The Hunger Games: Catching Fire, clocotitor

Luni seară a avut loc la Londra prima proiecţie a The Hunger Games: Catching Fire, filmul continuând marţi turul de promovare în Germania. Cinemagia a fost la avanpremiera din Leicester Square, prin amabilitatea Forum Film, luând pulsul evenimentului şi urmărind filmul. Catching Fire vine cu un ritm şi energie debordante, pulsează viaţa în el, scenariştii având timp şi de explorarea laturii interioare a protagonistei, Katniss. Camera lui Francis Lawrence priveşte adânc în sufletul personajelor. Senzaţia e dată şi de folosirea camerelor de filmare IMAX.

E o surpriză plăcută să observăm că începe să se transforme în tendinţă preocuparea scenariştilor de la Hollywood de a crea personaje complexe în filmele de acţiune şi fantasy/SF-uri, având grijă în egală măsură de spectacol cât şi de eroi. Filmele cu potenţial de blockbuster încep să devină filme de conţinut. Jocul lui Ender, de exemplu, era un studiu de personaj, calat peste o poveste SF, iar The Hunger Games: Catching Fire prezintă un univers complicat şi faţetat, distopic dar credibil, cu personaje care îşi pun probleme morale, şi se maturizează, cu conflicte veridice. E totodată un comentariu şi o trimitere la realităţile cu care societatea contemporană se confruntă - faptul că violenţa a început să fie comercializată, devenind un „bun” de consum. Prin Katniss, protagonista, filmul dramatizează principiile feministe - eroina lui Jennifer Lawrence e pe cale să conducă o rebeliune, ai cărei zori se ivesc în Catching Fire, şi formează un trio sentimental cu Gale (Liam Hemsworth) şi Peeta (Josh Hutcherson).

Jennifer Lawrence pune extremă pasiune în intepretarea lui Katniss. În primul film a fost mai reţinută, acum e năvalnică; nici scenariul nu a cruţat-o - trece prin dureri fizice (multe imagini mi s-au părut prea tari pentru un film pe care şi adolescenţii îl vor urmări), dar şi dureri sufleteşti - oglindite prin nenumărate nuanţe. Este foarte multă acţiune, ritmul e mult mai alert în acest al doilea film, odată ce concurenţii ajung în arenă - o junglă mortală. Katniss e mult mai energică, mai rapidă, totul e mai trepidant.

Este evident axul personajului principal. Spre finalul filmului, Katniss este o alta. Începutului ezitant, când dorea şi se simţea capabilă doar de protejarea propriei familii, vine contraponderea - spre final se simte capabilă de ripostă, capabilă să îl înfrunte pe însuşi preşedintele Snow.

După cum ştim, Katniss şi Peeta au câştigat împreună sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima dată în istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniţi în Districtul 12, speră să trăiască în pace. După toate obstacolele peste care au trecut, au câştigat o viaţă sigură pentru familile lor. Dar în timp ce Katniss şi Peeta sunt forţaţi să facă „Turul Învingătorilor”, apar zvonuri cu privire la o revoltă printre locuitorii districtelor şi văd cu ochii lor primele semne ale rebeliunii. Pentru preşedintele Snow, ei sunt sursa acestei revolte. Dacă nu vor reuşi să convingă naţiunea Panemului că sunt în continuare îndrăgostiţi nebuneşte, consecinţele ar putea fi dezastruoase... Concomitent, viaţa lor e în pericol odată ce au intrat în arena Jocurilor, o junglă al cărei designer malefic este Plutarch Heavensbee, jucat de Philip Seymour Hoffman. Fiecare Quarter Quell/Jubileu al  Pacificării (ediţia aniversară de 25 de ani care marchează victoria Capitoliului împotriva districtelor rebele) este un concurs între foştii învingători, un gest pe care Katniss îl consideră acum îndreptat împotriva ei.

Cu ce au de-a face Peeta şi Katniss în cea de-a 75-a ediţie? Printre altele, cu o ceaţă otrăvitoare, o trimitere - poate - la gazele de luptă folosite în realitate în Primul Război Mondial, interzise ulterior prin Convenţia de la Geneva? Secvenţa mi s-a părut de o mare cruzime, greu de privit. Apoi animale create mult mai realist decât cele din primul film The Hunger Games - dacă atunci era vorba de nişte holograme, acum realităţile junglei sunt mult mai palpabile. Spectaculoasă a fost şi scena cu platforma mişcătoare aflată pe apă - insula care conţine armele are sub ea un mecanism ce o roteşte, iar concurenţii trebuie să se agaţe de ea pentru a nu se îneca.

Elizabeth Banks revine în rolul lui Effie Trinket, a cărei flamboaianţă vestimentară creşte din ce în ce mai mult odată cu apropierea Jubileului Pacificării în Catching Fire. Banks este mai vizibilă, cu mai multe replici în acest al doilea film. Personajul creat de ea este un soi de păpuşă mecanizată. Actorul american Liam Hemsworth a fost intens aclamat pe covorul roşu din Leicester Square, luni seară, la premiera mondială a filmului; personajului său, Gale, se conturează tot mai mult în Catching Fire, chiar dacă are puţine replici. Relaţia lui cu Katniss devine destul de complicată. În acelaşi timp, relaţia lui Katniss cu Peeta (Josh Hutcherson) evoluează într-o direcţie neprevăzută în Catching Fire. Peeta devine mult mai agreabil decât în primul film, Hutcherson continuând şi acum cu jocul rezervat, potrivit eroului introvertit pe care îl portretizează.

Scenariştii pierd pe drum vreo două personaje cu mare potenţial - printre ele, Enobaria (Meta Golding), cea care şi-a ascuţit dinţii după ce a câştigat o competiţie sfâşiind gâtul unui alt tribut cu dinţii ei. Dar câştigă un pic de teren cu o altă prezenţă feminină puternică - în persoana lui Jena Malone, interpreta lui Johanna. Aceasta mânuieşte topoarele, întrucât provine din Districtul 7 ce se ocupă cu meşteşugul cherestelei. Este alunecoasă şi vicleană. Jena Malone are o scenă sexy şi amuzantă - ce se desfăşoară într-un lift, unde îl face să roşească pe rezervatul Peeta (Josh Hutcherson). Actorul britanic Sam Claflin face şi el un personaj interesant - alunecos, ambiguu în intenţii: Finnick, unul dintre competitori.

Stanley Tucci a fost din nou Caeser Flickerman, gazda emisiunii televizate. Tucci şi-a continuat linia interpretativă din primul film, neaducând nimic nou jocului său în Catching Fire, dar asta nu e rău, pentru că Tucci a făcut din Caesar un personaj memorabi în primul film. Excesiv de exuberant, fals până în măduva oaselor, un exemplar din categoria marionetelor din care face parte şi Effie Trinket din Capitoliu. Philip Seymour Hoffman, în rolul diabolicului arhitect care proiectează arena celei de-a 75-a ediţii a Jocurilor Foamei, are o interpretare egală de la un capăt la altul.

Scenografic filmul este impresionant - monumentalitatea Capitolului şi a arenei unde sunt prezentate carele concurenţilor, opulenţa din reşedinţa lui Snow, apoi jungla toridă pe care concurenţii trebuie să o străbată... Costumele şi machiajul de asemenea. 

The Hunger Games: Catching Fire va avea premiera în România pe 21 noiembrie. Puteţi vedea o galerie de poze de pe covorul roşu londonez pe pagina de Facebook a Cinemagia.