Secrete de stat şi filme de Oscar, la Cinepolitica

3 Apr 2013
Secrete de stat şi filme de Oscar, la Cinepolitica

După o gală de deschidere într-o sală plină, la Cinema Studio din Capitală, cu premiera peliculei „Frumoasa adormită”, de Marco Bellocchio, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica continuă cu primele titluri din competiţie şi programele speciale. Marţi seara, actorul Victor Rebengiuc a introdus ediţia de anul acesta a festivalului şi a prezentat juriul competiţiei, care va avea de ales, pentru Trofeul Cinepolitica, între opt filme.

Astăzi, 3 aprilie, de la ora 18.00, la Cinema Studio, competiţia Cinepolitica debutează cu premiera naţională a unuia dintre documentarele nominalizate anul acesta la Oscar, „Cerberii”/ „The Gatekeepers”, o cutremurătoare confesiune a şase foşti conducători ai Shin Bet - agenţia de securitate internă a Israelului - despre acţiunile lor anterioare şi metodele folosite. Filmul va fi reluat joi, 4 aprilie, de la ora 16.00, la Cinema Studio.

De la ora 20.00, tot la Cinema Studio, filmul propus de Polonia în cursă la Oscar, „80 de milioane”/ „80 milionow”, de Waldemar Krzystek, rulează în premieră în România. Cu puţin timp înainte de proclamarea legii marţiale, un grup de activişti ai Solidarităţii, urmăriţi de Securitate, organizeză o acţiune-fulger de retragere a 80 milioane de zloţi din contul sindicatului, înainte ca acesta să fie blocat. Despre filmări şi despre întâmplările reale care stau la baza filmului va povesti actorul Maciej Makowski, invitat special al Cinepolitica. Filmul va fi reluat joi, de la 14.00, la Cinema Studio.

Tot miercuri încep proiecţiile la Cinema Elvira Popescu, cu cele două titluri din programul special Drumul libertăţii: de la ora 18.00, „Ilegal” (r. Olivier Masset-Depasse), propunerea Belgiei la Oscar pe 2010, drama unei mame rusoaice şi a fiului ei, emigraţi în Occident, şi, de la 20:00 – „Noaptea fără lună”, povestea unor albanezi care încearcă să fugă peste hotare, regizată de Artan Minarolli, membru al juriului competiţiei.

Joi, 4 aprilie, la Cinema Elvira Popescu se va vorbi despre rolul papalităţii în societatea contemporană şi despre alegerea noului Papă. Dezbaterea, la care vor participa Michel Kubler, fostul redactor şef pe probleme religioase al publicaţiei „La Croix”, şi Adrian Niculescu, profesor la Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA, va avea loc după proiecţia documentarului „Martor al speranţei: Viaţa lui Karol Wojtyla, Papa Ioan Paul al II-lea”, în regia lui Judith Dwan Hallet, programată la ora 19.00.

Competiţia continuă joi, 4 aprilie, cu alte două titluri de neratat: povestea uluitoare a unui tânăr născut şi crescut într-un lagăr de prizonieri politici din Coreea de Nord, care a reuşit să fugă la 23 de ani, din „Lagărul 14: Zonă de control total”/ „Camp 14: Total Control Zone”, în regia lui Marc Wiese (Cinema Studio, 18.00), şi ancheta unui procuror care investighează dispariţia unei formaţiuni paramilitare care acţiona în Croaţia, Bosnia şi Kosovo din „Calea izbăvirii”/ „Redemption Street”, de Miroslav Terzić (Cinema Studio, 20.00).

Programul complet poate fi consultat aici: http://www.cinepolitica.ro/ro/program

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 2 mai 2013 14:05
Foarte frumos festivalul, pacat ca este atat de restrans...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells