Arhivă
-
Brutale şi interzise: 10 filme horror controversate
31.10.2016
Iată zece filme de groază care au cauzat diverse proteste publice la premiera lor – sau, în unele cazuri, nu au fost lansate zeci de ani în anumite țări. Mai multe filme au fost aproape să genereze arestări; câteva, pe lângă huiduieli pasionale, au inspirat repulsie și dezgust din partea criticilor şi a publicului deopotrivă.
10. Cannibal Holocaust (1980)
Sinopsis: Punctul de plecare al subgenului horror, această presupusă „peliculă pierdută” de la o echipă americană de film ce călătoreşte pe Amazon întrece orice limită posibilă.
Controversă: După 10 zile glorioase de la lansare (timp în care filmul a încasat uimitoarea sumă de 200 milioane de dolari!), filmul a fost retras din cinematografe, iar regizorul italian Ruggero Deodato a fost acuzat de o... citeşte
Taguri:
Srpski film, Psycho, Night of the Living Dead, The Last House on the Left, Seul contre tous, I Spit On Your Grave, The Human Centipede, Faces of Death, The Exorcist, Cannibal Holocaust
-
„Inimi cicatrizate”, din 3 noiembrie în librării și din 18 noiembrie în cinematografe
31.10.2016
Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de microFILM.
Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediție specială a romanului ”Inimi cicatrizate”. Este pentru prima dată când M. Blecher semnează și ilustrația copertei cărții sale, un desen în tuș negru și roșu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afișului filmului.
În M. Blecher suferința autentică întâlnește curajul de a experimenta al avangardei literare, cu un stil uneori greu de clasat pentru critică, aflat la granița sensibilă între autobiografie și reverie.
Un bol... citeşte
Taguri:
Adina Cristescu, Fernando Klabin, Dana Voicu, Alexandru Dabija, Şerban Pavlu, Ilinca Harnut, Ivana Mladenovic, Lucian Teodor Rus, Inimi cicatrizate, Radu Jude
-
Recomandări TV: zombi, vampiri, extratereștri, criminali cu puteri supranaturale
31.10.2016
Groază/Comedie. „Armata întunericului”luni, 31 octombrie, ora 22.00, TNTAsh (Bruce Campbell reușește să ajungă în secolul 14 datorită puterilor miraculoase ale unei cărți ciudate. Ash aterizează chiar în mijlocul unui regat bizar, a cărui existență este amenințată de o armată a întunericului. Războinicii morții, numiți ți skeletoni, vârcolaci și alte creaturi diavolești au fost readuse la viață cu ajutorul lui Necronomicon, zeul suprem al răului și cunostiință veche de-a lui Ash.
Cum trăsnitul venit tocmai din secolul 20 nu poate privi impasibil carnagiul la care sunt supuși locuitorii regatului, el îi va înfrunta pe soldații întunericului folosindu-se de metode moderne. Lupta va fi cumplită, dar Ash nu-și va pierde umorul său negru și îți va... citeşte
Taguri:
Solace, Earthquake, The Fourth Kind, Historia del Miedo, Interview with the Vampire: The Vampire Chronicles, The Talented Mr. Ripley, Army of Darkness
-
Trolii – călătoria spre fericire
31.10.2016
Pe tine ce te face fericit? Este o întrebare la care aventura unora dintre cele mai drăgălașe și optimiste ființe din universul animaţiei te ajută să găsești răspuns din 4 noiembrie.
Micuții troli lansaţi pe marele ecran de studiourile DreamWorks Animation sunt reprezentanții unui spectru al emoțiilor acordat pe o singură frecvență: bucuria de a trăi. Dragălaşi, optimişti, veseli, Trolii sunt ca nişte magneţi pentru versiunile lor opuse, bergenii – fiinţe masive, lipsite de culoare şi de lumină în privire. De aici şi dependenţa bergenilor de piticii coloraţi – sunt convinşi că nu-şi pot găsi fericirea decât înghițindu-i. Lucru pe care micuţii nu îl mai pot tolera, astfel că, în frunte cu tenacele lor rege, ies de sub puterea asupritorilor.
Pov... citeşte
Taguri:
Trolls
-
Eddie Redmayne a vrut să joace în seria Harry Potter. Iată ce rol şi-a dorit
31.10.2016
Starul lui Fantastic Beasts and Where to Find Them – ce va intra din 18 noiembrie şi în cinematografele noastre – actorul Eddie Redmayne, îşi dorea de multă vreme să facă parte din universul Harry Potter. Actorul a dezvăluit într-un interviu acordat revistei Empire că, pe când era la facultate, a fost la o audiţie pentru rolul versiunii tinere a lui Voldemort (jucat, mai apoi, de Ralph Fiennes). Nu a fost, însă, selectat.
„Câţiva dintre prietenii mei, precum Domhnall Gleeson şi Robert Pattinson, au avut şansa de a face parte din franciză, nu şi eu!”, a declarat actorul. Rolul tânărului Voldemort - cunoscut, în tinereţe, sub numele de Tom Riddle - le-a revenit lui Christian Coulson în Harry Potter and the Chamber of Secrets şi lui Frank Dillane în Harry Po... citeşte
-
Camera terorii, un rapel la istoria recentă mai mult decât un horror
30.10.2016
The Disappointments Room reia tema casei bântuite: o familie cu un copil mic, dar și cu o istorie dramatică în spate, se mută într-o casă izolată, un conac vechi din mediul rural, la rândul ei cu o istorie mult mai malefică - camere secrete, prezențe misterioase, zgomote ciudate, forțe nerostite și oculte, o poartă spre altă lume. Rețeta a fost aproape aceeași în The Haunting, Poltergeist, The Amityville Horror.
The Disappointments Room face și un rapel destul de sinistru la realitate: drama copiilor născuți cu diformități și ascunși de ochii lumii, în camere secrete din casele părinților sau în instituții, în America începutului de secol XX, nu este nicidecum o ficțiune (chiar dacă în realitate lucrurile se derulau ceva mai puțin tenebros decât în fil... citeşte
Taguri:
Kate Beckinsale, The Disappointments Room
-
Scena terifiantă care i-a îngrozit pe majoritatea iubitorilor de horror
30.10.2016
Probabil că fiecare spectator are o anumită scenă horror care îl sperie în mod special, dar care anume este cea mai înspăimântătoare din toate filmele ultimelor șase decenii? HMV.com a intervievat 2000 de spectatori și concluzia a fost că scena cu capul care se întoarce din Exorcistul a fost cea mai înspăimântătoare din întreaga istorie a horror-ului - 17,9% dintre cei intervievați au votat-o ca fiind cea mai terifiantă.
Și scena dușului din Psycho, 1960, urmează cu 16,9% procente, apoi momentul din Carrie, 1976, în care o mână apucă brațul - pe locul trei cu 15,1%.
Pe următoarele locuri vin scenele din The Ring (2002) - în care fata iese din televizor, Alien (1979) - in care foetusul de extraterestru iese din pieptul bărbatului, The Shining (1980) - gemenele... citeşte
Taguri:
Carrie, Psycho, The Exorcist
-
Hugh Laurie a primit o stea pe Bulevardul Celebrităţilor
28.10.2016
Hollywood-ul a oferit una dintre cele mai de seamă distincţii actorului britanic Hugh Laurie. În ceremonia desfăşurată la începutul acestei săptămâni, interpretul lui Dr. House, în vârstă de 57 de ani, a primit o stea pe Bulevardul Celebrităţilor.
Prezent la eveniment, colegul şi bunul său prieten, Stephen Fry, l-a numit un om „absurd de talentat” şi „de o frumuseţe distinsă”. În discursul său de mulţumire, actorul s-a scuzat pentru că a infirmat clasica punctualitate britanică (a întârziat aproximativ şase minute la ceremonie) şi a punctat, încântat şi, în aceeaşi măsură, stânjenit de onoarea acordată, că nu e vreun James Stewart, pe care îl consideră „epitomul celebrităţii americane”.
