Ştiri cu tagul "Karl Urban"
-
Vin Diesel, despre Riddick
10.09.2013
De vineri pot fi văzute pe ecrane, inclusiv în format IMAX, noile aventuri ale lui Riddick, antieroul ce s-a trezit cu o armată de fani după prima sa apariţie în Pitch Black. La 14 ani de la rolul care l-a făcut celebru, Vin Diesel revine la furyanul dezlănţuit cu Riddick, finalul trilogiei cu eroul în prim-plan. Iată mai jos un interviu despre ce a însemnat această experienţă pentru actor şi ce l-a determinat să se întoarcă la personaj.Ai declarat, la un moment dat, că acest rol este special pentru tine. De ce? Cred că a fost primul meu rol principal într-un film şi de aceea simt că s-a creat o legătură specială cu personajul. Mi-a plăcut enorm rolul încă de când am citit scenariul. Este un personaj complex şi un antierou în adevăratul sens al cuvântului... citeşte
Taguri:
Karl Urban, Katee Sackhoff, Riddick, Vin Diesel
-
Vin Diesel vrea să facă alte două filme Riddick
21.08.2013
Cel de-al treilea film din seria Riddick va apărea spre sfârșitul acestui an, însă starul acestuia, actorul Vin Diesel, speră ca franciza să nu se oprească aici. Într-un interviu de promovare al noului Riddick, atât Diesel, cât și regizorul David Twohy, au fost întrebați dacă au planuri pentru o altă continuare.
”Nu renunțăm la mitologia pe care am introdus-o în ultimul film”, a spus Diesel. ”Ba chiar vrem să îl aducem pe Karl Urban înapoi pe platourile de filmare pentru alte câteva scene cu ajutorul cărora să susținem și să dezvoltăm această mitologie și să punem bazele pentru cea de-a patra parte. Filmul de acum are avantajul de a fi, într-un fel, un film de sine stătător, însă există fire pe care continuăm să le tragem din filmele anterioar... citeşte
Taguri:
Karl Urban, David Twohy, Vin Diesel, Riddick
-
Star Trek Into Darkness îţi taie răsuflarea
11.05.2013
Star Trek Into Darkness rulează în regim de avanpremieră în cinematografele cu tehnologie 3D din toată ţara şi pe ecranul IMAX din Bucureşti, oferind un spectacol vizual care îţi taie răsuflarea şi o poveste cu multe twisturi, acţiune cât să nu lase actorii să-şi tragă sufletul vreo clipă, multă tensiune şi personaje complexe.
În 2009, J.J. Abrams - creatorul seriei Lost, regizorul lui Misiune: Imposibila III şi a lui Super 8 - resuscita franciza Star Trek, nu doar readucând seria la viaţă, ci dându-i un suflu nou. A reuşit asta fără să îi aplice o transformare radicală. A reuşit să-l facă pur şi simplu bun, mai mult - un film mainstream, salvându-l de la statutul filmului de nişă. Ce înţelegeam atunci, şi ni s-a confirmat cu ocazia avanpremier... citeşte
Taguri:
Karl Urban, Alice Eve, Zoe Saldana, Chris Pine, Zachary Quinto, Super 8, Lost, Mission: Impossible III, J.J. Abrams, Star Trek Into Darkness
-
Iată primele imagini din Human, noul serial marca JJ Abrams
28.03.2013
Înainte de a fi numit la cârma noului film Star Wars, J.J. Abrams avea deja în agenda de lucru o serie de proiecte pe care a apucat să le dezvolte. Printre acestea se află şi Human, un serial pentru care şi l-a luat drept colaborator pe unul dintre scenariştii lui Fringe (popularul serial de succes ce poartă tot marca lui Abrams), J.H. Wyman. Site-ul Giant Freakin Robot a obţinut primele imagini de la filmările episodului pilot, pe care le poţi vedea aici, în galeria de imagini.
L-aţi recunoscut probabil pe Karl Urban, starul reboot-ului lui Judge Dredd şi unul din motivele pentru care serialul are o incontestabilă putere de atracţie. Alături de el se vor afla Minka Kelly (Friday Night Lights), Mackenzie Crook, Michael Irby şi Lili Taylor.
Human este un serial poliţist... citeşte
Taguri:
Human, Brad Anderson, Lili Taylor, Michael Irby, Mackenzie Crook, Minka Kelly, Karl Urban, J.J. Abrams
-
Star Trek 2 se va lansa în două luni, când vom putea vedea Star Trek 3?
12.03.2013
Anticipatul Star Trek Into Darkness în regia lui J.J. Abrams va fi lansat în luna mai a acestui an, cu o distribuţie compusă din Chris Pine, Benedict Cumberbatch, Zachary Quinto, Simon Pegg, Zoe Saldana, Karl Urban şi Alice Eve.
Conform informaţiilor obţinute de PeliBlog.com, producătorul Bryan Burk a dezvăluit că se discută deja despre cea de-a treia parte a seriei. „Cu siguranţă avem în vedere şi următorul film”, a spus el. „Nu vrem să aşteptăm iar patru ani, atât cât a trecut între primul Star Trek şi cel de acum. Este vorba să lansăm Star Trek 3 în 2016. Va fi un an important pentru a sărbători”, a continuat el.
Într-adevăr, anul 2016 va marca cea de-a 50-a aniversare a francizei – începută cu serialul din 1966 - iar studiourile Paramount Pic... citeşte
Taguri:
Alice Eve, Karl Urban, Zoe Saldana, Simon Pegg, Zachary Quinto, Benedict Cumberbatch, Chris Pine, J.J. Abrams, Star Trek Into Darkness
-
Nou trailer Star Trek Into Darkness, spectaculos
11.03.2013
Un nou trailer Star Trek Into Darkness a fost dat publicităţii duminică, uimind prin spectaculozitatea scenelor şi făcând mai intensă aşteptarea premierei, programate în România pe 17 mai.
Sărituri în spaţiu, o urmărire printr-o junglă în infraroşu, emersiunea unei nave high tech, manevre la limita posibilului şi câteva secunde cu chipul încruntat al principalului antagonist, Benedict Cumberbatch, ne-au făcut să ne crească aşteptările de la orice viitor action SF.
De data aceasta primim mult mai mult decât în trailerele anterioare. E drept că Cumberbatch trece în plan secundar, după ce anterioarele trailere i-au fost în principal dedicate, dar acum ne dăm seama de anvergura acţiunii şi de miza ei. Fugitiv îl observăm şi pe Karl Urban, deconcentrat.
Câ... citeşte
Taguri:
Chris Pine, Karl Urban, Benedict Cumberbatch, Star Trek Into Darkness
-
Nou poster în mişcare Into Darkness
19.02.2013
Dacă ai văzut primul poster şi trailer-ul teaser al noului film Into Darkness, atunci noul afiş în mişcare lansat de studiourile Paramount şi preluat de Empire.com, ţi se va părea o combinaţie atractivă intre acestea două. Benedict Cumberbatch este villain-ul din Star Trek Into Darkness, iar vocea lui se ridică ameninţătoare odată ce ai pus cursorul pe imagine – ai grijă să reglezi nivelul boxelor – un antagonist ni se pare foarte eficient pe poziţia sa de forţă, de temut prin calmul aparent pe care îl afişează, dar care induce o stare permanentă de nelinişte şi teamă.
