După ce acum câţiva ani provoca senzaţie la Berlin, unde venea cu proiectul Filth and Wisdom, Madonna reuşeşte aceeaşi performanţă la Veneţia, cu W.E.. Este de lăudat faptul că drama chiar este un film, nu doar un scurtmetraj transformat la repezeală în lungmetraj, aşa cum a fost cazul debutului (repede şi nu pe nedreptate etichetat de presă drept Filth and Filth). Doar că laudele de adus noului proiect nu prea sunt multe...
Dacă filmul nu a impresionat, venirea Madonnei a provocat agitaţie pe Lido, unde fanii s-au strâns cu mic cu mare să asigure o primire triumfală. Rareori gigantica sală de presă a festivalului a fost considerată neîncăpătoare, dar iată că Madonna a reuşit s-o umple până la refuz cu zeci de minute înainte de a pune piciorul pe podiumul de unde a răspuns unor întrebări mult mai amabile decât valul de cronici neelogioase.
Şi până la urmă meritate, pentru că fără doar şi poate W.E. este un film cu potenţial, dar prost. Madonna dovedeşte că s-a uitat de prea multe ori la In the Mood for Love şi-şi pune personajele feminine să defileze au relenti, pe muzică tânguitoare de vioară. Cealalaltă jumătate din film este montată ca un adevărat videolcip, iar cel putin 40 de minute din această producţie puteau să cadă liniştite la montaj pentru ca spectatorul să nu ofteze atâta de plictiseală.
Povestea are, în schimb, potenţial, şi chiar am vreo s-o vedem mai puţin romanţată şi, desigur, regizată de altcineva. Ai auzit de Wallis Simpson în Discursul regelui, unde este înfăţişată ca principal motor al dorinţei viitorului rege George al VI-lea (Colin Firth, premiat la Veneţia şi la Oscar pentru rol) să-şi rezolve problema de vorbire. Născută în ultimii ani ai sectolului 19, Wallis Simpson este femeia pentru care regele Edward al VIII-lea renunţă la tron. Un regat pentru o femeie, aşadar, iar balanţa este suficient de interesantă pentru a ne atrage atenţia asupra poveştii.
Madonna porneşte de la premise corecte şi încearcă să exploreze cum le-a schimbat această decizie tip "singuri împotriva tuturor" celor doi protagonişti. Din nefericire, regia stângace şi scenariul lălâu (Madonna co-scenaristă), precum şi neinspirata alegere de a aduce povestea şi în zilele noastre strică aproape totul în W.E.. În vizor este şi Wallis (Abbie Cornish), o tânără din zilele noastre obsedată până peste poate cu relaţia dintre tiza ei şi fostul rege. Filmul este de fapt un slalom între cele două perioade: un minut ici, unul colo, şi tot aşa, până când surpriză-mare surpriză: iată-le pe cele două Wallis în acelaşi cadru!
Dacă Abbie Cornish este cu totul lipsită de viaţă în jumătatea ei film, cu totul altfel stau lucrurile în cazul britanicei Andrea Riseborough, în rolul lui Wallis Simpson. Urmărindu-i eleganţa în mişcări şi replicile pronunţate la marele fix, mai că înţelegem de ce Edward al VIII-lea a renunţat la tron pentru o viaţă alături de ea. Din păcate nici partea de epocă a lui W.E. nu duce lipsă de probleme şi printre atâta "filth" e cam greu să înghiţi calupul de "înţelepciune".
Ne îndoim că vom vedea vreodată W.E. pe ecranele din România. Ar fi o experienţă chiar interesantă, având în vedere că producţia a fost aplaudată (anemic, dar totuşi aplaudată) la ultima proiecţie de la Veneţia...
Copyright© 2000-2026 Cinemagia® 
Madonna: încă un chix cinematografic
Părerea ta
Spune-ţi părereaahaaa.ahaaaa.ahaaaa =))))))
hai ma sa fim seriosi oameni buni, Madonna actrita? Inseamna ca, Cristi e nemuritor, ceva total eronat. asa ca i-as da un sfat "Lasa actoria mama, ca nu e pentru tine si nu mai incerca orice mijloc de a face bani, ai destui, cheltuiei cu spor ca minte nu ai, si mai lasa modestia deoparte ca nu te prind, "o tu, mare actrica", sincer nu o inghit pe aceasta persoana si nici pe cele care de la muzica o dau in actorie si gata vezi domne, mare actor si o vedete nemaivazuta, mare pacat."