Jacques Audiard - Profetul anunţă apariţia unui nou tip de delincvent: criminalii care nu sunt psihopaţi, ci inteligenţi.

Jacques Audiard, regizorul care tratează personaje marginalizate social, sau aflate în situaţii excepţionale, care îşi descoperă veleităţi ascunse (De battre mon coeur s'est arrêté) a obţinut duminică Marele premiu la Cannes, cu producţia Un prophète. Dacă nu era francez, probabil că lua Palme d'Or-ul, în detrimentul lui Haneke.
Iată, mai jos, interviul acordat de regizorul francez corespondentului Cinemagia la Cannes.


Te întorci la aceeaşi poveste cu un tânăr care trece printr-o criză în urma căreia se transformă... De data aceasta este vorba despre o închisoare.
Jacques Audiard: Dramaturgic e foarte interesant să vezi evoluţia unui personaj. M-am documentat despre închisori, m-am întâlnit cu foşti deţinuţi. Iar filmul e povestea unuia care intră într-un fel în carceră  şi iese alt om.

Care a fost lucrul cel mai greu de înfruntat în închisoare? Claustrofobia? Teroarea? Disperarea? Pentru că închisorile sunt spaţii închise, şi din punct de vedere cinematic şi din punct de vedere uman.
Jacques Audiard: Filmul este lung, unul din cele mai lungi pe care le-am făcut, şi filmările în sine se desfăşurau ca la închisoare. Totul se întâmplă într-un mediu foarte închis, foarte claustrofobic. Ajungeam la 6 dimineaţa pe platou. A fost un film care initial avea două ore şi un sfert, însă s-a filmat mai mult decât era necesar, iar montajul a fost o parte foarte dificilă.

Cea mai grea parte a fost că filmul pe care mi l-am imaginat, la început, nu a fost filmul care s-a dovedit a ieşi mai târziu. Am realizat, când au început filmările, că ceva se schimbase. Ceva care îmi imaginasem nu mai era posibil. Povestea şi platoul erau foarte pretenţioase, foarte obositoare. Era un film care refuza orice efect cinematografic, era ca un organism care producea anticorpi.
    
De ce aţi ales acest nume pentru film? Pentru că "viziunea" profetului apare doar o singură dată în film.
Jacques Audiard: Scenariul mi l-a dat producătorul,care a petrecut doi ani căutându-l. Titlul original era "Profetul", nu "Un profet". Pentru că a spune "un profet" arată dimensiunea ironică. Există cele două sensuri ale cuvântului profet: cel  religios, al unei credinţe monoteiste, şi cel care anunţă ceva şi devine un model pentru cei din jur. Aici, profetul anunţă apariţia unui nou tip de delincvent: criminalii care nu sunt psihopaţi, ci sunt inteligenţi. Totodată, filmul e povestea cuiva care nu ştie cărei comunităţi aparţine; nu e religios, dar în închisoare îşi găseşte originea.

Cum se întâmplă că personajul principal, în vârstă de 19 ani, nu ştie nici să scrie şi nici să citească, dar are atâtea alte calităţi.
Jacques Audiard: Este un personaj de film şi trebuie acceptat ca atare, fie că pare credibil fie că nu.

Atunci când aţi vizitat închisoarea, ce i-aţi întrebat pe deţinuţi?
Jacques Audiard: Aceasta nu s-a întâmplat, pentru că în închisorile franceze e interzis să stai de vorbă cu deţinuţii. Nu poţi intra să le iei interviu. Se poate în Belgia, dar nu în Franţa. Filmarea s-a făcut într-un decor pregătit special, a fost imposibil de filmat într-o închisoare adevărată.

Cum aţi ajuns la acest subiect?
Jacques Audiard: După unul din filmele mele, "De battre mon coeur s'est arrete", mi s-a cerut să merg într-o închisoare din Franţa să fac o proiecţie a filmului. Era pentru prima dată când puteam vorbi cu deţinuţii. Şi proiecţia mi-a dat ideea de a face acest film cu deţinuţi. Am mai fost la mai multe închisori şi am desfăşurat cercetări despre puşcăriaşi, dar nu am mai vorbit direct cu ei. Însă mulţi din cei care
joacă în film roluri de deţinuţi chiar au fost deţinuţi în viaţa reală. Pentru mine a fost benefic, pentru că le-am spus "staţi acolo şi vă descurcaţi", ştiau ce să spună şi ce să facă. Au fost ca nişte consilieri tehnici. Însă au avut oroare atunci când le-am cerut să joace rolul gardienilor.

(toată lumea râde)

Ce credeţi despre filmele cu închisori ca gen, începând de la sfârşitul anilor '30 şi până la ora actuală?
Jacques Audiard: Nu cunosc genul foarte bine, dar genul poliţist a afectat această categorie de filme.
Există filme care mi-au creat o impresie puternică, filme impecabile.

În general nu sunteţi împotriva clişeelor. Este normal ca ele să fie tolerate într-un film?
Jacques Audiard: Prezentarea arabilor în filmul meu poate fi considerat un clişeu, dar şi prezentarea corsicanilor ca mafioţi este un clişeu. Mi-a fost frică să utilizez actori corsicani ca să nu devină un clişeu în adevăratul sens. De asta l-am folosit pe Niels Arestrup în rol de corsican. Însă în comunitatea arabă, trăsăturile sunt mai difuze.
Realitatea este că 70% din deţinuţii închisorilor din Franţa sunt de origine arabă sau africană. E un fapt real. Şi se adună pentru că vorbesc aceeaşi limbă, au aceeaşi cultură, poate şi aceeaşi religie.

Care a fost bugetul filmului? Proiectul a fost finanţat de către CNC-ul francez?