Filmul, în regia lui J.J. Abrams, îi mai are în distribuţie pe Chris Pine (James T. Kirk), Zachary Quinto (Spock), Zoe Saldana (Nyota Uhura), Alice Eve (Dr. Karl Marcus), Karl Urban (Bo... citeşte
Taguri:
Anton Yelchin, John Cho, Simon Pegg, Karl Urban, Alice Eve, Zoe Saldana, Zachary Quinto, Chris Pine, J.J. Abrams, Benedict Cumberbatch
-
Premierele săptămânii 9-15 noiembrie 2012
09.11.2012
Thriller politic, SF distopic, dramă violentă cu Matthew McConaughey şi o dramedie romantică îţi atrag atenţia din programul cinematografelor, în combinaţia probabil cel mai bine primită de critică de la începutul anului încoace. Află din materialul de mai jos informaţii despre cele patru premiere ale săptămânii şi de ce ar trebui să le vezi. Consultă programul cinematografelor pentru a vedea cum strecori un film sau două în lista ta de plăceri de la sfârşit de săptămână.ArgoBen Affleck calcă apăsat pe cărarea bătătorită de Clint Eastwood, jucând, producând şi regizând Argo, un film despre evenimente din 1979-1980, dar încă frapant de actual. E posibil să ştii despre ce e vorba: operaţiunea CIA de salvare, într-un mod cu totul insolit, a şase ... citeşte
Taguri:
Killer Joe, Celeste and Jesse Forever, Dredd, Argo, William Friedkin, Andy Samberg, Lena Headey, Karl Urban, Rashida Jones, Matthew McConaughey
-
Analiză Dredd: spectacol ambiţios fără conţinut
08.11.2012
Bazat pe comics-urile lui John Wagner şi Carlos Ezquerra, "Judge Dredd" (1995, Danny Cannon) împrumuta mult din estetica benzilor desenate (pe vremea aceea, shooterele 3D abia învăţau a merge copăcel, şi toţi ne spărgeam în figuri cu primele variante din "Wolfenstein", "Doom" şi "Heretic". Nu e de mirare că, şaptesprezece ani mai târziu, actualul "Dredd 3D" îşi revendică în mare parte structura şi imageria jocurilor video. Iar spectacularul salt în sus la nivel de imagine şi efecte speciale e urmat de o nu mai puţin spectaculoasă prăbuşire în planul conţinutului.
Căci, dacă filmul cu Sylvester Stallone, deşi modest ca valenţe cinematografice, se impunea totuşi ca un umil omagiu adus tradiţiilor BD, iar eroul său beneficia totuşi de un minimum de complexi... citeşte
Taguri:
Slumdog Millionaire, The Last King of Scotland, Dogville, Karl Urban, Aberdeen, Dredd, Vantage Point, Mark Romanek, Never let me go, Danny Boyle
-
Eroi şi antagonişti în Dredd
07.11.2012
Când a scris Dredd, film cu premiera la noi pe 9 noiembrie, Alex Garland - unul dintre scenarişti - a vrut să aibă două personaje antagonice. Pe de-o parte este Dredd (eroul şi anti-eroul în acelaşi timp), şi - de cealaltă parte - Cassandra Anderson (care este fragilă, interesantă, inteligentă şi despre care nu crezi că va ajunge Judecător, pentru că se lasă cuprinsă de sentimente).
Perechea reprezintă un contrast interesant şi ambele personaje apar în benzile desenate originale. Despre aceşti eroi din Dredd, dar şi despre antagonişti, în paginile de mai jos.