Pentru Laurie, celebrul rol din Dr. House a înse... citeşte
Taguri:
House M.D., actor, Hugh Laurie
-
Povestea din noul Friday the 13th va fi spusă din perspectiva lui Jason
28.10.2016
Fanii genului horror îşi pot trece în agendă titlul unei producţii clasice, Friday the 13th, pe care, scrie Deadline.com, producătorii lui The Purge – Brad Fuller şi Andrew Form – se pregătesc să o relanseze. Reboot-ul se află de mai mulţi ani în dezvoltare, pentru că s-a căutat cea mai bună versiune a poveştii. S-a ajuns, astfel, la o formulă deosebită – noul film va beneficia de o abordare originală, orientată către perspectiva antagonistului şi încadrată în genul „found footage”.
„Revenirea lui Jason va fi prezentată din punctul de vedere al antagonistului”, au declarat producătorii, care au explicat că filmările utilizate vor fi astfel caracterizate de subiectivism. Partea dificilă a proiectului, au precizat aceştia, a fost să modifice stru... citeşte
Taguri:
Friday the 13th
-
Denzel Washington şi Viola Davis, în posterul unui film cu şanse la Oscar, Fences
28.10.2016
A fost lansat primul poster al lui Fences, notează AwardsDaily.com, unul din filmele căruia publicaţiile de profil îi acordă şanse mari la Oscarurile anului viitor. Cu Denzel Washington şi Viola Davis în prim-plan, pelicula a fost inspirată din piesa cu acelaşi nume a dramaturgului american August Wilson, câştigător al premiilor Pulitzer şi Tony. Cei doi actori au fost şi vedetele variantei de scenă a poveştii.
Acţiunea filmuli se desfăşoară în jurul lui Tony Maxson (Denzel), un copil-minune al baseball-ului, care nu a reuşit niciodată să înainteze în cariera sportivă din cauza originii sale afro-americane. Forţat să se îndrepte spre o meserie de duzină – într-o curăţătorie – Tony încearcă să lase deoparte problemele rasiale şi să le ofere copii... citeşte
Taguri:
Viola Davis, Denzel Washington, Fences
-
Două lozuri, episodul 9. Dinel se răzgândește în legătură cu Dacia
28.10.2016
Comedia românească „Două lozuri” a fost selectată să participe la cea de-a 57-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Salonic în cadrul secțiunii „Balkan Survey”, unde a fost invitată să participe alături de alte trei lungmetraje românești: „Sieranevada” de Cristi Puiu, „Câini” de Bogdan Mirică și „Inimi Cicatrizate” de Radu Jude. Filmul va fi proiectat în datele de 8 și 10 noiembrie în prezența actorului Alexandru Papadopol, a regizorului Paul Negoescu și a directorului de imagine Ana Drăghici. Participarea echipei la festival are loc cu sprijinul Institutului Cultural Român din Istanbul.
Astăzi puteți urmări în exclusivitate pe Cinemagia ultimul episod din seria de sketchuri în care Dorian Boguţă, Dragoş Bucur şi Alexandru ... citeşte
-
„The Accountant: Cifre periculoase” are premiera pe 28 octombrie la cinema
28.10.2016
Câştigătorul Premiului Oscar (Argo), Ben Affleck joacă rolul principal în filmul ,,The Accountant: Cifre periculoase”, o producţie regizată de Gavin O’Connor (Miracolul, Mândrie și glorie, Războinicul), care de vineri, 28 octombrie va avea premiera pe marile ecrane din România.
Christian Wolff (Affleck) este un matematician care se înțelege mai bine cu cifrele decât cu oamenii. Având drept acoperire biroul său de contabil autorizat dintr-un micuț orășel, Wolff ține contabilitatea unora dintre cele mai periculoase organizații criminale din lume. În momentul în care Ray King (J.K. Simmons), cel care conduce Divizia de Aplicare a Legii Penale din cadrul Trezoreriei Americane, ajunge pe urmele lui, Christian acceptă oferta unui client legitim: o companie de robo... citeşte
Taguri:
The Accountant
-
Premierele săptămânii 28 octombrie - 3 noiembrie 2016
28.10.2016
Este weekend-ul de Halloween, iar cinematografele au pregătit, pe lângă programarea a două horror-uri, evenimente speciale şi maratoane cu filme de gen. Pentru cei nepasionaţi de această sărbătoare importată din SUA, acest sfârşit de săptămâna mai oferă un film de acţiune cu Ben Affleck, comedie româno-moldovenească, dar şi o animaţie multipremiată. Iată mai jos recomandările noastre.
Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţion... citeşte
-
Thrillerul SF Arrival sosește la cinema. „Primul contact” cu publicul român
28.10.2016
Unul dintre cele mai așteptate thrillere SF ale anului, „Arrival”/„Primul Contact”, se va lansa la cinema vineri, 11 noiembrie 2016 – simultan în România și SUA. Producția a atras deja atenția pe plan internațional, deopotrivă în rândul criticilor și al cinefililor, după ce în septembrie a obținut o nominalizare pentru marele premiu, Leul de Aur, la Festivalul de Film de la Veneția. Cu un scenariu inedit și o distribuție multi-premiată, „Arrival” se anunță a fi una dintre cele mai atractive lansări din toamna aceasta.
Douăsprezece nave misterioase aterizează în locuri diferite de pe glob, stârnind panică. Înainte doar imaginați sau contestați, extratereștrii sunt acum aici, dar nimeni nu știe de ce au venit și ce planuri au. Lumea întreagă la... citeşte
Taguri:
Arrival
-
Va exista o legătură între Cloverfield şi următorul proiect al lui J.J. Abrams, God Particle
27.10.2016
După experienţa regizorală în universul Star Wars, J.J. Abrams pare că şi-a trasat un plan de lucru care să îl menţină în zona SF-ului şi al întâmplărior cu extratereştri. Potrivit TheWrap.com, punctul de pornire îl va reprezenta pelicula God Particle, ce va fi cumva plasată în acelaşi univers imaginat în Cloverfield. În plus, mai arată articolul, cei de la Paramount vor dezvolta mai multe proiecte a căror acţiune va fi plasată în aceeaşi lume, intenţia studioului fiind aceea de a lansa câte un fim anual.God Particle, în care un grup de astronauţi râmân singurii supravieţuitori ai un experiment ştiinţific ce face să ca Pământul să dispară va avea, aşadar, o legătură – neexplicată momentan – cu filmul Cloverfield – povestea unor locuitori ... citeşte
Taguri:
10 Cloverfield Lane, J.J. Abrams, God Particle, Cloverfield
-
Pe covorul roșu cu Oliver Stone. Totul despre Snowden
27.10.2016
Pe 14 octombrie 2016 pășeam pe covorul roșu al unuia dintre cele mai tinere și prestigioase festivaluri de film europene, La Festa del Cinema di Roma, ca invitat al Mazda, mașina oficială a festivalului și partener exclusiv la cea de-a 11-a ediție.
Este cel mai lung red carpet pe care am pășit (am experienta celor de la Cannes, Monte Carlo și Veneția). Probabil numai covorul roșu de la Busan mai depășește în lungime Rome Film Festival. Urma să văd mut-așteptatul film al lui Oliver Stone, Snowden.
Experiența covorului roșu de la Roma este copleșitoare. Perspectiva de pe covorul roșu asupra amfiteatrului în aer liber, „piesa” cea mai frumoasa a Auditoriului Parco de la Musica, locul unde se desfășoară festivalul, este fermecătoare. Amfiteatrul, cec oferă... citeşte
Taguri:
festival:roma 2016
-
Bucharest International Dance Film Festival la a II-a ediție
27.10.2016
Cea de-a doua ediție a celui mai antrenant eveniment cinematografic al toamnei, Bucharest International Dance Film Festival va avea loc în perioada 9-13 noiembrie 2016.
Evenimentul este dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi, regizori de film și artiști din întreaga lume.Anul acesta BIDFF va proiecta filme de dans (în competiție și în afara competiției), va organiza prezentări și conferințe ale artiștilor invitați, precum și o expoziție de artă digitală.
