- Cele mai populare filme la TIFF!
- TIFF se mută la Bucureşti şi Sibiu
- Cronică: Sin retorno
- Covorul roşu la TIFF 2011!
Zombie cu ţâţe mari
de Ştefan Dobroiu in 5 Iun 2011
Nu ai cum să ignori un film cu un astfel de titlu, aşa că bine-ai face să-ţi suni câţiva prieteni şi să mergi însoţit de un grup cât mai mare la cea de-a doua dintre proiecţiile de la miezul nopţii programate de organizatorii TIFF pentru acest hibrid comedie-horror-sexploitation. Ai grijă: filmul nu este recomandat minorilor!
Dacă credeai că cinema-ul japonez ezită între drame intimiste şi horror-uri bântuitoare, iată că Takao Nakano ignoră cu aplomb direcţiile preferate ale colegilor lui şi-o pune de o delicioasă debandadă, amestecând laolaltă striptease, acţiune, comedie şi violenţă cu sânge împroşcat voluptos în toate direcţiile, sâni (mari) dezgoliţi şi hoarde de zombie care mai de care mai vioi, stârniţi probabil şi de formele perfecte ale victimelor lor.
În vizor este Lena, o stripteuză fără un şfanţ şi deci nevoită să accepte un contract dubios într-o staţiune cam ieşită din traseul turistic. Poate că muntele Fuji se vede în toată splendoarea în depărtare, dar Lena ştie că n-o să facă nicio sfârâială: clubul este pustiu, iar ea şi colegele se plictisesc de moarte. Ca să-şi mai condimenteze zilele populate de doar doi-trei clienţi adormiţi, fetele explorează subsolul unui onsen, iar una are proasta idee să citească din Cartea morţilor, o carte ce are, pare-se, puterea de a readuce morţii (şi bucăţile de sushi!) la viaţă.
Ceea ce urmează se poate imagina uşor: femei sumar îmbrăcate îşi vor folosi toată imaginaţia (şi au ceva în dotare) ca să scape din calea morţilor-vii, folosind cam orice le pică în mână, de la săbii ninja până la drujbe. Mişcările sunt artistice (doar avem de-a face cu stripteuze), chiar dacă la capitolul horror stăm mai prost: cum să te sperii şi să nu chicoteşti când vezi reacţiile total exagerate ale protagonistelor?
Nu te aştepta la o capodoperă: filmul arată înfiorător de ieftin şi ajunge la un moment dat repetitiv, dar o să te facă să râzi şi n-o să minţi deloc după, când o să-ţi suni cel mai bun prieten să te lauzi că o demenţă japoneză te-a dat pe spate la cinema. E important de ştiut că protagonistele sunt feţe cunoscute ale industriei xxx nipone, mai ales Sora Aoi (numele de scenă înseamnă de fapt "cer albastru" în japoneză), interpreta Lenei, care la cei 28 de ani ai ei are în spate un lung şir de casete video, DVD-uri şi cărţi de fotografii în spate.
Dacă ai pierdut proiecţia de la miezul nopţii de sâmbătă, poţi vedea Zombie cu ţâţe mari vineri, 10 iunie, la cinema Florin Piersic.
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Gekijoban Mononoke...
- No Limbs, No Limits: The NickV...
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Zombie cu ţâţe mari
Părerea ta
Spune-ţi părereaNoi nu o sa il vedem sunt altre productii japoneze care chiat te impresioneaza.
PS: sa mai prezentat filmul si in alt articol
o porcarie mai mare nu am vazut in viata mea
2. "filmul arată înfiorător de ieftin" - De fapt ce naiba cauta la TIFF asa ceva? Acum chiar, poate ne explici chestia asta!
3. "E important de ştiut că protagonistele sunt feţe cunoscute ale industriei xxx nipone" - foarte foarte important! Nu doar feţe, ci si verso sau perverso.
4. "la cei 28 de ani ai ei are în spate un lung şir de casete video, DVD-uri şi cărţi de fotografii în spate." - si ce mai are in spate?...
Cele ce urmeaza le voi spune in numele meu doar, fiind sigur ca celialti iti vor oferi replica ulterior daca vor considera necesar.
In primul rand nu ma legasem de data asta atat de film, doar ca ma intrebasem ce cauta la un festival de film, pentru ca din cate reiese din descrierile cronicarilor de film, asa ceva ar trebui sa zemuiasca doar prin cotloanele subterane urat mirositoare prin care se siroiesc subproductiile de rang inferior.
Ma legasem de fapt mai mult de articol, dar poate n-am fost suficient de sugestiv. Ma voi stradui mai mult data viitoare. Spun nu de film, pentru ca nu l-am vazut si am foarte serioase dubii ca un om cu un IQ de peste 63 s-ar uita la asa ceva "la modul serios". Sub forma de comedie? Poate ca da. Apropos, tu l-ai vazut sau faci o recomandare asa, de principiu?... Daca da, te-a amuzat? Ca nu sunt sigur cum sa pun problema...
Stefan scrie articole interesante si frumoase, cu stiri care mai de care mai captivante, pentru ca asta e meseria lui si o face bine. Dar oricine mai are scapari. Pana la urma nu trebuia sa reactionez legandu-ma direct de pasaje din articol sau de o amarata de repetitie care i-a scapat. Era evident ca sugerase faptul ca, asa cum ai remarcat si tu, acest film ar putea fi o comedie suculenta si care poate sa starneasca tot atatea kilotone de hohote cat are o ciuperca nucleara (ca productia tot vine din tara Hiroshimei).
Sunt atatea filme care s-au vrut a fi serioase, chiar horror, dar de fapt au obtinut exact efectul contrar. De fapt filmele horror au fost dintotdeauna o sursa de umor, fie si involuntar stand la baza a zeci de parodii care tocmai din asta au derivat: din faptul ca horror-urile, in mare parte productii de categorie B, C, D si F sunt atat de stupide incat obtin efectul contrar - un ras sanatos. Si crede-ma sunt perfect capabil sa ma amuz de o asemenea tampenie de film, dar nu singur. Trebuie sa mai gasesc pe cineva doritor sa vada chestia asta si mi-e greu.
Sa continuam... Nu contest talentul actritelor XXX japoneze ncio clipa! Ba chiar am petrecut multe clipe de fericire estetica profunda urmarind creatiile genului! Intre aceste dive orientale si cinematografia adevarata (la care vad ca ne pricepem cu totii) se afla doar o bariera cauzata de prejudecati, nu-i asa?...
Suntem si noi niste zombi care alergam pe net dupa productiile actritelor.
In alta ordine de idei, adevarul e ca hmm... are si Legiune dreptate :-D.
*pana la urma chiar ca ma uit la filmul asta, parol!*