Arhivă
-
New York Melody, din 11 iulie la cinema
10.07.2014
Regizorul John Carney a aplicat perspectiva sa unică asupra oraşului New York pentru a regiza filmul Begin Again/New York Melody, cu premiera în România pe 11 iulie, ce dovedeşte puterea pe care o exercită muzica asupra vieţii şi destinului a două suflete aflate în agonie. În New York Melody, Dan Mulligan (interpretat de Mark Ruffalo), un bărbat care lucrează în domeniul înregistrărilor muzicale, se află în impas atât cu căsnicia şi cariera, cât şi în relaţia cu fiica sa. În acest moment disperat al vieţii sale, el aude o melodie extrem de expresivă, cântată de către Gretta (Keira Knightley), o muziciană necunoscută, care se află pe punctul de a-şi abandona cariera artistică, din cauza inimii rănite.
Ei sunt o pereche ciudată, formată într-un mo... citeşte
Taguri:
Begin Again
-
Christopher Nolan prevede un ,,viitor întunecat” marelui ecran
10.07.2014
Filmele sale au avut încasări uriașe la box office, iar viitorul Interstellar, cu lansarea spre sfârșitul acestui an, are mari șanse să atragă în cinematografe o mulțime de fani ai cineastului și ai genului SF. Christopher Nolan se pare că deține cheia succesului și tocmai această caracteristică a sa îl recomandă când vine vorba de discuții legate de viitorul filmelor pe marele ecran.
Într-un editorial generos publicat în Wall Street Journal, Nolan atrage atenția asupra declinului înregistrat în proiecțiile tradiționale ale majorității filmelor și îi sfătuiește pe managerii sălilor de cinema să apeleze mai mult la noile tehnologii, în vreme ce studiourile, în opinia sa, ar trebui să susțină cu mai mult curaj proiecțiile filmelor originale, independ... citeşte
Taguri:
Interstellar, actor, Christopher Nolan
-
Prima imagine cu Ian McKellen drept Sherlock Holmes
10.07.2014
Sherlock Holmes a fost destul de prezent în ultima vreme pe micul și marele ecran – în două filme cu Robert Downey Jr. și două seriale diferite, Sherlock și Elementary. Cu toate acestea, o nouă peliculă bazată pe aventurile popularului detectiv se află acum în producție și îl are în centru pe Ian McKellen.
Actorul a publicat recent pe contul său de Twitter o primă imagine din Mr. Homes, în care apare pentru prima dată în rolul titular. ,,Peste 70 de actori l-au interpretat până acum pe Sherlock Holmes. Acum are 93 de ani și este rândul meu”, a scris veteranul actor.
Filmul este regizat de Bill Condon (Gods and Monsters, Dreamgirls) și o mai are în distribuție pe Laura Linney. Filmările se desfășoară acum în Marea Britanie și se concentrează pe un bă... citeşte
Taguri:
Bill Condon, Elementary, Sherlock, Robert Downey Jr., actor, Ian McKellen
-
Aristoteles Workshop 2014, ultima strigare!
10.07.2014
Experţii care îi vor îndruma pe participanții la ediția de anul acesta a atelierului de film documentar Aristoteles Workshop vor fi cineaştii John Appel şi Jeroen Berkvens, regizori şi producători consacraţi ai filmului documentar internaţional. În a doua jumătate a workshopului, munca lor va fi continuată de cei doi tutori: regizoarele Tania Rakhmanova şi Nino Kirtadze, pentru montajul materialului filmat și post-producție.
Aristoteles Workshop 2014, organizat de Dan Nuțu, se va desfăşura în satul Vama din Bucovina (județul Suceava), între 20 august - 21 septembrie. Data limită a înscrierilor, 10 iulie...
Regizorii, operatorii şi editorii care doresc să se înscrie o pot face aici: http://www.aworkshop.org/call-for-entries/
Au mai rămas doar trei zile dis... citeşte
Taguri:
The Last Victory, Dan Nuţu, Nino Kirtadze, Tania Rakhmanova, Jeroen Berkvens, John Appel
-
10 actori fără voce
10.07.2014
„Dacă muzica este hrana dragostei, atunci cântaţi!”, scria William Shakespeare acum peste 400 de ani, amintindu-ne de felul în care muzica ne poate inspira, vorbind emoţiilor noastre într-un fel mai profund decât ar face-o cuvintele.
