Georges Méliès, primul "cinemagician"

Considerat primul cinemagician al lumii (şi deci automat drag nouă la Cinemagia), George Méliès este prezent anul acesta la TIFF de trei ori. Scurtmetrajul său Călătorie în lună, probabil cel mai faimos scurt din toate timpurile, a fost proiectat în deschiderea festivalului. Iar regizorul şi opera lui îşi fac apariţia şi în documentarul Călătoria extraordinară, dar şi în filmul lui Martin Scorsese, Hugo, aflat de două zile pe locul secund în topul preferinţelor spectatorilor de la festival.

Una dintre cele mai faimoase imagini ale cinematografiei este aceea cu naveta spaţială împlântată în faţa lunii, iar aceasta vine din primul blockbuster al tuturor timpurilor, Le voyage dans la lune, regizat de Méliès. Nici că se putea experienţă mai şocantă în 1902, când regizorul, ajutat de pregătirea sa de iluzionist, transpune pe peliculă primele efecte speciale şi-şi poartă spectatorii pe inaccesibilul satelit natural al Pământului, spunând povestea unor adevăraţi cuceritori.

Aceasta este şi povestea regizorului care nu a lăsat cinema-ul să prezinte doar scurtmetraje de documentar, ci i-a dat un bobârnac, aruncându-l pe tărâmul ficţiunii. Cu ajutorul filmelor sale, spectatorii savurau apariţii şi dispariţii pe ecran, căci Méliès este primul care şi-a dat seama că, dacă opreşte camera, spune unui actor să iasă din cadru şi apoi reporneşte, pe marele ecran efectul este acela al unei dispariţii ca prin minune. Pentru spectatorul de azi pare floare la ureche, dar acum 115 ani lucrurile nu stăteau deloc aşa.

Poate că regizorul este cunoscut pentru scurtmetrajele sale SF precum Călătoria în lună sau Călătoria imposibilă, dar Méliès este şi părintele horror-ului. În 1896 apare Castelul bântuit/Le manoir du diable, considerat primul horror şi în acelaşi timp primul film cu vampiri. Scopul lui Méliès a fost să amuze cu acest scurtmetraj de trei minute, dar efectul a fost cu totul şi cu totul diferit, publicul reacţionând înfricoşat la vederea unui liliac ce se transformă, cu ajutorul unor efecte speciale rudimentare, în însuşi Diavolul (interpretat tot de Méliès, care făcea cam totul în proiectele sale).

Între 1896 şi 1913, regizorul a semnat nu mai puţin de 531 de filme, unele având chiar şi 40 de minute lungime. Multe dintre acestea erau asemănătoare cu show-urile sale de magie şi nu aveau o intrigă. Cel mai adesea folosea efecte speciale pentru a uimi publicul, iar un exemplu foarte bun este Omul-orchestră în care, folosind expunerea multiplă, Méliès se filmează cântând simultan la şapte instrumente diferite. Acelaşi procedeu va fi folosit ulterior de Buster Keaton în celebrul său The Playhouse, unde interpretează nu mai puţin de nouă personaje.

La câteva luni după ce-şi face şi apoi cumpără primele camere de filmat, Méliès pune bazele primuliu său studio din Montreuil, la periferia Parisului. Cu pereţii şi tavanul din sticlă, studioul permitea cantitatea de lumină necesară pentru primele camere din istoria cinematografului. Aici regizorul filmează orice, de la documentare, comedii şi drame până la numere de iluzionism şi... aşa-zisele "filme pentru burlaci", dintre care s-a păstrat doar După bal, un filmuleţ cu o frumoasă căreia menajera îi face baie...

Méliès este şi unul din primii specialişti în reclame: în primii patru ani ai carierei sale în cinema realizează aproximativ zece reclame pentru ciocolată, whiskey şi... cereale pentru bebeluşi. Acestea sunt difuzate în cinematografele tot mai numeroase, unde amatorii de imagini ieşite din comun încep să plătească preţuri tot mai mari pentru a-i vedea filmele. În 1898 realizează prima satiră religioasă, Ispita sf. Antoniu, în care o statuie a lui Iisus răstignit pe cruce capătă forma unei femei seducătoare. În Caverna demonilor aduce pe ecran fantome transparente, iar în Cleopatra aruncă pe ecran o poveste horror cu mumia celebrei regine resuscitată de oameni de ştiinţă ai timpurilor moderne.

Cenuşăreasa, Ioana d'Arc, Barbă albastră, Scufiţa roşie şi multe alte personaje ale istoriei şi ale basmelor îşi fac debutul la cinema în stilul lui Méliès, care se ocupă apoi de Robinson Crusoe, Gulliver, bărbierul din Sevilla şi mulţi alţii. În ciuda succesului fenomenal, din 1907 regizorul începe să cadă în uitare după ce inovaţiile sale sunt tot mai rare, iar concurenţa cu alţi regizori tot mai acerbă. În următorii ani face tot mai puţine filme, chiar dacă unele dintre ele foarte ambiţioase, iar începerea Primului Război Mondial şi criza economică, precum şi o relaţie tot mai încordată cu studiourile Pathé îl fac pe regizor să se îndepărteze tot mai mult de cinema.

În acest moment există copii după doar 200 dintre filmele sale. Călătoria în lună a fost recent restaurat, iar la TIFF 2012 este prezentat într-o versiune în culori, căci Méliès este şi părintele filmului în culori: imaginile erau pictate de mână, cadru cu cadru...