... citeşte
Taguri:
Karl Urban, Deborah Harry, Olivia Thirlby, Allon Reich, Lena Headey, Alex Garland, Dredd
-
Filmele lunii noiembrie 2012
03.11.2012
Până la Hobbitul: O călătorie neaşteptată şi Viaţa lui Pi, evenimentele cinematografice ale sfârşitului de an, iată ce poţi vedea la cinema în luna decembrie. Schimbăm puţin formula materialelor lunare, pentru a putea vorbi şi de filmele mai puţin importante, dar greu de ignorat din oferta cinematografelor. Află din materialul de mai jos care dintre premiere ni se par mai atractive şi interesante!Fără a uita de Te iubesc oricum şi Ralph Strică-Tot (poţi afla mai multe despre cele mai atractive premiere ale weekendului 2-4 noiembrie AICI), trebuie să vorbim despre Argo! Filmul lui Ben Affleck ni se pare interesant nu doar pentru că pare a avea cele mai multe şanse să facă impresie la Oscarurile de la anul, ci şi pentru că autorul acestor rânduri s-a întors ... citeşte
Taguri:
Rise of the Guardians, Nicolas Cage, Red Lights, Les infidèles, Alex Cross, Matthew Fox, Finding Nemo, The Twilight Saga: Breaking Dawn - Part 2, Lena Headey, Karl Urban
-
Noul Riddick nu e pentru toată lumea. Filmul a primit rating-ul R
01.11.2012
Conform „avertismentelor” lui Vin Diesel - care susţinea la începutul acestui an că cei de la Universal au dat undă verde noului Riddick în ciuda faptului că erau la curent cu scenele dure şi cu caracter sexual, plus limbajul nepotrivit ale acestuia - Asociaţia Americană de Cinematografie a confirmat ieri rating-ul R dat producţiei.
Rating-ul filmului, ce va fi acum accesibil celor sub 17 ani doar însoţiţi de un adult, va bucura fanii seriei, îngrijoraţi că Diesel ar putea îndulci tonul dur şi violent al peliculei pentru a-şi lărgi adresabilitatea şi a câştiga mai mulţi bani la box-office.
Originalul seriei, Pitch Black a beneficiat tot de un rating R, în vreme ce continuarea sa, The Chronicles of Riddick, s-a încadrat într-un rating PG-13 (nerecomandat cel... citeşte
Taguri:
Bokeem Woodbine, Katee Sackhoff, Karl Urban, David Twohy, Pitch Black, Vin Diesel, The Chronicles of Riddick: Dead Man Stalking
-
Dredd, un erou întunecat, dur, şocant
16.10.2012
Teritoriul Americii în viitor este un deşert nesfârşit. Pe Coasta de Est, începând din Boston şi pânâ în Washington DC se întinde Mega City One, o metropolă imensă, dominată de violenţă, unde locuiesc peste 400 de milioane de oameni, intr-o teamă perpetuă. Singurii care încearcă să facă ordine în acest haos urban sunt cei supranumiţi Judecătorii. Cel mai bun dintre Judecători, Dredd, va putea fi văzut în acţiune din 9 noiembrie în cinematografele din România în Dredd 3D: Ultima judecată.
Judecătorii reprezintă întregul sistem: oameni ai legii, juraţi, judecători şi călăi. Cel mai bun dintre Judecători este Dredd, căruia Judecătorul suprem îi dă o misiune. El trebuie să testeze un Judecător începător, pe Cassandra Anderson, care are puteri... citeşte
Taguri:
Carlos Ezquerra, John Wagner, Olivia Thirlby, Alex Garland, Karl Urban, Dredd
-
Nemiloasa Lena Headey
02.10.2012