Filmul Begin Again/New York Melody, cu Mark Ruffalo şi Keira Knightley, se pregăteşte să intre în cinematografe, iar vocea suavă a Keirei să ne încânte auzul. Dar ce e de făcut când actori celebri sunt puşi în postura de a cânta, fără să aibă calităţi vocale? În paginile ce urmează vedem cine sunt netalentaţii.
... citeşte
Taguri:
Meryl Streep, Winona Ryder, Superbad, Reality Bites, At Long Last Love, Paint Your Wagon, Popeye, Robin Williams, Les miserables, Russell Crowe
-
Alec Baldwin, în fruntea CIA pentru Mission: Impossible 5
10.07.2014
Chiar dacă anunța nu demult că se retrage din viața publică, Alec Baldwin apare în mai multe știri recente de producție: va juca alături de Will Smith într-un film plasat în lumea sportului, va apărea drept primar al New York-ului într-un nou serial dezvoltat de NBC și, după cum relatează Deadline.com, se va alătura filmărilor din Londra ale lui Mission: Impossible 5. Actorul îl va interpreta aici pe capul CIA.
Alături de Baldwin, s-a alăturat producției drept personaj central feminin, actrița Rebecca Ferguson. Nu au fost dezvăluite încă detalii despre partitura sa. Ferguson va apărea și în noul film al lui Brett Ratner, Hercules (cu Dwayne Johnson în rol principal). A fost nominalizată la un Glob de Aur pentru interpretarea din serialul BBC, The White Queen... citeşte
Taguri:
Rebecca Ferguson, Mission: Impossible 5, actor, Alec Baldwin
-
Daniel Radcliffe nu va reveni în rolul lui Harry Potter, în ciuda noii poveștii a lui J.K. Rowling
10.07.2014
O declarație a lui Daniel Radcliffe preluată de publicația The Guardian anunță fanii actorului că nu îl vor vedea prea curând într-un nou film Harry Potter, cu toate că autoarea J.K. Rowling a imaginat o nouă povestire plasată în universul magic atât de îndrăgit de milioane de oameni.
Chiar dacă nu a citit noua poveste publicată de Rowling acum două zile pe Pottermore.com - despre imaginara Quidditch World Cup 2014, o reuniune a lui Potter și a prietenilor săi, redată prin vocea unui alt personaj, jurnalista Rita Skeeter - actorul de 24 de ani nu este convins că ideea revenirii este una potrivită.
,,Înclin să refuz, pentru că nu cred că este o opțiune revenirea mea în acest moment. Nu am citit ce a scris ea, dar o voi face – înțeleg că este o bucată nu ... citeşte
Taguri:
J.K. Rowling, actor, Daniel Radcliffe
-
Istoria Planetei maimuţelor
10.07.2014
Inspirată de romanul La Planète des singes, scris de francezul Pierre Boulle, franciza a debutat în 1968 cu un film care s-a bucurat de mare succes în epocă. Acesta se va transforma ulteriori într-o serie profitabilă pentru studiourile 20th Century Fox, care continuă povestea cu cel de-al optulea film al seriei, Planeta Maimuţelor: Revoluţie, o a noua producţie fiind aşteptată pe 29 iulie 2016.Prima întâlnire cu Planeta maimuţelor l-a avut în rolul principal pe unul din marii actori ai secolului 20, Charlton Heston. Acesta îl interpreta pe George Taylor, un astronaut din viitor a cărui navă se prăbuşeşte pe o planetă ce pare pustie. Taylor şi colegii săi vor descoperi curând că rasa dominantă de pe planetă este cea a maimuţelor, oamenii fiind cu totul primit... citeşte
Taguri:
Dawn of the Planet of the Apes
-
În pregătire, Perfect sănătos
09.07.2014
