cărţi, cu noul ei film Unbroken. Faptul că premiera este... citeşte
Taguri:
oscar 2015, Michael Keaton, Alejandro González Iñárritu, Birdman, Jessica Chastain, Oscar Isaac, Tim Burton, Michel Hazanavicius, David Fincher, Gone Girl
-
Angelina Jolie, despre oferta de a regiza Fifty Shades of Grey
17.03.2014
Filmările la adaptarea romanului Fifty Shades of Grey s-au încheiat luna trecută, în Vancouver, însă ştirile şi zvonurile legate de incitanta producţie nu încetează să apară.
Filmul şi-a găsit după îndelungi căutări atât actorii din rolurile principale, cât şi regizorul (în fapt, regizoarea: Sam Taylor-Johnson). Printre numele desemnate iniţial la cârma producţiei s-a aflat şi cel al Angelinei Jolie. Actriţa a dezvăluit, într-un interviu acordat recent publicaţiei Entertainment Weekly, cât de aproape a fost de scaunul regizoral şi de ce a preferat să spună pas.
Jolie a confirmat faptul că s-a aflat în discuţii cu producătorii pentru regia lui Fifty Shades of Grey însă, până la urmă, a hotărât să nu accepte oferta, ce a mers apoi către o alt... citeşte
Taguri:
actor, Sam Taylor-Johnson, Fifty Shades of Grey, Angelina Jolie
-
Angelina Jolie îşi arată coarnele uriaşe în noul poster Maleficent
12.03.2014
Aflată în centrul acţiunii din Maleficent - producţia live-action spusă din punctul de vedere al vrăjitoarei celei rele din Frumoasa din Pădurea Adormită - Angelina Jolie tronează şi pe noul poster pentru Statele Unite al filmului, înfăţişându-se cu o impresionantă pereche de coarne.
Simbolul Răului lipseşte însă din varianta pentru Marea Britanie a filmului – aşteptăm şi versiunea pentru România a afişelor – care este însă şi mai colorată, tânăra prinţesă Aurora apărând întinsă pe pat, în somnul indus de vrăjitoare, alături de cele trei zâne bune.
Prinţesa este interpretată în film de către Elle Fanning, fiica Angelinei, Vivienne Jolie-Pitt interpretând-o pe aceasta în copilărie, la patru ani. Vorbind despre provocările rolului său, J... citeşte
Taguri:
Brenton Thwaites, Peter Capaldi, Sharlto Copley, Juno Temple, Robert Stromberg, Vivienne Jolie-Pitt, Elle Fanning, Maleficent, Angelina Jolie
-
Angelina Jolie, din nou pe masa de operație
08.03.2014
În ciuda problemelor de sănătate – actrița a fost supusă, preventiv, unei duble mastectomii în primăvara anului trecut – și a remarcilor presei referitoare la scăderea drastică în greutate, Angelina Jolie a strălucit pe covorul roșu al Oscarurilor… Actrița de 38 de ani a dezvăluit însă recent că, pentru a reduce la minim probabilitatea de a face cancer la sân (asemenea mamei, mătușii, dar și bunicii și străbunicii sale), trebuie să se mai supună unei intervenții chirurgicale.
,,Mai am o operație de făcut”, a declarat Jolie celor de la EntertainmentWeekly.com. ,,Voi fi consiliată de toți acești oameni minunați pe care i-am contactat, pentru a trece la nivelul următor”, a mai spus ea.
Actrița a vorbit în luna mai a anului trecut despre operaț... citeşte
Taguri:
actor, Unbroken, Angelina Jolie
-
Regizorul lui Iron Man reface Cartea Junglei și îl pune pe Idris Elba ca voce a lui Shere Khan
07.03.2014
Unul dintre primele staruri ce vor face parte din distribuția lui The Jungle Book, o reimaginare a poveștii clasice a lui Ruynald Kipling, va fi Idris Elba, anunță Deadline, iar site-ul confirmă și numele celui aflat la cârma remake-ului, Jon Favreau.
Regizorul lui Iron Man și starul din recentul Mandela: A Long Walk to Freedom, văzut anterior în filmele Thor, vor lucra după scenariul imaginat de Justin Marks (Street Fighter: The Legend of Chun-Li). Filmul ce îl va avea în centru pe Mowgli – băiatul crescut de animalele sălbatice din jungla indiană – va fi live-action.