Ştii cu siguranţă că Lena Headey arată mult mai bine decât în imaginea ataşată acestui articol, dar ne-am gândit s-o folosim pentru că Dredd 3D: Ultima judecată se lansează în curând (9 noiembrie) în România şi pare a fi unul dintre filmele cel mai bine primite ale toamnei. Plus că Headey bifează un nou rol care o face să merită epitetul din titlul acestui material, interpretând-o pe Ma-Ma, o traficantă de droguri cu puteri absolute în jurisdicţia vajnicului Dredd (Karl Urban).Chiar dacă multă lume a auzit prima oară de ea în 300, unde interpretează un alt personaj puternic, regina Gorgo, Headey îşi făcuse deja un nume în Marea Britanie, unde a avut de-a lungul anilor parteneri de ecran precum Jeremy Irons, Ethan Hawke, Anthony Hopkins şi Ralph Fiennes. ... citeşte
Taguri:
Jake Gyllenhaal, The Jungle Book, The Mortal Instruments: City of Bones, The Brothers Grimm, Game of Thrones, Dredd, Karl Urban, Lena Headey
-
Filmele-surpriză ale toamnei
13.09.2012
Îţi facem de ceva vreme încoace recomandări cu privire la cele mai interesante filme din următoarea perioadă, dar materialul de mai jos nu îţi va trece în revistă cele mai aşteptate titluri, ci pe acelea care te-ar putea surprinde plăcut. Ideea ne-a venit după ce am aruncat o privire pe rottentomatoes, unde am văzut două filme de gen, Looper şi Dredd, primind cronici extraordinar de favorabile. Să începem cu SF-urile. Ştii probabil deja despre ce e Looper: pe scurt, două versiuni (Joseph Gordon-Levitt şi Bruce Willis) din momente diferite în timp ale aceluiaşi asasin plătit încearcă să se ucidă. La începutul anului îl anunţam ca unul dintre cumplit de puţinele producţii originale ale lui 2012, iar cei care au văzut deja filmul nu mai prididesc cu laudele. ... citeşte
Taguri:
Dredd, Taken 2, Argo, Looper, Bruce Willis, Joseph Gordon-Levitt, Karl Urban, Lena Headey, John Goodman, Ben Affleck
-
Totul despre Riddick 3
28.07.2012
Puţine sunt producţiile mai încercate decât cea de-a treia parte a aventurilor lui Riddick, intitulat la un moment dat Dead Man Stalking, dar cu şanse mari să aibă titlul final, simplu, Riddick. Interpretat de Vin Diesel, Riddick a devenit celebru în 2000, când s-a lansat Pitch Black, una dintre cele mai plăcute surprize în materie de SF action din ultimele decenii. Chiar dacă The Chronicles of Riddick, lansat în 2004, nu a avut succesul scontat, Diesel şi fanii săi nu au exclus niciodată o continuare, iar în 2011, după ani de zile de zvonuri şi aluzii din partea protagonistului, partea a treia a primit undă verde, iar filmările au început în ianuarie 2012.Interesant la noua producţie este că creatorii ei nu intenţionează să arunce pe ecran, aşa cum fac multe s... citeşte
Taguri:
The Chronicles of Riddick, Pitch Black, Karl Urban, Vin Diesel
-
Noul Dredd are o abordare "pe alocuri excelentă". Primele impresii de la Comic Con
13.07.2012
Amatorii de benzi desenate pot să stea liniştiţi - ultimul "avatar" al lui Judge Dredd este fidel până la extrem originalului din benzile desenate - şi e un progres uriaş faţă de hulitul Judge Dredd din 1995 jucat de Sylvester Stallone, scriu cei de la TotalFilm, care au participat la o proiecţie Dredd în cadrul convenţiei "San Diego's Comic Con".
În regia lui Pete Travis şi cu un scenariu semnat Alex Garland, filmul a avut un preview care a făcut fanii să respire uşuraţi. Dredd, mereu cu masca pe faţă, e cel care face legea cu forţa într-un megalopolis plasat într-un viitor distopic, viziunea asupra acestei lumi fiind incredibil de unitară şi de bine închegată: acolo oamenii locuiesc numai în blocuri uriaşe, conduse fiecare de către lumea interlopă. Un num... citeşte
Taguri:
Lena Headey, Karl Urban, Pete Travis, John Wagner, Olivia Thirlby, Dredd
-
Cât de tare e Dredd?
