Arhivă

  • Fiul lui Michael Douglas a fost eliberat din închisoare după şapte ani

    02.08.2016 Articol Fiul lui Michael Douglas a fost eliberat din închisoare după şapte ani Cameron Douglas, fiul lui Michael Douglas, a fost eliberat recent din închisoare după şapte ani de pedeapsă. Urmează să mai petreacă însă un an într-o „casă socială” din Brooklyn, un stabiliment special amenajat pentru cei cu probleme fizice, mentale sau emoţionale, în scopul unei mai uşoare reintegrări în societate. Potrivit TheWrap.com, ştirea despre condamnarea lui Cameron a ţinut prima pagină în 2010. Cu un an în urmă, fusese prins în posesia a 500 g de metamfetamină. Vânduse până atunci droguri de peste 15.000 de dolari. Iniţial, pedeapsa  a fost de cinci ani de închisoare, însă, după ce acesta a recunoscut că a traficat droguri şi din celulă, i-au mai fost adăugaţi doi ani, la izolare, într-o celulă a Cumberland Federal Corrections Institu... citeşte
  • Benedict Cumberbatch va juca în Rogue Male, adaptarea unui thriller despre supravieţuire

    02.08.2016 Articol Benedict Cumberbatch va juca în Rogue Male, adaptarea unui thriller despre supravieţuire Starul lui Sherlock şi al viitorului Doctor Strange, Benedict Cumberbatch, va produce şi va juca rolul central în adaptarea romanului Rouge Male, scrie TheHollywoodReporter.com. Cu un ritm alert şi antrenant, romanul lui Geoffrey Household a fascinat o mulţime de cineaşti de la lansarea sa în anii ’30 şi este unul din volumele britanice clasice.În centrul acţiunii stă un practicant de tir cu arma, care-şi propune să prindă în vizorul puştii sale un dictator european (în viziunea scriitorului, acesta era un fel de locţiitor al lui Hitler, la acea vreme). Tentativa de asasinat eşuează, iar el este prins, torturat şi lăsat să moară. Reuşeste să se salveaze şi revine în ţara sa de origine, Anglia, unde trebuie să se facă nevăzut pentru a scăpa de urmăritori ... citeşte
  • Fear The Walking Dead, în două noi teasere ce dau fiori

    01.08.2016 Articol Fear The Walking Dead, în două noi teasere ce dau fiori AMC aduce în premieră exclusivă, pe televiziunile AMC din întreaga lume, continuarea sezonului 2 a celui mai aşteptat serial dramatic al momentului, „Fear The Walking Dead”, pe data de 22 august, difuzat simultan cu premiera din SUA la ora 4:00 şi redifuzat în primetime la ora 22:00. Mai jos gasiti două teasere pentru partea a doua a sezonului 2. Pe măsură ce ne îmbarcăm la a doua jumătate a sezonului doi, familiile Clark/Manawa, Salazar și Strand se destramă. Evenimentele care au avut loc pe vasul Abigail au dus personajele noastre în derivă. Acum ei trebuie să-și creeze propriile căi de supraviețuire. Alicia se luptă cu refuzul lui Madison de a-i da drumul lui Nick, în timp ce Travis încearcă să-l protejeze pe Chris de întunericul apocaliptic care ameninț?... citeşte
  • Jason Bourne, revenire cu succes încurajator la box-office

    01.08.2016 Articol Jason Bourne, revenire cu succes încurajator la box-office Matt Damon şi Paul Greengrass au făcut din nou echipă pentru continuarea aventurilor lui Jason Bourne, astfel încât, la nouă ani de la „Ultimatum”, fanii au avut ocazia să se bucure din nou de conflictul plin de tensiune şi adrenalină pe care asasinul CIA îl are cu foştii săi angajatori. Pelicula a debutat pe primul loc în box-office-ul american, cu 60 de milioane de dolari. Suma a asigurat aproape jumătate din încasările internaţionale, care au ajuns acum la 110 milioane de dolari, în condiţiile în care bugetul de producţie a fost de 120 de milioane. Relansarea francizei de dovedeşte astfel un succes. Cât priveşte evoluţia francizei în box office-ul american, Jason Bourne nu a reuşit să depăşească The Bourne Ultimatum, care a obţinut în 2007, la debut,... citeşte
  • TV: şapte filme de văzut în săptămâna 1-7 august 2016

