Mohamed Tomescu şi Brick in the Wall, două dintre filmele produse de Aristoteles Workshop, atelierul internaţional de film documentar organizat de Dan Nuţu, au fost selectate în Competiţia oficială (secţiunea Student), respectiv Made in Romania a Astra Film Festival, care va avea loc în perioada 6-12 octombrie 2014, la Sibiu.
Mohamed Tomescu spune în aproximativ 25 de minute povestea unui băiat sirian, artist hip-hop, care trăieşte într-un sat din Bucovina, departe de problemele din Siria, dar, emoţional, şi de tatăl său. Brick in the Wall prezintă cazul unei case a cărei construcţie a început acum 30 de ani şi nu se ştie când sau dacă va fi terminată vreodată.
În acest moment se desfăşoară cea de-a noua ediţie a Aristoteles Workshop, atelierul internaţional de film documentar în care profesionişti ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri din Europa Centrală şi de Est în crearea propriului documentar. Grupaţi în patru echipe mixte a câte trei participanţi cu experienţă prealabilă în film - un regizor, un operator şi un editor - ei au la dispoziţie o lună pentru a învăţa şi a realiza propriul documentar.
Premiul ediţiei de anul acesta este de 2000 de euro, acordat de Compania Farmexim echipei câştigătoare. Farmexim a susţinut atelierul şi anul trecut, după ce în perioada 2008-2011 premiul pentru cel mai bun film realizat în cadrul atelierului a fost oferit de Institutul Cultural Român (ICR).
Susţinut de Canalul ARTE/France, Aristoteles Workshop este un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), de Centrul Naţional al Cinematografiei şi de iStyle. Programul oferă participanţilor un triplu beneficiu: să înveţe, să producă un film şi să fie promovaţi ca cineaşti.
Atât tutorii, experţii, cât şi invitaţii de prestigiu din industria filmului pe care Aristoteles Workshop i-a avut până acum sunt de părere că modul în care este structurat acest atelier este un privilegiu de care studenţii nu vor avea parte la nicio facultate de film sau program de masterat din lume.
Mohamed Tomescu, sirianul din Vama
Mohamed Tomescu (foto) a fost realizat de o echipă formată din regizorul Olesya Bortnyak (Ucraina), imaginea - Norbert Fodor (România), montajul - Răzvan Ilinca (România).
Filmul este povestea inedită a lui Mohamed Tomescu, un tânăr pasionat de muzică şi care încearcă să-şi răspundă la întrebări despre propria identitate. Tatăl lui este sirian, mama, româncă. Divorţaţi. Mohamed este văzut de comunitatea în care trăieşte ca fiind băiatul sirian care locuieşte în satul Vama. El vrea să îşi schimbe numele şi să uite de Siria, dar nu ştie cum să-i spună asta tatălui său. Dorinţa lui va face ca relaţia, deja rece, pe care o are cu tatăl său să devină şi mai fragilă. Documentarul a fost realizat în contextul în care, de mai bine de doi ani, conflictul din Siria continua să crească în intensitate.
Coloana sonoră a filmului Mohamed Tomescu este semnată de însuşi personajul Mohamed Tomescu.
Brick in the Wall - Cel mai bun documentar AW, ediţia 2013
Brick in the Wall (23 min.) a primit şi premiul pentru cel mai bun documentar la Aristoteles Workshop, ediţia 2013. Filmul a fost realizat de o echipă mixtă: regizor - Grzegorz Brzozowski (Polonia), imaginea - Ioana Turcan (România), montajul - Iulia Matei (România).
Scurtmetrajul redă o bucată din viaţa unui cuplu de oameni în vârstă şi a fiului lor. Ei caută să finalizeze construcţia unei case mai mari decât putinţele lor. Tinerii documentarişti au surprins încercarea acestei familii de a trăi o viaţă normală, în umbra acestui vis care pare de neîmplinit. Zădărnicia muncii lor porneşte de la o superstiţie, de la o teamă că viaţa s-ar stinge odată cu încheierea acestei lucrări.
Mohamed Tomescu şi Brick in the Wall, selectate în competiţiile Astra
Citește și
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
CineCloud
The Crazies
Elijah Wood
A Christmas Carol
Adriana Bahmuțeanu
The Good Liar
Kevin Hart
DC League of Super-Pets
Homeward Bound II: Lost in San Francisco
Quo Vadis
Las Buchonas de Tierra Blanca
Afili Ask
Damian Lewis
Joaquin Phoenix
Regina
The Devil Wears Prada
Robert Mitchum
Lock, Stock and Two Smoking Barrels
The Fan
Daveigh Chase
Victoria Pratt
Confessions of a Shopaholic
The Little Things
On Chesil Beach
Working Girl
Robert Wagner
Field of Lost Shoes
We Are Marshall
Adrian Sitaru
Manon des sources
Vendetta
Cinemagia
> Festival Astra 2014
> Două filme Aristoteles, la Astra Film Festival 2014
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Mononoke the Movie: Chapter...
- No Limbs, No Limits: The NickV...
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Două filme Aristoteles, la Astra Film Festival 2014
