Ştiri cu tagul "Stere Gulea"
-
Sunt o babă comunistă, eliberator
23.08.2013
Sunt o babă comunistă a fost proiectat în avanpremieră la Anonimul, festivalul pe nisip, rulând în prezenţa unui public foate numeros, care a reacţionat efervescent, aplaudând minute în şir la final, iar de astăzi, 23 august, poate fi văzut în cinematografele din toată ţara. Stere Gulea (Moromeţii), regizorul filmului, a lucrat timp de trei ani la adaptarea romanului omonim al lui Dan Lungu.
Turnat în 24 de zile, Sunt o babă comunistă e povestea unei generaţii personificate de Emilia (Luminiţa Gheorghiu) sau Mica: născută cândva într-o familie săracă de la ţară, a putut la momentul respectiv să ducă o viaţă mai bună - întâi venind la oraş, apoi angajându-se la fabrică. Acum treizeci de ani, era momentul cel mai bun pentru oamenii ca ea, cu origine m... citeşte
Taguri:
Ana Ularu, Marian Ralea, Stere Gulea, Luminiţa Gheorghiu, Sunt o babă comunistă
-
Sunt o babă comunistă, pe ecrane
22.08.2013
Reputatul regizor Stere Gulea revine pe marile ecrane din 23 august odată cu lansarea în cinematografe a comediei Sunt o babă comunistă, care îi va aduce în rolurile principale pe Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea și Ana Ularu.La aproape un sfert de secol de la capodopera cinematografică Moromeţii, regizorul Stere Gulea reia colaborarea cu directorul de imagine Vivi Dragan Vasile și actriţa Luminiţa Gheorghiu, cea care interpretează rolul principal din comedia Sunt o babă comunistă.Povestea filmului Sunt o babă comunistă este o adaptare după bestseller-ul omonim scris de Dan Lungu. Cartea a înregistrat un real succes atât în ţară, cât și în străinătate, fiind tradusă în 10 limbi de circulaţie internaţională. Mai mult decât atât, în 2008 Dan Lungu a fost... citeşte
Taguri:
Ana Ularu, Marian Râlea, Stere Gulea, Luminiţa Gheorghiu, Sunt o babă comunistă
-
Interviu cu Luminiţa Gheorghiu
21.08.2013
Sunt toate şansele ca la următoarea ediţie a premiilor Gopo Luminiţa Gheorghiu să concureze cu ea însăşi: actriţa devenită celebră în lumea întreagă după rolul din Poziţia copilului revine în forţă în Sunt o babă comunistă, filmul lui Sterea Gulea aşteptat de vinerea aceasta pe marile noastre ecrane. Iată mai jos un interviu cu experienţa acestui film ce a reunit-o cu regizorul care i-a dat şansa unui rol emblematic în Moromeţii.Care a fost primul gand care v-a trecut prin minte cand ati aflat ca veti fi alaturi de Stere Gulea, la 25 de ani dupa Morometii?Am aflat acum 3 ani si eram foarte linistita. Cand am inceput sa repet nu mai eram linistita, in urma senzatiei pe care o au toti actorii atunci cand trebuie sa o ia de fiecare data de la capat cu un nou proiec... citeşte
Taguri:
Sunt o babă comunistă, Stere Gulea, Luminiţa Gheorghiu
-
Câştigătorii concursului CNC, sesiunea 2012
03.04.2013
Centrul Național al Cinematografiei a anunțat astăzi câştigătorii sesiunii I din 2012 (intitulată aşa deşi a avut practic loc în 2013). Află din materialul de mai jos proiectele câştigătoare.Cel mai mare punctaj la categoria Lungmetraj l-a obținut Nae Caranfil cu filmul 6,9 pe scara Richter, proiect produs de Mobra Film, casa de producție a lui Cristian Mungiu. Suma primită de 6,9 pe scara Richter este de 990.000 lei, ceea ce obligă Mobra să caute co-producători pentru a realiza filmul. Aceeaşi sumă a primit-o şi Poarta Albă, un scenariu scris de Nicolae Mărgineanu şi Oana Cajal, în regia lui Nicolae Mărgineanu şi producția casei Ager Film. Al doilea punctaj al concursului, dar o finanțare mai mică, a obținut cel mai nou proiect al lui Radu Muntean, Un etaj... citeşte
Taguri:
Dumitru Budrala, Anca Damian, Adina Pintilie, Radu Jude, Stere Gulea, Marian Crişan, Adrian Sitaru, Radu Muntean, Nae Caranfil
-
Luminiţa Gheorghiu, în prim plan
18.02.2013
Sâmbătă seara, filmul românesc Poziţia copilului a obţiut cea mai importantă distincţie la Festivalul de Film de la Berlin, Ursul de Aur, iar producătoarea Ada Solomon va rămâne în memoria oamenilor din industria de film prin discursul său. Prima mulţumire a fost îndreptată de către producătoare către actriţa principală a filmului, Luminiţa Gheorghiu, care deţine rolul titular în film, cel al unei mame posesive.
Poziţia copilului, scris de Peter Călin Netzer în colaborare cu Răzvan Rădulescu, este o dramă psihologică despre relaţia aproape patologică dintre o mamă şi fiul ei. Criticul de film Irina Margareta Nistor a numit "tulburătoare" interpretarea actriţei românce, şi a menţionat o scenă din film cu potenţial de a deveni antologică, cea din... citeşte
Taguri:
Irina Margareta Nistor, festival:berlin 2013, actor, Fotografia, Aurora, Sunt o baba comunista, Bobby Paunescu, Francesca, Horaţiu Mălăele, Nunta Mută
-
Top 10 ecranizări româneşti
21.10.2012
Nu întâmplător, cele mai bune ecranizări româneşti s-au realizat în vechiul regim. Motivele sunt de natură conjuncturală: cu rare excepţii, cineaştii perioadei 1949-1989 preferau să se raporteze la surse literare preponderent ca să dribleze rigorile draconice ale cenzurii (Mircea Daneliuc, Mircea Veroiu, Alexa Visarion, Nicolae Mărgineanu, Dan Piţa - care tot n-a scăpat, cu Faleze de nisip, cum nici lui Daneliuc nu i-a mers a doua oară ulciorul la apă, cu Glissando). N-au lipsit nici cazurile de sinceritate şi curaj (Ciulei, Pintilie, Ion Popescu-Gopo), care se regăsesc pe bună dreptate în top-tenul de mai jos.
După 1990, frecvenţa ecranizărilor a scăzut simţitor: pe de o parte, cenzura politică a dispărut, o dată cu ea dispărând şi subterfugiul adăpostiri... citeşte
Taguri:
Inainte de tacere, Felix şi Otilia, Tănase Scatiu, Vânătoarea de vulpi, Reconstituirea, Marin Preda, Stere Gulea, Moromeţii, Glissando, Victor Iliu
-
Povestea unui grup de muncitori CFR şi cea a doi copii ce explorează o mină, câştigătoare la Aristoteles Workshop
25.09.2012
Cea de-a şaptea ediţie a atelierului de film documentar Aristoteles Workshop (AW), condus de Dan Nuţu, s-a încheiat zilele trecute, la capătul a 30 de zile de cursuri teoretice şi filmări pe zi, noapte, arşiţă sau ploaie pe dealurile Bucovinei. Premiul pentru cel mai bun documentar de scurtmetraj a fost acordat ex aequo, filmelor „The Bed is Broken” şi „The Doge's Palace” - două poveşti complet diferite, despre o temă comună: prietenia.
Din juriu au făcut parte regizorii Cristi Puiu şi Stere Gulea, alături de André de Margerie (directorul departamentului de Relaţii Internaţionale al televiziunii ARTE France) şi Treasa O'Brien, producătorul festivalului Open City London Documentary Festival. Premiul presei a fost acordat de Sebastian Eduard (Jurnalul Naţiona... citeşte
Taguri:
dOGS, Pink Salon, Stere Gulea, Cristi Puiu, The Doge's Palace, The Bed is Broken
-
Filme româneşti de colecţie. Partea a II-a (1975-1989)
31.08.2012
În primii ani ai deceniului opt, filmele româneşti se maturizaseră perceptibil. A contribuit parţial (şi temporar) politica lui Ceauşescu de a ne îndepărta oarecum de sfera de influenţă sovietică, dar rolul decisiv le-a revenit câtorva regizori tineri, de mare talent şi înalt profesionalism, formaţi în jurul anului 1970.
