Arhivă
-
Noul Dredd are o abordare "pe alocuri excelentă". Primele impresii de la Comic Con
13.07.2012
Amatorii de benzi desenate pot să stea liniştiţi - ultimul "avatar" al lui Judge Dredd este fidel până la extrem originalului din benzile desenate - şi e un progres uriaş faţă de hulitul Judge Dredd din 1995 jucat de Sylvester Stallone, scriu cei de la TotalFilm, care au participat la o proiecţie Dredd în cadrul convenţiei "San Diego's Comic Con".
În regia lui Pete Travis şi cu un scenariu semnat Alex Garland, filmul a avut un preview care a făcut fanii să respire uşuraţi. Dredd, mereu cu masca pe faţă, e cel care face legea cu forţa într-un megalopolis plasat într-un viitor distopic, viziunea asupra acestei lumi fiind incredibil de unitară şi de bine închegată: acolo oamenii locuiesc numai în blocuri uriaşe, conduse fiecare de către lumea interlopă. Un num... citeşte
Taguri:
Lena Headey, Karl Urban, Pete Travis, John Wagner, Olivia Thirlby, Dredd
-
Premierele săptămânii 13-19 iulie 2012
13.07.2012
În aşteptarea lui Batman, ne facem încălzirea cu Spider-Man, dar şi cu Oslo, 31 august, marele câştigător de la TIFF 2012, sau cuplul atipic Keira Knightley-Steve Carell. Nu ne e deloc greu să te credem dacă ne spui că săptămâna aceasta îţi doreşti să vezi toate aceste trei filme, prin urmare te invităm să afli mai multe despre ele în materialul de mai jos.La ce film te duci în weekend?... citeşte
Taguri:
Keira Knightley, Steve Carell, Sam Raimi, Emma Stone, Andrew Garfield, Seeking a Friend for the End of the World, The Amazing Spider-Man, Oslo August 31st
-
Noul Spider-Man, aproape... uimitor
12.07.2012
The Amazing Spider-Man se lansează vineri, 13 iulie, în cinematografele din 17 oraşe ale ţării, cu un nou protagosnit, Andrew Garfield, o nouă abordare şi necesarul suflu pentru orice început de bun augur. Cu toate aceste cărţi în mânecă, Uimitorul Om Păianjen are de luptat, totuşi, cu un inamic aproape necinstit şi aproape invincibil - faptul că povestea lui este arhicunoscută de către spectatorii de pretutindeni...
Pentru toţi cei care cred că pot face abstracţie de faptul că ştiu pe de rost povestea lui Spider-Man, arătăm - mai jos - atuurile noului film.
O idee fericită a regizorului Marc Webb şi a celor cinci scenarişti implicaţi este că povestea acordă o desfăşurare suficientă descoperii de către Peter Parker a acelor puteri miraculoase pe ca... citeşte
Taguri:
Rhys Ifans, Martin Sheen, Sally Field, Marc Webb, Andrew Garfield, The Amazing Spider-Man
-
Dragoste cu Steve Carell şi Keira Knightley
12.07.2012
E 2012, deci chiar că trebuie să vedem filme despre sfârşitul lumii. Şi dacă trebuie, de ce nu am vedea Caut prieten pentru sfârşitul lumii/Seeking a Friend for the End of the World? Cu Steve Carell şi Keira Knightley (crede-ne, e cel mai frapant cuplu văzut în ultimii ani la cinema) în rolurile principale, această dramedie scrisă şi regizată de Lorene Scafaria explorează reacţiile neaşteptate ale oamenilor când află că mai au trei săptămâni de trăit.Dintr-un anumit punct de vedere, acela al invitaţiei la meditaţie (chiar, tu ce ai face dacă ai mai avea doar trei săptămâni de trăit?), Caut prieten sigur este o idee bună pentru a petrece 100 de minute în răcoarea sălii de cinema, mai ales când se anunţă temperaturi de 38 de grade. Dar în acelaşi tim... citeşte
Taguri:
Seeking a Friend for the End of the World, Lorene Scafaria, Keira Knightley, Steve Carell
-
Cum s-a născut noul Batman
12.07.2012
Batman este fără îndoială personajul care a fascinat noua generaţie de fani ai supereroilor (poate se va schimba ceva cu noul Superman, produs de acelaşi Christopher Nolan), iar procesul din creaţie din spatele sumbrei prezenţe din centrul noii trilogii cu Batman ne-a făcut să explorăm resorturile de la baza realizării sale. Cu ajutorul celor de la Empire, care au stat de vorbă cu Christopher Nolan şi alţi membri importanţi ai echipei de producţie, iată mai jos detalii despre cum a luat naştere "cavalerul negru".Sfârşitul mileniului nu a fost benefic pentru supereroul DC Comics, iar punctul de minim a fost atins cu Batman , care arunca personajul la nivelul multicolor al aventurilor sale comice din anii '60. Primul lucru bătut în cuie de Nolan a fost că Batma... citeşte
Taguri:
Nathan Crowley, The Machinist, Christian Bale, Batman Begins, Batman & Robin, The Dark Knight Rises, Christopher Nolan
-
Channing Tatum, alături de soţie în thriller-ul erotic Fifty Shades of Grey?