23.06.2012
El este judecător, juriu şi călău. Un tagline care sună foarte bine în Dredd (3D), o nouă revizitare a celebrului personaj interpretat (dar cu succes sub-mediocru) de Sylvester Stallone în 1995. De această dată starul este Karl Urban, actor neozeelandez cunoscut pentru roluri secundare în trilogia Stăpânul inelelor, cel mai recent Star Trek, Supremaţia lui Bourne şi The Chronicles of Riddick.Poţi vedea mai jos trailerul, ca să te convingi că noua producţie este mai aproape de benzile desenate decât filmul din 1995. Primul argument care ne vine în minte îi aparţine chiar lui Karl Urban, care a spus că personajul său nu-şi va da niciodată masca jos, rămânând de la începutul până la sfârşitul SF-ului un justiţiar anonim, ca în benzile desenate. Fără a f... citeşte
Taguri:
Dredd, Sylvester Stallone, Lena Headey, Karl Urban
-
Vin Diesel sugerează că urmează să fie realizate alte două filme Riddick
03.05.2012
Producţia celui de-al treilea film Riddick s-a încheiat luna trecută, iar protagonistul acesteia, Vin Diesel, care a ţinut la curent fanii cu unele detalii şi imagini de la filmări, a mai dat la final încă două informaţii legate de peliculă. Una dintre acestea va bucura cu siguranţă admiratorii francizei.
„Studioul a anunţat că nu poate lansa noul film Riddick mai devreme de luna ianuarie a anului următor… eu speram că se va întâmpla în 2012…dar, e pe-aproape”, a scris actorul pe contul său de Facebook.
„Cred că le-a plăcut ceea ce au văzut, pentru că au întrebat când vor fi gata de producţie şi lansare Underverse şi Furya. Momentan sunt proiecte îndepărtate, dar foarte atrăgătoare”, a adăugat starul lui Fast and Furious.
Riddick 3, intit... citeşte
Taguri:
actor, Dave Bautista, Jordi Mollà, Katee Sackhoff, Karl Urban, David Twohy, The Chronicles of Riddick: Dead Man Stalking, Vin Diesel
-
Spock, misiune în afara navei pe platourile de filmare ale Star Trek 2
19.04.2012
Filmările la continuarea lui Star Trek, franciză ce stă sub indicaţiile regizorale ale lui J.J. Abrams, a început filmările în februarie şi, în ciuda faptului că a dorit să nu dezvăluie nimic despre acţiunea peliculei, momentan neintitulată, o serie de fotografii de pe platoul de filmare au fost publicate online.
La acea vreme, imaginile în care apăreau Zachary Quinto (în rolul lui Spock) şi Zoe Saldana (Uhura) în secvenţe diferite de luptă împotriva lui Benedict Cumberbatch, antagonistul filmului, au stârnit o serie de speculaţii în legătură legate de costumaţia actorilor şi de rezultatul luptei. De această dată, fotografiile lansate online prin intermediul RexFeatures.com poate nu vor stârni în acelaşi mod curiozitatea fanilor, însă vor atrage atenţi... citeşte
Taguri:
Karl Urban, Alice Eve, Simon Pegg, Chris Pine, Benedict Cumberbatch, Zoe Saldana, Zachary Quinto, Untitled Star Trek Sequel, J.J. Abrams
Articole 21 - 40 din 53
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
Viasat Kino
22:00
|
Love Actually(2003)Pur și simplu dragoste
|
FILM CAFE
19:45
|
xXx: Return of Xander Cage(2017)Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage
|
CineMAX
23:00
|
Fight Club(1999)Fight Club - Sala de lupte
|
CineCloud
The Crazies
Elijah Wood
A Christmas Carol
Adriana Bahmuțeanu
The Good Liar
Kevin Hart
DC League of Super-Pets
Homeward Bound II: Lost in San Francisco
Quo Vadis
Las Buchonas de Tierra Blanca
Afili Ask
Damian Lewis
Joaquin Phoenix
Regina
The Devil Wears Prada
Robert Mitchum
Lock, Stock and Two Smoking Barrels
The Fan
Daveigh Chase
Victoria Pratt
Confessions of a Shopaholic
The Little Things
On Chesil Beach
Working Girl
Robert Wagner
Field of Lost Shoes
We Are Marshall
Adrian Sitaru
Manon des sources
Vendetta
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Gekijoban Mononoke...
- No Limbs, No Limits: The NickV...
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Karl Urban