Favreau mai are însă un lucru un proiect Disney: Magic Kingdom, un film de aventură a cărui acțiune va avea loc în parcul de distracții Disneyland din California. Compania a mizat în ultima vreme... citeşte
Taguri:
Angelina Jolie, Kenneth Branagh, Maleficent, Street Fighter: the Legend of Chun Li, Justin Marks, Mandela: Long Walk to Freedom, Jon Favreau, Idris Elba, iron man
-
Angelina Jolie explică de ce și-a inclus fiica în distribuția lui Maleficent
06.03.2014
În noul film al Angelinei Jolie, o adaptare live-action inspirată din povestea Frumoasei din Pădurea Adormită, apare și una din fiicele actriței, Vivienne Jolie-Pitt, în vârstă de patru ani, în rolul tinerei prințese Aurora.
Într-un interviu acordat publicației Entertainment Weekly, Jolie a explicat de ce a ales-o pe Vivienne să facă parte din distribuție: ,,Ceilalți copii de 3-4 ani aleși să încerce acest rol nici măcar nu se apropiau de mine. Trebuia să fie un copil care mă plăcea și care nu se temea de coarnele mele, de ghearele și ochii mei. Așa că am ales-o pe Viv”.
Jolie a ținut să menționeze și faptul că a fost încântată să joace în Maleficent, ce prezintă povestea vrăjitoarei malefice din propriul său unghi de vedere, deși povestea este ... citeşte
Taguri:
actor, Maleficent, Vivienne Jolie-Pitt, Angelina Jolie
-
Oscar 2014. Cele mai frumoase rochii
03.03.2014
Cea de-a 86-a ediţie a Premiilor Oscar 2014, care a avut loc duminică noaptea, i-a strâns pe covorul roşu de la Dolby Theatre pe cei mai talentaţi actori şi actriţe şi pe realizatori de film din toate departamentele, iar aparatele foto au imortalizat procesiunea.
Rochiile actriţelor au făcut subiectul articolelor zilei de luni, la egalitate cu surprizele (sau lipsa lor) palmaresului. Iată câteva dintre rochiile noastre preferate. O galerie mai bogată, aici. Copyright foto: Hepta, via www.eva.ro
... citeşte
Taguri:
actor, Angelina Jolie, Emma Watson, Cate Blanchett, Jennifer Lawrence, Lupita Nyong'o, Amy Adams, Julia roberts, Charlize Theron, oscar 2014
-
Sandra Bullock va încasa aproape 100 de milioane de dolari pentru Gravity
27.02.2014
Sandra Bullock nu a fost chiar prima alegere a lui Alfonso Cuaron pentru rolul specialistei în inginerie medicală Dr. Ryan Stone – rolul a fost scris pentru Angelina Jolie şi a fost oferit apoi lui Marion Cotillard, Scarlett Johansson, Blake Lively, dar şi Natalie Portman – însă, potrivit TheHollywood Reporter.ro, tot a fost nevoie de un avans de 20 de milioane de dolari pentru prestaţie şi 15 procente din încasările brute ce aveau să revină studiourilor producătoare.
Cum filmul a strâns peste 700 de milioane de dolari internaţional – după ce a fost acoperit avansul şi partea ce revenea Warner Bros, Bullock s-a ales cu încă 50 de milioane de dolari, iar câştigul nu se opreşte aici, deoarece actriţa urmează să primească şi o parte din încasările generate ... citeşte
Taguri:
actor, Gravity, Natalie Portman, Blake Lively, Scarlett Johansson, Marion Cotillard, Angelina Jolie, Alfonso Cuarón, Sandra Bullock
-
De ce nu au jucat Angelina Jolie şi Robert Downey Jr. în Gravity
20.02.2014
Acum trei ani scriam nenumărate ştiri despre actorii de categorie A pe care Alfonso Cuarón i-ar fi dorit în pe atunci noul său proiect, Gravity, iar printre numele menţionate se aflau faimoşii Robert Downey Jr. şi Angelina Jolie. Într-un interviu acordat The Hollywood Reporter, Cuarón dezvăluie de ce şi-a înlocuit primele opţiuni cu George Clooney şi Sandra Bullock.În ceea ce o priveşte pe Jolie, problema a fost că actriţa nu a putut aştepta finalizarea lungului proces de obţinere a finanţărilor (Gravity a costat 100 de milioane de dolari şi a fost considerat tot timpul un proiect riscant) şi a decis să se retragă pentru a se ocupa de propriile filme, precum In the Land of Blood and Honey, Maleficent şi Unbroken.Cât despre Robert Downey Jr., Cuarón spune că p... citeşte
