Arhivă
-
Drama multipremiată Mafak va deschide a doua ediţie a Festivalului Filmului Palestinian
01.11.2019
Drama multipremiată Mafak/Şurubelniţa, care a avut anul trecut premiera mondială la Festivalul de la Veneţia, va deschide a doua ediţie a Festivalului Filmului Palestinian (FFP) ce va avea loc între 21 şi 24 noiembrie la Cinema Muzeului Ţăranului din Bucureşti.
Prezentat în premieră în România la FFP, Mafak este debutul regizorului Bassam Jarbawi şi tratează problemele fizice şi emoţionale ale unui palestinian, jucat de actorul Ziad Bakri, întors acasă după ce a stat 15 ani într-o închisoare israeliană.
Filmul a fost inclus în 2018 în secţiunea Giornate degli Autori a Festivalului de la Veneţia şi în secţiunea Discovery a Festivalului de la Toronto, fiind descris de Hollywood Reporter ca o „ambiţioasă dramă de personaj”. La gala de deschidere va fi pr... citeşte
-
Cărturan, în regia lui Liviu Săndulescu, din 8 noiembrie în 21 de orașe din țară
01.11.2019
Cărturan, debutul în lungmetraj al lui Liviu Săndulescu, va avea premiera națională pe 8 noiembrie și va putea fi văzut în cinematografele din 21 de orașe din țară, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
Viaţa lui Cărturan, un bărbat de 60 de ani, este dată peste cap când află că, din cauza unei boli incurabile despre care nu ştia nimic, mai are de trăit foarte puţin. Situaţia lui este cu atât mai complicată pentru că îl are în grijă pe nepotul său de 14 ani, pe care bărbatul îl creşte singur, fiind singura sa rudă. Obişnuit cu dificultăţile vieţii, Cărturan îşi începe, astfel, mica odisee de dinaintea morţii. În timpul pe care îl mai are de trăit, bărbatul vrea să rezolve două lucruri foarte importante pentru el: găsirea unui loc cât ... citeşte
Taguri:
Cărturan
-
Materiile întunecate, din 4 noiembrie pe platforma de streaming HBO GO
01.11.2019
Noul serial BBC One și HBO His Dark Materials/Materiile întunecate va putea fi urmărit pe HBO GO din 4 noiembrie. Serialul va fi difuzat la HBO în fiecare marți, din 5 noiembrie, de la ora 20:00, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
Adaptare a multi-premiatei trilogii omonime a lui Philip Pullman, serialul o urmărește pe Lyra (Dafne Keen), o tânără aparent obișnuită, foarte curajoasă, din altă lume. Aflată în căutarea unui prieten dispărut, ea descoperă un complot sinistru care implică mai mulți copii răpiți și încearcă să înțeleagă un fenomen misterios, numit Praf.
Pe măsură ce călătorește prin diferite lumi, Lyra întâlnește ființe extraordinare și află secrete periculoase, iar soarta tuturor ajunge în mâinile ei.
Din distribuție fac ... citeşte
Taguri:
James McAvoy, Philip Pullman, Ruth Wilson, Dafne Keen, His Dark Materials
-
Doctor Sleep este o continuare cât se poate de reușită a lui The Shining, spun criticii
31.10.2019
Sequel-ul clasicului The Shining se pregătește să intre în cinematografe, iar criticii străini care au văzut deja filmul dau asigurări că acesta este o continuare cât se poate de reușită a producției originale. Pe agregatorul de film Rotten Tomatoes, deși numărul review-urilor nu este încă foarte mare, pelicula adaptată după romanul cu același nume publicat de Stephen King în 2013 are un scor de 78%.
Părerea generală, și cea evidențiată de site, este că Doctor Sleep nu se încadrează în același ordin al terorii - „nu mai există același claustrofobic și esențial sentiment al terorii care a făcut oamenii de-a lungul timpului să dezvolte o fobie față de cabinele de lift”. S-a mers pe o variantă mai „contemplativă” de sequel, „ce alternează în... citeşte
Taguri:
The Shining, Doctor Sleep, Stanley Kubrick, Rebecca Ferguson, Kyliegh Curran, Ewan McGregor, stephen king
-
Pe 14 noiembrie are loc Marea Deschidere a Happy Cinema din Bistrița Retail Park
31.10.2019
Din 14 noiembrie HappyCinema îi așteaptă pe bistrițeni cu cele mai noi filme și cele mai bune oferte în trei săli ultramoderne cu o capacitate de 364 de locuri. HappyCinema din Bistrița Retail Park este primul cinematograf din România amplasat într-un strip mall și primul cinematograf din țară complet echipat cu proiectoare laser, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
Puteți achiziționa bilete online pentru totată rețeaua de cinematografe Happy Cinema prin Cinemagia.ro, simplu și rapid!
Printre filmele în premieră care pot fi urmărite în noiembrie la HappyCinema se numără Bătălia de la Midway, Marea provocare: Le Mans’66, O nouă poveste de Crăciun, Doctor Sleep, Îngerii lui Charlie și animațiile Cenușăreasa și prințul misterios și Regatul de gh... citeşte
Taguri:
Frozen II, Doctor Sleep, Last Christmas, The Grand Challenge: Le Mans '66, Midway
-
Serialul Umbre se vede la TNT din 5 noiembrie
31.10.2019
Primele două sezoane ale serialului românesc „Umbre”, produs de HBO Europe în România, vor fi difuzate la postul de televiziune TNT începând cu 5 noiembrie, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
Primul sezon are opt episoade, regizate de Igor Cobileanski și Bogdan Mirică, acesta din urmă semnând scenariul adaptat. Din distribuție fac parte Șerban Pavlu, Sergiu Costache, Ștefan Velniciuc, Andreea Vasile, Maria Obretin și Andi Vasluianu.
Sezonul al treilea va avea premiera în această toamnă, pe 20 noiembrie, la HBO și pe HBO GO
Premiera serialului „Umbre” la TNT este programată pentru marți, 5 noiembrie, de la ora 21:00. Primul sezon va fi difuzat până vineri, zilnic, câte două episoade, de la aceeași oră. Duminică, 10 noiembrie, începând cu ora ... citeşte
Taguri:
Umbre
-
Rebecca Ferguson, despre ce aduce nou personajul său din noua ecranizare Dune
31.10.2019
Într-un interviu acordat comingsoon.com, actrița Rebecca Ferguson a vorbit despre personajul său din remake-ul Dune și despre cum se va diferenția el de felul în care a fost abordat în romanele lui Frank Herbert.
„Intriga respectă pe de-a-ntregul puterea Jessicăi, chiar dacă nu are așa multe drepturi precum regele și fiul pe care i l-a dăruit. Însă Denis [Villeneuve, regizorul peliculei, n. red.] a avut inspirația de a-i oferi autoritate atunci când este necesar”, a spus Ferguson.
Actrița a ținut să sublinieze că în noua adaptare acest personaj feminin - concubina ducelui Leto I Atreides - va fi abordat într-un mod diferit de cel din cărți și din filmul original, regizat de David Lynch.
„Frank Herbert a scris această poveste într-un mediu în care exista ... citeşte
Taguri:
Charlotte Rampling, Javier Bardem, Dave Bautista, Jason Momoa, Oscar Isaac, Timothée Chalamet, Denis Villeneuve, Dune, Rebecca Ferguson
-
Spectacolul „Totul despre femei”: joi, 31 octombrie
31.10.2019
Spectacolul „Totul despre femei”, de Miro Gavran, în regia lui Felix Crainicu, cu Corina Dănilă, Adriana Irimescu și Crina Lință, o producție a Teatrului Arte dell’Anima, se va juca joi, 31 octombrie, la Teatrul Arte dell'Anima din București, de la ora 19. Reprezentația face parte din proiectul „Totul despre femei pentru femei”, organizat de Asociația Arte dell’Anima.
Scopul proiectului este de a spori conștientizarea colectivă asupra situației femeilor supuse abuzurilor. Fondurile strânse vor fi donate către Asociația Necuvinte. Misiunea organizației Necuvinte este de a promova drepturile fundamentale ale omului, de a aduce justiție și schimbare socială, speranță și alternative în situații de criză tuturor persoanelor victime ale violenței în famili... citeşte
-
Raised by Wolves, serialul SF marca Ridley Scott, se mută de pe TNT pe HBO Max
30.10.2019
Noua producție marca Ridley Scott, serialul SF Raised by Wolves, va îmbogăți grila noului serviciu de streaming al HBO. Anunțul a fost făcut de WarnerMedia, ce a menționat că serialul, anunțat inițial în grila TNT (post deținut tot de companie), se va muta pe HBO Max.
Raised by Wolves, comandat anul trecut în octombrie, va avea 10 episoade. Povestea are în centru doi antroizi însărcinați cu creșterea ființelor umane pe o planetă misterioasă, încă neexplorată. Colonia se dezvoltă rapid, iar pe măsură ce se întâmplă acest lucru începe să fie măcinată de divergențe religioase. Androizii află astfel că a încerca să controlezi credințele oamenilor este o misiune dificilă și periculoasă, scrie thewrap.com.
Serialul îl are în distribuție, printre al?... citeşte
-
Terminator: Dark Fate şi sindromul „fix aşa, dar altfel”
30.10.2019
Se fac deja câteva filme de când franciza Terminator are parte de impresionante eforturi de resuscitare, eforturi care, cel puţin din punctul de vedere al publicului, aduc mai degrabă cu nişte zvâcnete neconvingătoare, dacă nu chiar a rigor mortis. Lucrurile nu stau (chiar) la fel cu Terminator: Dark Fate. Poate că unii fani ai filmelor originale îl vor respinge categoric, dar Dark Fate are câteva merite. Iată mai jos la ce ne referim.
Probabil că ştim cu toţii acea listă cu cerinţe tembele ale clienţilor pentru copywriteri şi designeri, una dintre cele mai gustate (şi frustrante) fiind menţionarea unei reclame celebre şi pretenţia "fă ceva fix aşa, dar altfel". După ce au eşuat în repetate rânduri cu "altfel", producătorii francizei Terminator şi-au dat seam... citeşte
Taguri:
Terminator: Dark Fate
-
HBO renunță la prequel-ul GoT cu Naomi Watts și dă undă verde lui House of the Dragon
30.10.2019
HBO a aprobat realizarea unui prequel Game of Thrones intitulat House of the Dragon. Informația, preluată de Variety.com, a fost oferită ieri de către Casey Bloys, președintele departamentului de programe al companiei, la un eveniment WarnerMedia focusat pe anunțul de lansare a viitorului serviciu de streaming HBO Max.
Serialul va avea la bază primul volum Fire & Blood al lui George R.R. Martin și explorează originile Casei Targaryen (casa lui Daenerys și a lui Jon Snow) și anii de început ai acesteia în Westeros - evenimente petrecute cu 300 de ani înainte de cele din Game of Thrones.
Au fost comandate 10 episoade. Serialul îi va avea drept co-creatori pe R.R. Martin și Ryan Condal (Colony, Rampage). Condal și Miguel Sapochnik (regizorul celor mai populare episoade GoT... citeşte
Taguri:
Colony, Rampage, Naomi Watts, Miguel Sapochnik, Ryan Condal, George R.R. Martin, Game of Thrones
-
Mai sunt două zile de vot pentru filmul european favorit!
30.10.2019
Două zile mai sunt în care putem vota filmul european favorit. Voturile vor fi numărate de către reprezentanții Academiei Europene de Film iar producția cea mai iubită de cinefilii din toată Europa va fi premiată în cadrul Galei European Film Awards, ce se desfășoară la Berlin pe 7 decembrie. Nouă din cele 12 filme nominalizate au putut fi văzute pe marile ecrane din România sau încă rulează la noi.
Votați aici!
În fiecare an, Academia Europeană de film invită cinefilii din întreaga Europă să voteze filmul european favorit, cu posibilitatea ca unul dintre votanți să participe, prin tragere la sorți, la gala Oscarurilor europene ce va avea loc anul acesta la Berlin, pe 7 decembrie. Votați aici!
Cinefilii din întreaga Europă pot să voteze, așadar, pâ... citeşte
-
Apariție editorială: cartea de tehnică cinematografică „Metoda Hollywood. Producția de film independent”
29.10.2019
„Metoda Hollywood: Producția de Film Independent”, cartea care face ca realizarea unui film să fie la îndemâna tuturor, s-a lansat în rețeaua de librării Cărturesti. Este scrisă de cineastul Cristian Vasilescu și realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
Lucrarea este un manual de utilizare practică a rezultatelor la care s-a ajuns în peste 100 de ani de cinema cu succes comercial. Cititorul este invitat în culisele realizării unui film, pe parcursul a 200 de pagini, în care sunt sintetizate elemente din experiența de producție a autorului dar, mai ales, informații din cele mai relevante cărți de film - seria „Save the Cat!”, de Blake Snyder, „101 Things I Learned in Film School”, de N... citeşte
Taguri:
Claudia Pavel, Terapie pentru crimă, Kiki Vasilescu
-
Trilogia Star Wars de care urma să se ocupe creatorii serialului Game of Thrones, amânată
29.10.2019
D.B. Weiss și David Benioff nu se mai află pe lista de colaboratori ai Lucasfilm. Conform informațiilor obținute de thewrap.com, trilogia care urma să fie dezvoltată de companie a fost pusă pe tușă deocamată de către Lucasfilm/Disney, iar decizia nu a fost însoțită de vreo explicație.
Creatorii serialului Game of Thrones au explicat însă, într-o declarație oficială, că deși sunt mari fani ai ultra popularei serii SF, au hotărât să se concentreze acum pe alte proiecte: „Iubim saga Star Wars. Când George Lucas a creat-o, ne-a creat și pe noi. A vorbi cu el despre Star Wars, cu el și echipa curentă de realizatori, a însemnat pentru noi una dintre cele mai grozave experiențe și vom fi pentru totdeauna îndatorați acestei saga care a schimbat totul”, au spus... citeşte
Taguri:
Star Wars: The Last Jedi, Kevin Feige, Rian Johnson, Star Wars: The Rise of Skywalker, Game of Thrones, George Lucas, D.B. Weiss, David Benioff
-
Rachel Weisz o va juca pe Elizabeth Taylor într-un film biografic
29.10.2019
Actrița Rachel Weisz, premiată cu Oscar pentru rolul din The Constant Gardener și nominalizată anul acesta la prestigioasele premii pentru rolul secundar din The Favourite, și-a adjudecat încă o partitură ce ar putea atrage atenția Academiei. Potrivit variety.com, ea a fost aleasă să o interpreteze pe Elizabeth Taylor într-un film biografic, axat pe activitatea acesteia de luptă anti-SIDA.
Filmul se va numi A Special Relashionship, iar de poveste se va ocupa Simon Beaufoy, scenaristul lui 127 Hours și Slumdog Millionaire. Într-un interviu de anul trecut acordat metro.us, acesta spunea că proiectul este „povestea uneia dintre iubirile neștiute ale vieții sale, cea pentru asistentul său gay”. Este vorba despre Roger Wall, care s-a sinucis în 1991, după ce a fost diag... citeşte
Taguri:
Elizabeth Taylor, Simon Beaufoy, The Favourite , The Constant Gardener, rachel weisz
-
Parazit, filmul câștigător al Palme d’Or în 2019, în cinematografe din 8 noiembrie
29.10.2019
Parazit/Parasite, filmul regizorului fenomen Bong Joon-Ho, câștigător al Palme d’Or la Cannes 2019, ajunge pe marile ecrane din România din 8 noiembrie. Parazit este o versiune modernă și violentă a luptei de clasă din Coreea de Sud.
Scris și regizat de Bong Joon-Ho, reprezentant al noului val sud-coreean, consacrat pentru originalitatea filmelor sale, care se adresează deopotrivă cinefililor, dar și marelui public, Parasite, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
Filmul spune povestea familiei Ki-taek, ai cărei membri șomeri sunt foarte interesați de viața extrem de bogatei familii Park. Într-o zi, fiul lor, Ki-woo, este recomandat de către prietenul său, student la o universitate de prestigiu, pentru a preda cursuri individuale de engleză acasă la familia Park... citeşte
Taguri:
Parasite
-
Top 100 filme horror ale tuturor timpurilor
28.10.2019
Vântul suflă perdelele într-o parte. În întuneric, lumânările se sting. Și fiorii vin, grămadă, pe șira spinării. Nu, nu e vorba doar de imaginație. E vorba de înspăimântătoarea listă a celor mai bune 100 de horror-uri ale tuturor timpurilor, conform clasamentului alcătuit de Rottentomatoes.com, agregatorul de opinii și voturi ale criticior de film și cinefililor. Între primele cinci titluri există trei filme foarte recente, din 2018 și 2019...