Dacă în sfertul de veac anterior reuşiserăm să realizăm doar vreo douăzeci şi cinci de filme antologice (aproximativ, cam unul pe an - VEZI LISTA AICI), un număr similar a acoperit perioada 1975-1984 - aşadar, o medie dublă, care a revenit la cuantumul anterior în ultimii cinci ani ai comunismului, în primul rând din cauza funestei Conferinţe de la Mangalia din 3 august, 1983. În orice caz, cei cincisprezece ani ai acestei perioade ne îmb... citeşte
Taguri:
Aimee Iacobescu, Emmerich Schäffer, Mihai Mereuţă, Ernest Maftei, Victor Rebengiuc, Ioana Pavelescu, Amza Pellea, Gabriel Oseciuc, Paul Ioachim, Gheorghe Dinică
-
Mircea Anca... la răscrucea vieţii
12.09.2011
Ne aflăm în dificila situaţie de a fi nevoiţi să ne rugăm la Dumnezeu pentru viaţa unui actor român de o factură cu totul aparte, mai ales ca profesor la Universitatea "Hyperion". Născut în 10 iunie, 1960, la Bucureşti, Mircea Anca a absolvit I.A.T.C. "Ion Luca Caragiale", în două rânduri: iniţial, în 1989, la clasa de actorie a profesoarelor Sanda Manu, Geta Angheluţă şi Adriana Popovici, apoi şi regia de teatru, în 2003, sub îndrumarea Cătălinei Buzoianu şi a lui Felix Alexa.
În primii douăzeci de ani trecuţi de la absolvire (ba chiar, cu un avans de un an - semn al valorii sale recunoscute), Mircea a jucat în treisprezece filme: "Moromeţii" (1988, Stere Gulea), "Rezervă la start" (1988, Anghel Mora), "Maria şi marea" (1988, Mircea Mureşan), "Kilometrul 36" (1989, Anghel Mora), "Balanţa
... citeşte
Taguri:
actor, Petre Nastase, Dragoste pierdută, Theodor Halacu-Nicon, Laurentiu Rusescu, Bogdan Barbulescu, Băieţi buni, Alexandru Cristian Ionescu, Poveste neterminatã, Viorica Mesina
-
Album foto: frumoasele filmului românesc
06.09.2011
Mitul modern conform căruia cele mai frumoase românce ar proveni din Moldova se confirmă parţial în råndul actriţelor românce de cinema. Oraşul Iaşi se poate spune că a concurat realmente Bucureştiul căci a dat ecranului romånesc nu mai puţin de opt actriţe frumoase: Iva Dugan, Melania Cårje, Margareta Pogonat, Carmen Galin, Elena Albu, Corina Dănilă, Daniela Nane şi Monica Bårlădeanu-Dean.
Înainte de Al Doilea Război Mondial mai multe actriţe românce deosebit de frumoase au ajuns cunoscute pe ecran în străinătate. Alteori, filmele româneşti au apelat la interprete neprofesioniste, dar frumoase. De exemplu, balerina Maria Bănică a interpretat rolul Stillei, cântăreaţa de operă din Castelul din Carpaţi (1981, R: Stere Gulea). Se poate adăuga că actriţele frumoase de cinema de la noi au pro... citeşte
Taguri:
actor, Elixirul tinereţii, Geo Saizescu, Stefan cel Mare - Vaslui 1475, De bună voie şi nesilit de nimeni, Haina de piele, Liviu Ciulei, Pădurea spânzuraţilor, Cristu Polucsis, Fantomele se grăbesc
-
Ion Sapdaru - Niciodată acelaşi, mereu el însuşi
05.08.2011
Apare uneori, ca din neant, câte un actor care te face să te întrebi: Dom'le, unde-a stat ăsta ascuns până acum? De ce nu l-am văzut? De ce nu l-au văzut? Au avut ceaţă pe ochi...? Aşa s-a întâmplat, acum treizeci şi patru de ani, cu Zaharia Volbea, de la Bârlad, descoperit de Mircea Daneliuc în "Ediţie Specială"... La fel a fost şi cu Tănase Cazimir, de la Satu-Mare, devenit aproape de apusul vieţii halucinantul criminal din "Un om în loden"... Ce să mai vorbim de Vali Uritescu, care după ce aproape două decenii nu se dezlipise de Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, a explodat pe scena de la Bulandra...?
Un eveniment similar l-a constituit apariţia în peisajul filmului românesc a lui Ion Sapdaru, (născut în 4 august, 1961, în comuna basarabeană Droţcaia), realizată aproape simultan în ... citeşte
Taguri:
actor, Bogdan George Apetri, Periferic, Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăşi frumoasă e viaţa!, Bobby Păunescu, Francesca, Radu Mihăileanu, Le concert, Anca Damian, Întâlniri încrucişate
-
Adolescenţii pe ecran
27.07.2010
Motto 1:În fiecare regizor zace câte un actor adormit. Ssst - să nu-l treziţi!(Ion Henter)Motto 2:În mulţi actori se deşteaptă la bătrâneţe un regizor. Le dorim o tinereţe veşnică!(Mihnea Columbeanu - în replică)Actorii sunt, în esenţă, nişte copii. Poate chiar mai copii decât cei propriu-zişi, dat fiind că, la maturitate, pronumele reflexiv dispare: copilul se joacă; actorul joacă - şi atât... Nu e hiperbolă, nici glumă nu e. Psihologia jocului actoricesc şi cea a jocului copilăresc folosesc resorturi comune din categoria ludicului - o anume putere de a crede în ficţiuni cu totul specială. Copilul o are din necesitate proprie - căci, pentru ca antrenamentele pentru viaţă ascunse în spatele jocurilor sale să dea cu adevărat roade, el trebuie să creadă în ele din tot sufletul. Asemenea şi a... citeşte
Taguri:
Les quatre cents coups, Georges Lampin, La Tour prends garde!, Domicile conjugal, Baisers voles, Jean-Pierre Léaud, William Friedkin, The Exorcist, Linda Blair, Randal Kleiser
-
La mulţi ani, Victor Rebengiuc!
10.02.2010
"Unde-a găsit Rebengiuc ochii ăia...?"Odată, prin anii '70, să fi fost... La o nuntă... Un apartament de bloc, pahar de curat şi ordonat, cu invitaţi la patru ace stând înfipţi pe stătăuri, abia cutezând să întindă câte o mână spre a ciuguli de pe platourile cu aperitive. Arar, remarce politicos-monosilabice despre vreme, sport, rochie sau cravată. Mireasa şedea încoţopenită-ntr-un vârf de fotoliu, fără să se uite la nimeni. Mirele sorbea visător dintr-un păhărel de ţuică.Şi vine Rebengiuc. Bună-ziua bună-ziua, prezentări... E poftit să ia loc, i se poziţionează în faţă o farfuriuţă cu o felie de telemea, două de salam şi trei măsline... Şi se reface atmosfera. Nu trec cinci minute, şi izbucneşte Rebe: "Hai, măi fraţilor, daţi-o-n mă-sa de treabă, sunteţi constipaţi, ce-i cu voi? Ce-i ast... citeşte
Taguri:
Stere Gulea, Moromeţii, Nicolae Mărgineanu, Padureanca, Bujor Nedelcovici, Faleze de nisip, De ce trag clopotele Mitică?, Manole Marcus, capcana, Departe de Tipperary
-
S-a stins un vulcan
10.11.2009
Mergea agale pe Calea Victoriei, cam prin zona magazinului "Gioconda", într-o seară din toamna lui 1975... Adolescentul de şaisprezece ani îşi ia inima-n dinţi şi-l interpelează:- Domnul Dinică...Se întoarce încet, puţin contrariat...- Bună seara... Îmi puteţi da şi mie, vă rog, un autograf...?Treptat, pe chipul umbrit, conturat în contre-jour de lumina vitrinei, apare acel inimitabil rânjet malefic cu colţurile gurii arcuite în jos, trăsnind a Lăscărică, Paraipan şi Stănică Raţiu - de data asta, în semn de refuz binevoitor, o dată cu un clătinat din cap:- ...Nu te superi, da' nu dau autografe.Aşa era Gheorghe Dinică - Gigi, pentru câţiva privilegiaţi - pe cât de imens ca actor, pe atât de opus oricăror vedetisme. Nu dădea autografe, nici interviuri, nu primea reporteri să-i răscolească u... citeşte
Taguri:
The Mouth of Truth, Evadarea, Tatăl risipitor, Cuibul salamandrelor, Cu mâinile curate, Revanşa, Prin cenuşa imperiului, Un comisar acuză, Explozia, De ce trag clopotele Mitică?