Aflată acum în post-producţie cu cel mai recent film al său, Muntele magic, regizoarea Anca Damian pregăteşte un nou lungmetraj, Perfect sănătos. Proiectul a primit o finanţare în valoare de 754.000 de lei de la Centrul Naţional al Cinematografiei în luna aprilie şi va începe filmările în primăvara anului viitor. Cinemagia a stat de vorbă cu Anca Damian pentru a vedea despre ce este vorba în drama care ar trebui să apară pe marile ecrane din ţară în 2016.În Perfect sănătos protagonist este Andrei, un tânăr avocat cu sentimente contradictorii pentru tatăl său, Toma, un judecător respectat. Moartea suspectă a acestuia din urmă îl va face pe tânăr să înceapă o investigaţie pe cont propriu, iar această investigaţie se transformă treptat într-o căl... citeşte
Taguri:
Roxanne, Valentin Hotea, Perfect sănătos, Muntele magic, Vlad Ivanov, Anghel Damian, Lia Bugnar, Anca Damian
-
Trailer Exodus: Gods and Kings
09.07.2014
După ce Noe/Noah a devenit unul dintre filmele cel mai bine primite ale lui 2014 în România (pe locul trei în acest moment, cu 225.000 de spectatori), ne aşteptăm să se întâmple acelaşi lucru cu Exodus: Gods and Kings, cel mai recent proiect al lui Ridley Scott.Premiera lui decembrie ne prezintă un Moise tânăr şi gata de luptă, interpretat de popularul Christian Bale. Crescut în familia faraonului Ramses, Moise va deveni curând conştient de condiţia poporului său asuprit şi va iniţia exodul titular, nu înainte de câteva isprăvi extrem de ofertante din punct de vedere vizual: cele zece plăgi, lupte sângeroase şi, după plecarea din Egipt, spectaculoasa despărţire a Mării Roşii, cu armatele lui Ramses gata să-i ucidă.Toate aceste momente sunt prezentate în... citeşte
Taguri:
Christian Bale, ridley scott, Exodus: Gods and Kings
-
După Moise, Ridley Scott aduce pe marile ecrane povestea unei alte legende biblice: regele David
09.07.2014
Cu Sigourney Weaver, Christian Bale și Aaron Paul drept capete de afiș, Exodus: Gods and Kings va fi lansat anul acesta, la începutul lunii decembrie, pe marile ecrane. Ridley Scott, regizor și producător al filmului, a anunțat prin intermediul Variety.com, că va continua seria ecranizărilor biblice cu David – titlu în lucru al noului său film – povestea legendarului rege biblic.
Jonathan Strokes (El Gringo) a fost angajat pentru a imagina scenariul noului film. Cu toate că numele lui David este mai bine cunoscut din povestea în care l-a ucis pe uriașul Goliat, pelicula se va axa mai mult pe domnia sa asupra poporului lui Israel.
Compania de producție a regizorului, Scott Free, se va ocupa de proiect, însă cineastul nu a menționat încă dacă va ocupa cu siguranță ... citeşte
Taguri:
Noah, Exodus: Gods and Kings, actor, ridley scott
-
Zoe Saldana, împotriva dietelor extreme
09.07.2014
Cu o siluetă perfectă și un aer exotic, cuceritor, Zoe Saldana este una din actrițele de succes de la Hollywood. Starul lui Avatar, Star Trek și al viitorului Guardians of the Galaxy, este însă și una dintre puținele actrițe care nu au fost nevoite vreodată să lupte cu kilogramele în plus, însă după cum a declarat aceasta site-ului DigitalSpy.com, nici nu dorește vreodată să facă acest lucru și este hotărâtă să păstreze cu orice preț echilibrul natural al corpului său.
,,Nu-mi place să-mi chinui corpul așa”, a spus Saldana, referindu-s e la modul în care colegul său de platou din Guardians of the Galaxy, Chris Pratt, a pierdut mai bine de 27 de kilograme pentru a arăta bine în rolul lui Star-Lord.
,,Cred că este grozav când actorii reușesc așa ceva,... citeşte
Taguri:
Jared Leto, Christian Bale, Chris Pratt, Star Trek Into Darkness, Avatar, Guardians of the Galaxy, actor, Zoe Saldana
-
Scenaristul lui Transformers va lucra la o adaptare live action a lui Dumbo
09.07.2014
Dumbo, simpaticul elefant zburător al Disney, va prinde viață într-o versiune live action dezvoltată de către studiourile Disney, anunță TheHollywoodReporter.com.