Taguri:
Gravity, Sandra Bullock, George Clooney, Robert Downey Jr., Angelina Jolie, Alfonso Cuarón
-
Totul despre Maleficent
28.01.2014
Cei de la Daily Mail au scris despre înfăţişarea Angelinei asemănând-o cu „operaţia sfârşită prost a unui chirurg plastic". Într-adevăr, cunoscuta actriţă apare pe ecran cu pomeţi supradimensionaţi şi urechi ţuguiate, totul la pachet cu o privire pur şi simplu electrică. Jolie este Maleficent, vrăjitoarea aleasă, în urma unui sondaj, cel mai redutabil villain din toate animaţiile Disney, după ce a speriat o mulţime de copii de la debutul ei în animaţia Sleeping Beauty/Frumoasa din pădurea adormită, lansată de Walt Disney în 1959.Premiera filmului are loc pe 30 mai, simultan cu cea din Statele Unite. Este primul rol principal al lui Jolie de la Salt şi Turistul, action-uri apărute în 2010, şi, dacă e să aruncăm o privire noului teaser trailer apăru... citeşte
Taguri:
Robert Stromberg, Kristen Stewart, Rupert Sanders, Snow White and the Huntsman, Maleficent, Angelina Jolie
-
Nou trailer Maleficent
21.01.2014
Cei de la Disney au pregătit un trailer care subliniază că între Maleficent, filmul aşteptat pe 30 mai, şi animaţia Sleeping Beauty/Frumoasa din pădurea adormită (1959) sunt asemănări mai mari decât credeam. Moda revizionistă (Albă ca zăpada a căzut deja victimă, în Snow White and the Huntsman) face ca întreg contextul unor basme populare să fie schimbat, dar Maleficent pare să se lege mult mai coerent de firul narativ al animaţiei originale. Pentru a dovedi asta, Disney lansează acest trailer în care utilizează şi cadre din filmul din 1959.Angelina Jolie apare în rolul titular, în timp ce Elle Fanning este Aurora, cea care era salvată de sărutul alesului ei în Frumoasa din pădurea adormită.Iată mai jos trailerul. Cum ţi se pare?
//
... citeşte
Taguri:
Maleficent, Elle Fanning, Angelina Jolie
-
Eroinele de acţiune ale lui 2014
06.01.2014
Unele actriţe revin în rolurile de acţiune ce le-au consacrat, precum Milla Jovovich, altele pun pentru prima dată mâna pe armă în 2014. Cert este că - începând cu luna martie - femei letale se vor perinda pe marile noastre ecrane, într-o simfonie de gloanţe, scrâşnituri de săbii sau vuiet de săgeţi.... citeşte
Taguri:
Michelle Yeoh, The Hunger Games: Mockingjay - Part 1, Jennifer Lawrence, Interstellar, Anne Hathaway, Resident Evil 6, Milla Jovovich, Jane Got a Gun, Natalie Portman, Sin City: A Dame to Kill For
-
50 de ani de Brad Pitt
18.12.2013
Am avut deja două întâlniri cu Brad Pitt în 2013, în surprinzătorul hit World War Z şi în Avocatul/The Counselor. Anul 2014 îl începem şi în compania lui, pentru că apreciatul actor face parte din distribuţia lui 12 Years a Slave/12 ani de sclavie, unica premieră din primul weekend al anului viitor. Ieri, când Pitt a împlinit vârsta de 50 de ani, au început să apară pe reţelele de socializare fotografii cu acest important reprezentant al Hollywood-ului şi comentarii de genul: "Brad Pitt a făcut 50 de ani, aşa e că te simţi mai bătrân?". Nu ne simţim nici mai bătrâni şi nici mai tineri din cauza/datorită aniversării lui, dar nu putem să nu comentăm pe seama faptului că o generaţie alături de care mulţi dintre noi au crescut se apropie acum cu paşi ... citeşte
Taguri:
12 Years a Slave, World War Z, Fury, Moneyball, Angelina Jolie, Brad Pitt
-
O insulă în formă de inimă: cadoul Angelinei Jolie pentru Brad Pitt
27.11.2013
Deşi mai sunt câteva săptămâni până la ziua de naştere a lui Brad Pitt – actorul împlineşte 50 de ani pe 18 decembrie – partenera acestuia de viaţă i-a achiziţionat deja cadoul. Site-ul Celebuzz a aflat că Angelina Jolie i-a cumpărat lui Brad o insulă în formă de inimă, pentru că, nu-i aşa, ce-şi mai pot oferi unul altuia unii dintre cei mai bogaţi actori de la Hollywood?
Situată la 15 minute de zbor cu elicopterul din New York, insula este, bineînțeles, accesibilă şi cu barca. Reşedinţa principală a fost construită în 2008, are 465 m² şi este considerată o capodoperă a arhitecturii moderne – o combinaţie inedită de piatră, ciment, mahon şi ferestre generoase şi original amplasate. După ce a vizitat insula, săptămâna trecută, Angelina a... citeşte
Taguri:
actor, Angelina Jolie, Brad Pitt
-
Angelina Jolie, Oscar onorific pentru activitatea umanitară
18.11.2013
Angelina Jolie a petrecut câteva clipe emoţionante în acest week-end, aflată drept invitată specială, alături de familie, la Governors Awards, cea de-a cincea asemenea festivitate organizată de Academia Americană de Film. Actriţa a primit din mâinile lui George Lucas un Oscar onorific pentru întreaga activitate umanitară depusă de-a lungul anilor.
Vizibil emoţionată şi recunoscătoare, actriţa a mulţumit familiei, care a sprijinit-o în orice demers şi a adus un tribut special mamei sale, cea care a sfătuit-o să trăiască „o viaţă care îi ajute şi pe ceilalţi”. Jolie a ţinut să sublinieze cât de norocoşi sunt cei care au cele necesare vieţii, cei talentaţi, care au şansa să îşi şi exerseze talentul.
„Suntem toţi, fiecare dintre cei aflaţi în... citeşte
Taguri:
actor, Angela Lansbury, Steve Martin, George Lucas, Angelina Jolie
-
Exclusiv: trailer Maleficent
14.11.2013
Revizitare a basmului Frumoasa din Pădurea adormită, Maleficent spune povestea din perspectiva personajului titular, ce a ocupat ani de zile prima poziţie în topul celor mai înfricoşători antagonişti din universul Disney, după apariţia în animaţia Sleeping Beauty. Iată mai jos un trailer care arată cum reinventează cei de la Disney mitologia personajului şi cum, în ciuda unor perspective extrem de diferite asupra evenimentelor, animaţia din 1959 şi premiera aşteptată în 30 mai 2014 sunt mai apropiate decât ne făcea să credem premisa. Cu Angelina Jolie în rolul principal, filmul se va bucura cu siguranţă de atenţie, deşi lasă impresia că foloseşte formula Snow White and the Huntsman (trailerul foloseşte exact aceeaşi melodie din primul trailer al filmului... citeşte
Taguri:
Snow White and the Huntsman, Sleeping Beauty, Maleficent, Angelina Jolie
-
Nou poster Maleficent
13.11.2013
Cu o poveste inspirată din basmul clasic Frumoasa din Pădurea Adormită, Maleficent, filmul produs de Moving Picture Company alături de Roth Films şi distribuit de Disney îşi reia campania de promovare odată cu lansarea unui nou poster oficial, publicat de PeliBlog.com, ce anunţă pe mâine şi lansarea trailer-ului.
Angelina Jolie a îmbrăcat costumul cu coarne al vrăjitoarei celei rele din basm şi ne va introduce în povestea transfomării ei, cu ajutorul regizorului Robert Stromberg şi a colegilor de platou (Sharlto Copley, Elle Fanning, Sam Riley şi Juno Temple) din 30 mai 2014.
Iată şi sinopsis-ul filmului: „O frumoasă şi curată la suflet tânără femeie, Maleficent (Jolie) se bucură de un trai idilic în pădurea regatului, până în ziua în care o armată in... citeşte
Taguri:
Juno Temple, Sam Riley, Elle Fanning, Sharlto Copley, Robert Stromberg, Angelina Jolie, Maleficent
Articole 141 - 160 din 460
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
Viasat Kino
22:00
|
Love Actually(2003)Pur și simplu dragoste
|
FILM CAFE
19:45
|
xXx: Return of Xander Cage(2017)Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage
|
CineMAX
23:00
|
Fight Club(1999)Fight Club - Sala de lupte
|
CineCloud
The Crazies
Elijah Wood
A Christmas Carol
Adriana Bahmuțeanu
The Good Liar
Kevin Hart
DC League of Super-Pets
Homeward Bound II: Lost in San Francisco
Quo Vadis
Las Buchonas de Tierra Blanca
Afili Ask
Damian Lewis
Joaquin Phoenix
Regina
The Devil Wears Prada
Robert Mitchum
Lock, Stock and Two Smoking Barrels
The Fan
Daveigh Chase
Victoria Pratt
Confessions of a Shopaholic
The Little Things
On Chesil Beach
Working Girl
Robert Wagner
Field of Lost Shoes
We Are Marshall
Adrian Sitaru
Manon des sources
Vendetta
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
- Onslaught
- Crawlers
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Angelina Jolie


