Ştiri cu tagul "Wim Wenders"
-
Wim Wenders, invitat special TIFF 2010
11.05.2010
Invitatul special al celei de-a noua ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania este regizorul, scenaristul, directorul de imagine şi producătorul german Wim Wenders. Una dintre cele mai influente figuri ale cinematografiei europene a ultimelor decenii, Wenders este preşedintele Academiei Europene de Film din 1996 şi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Noului Cinema German, mişcarea-manifest care a marcat istoria filmului în anii '70. Activitatea lui Wim Wenders cuprinde şi profesoratul la Universitatea de Arte din Hamburg, fotografia sau critica de film. Publicul TIFF va avea ocazia să îl întâlnească pe cineastul german la proiecţiile din cadrul secţiunii 3x3, precum şi în cadrul unui masterclass de neratat.Wim Wenders are la activ peste 45 de distincţii la festi... citeşte
Taguri:
festival:tiff 2010, Don't Come Knocking, Buena Vista Social Club, Wings of Desire, Paris Texas, Wim Wenders, invitat special
-
Filmul cu opt regizori deschide marţi Retrospectiva Anonimul
18.08.2009
Retrospectiva Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL 2009 începe astăzi, 18 august, la Muzeul Ţăranului Român. Vor fi proiectate toate filmele din Competiţia de lungmetraj, inclusiv câştigătorul Marelui Premiu ANONIMUL 2009. Este vorba despre filmul CEALALTĂ IRINA, în regia lui Andrei Gruzsniczki. Producţia se va proiecta duminică, 23 august, începând cu orele 23.00. Cel mai Bun Scurtmetraj Ficţiune, NUNTA LUI OLI, în regia lui Tudor Cristian Jurgiu, şi Cel mai bun Scurtmetraj de animaţie, POST!, regia Matthias Bruhn/Christian Asmussen, Germania vor putea fi urmărite duminică, începând cu orele 19.00. Toate premiile au fost acordate pe bază voturilor exprimate de publicul prezent la Sf Gheorghe. Scurtmetrajul câştigător al Premiului Ovidiu Bose Pastina acordat de Fund... citeşte
Taguri:
Post!, 199 recetas para ser feliz, Uzak ihtimal, Matthias Bruhn, Christian Asmussen, Andrés Waissbluth, Mahmut Fazil Coskun, Sergei Dvortsevoy, Wim Wenders, Una semana solos
-
Retrospectivă Anonimul 2009 la Muzeul Ţăranului Român
16.08.2009
De marţi până joi, va avea loc o retrospectivă a Festivalului de Film Anonimul 2009, la Noul Cinematograf al Regizorului Român, de la Muzeul Ţăranului Român (MŢR). Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul se desfăşoară în perioada 10 - 16 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării şi este organizat de Fundaţia Anonimul, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Televiziunii Române, producător asociat.
RETROSPECTIVA FESTIVALULUI ANONIMUL 2009Marţi, 18 august19:00 8, regia Gus Van Sant, Wim Wenders, Gael García Bernal, Gaspar Noe, Jane Campion, Jan Kounen, Mira Nair, Abderrahmane Sissako, Franţa 2008, 100 min.21:00 Stella, de Sylvie Verheyde, Franţa 2008, 103 min.Miercuri, 19 august19:00 Scurtmetraje în competiţie- Ficţiune si Animaţie- şi scurtmetraje româneş... citeşte
Taguri:
Una semana solos, Celina Murga, Sylvie Verheyde, So Yong Kim, Abderrahmane Sissako, Jan Kounen, Wim Wenders, Treeless Mountain, Mira Nair, Jane Campion
-
Juriul Festivalului de Film de la Veneţia 2009
30.07.2009
Organizatorii Festivalului de Film de la Veneţia de anul acesta au anunţat componenţa juriului. Preşedintele juriului va fi regizorul taiwanez Ang Lee.Ceilalţi cineaşti care vor decide câştigătorii de anul acesta sunt: Joe Dante, Sandrine Bonnaire, Liliana Cavani, Luciano Ligabue şi Anurag Kashyap.Ang Lee a obţinut Leul de Aur la ediţia din 2007 a Mostrei veneţiene, pentru filmul Lust, Caution. Un alt premiu l-a obţinut pentru Brokeback Mountain.Ediţia de anul acesta a festivalului se va desfăşura între 2-12 septembrie. În 2008, juriul Festivalului de Film de la Veneţia a fost prezidat de cineastul german Wim Wenders.... citeşte
Taguri:
Anurag Kashyap, Liliana Cavani, Sandrine Bonnaire, Joe Dante, Wim Wenders, Brokeback Mountain, ang lee, venetia 2009, venetia, festival: venetia 2009
-
Los Abrazos Rotos al lui Almodovar deschide Festivalul Internaţional de Film Independent ANONIMUL 2009
30.07.2009
