Angelina Jolie, din nou pe masa de operație

de Cristina Grigore în 8 Mar 2014
După dubla mastectomie suferită în primăvara anului trecut, actrița a anunțat o nouă intervenție preventivă

În ciuda problemelor de sănătate – actrița a fost supusă, preventiv, unei duble mastectomii în primăvara anului trecut – și a remarcilor presei referitoare la scăderea drastică în greutate, Angelina Jolie a strălucit pe covorul roșu al Oscarurilor… Actrița de 38 de ani a dezvăluit însă recent că, pentru a reduce la minim probabilitatea de a face cancer la sân  (asemenea mamei, mătușii, dar și bunicii și străbunicii sale), trebuie să se mai supună unei intervenții chirurgicale.

,,Mai am o operație de făcut”, a declarat Jolie celor de la EntertainmentWeekly.com. ,,Voi fi consiliată de toți acești oameni minunați pe care i-am contactat, pentru a trece la nivelul următor”, a mai spus ea.

Actrița a vorbit în luna mai a anului trecut despre operația la sâni pe care a trebuit să o facă și se felicită pentru inițiativă. Publicul i-a fost de atunci alături, cu o mulțime de mesaje de încurajare. ,,Am fost foarte, foarte mișcată de bunătatea și sprijinul primit din partea atâtor oameni care mă îndrăgesc”, a spus Jolie.

,,Am vorbit despre afecțiunea mea pentru că am vrut să ajut și să stabilesc o punte de comunicare și cu alte femei și familii care au trecut prin același lucru. Eu am avut norocul să am alături doctori foarte buni și mă consider, de asemenea, foarte norocoasă pentru că am avut parte de o recuperare bună și un proiect precum Unbroken [noul său efort regizoral] spre care mi-am concentrat toată atenția, astfel că m-am dorit să îmi revin cât mai repede și să mă apuc de lucru”, a mai spus Jolie.

Exploreaza subiecte similare:

Angelina Jolie, Unbroken, actor

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Rippa pe 8 martie 2014 14:53
saraca...macar are un barbat bn alaturi de ea...:D)
cosmin742000 pe 9 martie 2014 14:11
Multa saqnatate Anjelico!
Iulidesprefilme pe 9 martie 2014 19:49
Exact cum se spune: dacă ai sănătate, ai de toate...şi când familia îţi este aproape, totul trece mai uşor...
alex_il_fenomeno pe 30 octombrie 2016 15:13
"preventiva"... probabil voia sa spuna una din chestiile ei regulate.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells