Arhivă
-
Julieta, de Pedro Almodóvar, despre lupta unei mamei de a supraviețui în incertitudine
30.09.2016
Julieta locuieşte în Madrid cu fiica ei, Antia. Ambiele suferă în tăcere după pierderea lui Xoan, tatăl lui Antia și soțul Julietei. Dar uneori durere nu aduce oamenii mai aproape, ci îi îndepărtează. Când împlinește optsprezece ani, Antia o abandonează pe mama ei, fără nicio explicație. Julieta o caută în orice mod posibil, dar tot ce descoperă este cât de puțin îşi cunoaşte fiica.
Julieta vorbește despre lupta mamei pentru a supraviețui în incertitudine. Vorbește şi despre soartă, despre complexele de vinovăție și despre misterul insondabil care ne face să abandonăm oamenii pe care îi iubim, scoţându-i din viața noastră, ca și cum ei n-ar fi însemnat nimic, ca și cum n-ar fi existat.
Iată, mai jos, însemnările regizorului din caietul de p... citeşte
-
Ce star o va înlocui pe Angelina Jolie în remake-ul lui Murder on the Orient Express?
29.09.2016
O relansare a clasicului Murder on the Orient Express se află în dezvoltare de câţiva ani, vreme în care atât regizorul iniţial al proiectului (Ridley Scott), cât şi starul ales în distribuţie (Angelina Jolie, care a anunţat în vară că nu mai poate onora oferta), s-au schimbat. Aflat la cârma proiectului, regizorul Kenneth Branagh a trimis acum o ofertă către Johnny Depp şi Michelle Pfeiffer, scrie TheHollywoodReporter.com.
Cei doi actori nu au confirmat încă oficial participarea în distribuţia ce se anunţă a fi o aglomerare de staruri, iar alte detalii legate de film nu au fost oferite. Depp şi Pfeiffer au mai jucat împreună în Dark Shadows, filmul lui Tim Burton, însă va fi prima lor colaborare cu Branagh.
Hilary Strong, preşedinta Agatha Christie Limited... citeşte
Taguri:
actor, Michelle Pfeiffer, Johnny Depp, Murder on the Orient Express, Angelina Jolie
-
Mark Wahlberg îi dă replica lui John Malkovich în „Deepwater Horizon: Eroi în largul mării”
29.09.2016
Ecranizarea uneia dintre cele mai mari catastrofe din istoria omenirii, „Deepwater Horizon: Eroi în largul mării” aduce în rolurile principale o distribuţie de excepţie în frunte cu Mark Wahlberg, John Malkovich şi Kate Hudson, ale căror interpretări magistrale vor putea fi urmărite pe marile ecrane din România in 30 septembrie şi în formatul 4DX.
În data de 20 aprilie 2010, a avut loc unul dintre cele mai mari dezastre ecologice, pe platforma petrolieră Deepwater Horizon din Golful Mexic. Filmul acesta spune o poveste de o importanță vitală, pe care nu mulți o știu: povestea celor 126 de membri ai echipajului care lucrau la bordul platformei în acea zi, prinși în cele mai groaznice circumstanțe posibile. Muncitorii calificați, femeile și bărbații care îș... citeşte
Taguri:
Kate Hudson, John Malkovich, Mark Wahlberg, Deepwater Horizon
-
5 motive pentru care aşteptăm Doctor Strange
29.09.2016
Ieri a fost lansat un nou teaser trailer pentru Doctor Strange (îl poţi vedea mai jos), unul dintre cele mai aşteptate filme ale toamnei. Teaserul are doar un minut, dar este doldora de noi imagini din film şi îşi îndeplineşte misiunea la marele fix: creşte aşteptările publicului. Iată mai jos principalele cinci motive pentru care noi aşteptăm Doctor Strange.