Festivalul Internaţional de Film Independent ANONIMUL, ediţia a VI-a, va avea loc în perioada 10-16 august 2009, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunarii.Festivalul se deschide luni, 10 august, cu proiecţia în premieră în România a celui mai recent film al regizorului spaniol Pedro Almodóvar, Los abrazos rotos. Aflat în Competiţia Oficială a Festivalului de la Cannes anul acesta, filmul o are în rolul principal pe actriţa Penélope Cruz.Câştigător al unui premiu OSCAR pentru cel mai bun regizor - Hable con ella - în 2003, Pedro Almodóvar este cunoscut publicului din Romania pentru filme precum Todo sobre mi madre, 1999; La mala educación, 2004 sau Volver, 2006.Filmul este povestea unui bărbat care trăieşte şi iubeşte în întuneric. Cu paisprezece ani în urmă, el a suferit un grav accident de ma... citeşte
Taguri:
Tube Tales, The Tehuacan Project, Playground, Don't Come Knocking, Todo sobre mi madre, Libby Spears, Andrew Lauer, Sarah Polley, Isabella Rossellini, Joseph Fiennes
-
Wim o amână pe Pina
03.07.2009
Regizorul Wim Wenders a oprit producţia la proiectul său 3D, Pina, în urma morţii protagonistei, legendara coregrafă de origine germană Pina Bausch. Coregrafa şi dansatorea despre care s-a spus de nenumărate ori că a revoluţionat dansul modern, a murit marţi, doborâtă de cancer. Pina Bausch se pregătea pentru acest proiect cu Wim Wenders, acesta fiind primul film de dans 3D ce ar fi trebuit să apară pe marile ecrane din toată lumea, anunţă The Hollywood Reporter.Compania de producţie a lui Wenders, Neue Road Movies, a emis un comunicat de presă prin care anunţă oprirea oricăror pregătiri pentru film. Proiectul ar putea fi reluat, totuşi, iar Wim Wenders va discuta cu membrii companiei de dans din Wuppertal, companie condusă până nu demult de Pina Bausch, condiţiile de finalizare ale acestu... citeşte
Taguri:
E la nave va, Wim Wenders, Hable con ella
-
Cine este Isabelle Huppert?
13.05.2009
Isabelle Huppert nu este prima dată în juriul principalei secţiuni a Festivalului de Film de la Cannes, dar e prima dată în calitate de preşedintă a juriului.În 1984, Huppert - alături de ceilalţi membri de pe atunci ai juriului, în frunte cu Dirk Bogarde - a acordat Palme d'Or-ul filmului "Paris, Texas", al lui Wim Wenders. În acel an Huppert a preferat o poveste despre un bărbat întors ca din morţi, care-şi ia fiul lăsat în grija fratelui şi porneşte cu el în căutarea mamei băiatului, altor poveşti, regizate de Lars von Trier, Werner Herzog, Theo Angelopoulos sau Marco Bellocchio. Poate fi acesta un indiciu asupra temelor care rezonează la Huppert? Dacă răspunsul este incert, să ne gândim la rolurile pe care a acceptat să le joace, de-a lungul timpului, astfel încât să ne dăm seama cu c... citeşte
Taguri:
festival:cannes 2009, Violette Nozière, Rosebud, Paris Texas, Otto Preminger, Maurice Pialat, Claude Chabrol, Dirk Bogarde, Theo Angelopoulos, Michael Cimino
-
Scurtmetraje realizate de regizori faimosi la Cannes
01.03.2007
Roman Polanski se afla printre cei 35 de regizori de top care vor realiza scurtmetraje pentru a celebra cea de-a 60-a editie a Festivalului de Film de la Cannes. Filmele vor avea o durata de trei minute si sunt realizate pe tema "mersul la cinematograf". Directorul festivalului, Gilles Jacob, a spus ca cei prezenti trebuie sa se astepte la surprize de proportii si a precizat ca David Cronenberg si-a realizat filmul in totalitate in baie. Printre regizorii care vor prezenta scurtmetraje se mai afla si Ken Loach, Lars von Trier, Wim Wenders, Alejandro Gonzales Inarritu, Gus Van Sant si Nanni Moretti. Niciunul dintre regizori nu stie bsolut nimic despre scenariile celorlalti. Scurtmetrajele vor fi proiectate pe 20 mai. Festivalul de film de la Cannes se va desfasura in perioada 16-27 mai.
... citeşte
Taguri:
Nanni Moretti, Wim Wenders, Roman Polanski, Lars Von Trier, Ken Loach, Gus Van Sant, David Cronenberg, Alejandro González Iñárritu
Articole 21 - 29 din 29
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
Viasat Kino
22:00
|
Love Actually(2003)Pur și simplu dragoste
|
FILM CAFE
19:45
|
xXx: Return of Xander Cage(2017)Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage
|
CineMAX
23:00
|
Fight Club(1999)Fight Club - Sala de lupte
|
CineCloud
The Crazies
Elijah Wood
A Christmas Carol
Adriana Bahmuțeanu
The Good Liar
Kevin Hart
DC League of Super-Pets
Homeward Bound II: Lost in San Francisco
Quo Vadis
Las Buchonas de Tierra Blanca
Afili Ask
Damian Lewis
Joaquin Phoenix
Regina
The Devil Wears Prada
Robert Mitchum
Lock, Stock and Two Smoking Barrels
The Fan
Daveigh Chase
Victoria Pratt
Confessions of a Shopaholic
The Little Things
On Chesil Beach
Working Girl
Robert Wagner
Field of Lost Shoes
We Are Marshall
Adrian Sitaru
Manon des sources
Vendetta
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
- Onslaught
- Crawlers
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Wim Wenders