    01.08.2016 Articol TV: şapte filme de văzut în săptămâna 1-7 august 2016 Vineri am vorbit despre cele trei premiere ale săptămânii, iar acum iată şapte filme programate de posturile TV din România de azi până duminică. Este clar, ne aşteaptă câteva zile cu multă acţiune, dar şi ceva romantism pe micile ecrane. Iată mai jos recomandările noastre. Răzbunare cu stil/Gambit (2012)luni, 20.30, Pro CinemaComedie foarte retro, cu o combinaţie de zile mari pe afiş: Cameron Diaz, Colin Firth, Alan Rickman şi fraţii Coen drept scenarişti. Remake după originalul omonim din 1966, cu Michael Caine şi Shirley MacLaine, se concentrează pe Harry (Firth), un specialist în pictură care vrea să se răzbune pe abuzivul său şef (Rickman) făcându-l să cumpere, pe o sumă exorbitantă, un tablou falsificat. Pentru asta are nevoie de ajutorul lui PJ, ... citeşte
  • Din nou împreună pe marele ecran după 23 de ani în drama de război Ithaca

    01.08.2016 Articol Din nou împreună pe marele ecran după 23 de ani în drama de război Ithaca Echipa romantică „de vis” a anilor ’90, Meg Ryan şi Tom Hanks, revin pe marele ecran într-o dramă de război ce va fi regizată chiar de acriţă, anunţă Deadline.com. La debutul regizoral, aceasta l-a cooptat în echipă pe fostul partener din Sleepless in Seattle (1993) ultimul film în care cei doi au jucat împreună (iar lista colaborărilor este ofertantă – de la Joe Versus the Volcană la You’ve Got Mail).Filmul ales de Meg Ryan pentru a-şi arăta şi abilităţile regizorale este Ithaca, ce a avut la bază romanul lui William Saroyan, the Human Comedy (inspirat din Odiseea lui Homer).Acţiunea este plasată într-un mic oraş califonian, în 1942, în timpul Cel De-al Doilea Război Mondial. În centrul acţiunii se află Homer Macauley (Alex Neustaedter), cel mai... citeşte
  • „Gata cu Harry Potter”, a spus J.K. Rowling după piesa de teatru ce a entuziasmat fanii

    01.08.2016 Articol „Gata cu Harry Potter”, a spus J.K. Rowling după piesa de teatru ce a entuziasmat fanii După ce piesa de teatru Harry Potter and the Cursed Child - în care Harry Potter, la 19 ai de la finalul seriei cinematografice, apare ca angajat surmenat al Minsterului Magiei, soţ şi tată a trei copii (cu un trecut care nu îi dă pace) – a încântat fanii Harry Potter din Marea Britanie şi le-a dat speranţe pentru noi aventuri ale personajului, iată că J.K. Rowling opreşte saga după piesă şi ultima carte lansată.Aflată la premiera din Londra a lui Harry Potter and the Cursed Child, scriitoarea a declarat pentru agenţia Reuters: “Harry face două lungi călătorii în aceste două piese [The Cursed Child durează cinci ore şi este jucată în două seri consecutive] şi cred că aici se va opri. S-a trecut la generaţia următoare. Deci, mă bucur de cât de bine au... citeşte
  • Previziuni box office. Unul dintre cele mai scumpe filme ale verii, un eşec la box-office?

    31.07.2016 Articol Previziuni box office. Unul dintre cele mai scumpe filme ale verii, un eşec la box-office? Sezonul verii 2016 nu va fi repede uitat de către Hollywood. Vânzările de bilete au scăzut cu 10% faţă de vara trecută pe măsură ce o serie de blockbustere, precum  „Alice Through the Looking Glass”, „Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows”, „The BFG” au avut încasări sub aşteptări. Şi se pare că sfârşitul verii nu va fi mai bun. Primele predicţii sugerează că Ben-Hur va aduce la premieră între 14 şi 15 milioane dolari, scrie The Hollywood Reporter. Pentru un film care a costat puţin sub 100 de milioane de dolari, conform aceleiași surse, acest rezultat e catastrofal, mai ales dacă ţinem cont că originalul i-a adus lui Charlton Heston 11 Oscaruri. Se pare că noul film nu e centrat pe răzbunare, spre deosebire de originalul din 1959, în ... citeşte
  • Mame bune şi nebune: Mean Girls pentru o altă generaţie