Benedict CumberbatchEste unul dintre cei mai populari actori ai momentului, iar fanii de-abia aşteaptă să vadă cum îl va interpreta britanicul pe egocentricul Doctor Strange. Cumberbatch are deja experienţă cu un personaj vestit pentru caracterul dificil, Sherlock Holmes, dar asta nu înseamnă că sarcina de a-l interpreta pe arogantul doctor va fi una mai uşoară. Învăluit într-unul din cele mai exagerate c... citeşte
Taguri:
Josh Brolin, Doctor Strange, Tilda Swinton, Mads Mikkelsen, Chiwetel Ejiofor, Scott Derrickson, Benedict Cumberbatch
-
John Wick şi noul său patruped – doi periculoşi, în noua imagine din John Wick 2
29.09.2016
Cu un scor de 86 de milioane de dolari internaţional la un buget de producţie de numai 20 de milioane, John Wick s-a înscris imediat în cursa pentru un sequel, iar Keanu Reeves, revenit în atenţia publicului drept star al producţiilor culte de acţiune, a reluat partitura asasinului pus pe răzbunare. În John Wick: Chapter Two, protagonistul are alături un nou patruped (cel salvat la finalul primei părţi), iar o prima imagine oficială din film - preluată şi de MovieWeb.com - ne arată şi cât de periculoşi arată, împreună, cei doi.În această continuare Wick călătoreşte la Roma, unde trebuie să înfrunte unul dintre cei mai letali asasini din lume. Este forţat să revină în joc de partea unui fost asociat dornic să preia controlul unei organizaţii secrete, inte... citeşte
Taguri:
John Wick, Keanu Reeves, John Wick 2
-
După The Jungle Book, Jon Favreau regizează şi The Lion King
29.09.2016
Studiourile Disney continuă seria relansărilor hit-urilor de animaţie. După Cinderella (şi spin-off-ul lui Sleeping Beauty, Maleficent), plusThe Junge Book şi Beauty and the Beast, o altă producţie legendară va fi reecranizată, de regia acesteia urmând să se ocupe Jon Favreau, scrie Variety.com. Cineastul şi producătorul cunoscut pentru filmele Iron Man a repurtat un succes major cu adaptarea live-action a lui The Jungle Book (filmul a obţinut 965,8 milioane de dolari internaţional), astfel încât nu este de mirare că studiourile l-au păstrat în schema relansărilor.
Este foarte posibil ca noul The Lion King să ia calea CGI-ului, asemenea The Jungle Book, însă realizatorii nu au specificat încă dacă va fi vorba tot de live-action sau de un film de animaţie. Aş... citeşte
Taguri:
The Lion King, Beauty and the Beast, Maleficent, Cinderella, The Jungle Book, Jon Favreau
-
Seria de sketchuri „Două lozuri”, episodul 5. „O șansă din 50.000”
28.09.2016
Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol stabilesc o premieră în România, oferind cadou o mașină vintage Dacia 1300, la fel ca cea folosită în comedia Două lozuri. Filmul intră în cinema din 7 octombrie, este produs de Actoriedefilm.ro și distribuit de Ro Image 2000.
De ce o Dacie? Și de unde ați făcut rost de ea?
„Dacia înseamnă mașina de provincie din România. A fost mai ușor decât ne-am așteptat să facem rost de una. Ne mândrim că mașina noastră e una de colecție și arată al naibii de bine”(Dorian Boguță)
Prima mașină a părinților mei a fost o Dacie albă. Am crescut pe vremea lui Ceaușescu înconjurat de Dacii și de Oltcit-uri. E o mașină care trezește amintiri, nostalgii și este percepută drept mașina „simbol ... citeşte
Taguri:
Două lozuri
-
Filmul Afacerea Est se lansează în cinematografe în 28 octombrie
28.09.2016
Din 28 octombrie Afacerea Est, lungmetrajul semnat de Igor Cobileanski, va intra în cinematografele din toată țara. Regizorul moldovean se întoarce la comedie cu un film despre cât de absurdă și sarcastică poate fi viața și cum să treci cu optimism peste provocările ei.
Afacerea Est spune povestea unei prietenii dintre doi moldoveni, Marian (Constantin Pușcașu), un intelectual de provincie, și Petro (Ion Sapdaru), un oportunist plin de idei. Cei doi se avântă într-o călătorie nebunească în căutarea banilor necesari pentru a-și îndeplini visurile: Marian vrea să se căsătorească cu Veronica (Anne Marie Chertic), în timp ce Petro își dorește o macara pe care s-o închirieze. Ei decid să devină parteneri de afaceri și încep să lucreze la un plan: să vând... citeşte
Taguri:
Igor Cobileanski, Afacerea Est
-
Cum iau naștere animațiile: o privire în culisele DreamWorks și Fantastic Mr. Fox, la Anim’est 2016
28.09.2016
O serie de animatori consacrați pe plan internațional sau activi în industria autohtonă vor fi prezenți la cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est, pentru a le dezvălui iubitorilor de animație câteva dintre secretele care se ascund în spatele unei ramuri complexe și fascinante ale cinematografiei.