Centrul Național al Dansului, Universitatea Națională de Muzică, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" București, Galeria Galateca și Club Control vor găzdui principalele evenimente ale festivalului.
Tema ediției din acest an este corpul digital, un corp ... citeşte
-
Toy Story 4 şi Incredibilii 2 şi-au schimbat data de lansare
27.10.2016
Două dintre cele mai aşteptate continuări ale unor producţii de succes realizate de studiourile Pixar vor ajunge în cinematografe la alte date faţă de cele stabilite inţial. Potrivit Deadline.com, The Incredibles 2 va fi lansat pe 15, nu pe 21 iunie 2019, iar Toy Story 4, ce trebuia să îşi întâmpine fanii în 2018, a fost mutat un an mai târziu.Realizatorii au luat deciziile având în vedere stadiu avansat al animaţiei regizate de Brad Bird, ce va aduce din nou pe marele ecran super-familia formată din Dl. Incredibil, Femeia Elastică şi cei trei copii ai lor. Lucrurile nu merg însă la fel de bine şi pentru noua aventură a lui Buzz şi Woody. Este a doua oară, în acest an, când sequel-ul este amânat - ar fi trebuit să fie lansat pe 16 iunie, anul viitor.Studiou... citeşte
-
Urzeala Tronurilor. Alianța pe care toată lumea a așteptat-o urmează să aibă loc în Sezonul 7
26.10.2016
Chiar dacă a durat șase sezoane, în cele din urmă Daenerys Targaryen (Emilia Clarke, care astăzi împlinește 30 de ani) se îndreaptă către Westeros ca să capete ceea ce i se cuvine, cu foc și cu sabie. Iar acel parteneriat din Game of Thrones pe care l-am așteptat cu toții urmează să aibă loc în Sezonul 7.
Ultimul sezon din GoT a surprins-o pe Daenerys pe o navă care se îndreaptă spre vest, în timp ce, în nord, Jon Snow și Sansa Stark recuceresc Winterfell-ul cu ajutorul armatei lui Littlefinger.
Fanii au crezut că aceasta este o împlinire a profeției lui Azor Ahai „prințul a fost făgăduit, și al lui este cântecul de foc și gheață”. El este gheața focului ei - și de altfel exista un pact după care o prințesă Targaryen ar trebui să se căsătoreas... citeşte
Taguri:
Game of Thrones, Emilia Clarke
-
Viitorul Star Wars: ce ştim despre următoarele cinci filme
26.10.2016
Star Wars: Trezirea Forţei se lansa în decembrie 2015 şi reuşea să urce pe locul trei în topul filmelor cu cele mai mari încasări din lume. Dacă se mai îndoia cineva, atunci a devenit clar că cei la Disney confirmaseră o nouă superatracţie în portofoliul lor de francize şi că universul creat de George Lucas avea să fie deseori vizitat în următorii ani. Iată mai jos ce ştim în acest moment despre viitorul francizei Star Wars.
Rogue One: A Star Wars Story/Rogue One: O poveste Star WarsNe mai despart doar şapte săptămâni de premiera acestui film de sine-stătător, a cărui acţiune are loc între aventurile dintre episodul trei, Revenge of the Sith (2005), şi episodul patru, A New Hope (1977). Regizat de Gareth Edwards (Monsters, noul Godzilla), filmul ne-o arată... citeşte
Taguri:
Benicio del Toro, Felicity Jones, Alden Ehrenreich, Rogue One: A Star Wars Story, Star Wars: Episode IX, Star Wars: Episode VIII, Star Wars: Episode VII - The Force Awakens
Articole 9781 - 9800 din 39199
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
Viasat Kino
22:00
|
Love Actually(2003)Pur și simplu dragoste
|
FILM CAFE
19:45
|
xXx: Return of Xander Cage(2017)Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage
|
CineMAX
23:00
|
Fight Club(1999)Fight Club - Sala de lupte
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
- Onslaught
- Crawlers
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă ştiri