Povestea filmului va fi imaginată de către scenaristul seriei Transformers, Ehren Kruger, în vreme ce de producția filmului se va ocupa Justin Springer (Tron: Legacy, Oblivion). Adaptarea animației Disney a anului 1941 vine după alte relansări de succes ale poveștilor clasice ecranizate de companie, precum Maleficent și Alice in Wonderland.
Se află în lucru, tot în programul celor de la Disney și versiuni live action ale lui The Jungle Book, Cinderella și Beauty and the Beast. În luna mai a acestui an, compania a anunțat relansarea limitată pe DVD și Blu-ray a mai multe dintre producțiile sale de famil... citeşte
Taguri:
Alice in Wonderland, Maleficent, Ehren Kruger, Dumbo
-
Noi postere pentru Exodus: Gods and Kings
09.07.2014
Site-ul Yahoo! a lansat online primele postere ale lui Exodus: Gods and Kings, o spectaculoasă punere în scenă a legendei biblice a lui Moise și a eliberării din robia egipteană a poporului evreu. Postere îi au în prim plan pe Christian Bale, drept Moise și Joel Edgerton, de nerecunoscut în rolul faraonului Ramses.
Așa cum se menționează în sinopsis-ul oficial, ,,Exodus: Gods and Kings este povestea curajului extraordinar al unui om de a zdrobi măreția unui imperiu. Folosind cele mai noi și mai calitative efecte vizuale și puterea de a te introduce în poveste a 3D-ului, Scott dă un suflu nou istoriei provocatorului lider Moise, ridicat împotriva faraonului Ramses și trimite 600.000 de sclavi într-o călătorie de proporții pentru a scăpa de Egipt și de seria de m... citeşte
Taguri:
Joel Edgerton, Christian Bale, Exodus: Gods and Kings
-
2014: filme tari
09.07.2014
Am intrat în a doua jumătate a lui 2014 şi trebuie să explorăm cele mai interesante premiere aşteptate pe ecrane până la sfârşitul anului. Iată mai jos câteva dintre filmele pe care le aşteptăm noi şi motivul pentru care ele ar putea impresiona.Nu mai vorbim de Planeta Maimuţelor: Revoluţie/Dawn of the Planet of the Apes pentru că am spus deja, în analiza filmelor din luna iulie (AICI), că sequelul extrem de bine primit de critică în SUA ar putea fi cea mai interesantă premieră a lunii în România. LucyAugust începe în forţă cu Lucy, noul film al lui Luc Besson cu Scarlett Johansson în rolul unei tinere care, după ce este obligată să transporte un drog revoluţionar în propriul corp, acesta răspândindu-i-se în sânge, începe să-şi folosească creieru... citeşte
Taguri:
The Hobbit: The Battle of the Five Armies, Exodus: Gods and Kings, The Hunger Games: Mockingjay - Part 1, Interstellar, Dumb and Dumber To, The Judge, Gone Girl, Dracula Untold, The Equalizer, The Maze Runner
-
Eroi animaţi inspiraţi de persoane reale
09.07.2014
Suntem în plină vară, iar pentru mulţi dintre noi a venit vacanţa. Aşa că iată un motiv să ne reîntoarcem pe tărâmul copilăriei, în compania unor personaje animate legendare. Aladin, Shrek, Mica sirenă... Dar ca să mai rămânem un pic ancoraţi în realitate, vă propunem o trecere în revistă simultană şi a persoanelor reale care i-au inspirat pe desenatorii eroilor animaţi. Totodată, puteţi răsfoi şi galeria frumuseţilor reale din spatele prinţeselor animate Disney.... citeşte
-
Steven Soderbergh: „Nu mai poţi şoca oamenii, la asta se reduce totul...”
08.07.2014
Într-un interviu acordat publicaţiei Esquire, Steven Soderbergh a explicat de ce părăseşte domeniul care l-a consacrat, regia de film, după ce - anul trecut - anunţa că se va orienta către alte activităţi. Printre ele, regia de teatru: a regizat o piesă dinafara Broadway-ului, despre asasinatele din liceele americane, The Library.