12.07.2012
Starul viitorului Magic Mike, actorul Channing Tatum, a pus ochii pe un rol foarte popular în ultima vreme la Hollywood. Însă, aşa cum a declarat pe contul de Twitter al revistei Glamour, ar putea să apară în adaptarea cinematografică a romanului Fifty Shades of Grey numai alături de soţia sa, dacă aceasta ar primi rolul central feminin.
Povestea acestui thriller - inspirat de bestseller-ul mondial al autoarei britanice Erika Leonard, care semnează cu pseudonimul E.L. James – îi are în centru pe studenta Anastasia Steele şi un cuceritor şi misterios om de afaceri, Christian Grey, între care se leagă o relaţie plină de erotism, dar şi secrete întunecate.
Tatum a spus că i s-ar „permite” apariţia în film numai dacă ar avea-o alături, în rolul Anastasiei, ... citeşte
Taguri:
Jenna Dewan-Tatum, actor, The Da Vinci Code, Dan Brown, E.L. James, Channing Tatum, Magic Mike
-
Premieră: Oslo, 31 august
12.07.2012
Povestea unei zile speciale din viaţa unui fost dependent de droguri, Oslo, 31 august, o adaptatare liberă a romanului Le feu follet, de Pierre Drieu La Rochelle, va avea premiera în cinematografele româneşti din patru oraşe ale ţării, vineri, 13 iulie. Oslo, 31 august este marele câştigător al Festivalului Internaţional de Film Transilvania de anul acesta şi a fost prezentat la Festivalul de Film de la Cannes, în 2011, în secţiunea Un Certain Regard.
Regia este semnată de Joachim Trier, care între 1999 şi 2002 a regizat mai multe scurtmetraje, printre care Pieta (1999), Still (2001) şi Procter (2002).Toate trei au fost selecţionate de peste treizeci de festivaluri internaţionale şi au primit numeroase premii, inclusiv pentru Cel mai bun film european, la European F... citeşte
Taguri:
Oslo August 31st, Joachim Trier
-
Lansarea lui Justice League, stabilită pentru 2015
12.07.2012
Studiourile Warner Bros şi DC Entertainment şi-au inclus în orarul de filmări al anilor viitori un film Justice League, scrie Variety, care menţionează şi anul stabilit pentru lansarea aventurilor echipei de supereroi a DC Comics – 2015.
Ca urmare a succesului avut de The Avengers, Warner Bros a accelerat dezvoltarea proiectului ce-i va aduce pentru prima dată împreună pe marele ecran pe Superman, Batman şi Femeia Fantastică, şi l-a numit ca scenarist al acestuia pe Will Beall (Ganster Squad).
În ceea ce priveşte celelalte filme inspirate din universul DC Comics, detalii despre acestea vor fi oferite după lansarea The Dark Knight Rises. „Eu sper ca undeva după luna aceasta să facem public planul nostru în legătură cu celelalte filme ale DC Comics”, a spus pentru... citeşte
Taguri:
Megan Gale, Armie Hammer, George Miller, Mad Max, The Dark Knight Rises, The Avengers, Justice League
-
Anne Hathaway a devenit „mai puternică” pentru rolul lui Catwoman
12.07.2012
Într-un interviu acordat revistei Parade, Anne Hathaway a vorbit despre modul în care s-a pregătit pentru rolul lui Catwoman şi despre efortul depus în acest sens.