-
Dan Piţa, omagiat la TIFF 2009
28.04.2009
Dan Piţa este unul dintre cei 3 regizori care vor fi omagiaţi anul acesta la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în cadrul secţiunii 3x3. Deja tradiţională, secţiunea îşi propune să prezinte publicului, în fiecare an, trei regizori de valoare din cinematografia autohtonă şi internaţională. Dacă în 2008 au fost proiectate filmele unor nume celebre precum Pen-Ek Ratanaruang, Victor Erice şi Alexandru Tatos, de data aceasta, alături de Dan Piţa, vor fi celebraţi Paul Morrissey şi Mika Kaurismaki. Celebrului regizor român îi va fi acordat anul acesta Premiul pentru Întreaga Carieră. Trofeul îi va fi decernat în cadrul Galei de Închidere a festivalului, din data de 6 iunie. Dan Piţa este un nume de referinţă pentru cinematografia românească a anilor ‘70. Filmografia sa cup... citeşte
Taguri:
Apa ca un bivol negru, Nunta de piatră 1 - Fefeleaga, Hotel de lux, Pas în doi, Paul Morrissey, Pen-Ek Ratanaruang, Petre Nicolae, Victor Erice, Mika Kaurismäki, Anda Onesa
-
Weekend cu mama pe DVD din 24 aprilie
22.04.2009
După o lună de la lansarea în cinematografe, pelicula românească Weekend cu mama, este adusă pe DVD de Pro Video.Au trecut 11 ani de la ultimul său film, dar Stere Gulea nu-şi dezminte talentul regizoral, revenind acum pe ecrane cu o producţie emoţionantă.Scenariul filmului a fost unul dintre câştigătoarele concursului CNC din 2005 şi abordează un subiect extrem de mediatizat - rata copiilor abandonaţi, ai căror părinţi pleacă la muncă în străinătate.Mult prea tânără pentru a înfrunta necunoscutul vieţii, Cristina (Adela Popescu) optează pentru un stil de viaţă haotic, lăsându-se pradă drogurilor, în ciuda faptului că are o fetiţă, în vârstă de 2 ani. În urmă cu 15 ani, Luiza (Medeea Marinescu), mama Cristinei, plecă în Spania, lăsând-o pe fiica sa, pe atunci în vârstă de 3 ani, în grija ... citeşte
Taguri:
Florin Zamfirescu, Weekend cu mama, Tudor Istodor, Stere Gulea, Răzvan Vasilescu, Medeea Marinescu, Ion Săpdaru, Gheorghe Dinică, Andi Vasluianu, Adela Popescu
-
Săptămâna 20-26 martie 2009
19.03.2009
Kate Winslet este foarte bună în The Reader, filmul care i-a adus primul Oscar in carieră. Povestea unei iubiri imposibile, dar şi o incursiune într-o zonă foarte gri a moralităţii, cel de-al treilea lungmetraj al lui Stephen Daldry (Billy Elliott, Orele) este un film caruia i s-a reproşat că n-ar prezenta cum se cuvine Holocaustul! Fiţi fără grijă: apropierea de acest sumbru capitol al istoriei este minimă în The Reader, căci Kate Winslet şi tânărul David Cross, interpreţii improbabilului cuplu format din Hanna şi Michael, au mult mai multe de spus decât o poziţie "programată" faţă de Holocaust. Chiar dacă eforturile actorilor nu reuşesc să insufle suficientă energie acestei drame, The Reader trebuie văzut măcar pentru provocarea morală pe care o ridică: ce fel de om eşti dacă simţi simp... citeşte
Taguri:
Marley & Me, Inkheart, Weekend cu mama, Vin Diesel, The Reader, Stere Gulea, Kate Winslet, Brendan Fraser, Babylon A.D., Adela Popescu
-
Se lanseaza Weekend (lung) cu mama
18.03.2009
Filmul cu Adela Popescu „salvata” din lumea drogurilor (si din telenovele) se lanseaza vineri, reprezentand revenirea lui Stere Gulea (Morometii) la cinema dupa o pauza de 12 ani. Cu un subiect actual (mama emigrata Medeea Marinescu revine in tara pentru a afla ca fiica Adela Popescu a fugit de acasa si este dependenta de heroina), filmul a fost primit cu interes de catre jurnalistii stransi la vizionarea de presa, dupa care a urmat o conferinta cu atat mai relaxata cu cat Stere Gulea a discutat pe larg toate observatiile negative ale spectatorilor.