Pentru prima dată, gazda demersurilor educaționale ale Anim’est – concretizate într-o serie de prezentări, masterclass-uri și ateliere – este Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Creative – CINETic, un proiect ambițios de cercetare în domeniul artelor şi cinematografiei al U.N.A.T.C. I.L. Caragiale.
Un highlight al listei de invitați la festival, anul acesta, este Shelley Page, unul dintre cei mai l... citeşte
Taguri:
Robinson Crusoe, Wes Anderson, Fantastic Mr. Fox, Tim Burton, Tim Burton's Corpse Bride
-
Prima imagine cu eroii din noul Jumanji
28.09.2016
Producţia noului film Jumanji, de care se ocupă, printre alţii, şi Dwayne Johnson, a început luna aceasta în Hawaii (locul unde vor avea loc, în cea mai mare parte, filmările peliculei). O ultimă imagine adăugată de „The Rock” pe contul său de Instagram ni-l prezintă acum pe Nick Jonas (fost star Disney Channel şi membru al formaţiei Jonas Brothers) costumat pentru a face faţă unei aventuri în junglă, celălalt protagonist al filmului, iar comentariul starului este unul măgulitor: „Este un tip grozav, cu o energie pozitivă maximă, extrem de talentat. Va face prăpăd în acest rol…” a scris el.Regizorul Jake Kasdan, alături de scenariştii participanţi la proiect, va reimagina povestea din Jumanji pentru publicul din zilele noastre, iar filmul este văzut ... citeşte
Taguri:
Jumanji
-
Sex and the City 3 este încă în cărţi, spune Sarah Jessica Parker
28.09.2016
Au trecut ceva ani de când Carrie, Miranda, Samantha şi Charlotte încântau publicul cu surprinzătoarele lor aventuri amoroase, iar un nou film pentru marele ecran, în ciuda celor şase ani trecuţi de la Sex and the City 2 şi a faptului că interpretele nu mai sunt nici ele chiar tinere, are încă mari şanse de a fi realizat.Într-un interviu publicat de EntertainmentWeekly.com, Parker a menţionat: „Să nu vă gândiţi că vreuna dintre noi a renunţat la idee. Nu ştiu însă dacă va fi vorba de un serial sau de un film. Cred că subiectul va rămâne deschis până se va lua o decizie buna în acest sens.”Sex and the City 3 se află de multă vreme în atenţia actriţei şi a regizorului Michael Patrick King, sub ale cărui indicaţii au trecut pe marele ecran Cynthia Ni... citeşte
Taguri:
Sex and the City 2, actor, Sarah Jessica Parker
-
Brad Pitt lipseşte de la premiera noului său film din cauza „situaţiei familiale”
28.09.2016
Aflat în ultimele zile în atenţia presei şi a publicului din cauza divorţului intentat de Agelina Jolie, după 11 ani de relaţie şi 2 de căsătorie, Brad Pitt a decis să nu apară la premiera de azi a peliculei "Voyage of Time: The IMAX Experience". Filmul este ultimul proiect al regizorului Terrence Malick, pentru care starul a servit drept narator şi producător.
Potrivit TheWrap.com, Pitt a menţionat într-o declaraţie de presă că motivul lipsei sale este „situaţia sa familială”.
„Voyage of Time îţi oferă o experienţă IMAX incredibil de frumoasă, unică şi este potrivit copiilor şi întregii familii, căci este o cronică a naşterii timpului. Sunt recunoscător pentru faptul că am făcut parte din acest proiect fascinant şi educaţional, însă mă con... citeşte
Taguri:
actor, Angelina Jolie, Brad Pitt
-
Dragoș Bucur, protagonistul thrillerului Câini: „[...] încă trăim într-o lume dominată de instincte primare”
28.09.2016
După un debut spectaculos, cu premii la Cannes și la TIFF, Câini, în regia lui Bogdan Mirică, rulează în cinematografele din România din 23 septembrie, distribuit de Transilvania Film. Unul dintre cele mai așteptate filme românești ale anului, Câini a intrat pe ecrane însoțit de cronicile laudative, dar și de două trofee importante: Premiul criticii – FIPRESCI pentru secțiunea Un Certain Regard, la Festivalul de la Cannes, și Trofeul Transilvania la Festivalul Internațional de FilmTransilvania.