Actriţa a explicat că a simţit că are responsabilitatea de a-şi îmbunătăţi performanţele fizice pentru apariţia în celebra franciză a lui Christopher Nolan, multele ore petrecute în sala de fitness în acest scop dând roade pe platourile de filmare.
„Nu îmi doream în mod special să arăt într-un fel. A trebuit să învăț şi să lupt. A trebuit să învăţ să fiu puternică”, a declarat ea, explicând în continuare şi care au fost aşteptările pentru acest rol din punct de vedere fizic.
„În asemenea situaţii apar uneori un fel de indicaţii clare ale modului în care trebuie să arăţi. ... citeşte
Taguri:
actor, The Dark Knight Rises, Christopher Nolan, Anne Hathaway
-
Christian Bale şi Nicolas Cage se transformă în doi inventatori celebri
12.07.2012
Un film despre doi dintre cei mai mari inventatori ai istoriei, Nikolas Tesla şi Thomas Edison, îi va avea în rolurile centrale pe Christian Bale şi Nicolas Cage, anunţă BleedingCool.com.
Starul lui The Dark Knight Rises îl va întruchipa pe Tesla, în vreme ce Cage se află în negocieri pentru rolul lui Edison. La cârma proiectului a fost ales regizorul lui Prince of Persia: The Sands of Time, Mike Newell.
Povestea din Tesla, Ruler of the World se va concentra pe relaţia dintre cei doi oameni de ştiinţă, o rivalitate ce s-a conturat pe parcursul secolului XIX şi a constat în ideile şi personalitatea diferită a acestora. Tesla a susţinut popularizarea curentului electric alternativ, în vreme ce Edison pleda pentru curentul continuu.
Deşi avea competenţele, energia şi... citeşte
Taguri:
The Dark Knight Rises, actor, The Prestige, Mike Newell, Prince of Persia: The Sands of Time, Nicolas Cage, David Bowie, Christian Bale
-
Două filme mai puţin cunoscute ale lui Radu Gabrea, la Cinemateca Union
11.07.2012
Joi, 12 iulie, începând de la ora 18:00, Cinemateca Union (Sala Paul Călinescu, Str. Ion Câmpineanu nr. 21) prezintă două filme notabile realizate de regizorul român Radu Gabrea în Germania. Ambele producţii sunt transpuneri cinematografice ale unor opere literare, semnate de Klaus Modick.
Deşi s-au bucurat de succes în ţara unde au fost produse (în 1981 şi, respectiv, 1991), cele două filme sunt foarte puţin cunoscute în România. Cineastul Radu Gabrea va fi prezent la proiecţia de la ora 20 de la Cinemateca Union.
Program şi date tehnice filme:
18:00 Călătorie la întâmplare/INS BLAUE, Franţa-Germania, 1991/dramă, adaptare după romanul omonim de Klaus Modick/90 min.
O tânără pereche de profesori din Köln, din cauza greutăţilor materiale, survenite mai ales... citeşte
Taguri:
Fürchte dich nicht Jakob!, Ins Blaue, Radu Gabrea
-
Costume cu "superputeri"
11.07.2012
Un costum îl poate ajuta pe cel care îl poartă să fie un supererou, şi poate să-l facă recognoscibil publicului ori cititorilor de benzi desenate. Razele cu energie propulsate din palmele lui Iron Man sau arcul lui Green Arrow sunt adevărate atuuri, ca şi pelerina lui Batman cu care poate zbura sau pe care o foloseşte ca armă.
Costumele sunt cel mai adesea viu colorate: asta ajută la atractivitatea personajului, mai ales că pe costume e vizibil numele sau logo-ul eroului. De exemplu, sigla lui Daredevil e un drăcuşor roşu, costumul lui Captain America are imprimeul steagului american, Spider-Man are un desen cu o pânză de păianjen, în timp ce Batman are cu totul înfăţişarea unui liliac. Obiceiul de a-i reprezenta pe supereroi echipaţi cu măşti şi îmbrăcaţi ... citeşte
Taguri:
iron man, The Amazing Spider-Man, The Dark Knight Rises
-
Coca Bloos, vocea noului personaj-emblemă din Ice Age 4
11.07.2012
Coca Bloos, Valentin Teodosiu, Adriana Trandafir, Marius Vintilă, Andreea Bibiri şi Şerban Pavlu sunt principalele nume care dau glas eroilor animaţi din Ice Age 4, în versiunea dublată a filmului.
Cinemagia vă prezintă personajele cărora actorii noştri le dau viaţă, într-un spectacol care va face deliciul celor mici.
... citeşte
Taguri:
Tomi Cristin, Şerban Pavlu, Andreea Bibiri, Marius Vintilă, Adriana Trandafir, Valentin Teodosiu, Coca Bloos
-
Sofía Vergara a împlinit 40 de ani
11.07.2012
A devenit celebră în toată lumea datorită serialului O familie modernă, care a recomandat-o şi pentru roluri principale în filme: Sofía Vergara, care a împlinit ieri 40 de ani, este acum una dintre cele mai puternice actriţe latino de la Hollywood. Ca să nu mai spunem că domină listele cu "cele mai sexy" compilate de revistele din întreaga lume.Poate că lucrurile s-au stabilizat acum în viaţa actriţei, dar situaţia nu a fost întotdeauna aşa. Pe când se chinuia să devină celebră şi în Statele Unite, după ce două emisiuni de televiziune au transformat-o în preferata Columbiei, Vergara a avut de înfruntat două provocări pe care nu le dorim nimănui. La doar 30 de ani a fost diagnosticată cu cancer tiroidian, iar câţiva ani mai devreme fratele ei a fost ucis... citeşte
Taguri:
Machete Kills, New Year's Eve, Ed O'Neill, Modern Family, Sofía Vergara
-
Comic-Con, târgul blockbusterelor
11.07.2012
Diseară vor începe proiecţiile şi evenimentele Comic-Con, convenţia găzduită de oraşul american San Diego ce te va conecta la mai toate titlurile mari aşteptate pentru sfârşitul lui 2012 şi pentru întreg anul 2013. Este evenimentul care strânge laolaltă oameni din întreaga industrie cinematografică şi, cei mai importanţi, cei mai pătimaşi fani ai diferitelor personaje aşteptate să migreze pe marele ecran. Despre Comic-Con se spune că e în stare să "facă" un film, adică să-l transforme într-un adevărat succes încă dinainte de lansare. Cum publicul convenţiei este format de obicei din fanii cei mai împătimiţi (cine altcineva ar fi în stare să stea la coadă câte cinci ore pentru a vedea primele imagini din The Hobbit, Pacific Rim sau Iron Man 3?), come... citeşte
Taguri:
Thor 2, Iron Man 3, Silent Hill: Revelation 3D, Edgar Wright, Peter Jackson, Dredd, Pacific Rim, The Hobbit: An Unexpected Journey, Arnold Schwarzenegger, Neill Blomkamp
-
Russell Crowe va fi Dracula
11.07.2012
Russell Crowe şi-a adjudecat un rol “criminal”. Actorul îl va interpreta pe Dracula în Harker, un film inspirat din romanul cu acelaşi nume scris de Lee Shipman şi Brian McGreevy – o reimaginare a cărţii lui Bram Stoker despre legendarul vampir.
Potrivit Deadline, filmul şi-a găsit deja regizorul în persoana lui Eli Roth, revenit la cârma unei producţii cinematografice după cinci ani (ultimul său film a fost Hostel: Part II).
Pelicula se va concentra pe eforturile lui Jonathan Harker - un detectiv al Scotland Yard-ului - de a pune capăt acţiunilor consumatoare de sânge ale lui Dracula. Personajul central (care urmează a fi distribuit) îşi va desfăşura aventurile pe parcursul a încă două filme – producătorii au în plan o trilogie – deşi se pare că st... citeşte
Taguri:
actor, Broken City, Man of Steel, Les miserables, The Man with the Iron Fists, Hostel: Part II, Eli Roth, Bram Stoker, Russell Crowe
-
Fiul lui Arnold Schwarzenegger va juca în Grown Ups 2
11.07.2012
Unul din fii lui Arnold Schwarzenegger este hotărât să calce pe urmele tatălui său, iar fostul guvernator al Californiei a făcut eforturi ca Hollywood-ul să-l accepte pe Patrick Schwazenegger în lumea sa fabuloasă. Tânărul a primit un rol în Grown Ups 2, sequel-ul comediei din 2010 cu Adam Sandler, Salma Hayek şi Kevin James.