Unul dintre cele mai amuzante raspunsuri ale regizorului a privit un repros cu privire la limbajul tinerilor din film. Injuraturile si expresii ca „in puii mei” repetate obsesiv au atras atentia, iar Stere Gulea a amintit de faptul ca sotia ... citeşte
Taguri:
Adela Popescu, Weekend cu mama, Stere Gulea, Moromeţii, Medeea Marinescu
-
Stere Gulea revine din 20 martie pe marile ecrane cu Week-end cu mama
12.02.2009
Dupa 11 ani de la ultimul sau film, Stere Gulea revine cu o poveste ancorata in realitatea romaneasca a ultimilor ani, in lungmetrajul Week-end cu mama, o productie Media Pro Pictures, care din 20 martie va avea premiera in cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex si Cinema City din Cluj.Avand ca subiect consumul de droguri in contextul abandonului parental, filmul Week-end cu mama reprezinta prima colaborare pentru un lungmetraj a regizorului Stere Gulea, cu fiica sa Alexandra, care semneaza costumele si montajul peliculei.Cu Adela Popescu si Medeea Marinescu in rolurile principale, distributia filmului este intregita de nume sacre ale cinematografiei romanesti precum: Gheorghe Dinica, Razvan Vasilescu si Florin Zamfirescu, si aduce interpretari remarcabile din partea ti... citeşte
Taguri:
Weekend cu mama, Stere Gulea
-
Stere Gulea - in cautarea unei actrite nonconformiste
24.07.2007
Celebrul regizor Stere Gulea revine, dupa 11 ani de la ultimul sau lungmetraj, cu un nou proiect: "Week-end cu mama", produs de MediaPro Pictures cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei. Filmul va fi o poveste despre alegerile pe care le facem in viata si consecintele acestora. Mona a plecat din Romania in urma cu 15 ani, dedicandu-se cauzelor umanitare in diverse zone defavorizate din lume. Si-a lasat in tara sotul, fetita, Cris, de trei ani, si pe tatal sau, care nu i-a iertat nicio secunda decizia pe care a luat-o. Intoarcerea acasa o pune pe Mona fata-n fata cu o situatie-limita: trebuie sa mai salveze o viata: pe fiica sa care la 18 ani are o fetita de doi ani, este dependenta de droguri. Filmarile vor incepe in luna septembrie, insa exista o problema: n-a gasit-o inca pe ... citeşte
Taguri:
Stere Gulea
Articole 21 - 40 din 41
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
Viasat Kino
22:00
|
Love Actually(2003)Pur și simplu dragoste
|
FILM CAFE
19:45
|
xXx: Return of Xander Cage(2017)Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage
|
CineMAX
23:00
|
Fight Club(1999)Fight Club - Sala de lupte
|
CineCloud
The Crazies
Elijah Wood
A Christmas Carol
Adriana Bahmuțeanu
The Good Liar
Kevin Hart
DC League of Super-Pets
Homeward Bound II: Lost in San Francisco
Quo Vadis
Las Buchonas de Tierra Blanca
Afili Ask
Damian Lewis
Joaquin Phoenix
Regina
The Devil Wears Prada
Robert Mitchum
Lock, Stock and Two Smoking Barrels
The Fan
Daveigh Chase
Victoria Pratt
Confessions of a Shopaholic
The Little Things
On Chesil Beach
Working Girl
Robert Wagner
Field of Lost Shoes
We Are Marshall
Adrian Sitaru
Manon des sources
Vendetta
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
- Onslaught
- Crawlers
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Stere Gulea


