Claudia Cardinale la TIFF

O ploaie de întrebări s-a abătut asupra Claudiei Cardinale (sau CC, așa cum a tot alintat-o Florin Piersic aseară, la gala de decernare a premiilor), care a explicat, într-o întâlnire cu presa de la Cluj, cum a ajuns actriță și a dezvăluit detalii din culisele relațiilor ei cu Luchino Visconti și Federico Fellini. Iată mai jos întrebările jurnaliștilor și răspunsurile divei cinematografului italian.

Cu cine ați colaborat mai bine, cu Visconti sau Fellini? Rolul vieții a fost Angelica din Ghepardul?

Să zicem că a fost punctul culminant al carierei mele. Visconti era foarte precis, în timp ce Federico Fellini era numai improvizație. Unul dintre ei mă voia blondă, celălalt brunetă, motiv pentru care îmi tot schimbam culoarea părului. Îl aveam lung, deci imaginați-vă. Bineînțeles, 1962 a fost anul magic cu amândoi. Cât despre Angelica, am făcut atâtea filme, 140, nici nu mai știu câte. Am avut norocul să ajung într-un moment magic al cinematografului italian. Bineînțeles, toată lumea a văzut Ghepardul, iar cuplul meu cu Alain Delon e considerat de neuitat.

Cum v-ați simțit la TIFF?

Este prima oară când vin la TIFF. Trebuie să spun că primirea a fost extraordinară și bineînțeles că este foarte important să participe lume de pe tot globul. Din păcate nu am fost aici decât o zi. Clujul e un oraș frumos, mi-au plăcut culorile orașului, foarte calde și diferite. Ieri m-am simțit foarte bine pe scenă, m-am distrat, parcă nu se mai termina. Iar Florin Piersic m-a sărutat de nenumărate ori... (râde)

Vă gândiți vreodată la filmele pe care le-ați făcut?

Nu sunt o nostalgică, mă uit întotdeauna înainte, niciodată înapoi. Acum am diverse proiecte, bineînțeles, fac un film în Maroc, am proiecte în teatru. Chiar dacă sunt deja 51 de ani de când mă ocup cu asta, încă am ce face și chiar nu e timp pentru privitul în urmă.

Ce preferați, teatrul sau filmul?

De teatru mi-e puțin frică, dar așa este și cu filmul, de fiecare dată am impresia că e prima oară.

Ce părere aveți despre diferența dintre cum se făcea film la începutul carierei și cum se face acum?

Când am început eu, în 1958, cinematograful era mai mult un vis, acum seamănă mai degrabă cu o afacere. Era o adevărată aventură atunci, din cauza banilor, căci începeai un film, dar nu mai știai dacă îl și termini.

V-ați dorit vreodată un rol pe care nu l-ați primit?

Nu, cred în destin. Dacă nu am avut un rol înseamnă că nu mi-era destinat.

Cât de importantă e frumusețea pentru dumneavoastră?

Frumusețea nu este importantă, doar fotogenia și puterea de a comunica ceva. Și ochii sunt importanți.

Vocea dumneavoastră a provocat un scandal...

Da, când am ajuns în Italia nu vorbeam italiană, doar franceză, așa că la început vocea mea era dublată. Timbrul mi se datorează și țigării, am fumat mult și de mică. Pe atunci eram foarte introvertită, nu vorbeam prea mult și probabil sonoritatea vocii mele are ceva și de aici.

La 8 și 1/2 știați că Mastroianni din film este de fapt Fellini?

Înainte de a începe filmările venea și mă lua și mă privea foarte mult și vorbeam și-mi spunea mereu că sunt muza lui. Federico spunea că sunt fiica pământului, și de aceea eram muza lui. Este foarte ciudat ca într-un film să fiu muza, dar și eu însămi, Claudia Cardinale. A fost incredibil.

Cum vă puteți descrie și ce vă place să faceți în timpul liber?

Îmi place mult liniștea și când sunt acasă e foarte liniște. Călătoresc foarte mult, sunt fata cu valiza, ca să zic așa. Când sunt la Paris îmi place să mă plimb singură pe străzi. Nu am nici șofer și nici bodyguard.

