Christopher Nolan prevede un ,,viitor întunecat” marelui ecran

de Cristina Grigore în 10 Iul 2014
Cineastul arată că, în curând, blockbusterele vor domina sălile de cinema și sugerează ce e de făcut pentru a se evita declinul total al cinematografului

Filmele sale au avut încasări uriașe la box office, iar viitorul Interstellar, cu lansarea spre sfârșitul acestui an, are mari șanse să atragă în cinematografe o mulțime de fani ai cineastului și ai genului SF. Christopher Nolan se pare că deține cheia succesului și tocmai această caracteristică a sa îl recomandă când vine vorba de discuții legate de viitorul filmelor pe marele ecran.

Într-un editorial generos publicat în Wall Street Journal, Nolan atrage atenția asupra declinului înregistrat în proiecțiile tradiționale ale majorității filmelor și îi sfătuiește pe managerii sălilor de cinema să apeleze mai mult la noile tehnologii, în vreme ce studiourile, în opinia sa, ar trebui să susțină cu mai mult curaj proiecțiile filmelor originale, independente, din afara ariei blockbusterelor, pentru a atrage publicul.

Cineastul atrage atenția asupra faptului că tehnologia mereu în schimbare și modelele de afaceri au un cuvânt important de spus în mai multe domenii de creație. ,,Această fereastră a marelui ecran este pentru industria de film ce este concertul live pentru industria  muzicală și nimeni nu merge la un concert pentru asculta un mp3 pe o scenă goală”, a scris Nolan.

Pentru a evita un ,,viitor întunecat”, el sfătuiește studiourile să nu trateze cinematograful ca pe un alt produs, iar acestea și să își asigure tehnologia care le va oferi un avantaj în fața ramurii mereu în dezvoltare a home-entertainment-ului. ,,Conținutul poate fi mutat pe telefoane, ceasuri, afișaje din benzinării sau orice alt tip de ecran, însă ideea este că cinematografele trebuie să își conștientizeze poziția, aceea de un alt fel de ,platformă’, dar cu ecrane mult mai mari și suporturi pentru suc”.

Exploreaza subiecte similare:

Christopher Nolan, actor, Interstellar

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cristi23 pe 10 iulie 2014 11:47
sa speram ca nu se va ajunge la asa ceva...
Bayard pe 10 iulie 2014 14:02
Mda, pai tocmai el critica evolutia cinematografiei cand el face doar blockbustere, nu e un pic ipocrit?? Oricum, are dreptate, traditional erau vreo 2-3 luni pt blockbustere vara, primavara era pentru experimente si filme slabe, iar toamna si iarna filmele cu adevarat bune, candidate la Oscaruri.... acum totul se schimba. Perioada blockbusterelor s-a intins pana in aprilie, poate chiar martie, apar filme mari de tot si in noiembrie si decembrie.... practic in curand filmele mici nu o sa mai aiba loc pe marile ecrane. O sa vedem doar animatii, comedii, filme SF si cu supereroi....
cosmin742000 pe 10 iulie 2014 14:15
Din moment ce contribuie trup , bani si suflet la acest viitor intunecat , mi se pare foarte ipocrit din partea lui .
DarkRazor pe 10 iulie 2014 14:24
Asta a zis si Bayard mai sus.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells