Veneţia, în zece fotografii
de Ştefan Dobroiu in 3 Sep 2009
Dacă luni aproape că nu-ţi puteai face loc printre schele, materiale, muncitori şi roabe în preajma Palazzo del Cinema, se pare că noaptea a fost plină pentru sutele de muncitori al căror unic scop era ca marţi seara la 7 festivalul de la Veneţia să se deschidă cu fastul obişnuit. Gazda a fost nimeni alta decât una dintre cele mai celebre frumuseţi ale Italiei, Maria Grazia Cucinotta (foto).
Deloc atins de criza financiară ce bântuia în mai la Cannes, festivalul parcă a crescut: o sală nouă şi-a făcut apariţia în faţa Palatului, iar o zonă foarte întinsă din stânga acestuia (spre celebrul Hotel des Bains, unde şi-a filmat Visconti Moarte la Veneţia) este înconjurată cu panouri pe care tronează schiţe cu noul Palat ce va fi deschis în 2011. O investiţie de 100 de milioane de euro va ridica pe insula Lido din laguna veneţiană un edificiu ultra-modern, dotat cu ecrane imense, aparatură de ultimă oră şi spaţii confortabile pentru conferinţele de presă şi numeroasele evenimente adiacente.
Deşi se zvonea că numărul jurnaliştilor va fi mult mai mic anul acesta (festivalul accepta cereri de acreditare chiar la două săptămâni după termenul limită de trimitere a acestora), aglomeraţia din preajma Palatului contrazice zvonurile: mii de jurnalişti stau la coadă pentru a intra în săli, pentru a înşfăca o felie de pizza sau pentru a prinde un calculator liber în sala de presă a festivalului, decorată acum cu postere imense cu personaje din animaţiile Pixar.
Anul acesta trei par a fi tendinţele la Veneţia. Una e ecologică: toate pasarelele şi platformele din Satul Cinema-ului sunt realizate din plăci de aşchii de lemn presate. Contrastul dintre galben-maroniul acestora şi roşul panourilor cu Mostra, plus albul clădirilor dă foarte bine, aşa că organizatorii se pot felicita pentru idee. Nu la fel de multă satisfacţie provoacă hoardele de carabinieri care împânzesc cei câţiva kilometri pătraţi din jurul Palazzo del Cinema, atât de mulţi încât îţi lasă impresia că s-au trimis ameninţări cu bombă. Fără menajamente, îţi controlează la fiecare intrare şi ieşire rucsacul. O altă preocupare a organizatorilor? Aerul condiţionat. În sala Perla te simţi ca un cadavru intrat în frigiderul de la morgă şi mai că ne-am bucura de tratament dacă n-am ieşi din sală zgribuliţi, cu ochii lăcrimoşi şi nasul roşu.
În rest, totul este în regulă: selecţia de filme din 2009 promite mult mai mult decât cea din 2008 şi, dacă la capitolul vedete ediţia cu numărul 66 nu stă foarte bine, măcar filmele să compenseze marile absenţe din rândul actorilor de categorie A. După ce am văzut ieri dimineaţă Baaria, revenirea regizorului Giuseppe Tornatore la universul Siciliei natale, şi am ascultat zecile de reproşuri ale unui IT-ist din sala de presă a festivalului care nu înţelegea de ce nu mă pot conecta wireless (era o problema a lor, nu a mea), mă întorc acum din nou în frigider pentru a vedea unul dintre cele mai aşteptate filme ale festivalului: The Road, cu Viggo Mortensen şi Charlize Theron în rolurile principale.
Iată mai jos, în zece fotografii, ce poate vedea un jurnalist acreditat la Veneţia:
Înainte de a ajunge pe insula Lido, vezi afişe cu Mostra de cinema pe toate aleile din lagună.

Vaporetto 1 te poartă pe principalul canal al lagunei şi te lasă, după vreo trei sferturi de oră, în debarcaderul Santa Maria Elisabetta. De aici autobuze cochete fac legătura cu Palazzo del Cinema.

Una dintre activităţile care ocupă cel mai mult timp într-un festival de film? Statul la coadă! La Veneţia stai la coadă la orice, până şi ca să ţi se controleze rucsacul de către carabinieri. Pentru filmele importante, cozile pot strânge sute de persoane, uneori pe mai multe rânduri, ca "pe vremuri" la carne sau fructe exotice.

Aceeaşi coadă, văzută de lângă unul dintre leii înaripaţi, simbol al Veneţiei şi emblemă a festivalului de film. Trofeul suprem al festivalului, Leul de Aur, are exact aceeaşi formă.

Leii din ipsos sunt aşezaţi prin mai toate cotloanele din preajma Palazzo del Cinema. Când e nevoie sunt căraţi de colo-colo, vezi mai jos un leu înaripat ajutat de trei vlăjgani să urce nişte scări.

Anul acesta John Lasseter, unul din şefii de la Pixar, primeşte un Leu de Aur pentru întreaga carieră. Animatorii săi sunt invitaţi să ţină un master class, iar versiunile 3D ale primelor Toy Story vor fi proiectate pe cele mai mari ecrane din festival, acum dotate şi cu tehnologie 3D. Personaje din cele mai celebre animaţii Pixar împodobesc acum mai toate sălile din Palat: mai jos poţi vedea parterul clădirii, unde se află Sala Perla, gazda primei proiecţii pentru fiecare dintre filmele din competiţie.

Tot aici se află unul dintre cele câteva standuri de suveniruri. Pe lângă catalogul festivalului, poţi cumpăra carneţele, umbrele, genţi, pixuri cu logo-ul înaripat şi o mulţime de alte flecuşteţe, toate la preţuri exorbitante. Chiar, când ai dat ultima oară 20 de euro pe o umbrelă cât se poate de banală?

Lângă Palat se află covorul roşu. Aici marile vedete internaţionale sunt aduse din hotelul Excelsior (îl poţi vedea mai jos), aflat la doar 200 de metri, pentru a fi fotografiate şi a da autografe. În această seară invitatul de onoare este Viggo Mortensen, unul dintre favoriţii la Coppa Volpi, premiul de interpretare, pentru excelentul său rol din The Road. La ora 11 dimineaţa, după cum se vede, nicio vedetă nu zăboveşte pe covor, acesta fiind străbătut doar de carabinieri. Atunci când nu se ascund de soare...

De pe covorul roşu ajungi imediat la hotelul Excelsior. Una dintre cele mai mari clădiri de pe Lido, se întinde pe mai bine de 500 de metri, iar cele cinci stele ale sale trag după ele şi tarife pe măsură. Printre vedete şi jurnalişti se strecoară şi pensionarii veniţi pe Lido pentru plajă şi relaxare, neştiind că timp de două săptămâni insula este cel mai aglomerat şi zgomotos loc pe o rază de sute de kilometri.

Pe terasa hotelului îşi fac de treabă mai toţi reprezentanţii filmelor. Aici poţi cere ultimele informaţii despre proiecţiile de presă sau poţi programa interviuri cu vedetele, cele mai multe contra-cost. Pentru o vedetă de talia lui George Clooney, "onorariul" poate depăşi o mie de euro pentru zece minute de conversaţie.

Corespondenţă posibilă prin amabilitatea ICR Veneţia
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Mononoke the Movie: Chapter...
- No Limbs, No Limits: The NickV...
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Veneţia, în zece fotografii

Părerea ta
Spune-ţi părerea