Tentația de a descrie necunoscutul a fost, dintotdeauna, o ispită pentru scenariști. Horror-ul este un gen care expune publicul la lucruri dincolo de domeniul normalului. Așa că iată, în lista de mai jos, 100 de ani de istorie a filmului, de la primele zile ale expresionismului german (Nosferatu, Cabinetul Dr. Caligari... citeşte
Taguri:
The Evil Dead, The Wolf Man, Nosferatu: Phantom der Nacht, Creep 2 , Cat People, A Girl Walks Home Alone at Night, House of Wax, Drag Me to Hell, Ready or Not, Mandy
-
Recomandări TV. O săptămână cu multe filme horror pe micul ecran
28.10.2019
Iată cele mai bune titluri programate de canaele TV de la noi de luni până duminică. Rubricile Filme la TV și Seriale TV vă pun în temă cu oferta integrală de producții programate săptămâna aceasta.
Horror. The Exorcism of Emily Rose (2005)Luni, 28 octombrie, ora 23:30, TV1000Povestea unei tinere femei care devine în mod inexplicabil bolnavă. Emily Rose trăiește viziuni terifiante și îndură convulsii distrugătoare. Emily apelează la ajutorul preotului parohiei.Dar Emily moare în timpul unei ședințe de exorcizare și ulterior preotul este acuzat de omor. Procesul ce urmează opune rațiunea convingerilor religioase, urmărind prin flash-back-uri evoluția bolii lui Emily și oferind interpretări din ambele puncte de vedere.
Antologie horror. Into the DarkMarţi, 2... citeşte
Taguri:
His Dark Materials, Loving Pablo, The Unborn, Addams Family Values, John Wayne, Stagecoach, Stan Against Evil, Into the Dark, The Exorcism of Emily Rose
-
Ea este actrița care o va interpreta pe Priscilla Presley în biopic-ul despre Elvis
28.10.2019
Cineastul Baz Luhrmann a ales actrița care o va interpreta pe Priscilla Presley în filmul biografic despre legenda rock'n roll-ului. Pelicula încă neintitulată, ce se va concentra pe anii de început ai vieții și carierei lui Elvis Presley, o va avea în rolul Priscilley pe Olivia DeJonge, scrie thewrap.com.
Actrița australiană de 21 de ani va juca alături de Austin Butler (Elvis) și Tom Hanks (interpretul lui Tom Parker, managerul dominator al starului). Cele mai notabile roluri ale sale sunt cele din serialul Netflix The Society și din The Visit, horror-ul din 2015 al lui M. Night Shyamalan.
„Olivia este capabilă să redea profunzimea și prezența specială ce au făcut din Priscilla Presey o vedetă peste noapte”, a spus Luhrmann.
Elvis a cunoscut-o pe Priscilla pe c?... citeşte
Taguri:
The Visit, Craig Pearce, Tom Hanks, Austin Butler, Olivia DeJonge, Baz Luhrmann
-
Joker se va intersecta în sequel cu alți antagoniști ai universului Batman
28.10.2019
Joker, cel mai de succes film al anului pentru Warner Bros. - și care a depășit până acum mai multe recorduri la box office - este pe cale să primească o continuare.
Potrivit wegotthiscovered.com, sequel-ul este deja în dezvoltare. Surse apropiate producției susțin că, în viitoarele sale aventuri pe marele ecran, Arthur Fleck (Joaquin Phoenix) se va intersecta cu alți antagoniști ai universului Batman. Printre aceștia se află Two-Face și Penguin, care vor fi însă interpretați de actori diferiți de cei din filmul The Batman aflat acum în lucru și regizat de Matt Reeves.
În numai 18 zile de la lansare, Joker a ajuns la încasări internaționale de 741,3 milioane de dolari și are șanse să atingă pragul de un miliard. Produs cu numai 60 milioane de dolari, filmul ... citeşte
Taguri:
Todd Phillips, Joaquin Phoenix, Joker
Articole 4981 - 5000 din 39199
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
Viasat Kino
22:00
|
Love Actually(2003)Pur și simplu dragoste
|
FILM CAFE
19:45
|
xXx: Return of Xander Cage(2017)Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage
|
CineMAX
23:00
|
Fight Club(1999)Fight Club - Sala de lupte
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
- Onslaught
- Crawlers
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă ştiri