Pe lângă asta, a produs şi regizat The Knick (cu Clive Owen), un serial TV de 10 episoade, care va avea premiera pe Cinemax, în luna august. Cireaşa de pe tort este faptul că a devenit şi un respectabil importator de băuturi alcoolice, cu coniacul său bolivian, Singani 63. În plus, Soderbergh a anunţat recent şi că unul dintre filmele sale, The Girlfriend Experience, se adaptează pentru televiziune.
La remarca jurnalistului Mike Ayers... citeşte
Taguri:
The Girlfriend Experience, Sex Lies and Videotape, The Knick, Clive Owen, Steven Soderbergh
-
Netflix oferă jobul visurilor: te plăteşte ca să te uiţi la filme
08.07.2014
Celebrul furnizor american de filme, seriale şi emisiuni tv Netflix doreşte să angajeze persoane care să stea şi să urmărească filme toată ziua, notează uproxx.com. Cerinţele job-ului însumează ceea ce pare a fi slujba ideală pentru oricine vrea să stea acasă în faţa micului ecran.
Îndatoririle unui „Tagger” sunt, în esenţă, de a urmări titlurile care - în cele din urmă - vor fi difuzate pe Netflix, găsind „tag”-urile pe care telespectatorii le vor folosi atunci când căută noi filme şi emisiuni pe care să le urmărească.
Cei care vor trece de prima fază a aplicaţiei pentru post vor trebui să urmărească şi să analizez filme şi programe TV care urmează să fie difuzate pe Netflix în streaming, pe viitor. Tagger- ul va utiliza descriptori ... citeşte
-
„Secret Societies of Hollywood” - joi, 10 iulie, pe postul E!
08.07.2014
Show-ul de succes marca E! Secret Societies of Hollywood revine joi, 10 iulie, la ora 23:00, cu al doilea episod special (din totalul de patru). Secret Societies of Hollywood: Lies and Scandals trage cortina pentru a expune public comportamentul ciudat al vedetelor care cred că, graţie statutului lor special, pot să înşele, să ia droguri, să facă înregistrări ilegale şi multe altele.
Aflaţi cum unele dintre aceste indiscreţii sunt ascunse, cu puţin ajutor din partea societăţii lor secrete de purtători de cuvânt, manageri, agenţi, avocaţi şi detectivi particulari, în show-ul Secret Societies of Hollywood: Lies and Scandals, care are premiera pe data de 10 iulie, la ora 23:00, numai la E!
În Secret Societies of Hollywood: Lies and Scandals, persoane din interiorul ind... citeşte
-
Încasări mici în SUA de Ziua Independenţei
08.07.2014
Pentru mulţi americani, weekend-ul prelungit de Ziua Independenţei vine cu o vizită obligatorie la cinema. Sunt decenii de când cele mai importante producţii de la Hollywood îşi adjudecă această dată de premieră, aproape o garanţie a unor încasări colosale. Adesea filme cu subiect eroic, pro-american, sunt păstrate de studiouri pentru această dată, titluri precum Terminator 2: Ziua judecăţii, Apollo 13, Ziua Independenţei, Armageddon, Superman Returns, primul film Transformers şi The Amazing Spider-Man fiind printre cele care au făcut istorie cu încasările lor din weekend-ul lansării.Lucrurile au stat cu totul altfel în 2014, când distribuitorii de film, probabil speriaţi de concurenţa lui Transformers: Age of Extinction (lansat pe 27 iunie, cronică AICI), au ... citeşte
Taguri:
Transformers: Age of Extinction
Articole 14781 - 14800 din 39199
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
Viasat Kino
22:00
|
Love Actually(2003)Pur și simplu dragoste
|
FILM CAFE
19:45
|
xXx: Return of Xander Cage(2017)Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage
|
CineMAX
23:00
|
Fight Club(1999)Fight Club - Sala de lupte
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Gekijoban Mononoke...
- No Limbs, No Limits: The NickV...
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă ştiri


