Scandalosul Cannes...

Nu degeaba este festivalul de la Veneţia cel mai venerabil din lume: Cannes-ul a apărut ca un răspuns al ediţiei din 1938, când juriul Mostrei veneţiene a acordat premiul cel mare filmului de propagandă Olympia, regizat de Leni Riefenstahl, şi nu dramei anti-război a lui Jean Renoir, La grande illusion. După ce guvernul francez a ales mica staţiune Cannes drept gazdă pentru festival, lucrurile au decurs ca unse... Cu excepţia primei ediţii, al cărei debut a coincis cu invadarea Poloniei de către Germania pe 1 septembrie 1939.

Prima ediţie organizată cum se cuvine a avut loc în 1946, când cinefilii au putut vedea crema regizorilor de la Hollywood alături de cei mai renumiţi cineaşti europeni. Deocamdată scandalurile s-au lăsat aşteptate, notează cei de la Total Film, dar lucrurile nu au întârziat să se devină tot mai interesante.

Primul scandal veritabil l-a stârnit chiar Brigitte Bardot, pe atunci necunoscută şi... brunetă, care a găsit nimerit să se plimbe pe plajă doar într-un bikini. Un an mai târziu, Simone Sylva a mers mai departe: a uitat şi acest mic accesoriu acasă. La o temperatură asemănătoare a urcat modelul Yasmine în 2008, când o rochiţă vaporoasă, fluturată cu încăpăţânare de posesoarea ei, a dezvăluit lipsa lenjeriei intime în câteva fotografii de pe covorul roşu pe care nu am îndrăznit să le ataşăm acestui articol. Le găseşti pe google...

În anii '50, festivalul avea deja parte de o mulţime de detractori, mai mult sau mai puţini celebri. Printre ei, François Truffaut, criticul de film de la Cahiers du Cinema, care declara în stânga şi-n dreapta că festivalul e blestemat. La ediţia din 1958 Truffaut a venit deşi nu i se acordase o acreditare, iar un an mai târziu avea să primească un premiu de regie pentru debutul său în lungmetraj, Cele patru sute de lovituri. Ca să vezi ce repede se uită la Cannes...

Devenit un reper cinematografic internaţional, festivalul are parte de un tumultuos deceniu al şaselea, în timpul căruia apare un obicei cultivat la Cannes (şi ăsta e un lucru foarte bun) chiar şi azi: huiduielile! Sala de cinema unde se proiecta L'avventura, filmul din 1960 al lui Michelangelo Antonioni, s-a zguduit din cauza huiduielilor şi fluierăturilor jurnaliştilor, ceea ce nu a împiedicat ca L'Avventura să fie considerat o capodoperă câţiva ani mai târziu. La sfârşitul deceniului, Dennis Hopper, Peter Fonda şi Jack Nicholson au venit să promoveze Easy Rider, dovedind că americanii sunt neîntrecuţi în ceea ce priveşte distracţia: alcoolul şi drogurile au transformat participarea lor la Cannes în... anarhie.

Obiceiul festivalului de a-şi şoca privitorii cu cele mai neconvenţionale filme s-a consolidat în anii '70, când Marea crăpelniţă şi japonezul Ai no corrida nu s-au şters prea curând din minţile criticilor, aceştia grăbindu-se să le desfiinţeze. Deceniul al şaptelea este şi cel în care un Palme d'Or a ajuns la Martin Scorsese pentru Taxi Driver, în ciuda protestului preşedintelui juriului din acel an (1975), Tennessee Williams, împotriva violenţei, spunea el, exagerate a filmului.

O sămânţă de scandal a început la Cannes în anii '80, un deceniu în general liniştit, când prinţesa Diana şi prinţul Charles au venit pe Croazetă în 1987, iar presa britanică a observat răceala dintre cei doi. Nenumărate supoziţii despre viitorul casei regale britanice au apărut în mai toate ziarele lumii.

Anii '90 au venit cu o răbufnire a lui Lars von Trier: atins de faptul că juriul condus de Roman Polanski nu i-a acordat trofeul Palme d'Or pentru Europa, l-a făcut "pitic" pe regizorul polonez şi a refuzat şă-şi accepte premiile pentru contribuţie artistică deosebită. Şi Bruce Willis s-a supărat pe critici când aceştia au râs la "moartea" sa din filmul Armageddon.

Începutul mileniului a fost dominat de reacţiile categorice ale criticii în ceea ce priveşte filme şocante precum Irreversible sau, chiar anul trecut, Antichrist.