Comparat cu filmele fraților Joel și Ethan Coen, Câini a fost descris drept „western dobrogean”. „Răzbunare și mafia românească într-un film de o violență molipsitoare”, titrează Les Inrockuptibles. „Regizorul-scenarist Bogdan Mirică vine cu u... citeşte
Taguri:
Ethan Coen, Bogdan Mirică, Vlad Ivanov, Dragoş Bucur, Câini
-
Westworld, violenta explorare a umanităţii
28.09.2016
La cumpăna dintre milenii HBO lansa pe micile ecrane americane serialele Totul despre sex, Clanul Soprano şi Sub pământ SRL, devenind cel mai relevant şi comentat creator de programe din Statele Unite. 15 ani mai târziu HBO este în continuare în top, dar cu un singur titlu, megahitul Urzeala tronurilor, dar acest unic succes solitar încă în producţie ar putea avea din octombrie un companion similar în anvergură: Westworld. Iată mai jos de ce ar trebui să vezi serialul după premiera din 2 octombrie.
Inspirat de filmul omonim al lui Michael Crichton, serialul HBO ne poartă în viitorul apropiat, când, pentru o sumă pipărată, poţi petrece o zi în parcul de distracţii Westworld. Inspirat de Vestul sălbatic, parcul este populat cu androizi ce execută zilnic aceleaşi ... citeşte
Taguri:
Westworld, Jeffrey Wright, Ed Harris, Anthony Hopkins, Evan Rachel Wood, J.J. Abrams, Jonathan Nolan
-
Cei șapte justițiari magnifici: profil, agende personale, miză
28.09.2016
„Cei șapte magnifici” are în distribuție șapte actori care au format o gașcă nu doar pe ecran, devenind prieteni și în viața reală: Denzel Washington, Chris Pratt, Ethan Hawke, Vincent D’Onofrio, Byung-Hun Lee, Manuel Garcia-Rulfo și Martin Sensmeier.
O reintepretare modernă a clasicului film din 1960, cu același nume, „Cei șapte magnifici” este regizat de Antoine Fuqua și produs de Roger Birnbaum și Todd Black, după un scenariu semnat de Nic Pizzolatto (cunoscut pentru serialul „Detectivii din California”) și Richard Wenk.
Cei șapte:
Denzel Washington
În rolul lui Chisolm, Denzel Washington, deținător a două premii Oscar, e liderul grupului de rebeli magnifici. Chisolm reprezintă o mână a legii, un vânător de recompense din Wichita, Kansas, de... citeşte
Taguri:
The Magnificent Seven
-
În premieră în România, cinema imersiv la Astra Film Sibiu
27.09.2016
Între 17 și 23 octombrie 2016, Astra Film Festival propune o incursiune itinerantă de excepție de la cinemaul documentar clasic până la cele mai noi tehnologii pe care le experimentează filmul, de la vizionări colective în sala de cinema, la experiențe inedite de proiecții crossmedia 360 de grade în dom sau vizionări de filme cu ochelari de realitate virtuală.
Cele mai reușite documentare de autor produse recent în lume sunt incluse în secțiunea competițională OutStanDox. Dead Slow Ahead (regia Mauro Herce) – premiat la festivaluri de profil din Lisabona, Locarno și Jihlava, Depth Two (regia Ognjen Glavonić) sau The New Man (regia Aldo Garay) – premiul Teddy pentru cel mai bun documentar la Berlinale, sunt doar câteva dintre filmele care pun zoom pe realități... citeşte
Taguri:
festival:astra 2016, El hombre nuevo
-
Regizorul lui „Pumni de piatră”: „avem nevoie de mai mulți eroi în carne și oase”
27.09.2016
Prin amabilitatea Forum Film, distribuitorului român al producției „Pumni de piatră”, regizorul venezuelean Jonathan Jakubowicz a acordat un interviu publicației Cinemagia. „Hands of Stone” este filmul biografic al legendei latino-americane a boxului, Roberto Durán. Filmul rulează în cinematografele noastre.