Potrivit Deadline, Patrick a fost văzut pe platourile de filmare ale producţiei, unde filmează acum alături de starul lui Twilight, Taylor Lautner, drept unul din membrii frăţiei acestuia. “Am avut o zi uimitoare astăzi, la filmările lui Grown Ups 2 alături de “fraţii” mei. Mă bucur nespus că fac parte din acest proiect”, a notat el pe contul său de Twitter.
Urmaşul lui Schwarzenegger nu este la prima apariţie într-un film. El ma... citeşte
Taguri:
Patrick Schwarzenegger, actor, Shaquille O'Neal, David Spade, Maya Rudolph, Milo Ventimiglia, Steve Buscemi, Andy Samberg, Chris Rock, The Benchwarmers
-
God of War îi cheamă la arme pe scenariştii lui Saw şi Pacific Rim
11.07.2012
Îţi spuneam chiar ieri despre Assassin’s Creed, jocul video al celor de la Ubisoft pe cale de a se transforma într-un film cu Michael Fassbender în rolul principal. Iată că încă un titlu celebru se înscrie în cursa spre marele ecran. Potrivit HitFix.com, God of War, franciza video a Sony Computer Entertainment, va sta la baza unei producţii cinematografice la care au fost aduşi să lucreze scenariştii Patrick Melton şi Marcus Dunstan.
Deşi nu se află în prima linie a scenariştilor de la Hollywood, cei doi sunt apreciaţi pentru povestea horror-ului Feast, dar şi pentru colaboarea la scenariile lui Saw şi viitorul Pacific Rim.
Un foarte popular joc printre utilizatorii de PlayStation 2 - a primit în mai multe rânduri premiul “Jocul anului” din partea unor pub... citeşte
Taguri:
SAW, Pacific Rim, Michael Fassbender, Marcus Dunstan, Patrick Melton
-
La 79 de ani, „Lawrence of Arabia” pune actoria în cui
11.07.2012
Peter O'Toole, actorul cu origini irlandeze cunoscut probabil cel mai bine pentru rolul titular din producţia anului 1962, Lawrence of Arabia, şi-a anunţat retragere din lumea filmului şi a teatrului. În vârstă de 79 de ani, acesta a emis o declaraţie de presă preluată de DailyMail.com, în care îşi motiva decizia şi în care menţiona că doreşte acum să se dedice celui de-al treilea volum de memorii al său.
„Activitatea mea profesională, pe scenă şi în faţa camerelor de filmat, mi-a adus aprecierea publicului, împlinire sufletească şi confort material. M-a adus alături de oameni deosebiţi, colegi buni alături de care am împărţit destinul inevitabil al actorilor – reuşitele şi eşecurile. În orice caz, cred cu tărie că fiecare trebuie să decidă s... citeşte
Taguri:
actor, Venus, My Favorite Year, The Stunt Man, The Ruling Class, Goodbye Mr. Chips, The Lion in Winter, Becket, Lawrence of Arabia, Peter O'Toole
-
Trailer extins Cavalerul negru: Legenda renaşte
10.07.2012
Un material video de 13 minute şi 25 de secunde ce combină interviuri cu secvenţe din Cavalerul negru: Legenda renaşte a fost dat publicităţii, cu două săptămâni înainte de lansarea în România a filmului. Clipul ne face să ne dăm seama de anvergura producţiei, care începe să se apropie - din ce vedem acum - de un disaster movie.
Pentru cei care au urmărit ocnsecvent trailerele apărute până acum, materialul va oferi noi informaţii, însă cei care nu vor să-şi strice surpriza de la cinema, mai bine să nu urmărească trailerul extins de mai jos.
O poveste atât de grozavă merită un final pe măsură, pare să fie laitmotivul clipului de mai jos, din care veţi afla şi care a fost, din punctul de vedere al producţiei, cea mai grea secvenţă.
Christian Bale ar... citeşte
Taguri:
The Dark Knight Rises
Articole 19581 - 19600 din 39199
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
Viasat Kino
22:00
|
Love Actually(2003)Pur și simplu dragoste
|
FILM CAFE
19:45
|
xXx: Return of Xander Cage(2017)Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage
|
CineMAX
23:00
|
Fight Club(1999)Fight Club - Sala de lupte
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Valley View Motel
- Orion
- Mononoke the Movie: Chapter...
- No Limbs, No Limits: The NickV...
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă ştiri