Sunteți o valoare națională, sunteți la Cardinale pentru italieni și pentru cinematograful mondial. Alături de Loren, Magnani, Lollobrigida, sunteți una dintre divele cinematografului...

Nu m-am considerat niciodată o divă... când eram tânără eram sigură că sunt urâtă. Și povestea că am primit primul rol în urma unui concurs de frumusețe e de fapt altfel. Eu doar mă uitam din public și atunci cineva dintre organizatori m-a tras pe scenă și uite așa am câștigat. Iar premiul a constat într-o călătorie la festivalul de la Veneția, unde primul film văzut a fost chiar unul de Luchino Visconti.

În 8 și 1/2 spuneți că era foarte multă improvizație. Într-un documentar se precizează că Fellini a filmat cu dumneavoastră o secvență diferită pentru finalul filmului. Vă amintiți acea zi de filmare?

Îmi amintesc că era foarte multă lume și că totul a fost improvizat. Eu nu știam pentru ce sunt acolo, Federico era un geniu. Orice lucru banal îl transforma într-o poveste incredibilă.

Ce calități trebuie să aibă regizorul ideal?

Niciodată nu am ales eu regizorul, ci regizorul m-a ales pe mine. Tu trebuie să devii ceea ce vrea el. Eu nu am sunat niciodată pe nimeni, nu-mi place să fiu recomandată.

Ce știți de noul val românesc?

Am auzit de valorile filmului românesc, dar cum în ultimul timp am fost foarte ocupată n-am avut nicio clipă să ajung și la cinema. Imediat ce mă întorc acasă promit să recuperez!

În filmul proiectat aseară în onoarea dumneavoastră, Vaghe stelle dell'Orsa, Luchino Visconti arată o mare grijă pentru formă. Cum au fost filmările?

Visconti se întâlnea cu actorii la masă și vorbea la nesfârșit despre film. Totul era foarte concentrat, se aranjau luminile și apoi ne apucam de treabă. Nu se râdea și nu se vorbea, toți făceam treabă. Era sever, dar pe mine mă iubea foarte mult. Spunea că semăn cu o pisică, dar că de fapt eram un ghepard.

Mulți bărbați din lume sunt îndrăgostiți de dumneavoastră, v-ați îndrăgostit vreodată de un partener de film?

Nu, niciodată, mulți au încercat, dar n-am căzut niciodată în capcană.

Cum ați primit primul rol?

Când aveam 15 ani, doi regizori mi-au propus să joc în două filme. Într-unul din ele trebuie să joc o femeie cu văl. Au venit să vorbească cu mine, dar nu răspundeam deloc, așa că au plecat. Au vorbit cu directoarea de la școala mea, care le-a spus: "e inutil să vorbiți cu Claudia, căci ea nu deschide niciodată gura". Apoi directoarea l-a sunat pe tatăl meu și el mi-a zis că dacă vreau să joc în film s-o fac. Am făcut documentarul, iar acesta a câștigat la festivalul de la Berlin. Trebuie să spun că cinematograful m-a salvat. Prin intermediul personajelor am reușit să mă exprim, ceea ce n-am făcut niciodată înainte.

Când ați început să jucați în filme, ați avut modele de actorie?

Nu, însă întotdeauna se spunea BB și CC, adică Brigitte Bardot și Claudia Cardinale.

Sunteți bunică?

Am devenit mamă și bunică la o lună diferență, la 40 de ani.

Ați transformat aseară un moment ceremonial care ar fi putut fi banal într-un happening fermecător. Ați format împreună cu Florin Piersic un duet minunat, care va fi de neuitat.

Nu mai știu de câte ori m-a sărutat. A fost o întâlnire foarte simpatică, nu mă așteptam să rămân atât de mult pe scenă.

Spuneați mai devreme că filmul era vis și a devenit afacere. Ce credeți că a determinat acest lucru?

În anii '60 cinematograful era ceva minunat. Regizorii erau visători, dar cînd a apărut televiziunea a apărut această concurență care a schimbat totul. Dar bineînțeles că cinematograful nu poate muri.