1. Ce v-a determinat să faceți „Pumni de piatră”? A fost faptul că un anumit film despre box v-a impresionat în trecut, proximitatea geografică față de nația panameză și de legenda lor Roberto Duran sau - pur și simplu - provocarea.Jonathan Jakubowicz: Ca venezuelean am crescut cu povestea lui Roberto Duran iar când am început să caut povești care să mă inspire mi-am amintit numele acestui boxer. Apoi am început să mă documentez și am fost ... citeşte
Taguri:
Southpaw, Creed, Raging Bull, Roberto Durán, Robert De Niro, Édgar Ramírez, Jonathan Jakubowicz, Hands of Stone
-
Doctor Strange va lupta alături de supereroii din Avengers: Infinity War
27.09.2016
Zvonurile legate de includerea în echipa Răzbunătorilor a lui Doctor Strange se confirmă în toiul pregătirilor pentru filmările celei de-a treia producţii The Avengers (din care Inifinity War, prima parte, se va lansa în 2015), unde supereroii Marvel fac echipă împotriva „Titanului Nebun”, Thanos.
Interpretul lui Doctor Strange, Benedict Cumberbatch, a declarat pentru Comicbook.com, că potrivirea orarului său de lucru cu al celorlalte staruri Marvel va constitui „un obstacol logistic”, însă echipa de producţie face eforturi ca acest lucru să se întâmple.
„Va fi ceva să ne aducă împreună pe toţi!”, a spus actorul. „De aceea şi este introdus acest personaj, pentru a deschide un nou capitol. Trebuie să urmăriţi această poveste pentru a vedea cum se... citeşte
Taguri:
Benedict Cumberbatch, Doctor Strange, Avengers: Infinity War - Part I
-
Încă o despărţire la Hollywood, după cea a cuplului Brangelina
27.09.2016
La doar câteva zile de la anunţul divorţului între Angelina Jolie şi Brad Pitt, un alt cuplu de actori celebri de la Hollywood îşi încheie drumul împreună. Naomi Watts şi Liev Schreiber au lansat ieri un un comunicat de presă ce le anunţă despărţirea, după 11 ani de relaţie.
„În decursul ultimelor luni, am ajuns la concluzia că cea mai bună cale de a e continua viaţa, ca familie, este să ne despărţim. Vom continua să ne creştem copii împreună cu dragoste, respect şi sentimente de prietenie, în vreme ce vom explora această nouă etapă a relaţiei noastre”, au declarat cei doi pentru E!Online şi au cerut discreţie din partea publicului şi a presei (dealtfel, actorii au preferat să-şi ţină povestea de dragoste departe de ochii publicului şi ai pr... citeşte
Taguri:
actor, Brad Pitt, Angelina Jolie, Liev Schreiber, Naomi Watts
-
Animația „Berzele”, cel mai vizionat film al weekendului trecut
27.09.2016
După ce s-a lansat în cinematografe în acest weekend, filmul ,,Berzele”, cea mai recentă aventură animată marca Warner Bros. Pictures şi Warner Animation Group, s-a clasat în fruntea box office-ului românesc cu încasări de 488.800 lei şi un număr de 25.579 spectatori.
Disponibilă şi în versiunea dublată unde s-a bucurat de participarea unor voci celebre precum: Smiley, Pavel Bartoş, Lidia Buble, Mihai Chiţu şi Dorian Boguţă, animaţia „Berzele” s-a clasat pe primul loc în rândul spectatorilor din România.
Berzele aduc bebeluşii la părinţi… sau cel puţin aşa făceau. Acum livrează colete pentru compania globală Cornerstore. Junior, cea mai silitoare barză din companie, urmează să fie promovat când, din greşeală, activează maşina ... citeşte
Articole 9941 - 9960 din 39199
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
Viasat Kino
22:00
|
Love Actually(2003)Pur și simplu dragoste
|
FILM CAFE
19:45
|
xXx: Return of Xander Cage(2017)Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage
|
CineMAX
23:00
|
Fight Club(1999)Fight Club - Sala de lupte
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
- Onslaught
- Crawlers
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă ştiri


