Lars von Trier vine la Cannes cu un horror porno

Antichrist, în regia lui Lars von Trier, a fost proiectat aseară în premieră mondială la Cannes şi a lăsat jurnaliştilor o depresie post-vizionare. Dacă ar fi de rezumat într-un singur cuvânt tot ce a oferit prin acest film Von Trier, atunci acela ar fi demenţa. Trecut printr-o depresie acum doi ani, regizorul recunoaşte că lucrul din acea vreme la scenariul filmului Antichrist nu a urmat calea firească - astfel încât scene au fost adăugate fără niciun motiv, iar filmarea s-a făcut fără entuziasm.
Subiectul este Natura, după cum declară regizorul, dar abordată dintr-o perspectivă menită să sublinieze afinitatea regizorului cu scrierile lui Strindberg, acesta din urmă pasionat de mitologia nordică, el însuşi autointitulat Frö, zeul fecundităţii.
Povestea se desfăşoară în pădurea Eden, unde un cuplu - care tocmai şi-a pierdut unicul fiu - se retrage pentru a depăşi tragicul eveniment. Femeia, jucată de Charlotte Gainsbourg, vrea să-şi învingă, totodată, frica de pădure şi să scape de coşmarurile care o bântuie.
Convins de capacităţile lui de psihoterapeut, bărbatul (Willem Dafoe) îşi exercită cunoştinţele pe soţia lui, traumatizată după moartea băiatului lor, în timp sau alternativ cu momentele în care este călărit în pat (ca în Breaking the Waves), după care îngropat de viu de către soţie (Charlotte Gainsbourg). El abuzează de această femeie bolnavă psihic, până la moartea acesteia, doar pentru a-i satisface nevoia sadomasochistă.

"Lasă-mă să-mi plâng/soarta crudă/lasă-mă să suspin după libertate/Fie ca tristeţea mea sa rupă/legăturile nenorocului" e un vers-laitmotiv din soundtrack, dar şi un suspin al regizorului obsedat de ideea că nu va mai putea face filme. "Mă simţeam deprimat, chiar am atins fundul sacului, şi mă îndoiam că voi mai putea filma" spune regizorul.

"Am încercat să fac un film în care am renunţat treptat treptat la raţiune"

O vulpe care-şi mănâncă propriile viscere în timp ce priveşte către spectator şi spune "Chaos reigns" este poate cel mai relevant exemplu că Lars Von Trier a reuşit ceea ce şi-a propus - adică renunţarea completă la raţiune. Von Trier mai are în acest film şi alţi protagonişti animale - un corb, special dresat pentru această producţie, şi o căprioară, care tot apare în cadru alergând cu un făt ieşit pe jumătate din trupul ei. Când apar simultan cele trei duhuri ale pădurii, atunci un suflet este cerşit.
Lars Von Trier utilizează pentru prolog şi epilog slow motion-ul, ca şi pentru câteva scene din pădure, poate pentru a reda ritmul visului, oferind astfel o alternativă la stilistica genului horror, cu sperieturi provocate de zgomote puternice şi monştrii apărând deodată în cadru, plus montaj făcut foarte "strâns", astfel încât totul să pară că se întâmplă foarte repede. Aici, slow motion-ul face aproape statice durerea, frica, paranoia.

Lars Von Trier recurge la imagini de o cruditate extremă, la nuditate frontală, şi expunerea organelor genitale, dar este preocupat mai mult în arăta toate astea pentru senzaţiile pe care să le provoacă spectatorului, decât pentru a servi propriu-zis poveştii.

"Filmele horror şi filmele porno pun, ambele, spectatorul într-o stare de excitare."

În horror e frica. În pornografie e excitarea sexuală. Cei doi protagonişti (Dafoe şi Gainsbourg) se întâlnesc într-o stare de excitare extremă, iar Lars Von Trier vrea să demonstreze că e greu de descifrat când e suferinţă şi unde e atracţie într-o relație. "Întotdeauna am avut o perspectivă romantică a bătăliei sexelor despre care Strindberg a scris. Aici continuu să descriu relaţiile dintre sexe. Nu ştiu dacă există un adevăr lipsit de echivoc" spune Von Trier.

Nici noi nu ştim, dar nu aceasta este problema (filmului).