    31.07.2016 Articol Mame bune şi nebune: Mean Girls pentru o altă generaţie Aşa-numitul cinema "al celor patru cvadranţi", care vizează publicul de amândouă sexele şi de toate generaţiile, este una din marile priorităţi ale Hollywood-ului, acesta ignorând adesea producţiile mai mici, cu un public-ţintă mai restrâns. Publicul feminin are parte de revenire în atenţie datorită lui Bad Moms/Mame bune şi nebune, o comedie plină de energie numai bună pentru mers la cinema cu prietenele. În centrul atenţiei este Amy (Mila Kunis), o tânără mamă care se chinuie din răsputeri să exceleze şi la serviciu, dar şi acasă. Excedată de un şef stupid, un soţ neglijent (David Walton într-un rol reciclat din serialul About a Boy), nesfârşitele pretenţii ale copiilor, dar şi ale autoritarei Gwendolyn (Christina Applegate), preşedinta asociaţiei... citeşte
  • Baby Groot va fi un fel de Spock în Gardienii Galaxiei vol. 2

    31.07.2016 Articol Baby Groot va fi un fel de Spock în Gardienii Galaxiei vol. 2 Dacă aţi văzut Gardienii de Galaxiei, cu siguranţă l-aţi îndrăgit pe Baby Groot. Este clar că şi producătorului Marvel şi James Gunn l-au îndrăgit, pentru că va reapărea în Gardienii Vol. 2. O decizie înţeleaptă din partea Marvel, dar care ridică totuşi câteva semne de întrebare. La ce anume să ne aşteptăm în privinţa personalităţii lui Groot? Va rămâne tot un bebeluş? Ştim că îi place să danseze. Va mai avea în continuare amintirile lui de adult? Collider l-a intervievat pe preşedintele Marvel Studios, Kevin Feige, care a descris personajul astfel: „Îşi aduce aminte. Nu e un bebeluş din punct de vedere mental, este tot Groot. Se pune semnul egal între el și Spock, cel din Search for Spock și The Voyage Home”. Are logică. Însă cum va afe... citeşte
  • Premierele săptămânii 29 iulie - 4 august 2016

    29.07.2016 Articol Premierele săptămânii 29 iulie - 4 august 2016 Doar trei premiere ne aşteaptă vinerea aceasta în programul cinematografelor, dar oferta e variată şi cele trei titluri se completează foarte bine. Află mai jos recomandările noastre. Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor! Jason BourneSpectatorii vor aprecia acest film intens şi brutal, cu Matt Damon revenind la eficientul său personaj la aproape un deceniu de la The Bourne Ultimatum. Regizorul şi coscenaristul Paul Gre... citeşte
  • Imagini din The Great Wall, filmul în care Matt Damon luptă cu monştri în China

    29.07.2016 Articol Imagini din The Great Wall, filmul în care Matt Damon luptă cu monştri în China Cu apetență pentru blockbusterele americane, piaţa chinezească de film se îndreaptă tot mai mult spre Hollywood, prin colaborări de amploare între studiouri, din care nu lipsesc nume cu greutate la box office. După ce Dwayne Johnson a semnat pentru un „Die Hard” plasat în China, vedem primele imagini oficiale de la filmările lui The Great Wall, via EntertainmentWeekly.com. Pelicula a încheiat recent filmările. Un trailer-ul filmului este de ieri disponibil şi surprinde, asemenea fotografiilor prezentate, atmosfera de mister, grandoare şi tensiune din fantastica aventură despre originile Marelui Zid Chinezesc, ce opune istoriei oficiale – în care construcţia zidului a pornit în anul 221 î.e.n. pentru a apăra teritoriile chineze de cotropitorii nomazi din Stepa Eur... citeşte
  • Se reface The Rocketeer cu un protagonist surpriză – o actriță de culoare

    29.07.2016 Articol Se reface The Rocketeer cu un protagonist surpriză – o actriță de culoare Lansat în 1991, după o serie de benzi desenate ale lui Dave Stevens, The Rocketeer a fost clasat în istoria producţiilor Disney drept una din producţiile subapreciate, în ciuda comentariilor pozitive ale criticilor (şi-a adjudecat însă titulatura de „film cult”). Au existat şi planuri pentru un remake, ce s-au dizolvat rapid sub imperiul încasărilor mici obţinute la box office, însă studioul a anunţat acum un reboot al peliculei, cu premiera în 2018. Ceea ce a surprins în anunţul preluat de TheHollywoodReporter.com a fost intenţia realizatorilor de a distribui în rolul central o actriţă. Şi încă una de culoare. Proiectul este încă în fază preliminară, însă alegerea pare a una fermă, după cum reiese din cele câteva detalii desprinse din scenariul imag... citeşte
  • Meryl Streep, în distribuţia lui Mary Poppins Returns

    29.07.2016 Articol Meryl Streep, în distribuţia lui Mary Poppins Returns Cu Emily Blunt în rolul principal, Mary Poppins Returns va ajunge în cinematografe pe 25 decembrie 2018. TheWarp.com a aflat însă că în distribuţie va fi adăugat încă un nume cu rezonanţă, starul parcă fără vârstă al Hollywood-ului, Meryl Streep. Scenariul a fost imaginat de David Magee (Finding Neverland) după romanele originale al lui P.L. Travers şi se petrece în vremea depresei economice, în Londra. Foştii copii avuţi sub tutelă de fantastica dădăcă, Jane şi Michael Banks sunt acum adulţi, iar Michael are şi el trei copii. O tragedie de familie îi face să apeleze la ajutorul Dădacei, iar aceasta (cu ajutorul unui lămpaş, Jack, interpretat de actorul Lin-Manuel Miranda), încearcă să readucă, precum odinioară, bucuria în sufletele membrilor famili... citeşte
  • Mackenzie Foy, „păpuşa” din Twilight Saga, este protagonista noului The Nutcracker

    28.07.2016 Articol Mackenzie Foy, „păpuşa” din Twilight Saga, este protagonista noului The Nutcracker Studiourile Disney readuc pe marele ecran povestea din Spărgătorul de nuci, într-u film live-action în care, potrivit Variety.com, protagonistă va fi actriţa de numai 15 ani, Mackenzie Foy. Actriţa a devenit cunoscută încă de la primul său rol într-un film (avea 10 ani) drept Renesmee Cullen, fiica Bellei şi a lui Edward. A jucat şi în Interstellar, unde a fost fiica personajului interpretat de Matthew McConaughey şi a fost vocea Micuţei Fete, protagonista din animaţia The Little Prince. Filmul se va numi The Nutcracker and the Four Realms şi va avea la bază povestirea din 1816 a lui E.T.A. Hoffman, The Nutcracker and the Mouse King, în care Clara (Foy), după o agitată seară de Crăciun, ajunge să lupte alături de o figurină „spărgător de nuci” – în cost... citeşte
  • De ce are filmul Avatar atâtea sequel-uri

    28.07.2016 Articol De ce are filmul Avatar atâtea sequel-uri Dacă era de aşteptat ca filmul cu cele mai mai încasări din istorie să aibă o continuare – o trilogie s-a considerat a fi inevitabilă după ce James Cameron a anunţat că a imaginat noi aventuri pe tărâmurile fascinante şi extraterestre – iată că s-a ajuns la patru continuări ale originalului, lansat în 2009. Într-o discuţie cu cei de la Variety.com, purtată la Comic Con San Diego, James Cameron a explicat cum s-a extis trilogia la … o serie de cinci filme. „Povestea extinsă a lui Avatar ar fi trebuit să acopere trei filme, însă atât eu, cât şi scenariştii am scris peste măsură. Ceea ce s-a întâmplat a fost că primul sequel s-a clonat practic şi s-a transformat în două filme, aşa că acum avem patru continuări. Iar studioul este foarte încântat... citeşte
  • Michael Bay introduce Combaticonii în Transformers 5. Iată-l pe liderul acestora

    28.07.2016 Articol Michael Bay introduce Combaticonii în Transformers 5. Iată-l pe liderul acestora Într-o postare pe contul său de Twitter, Michael Bay a făcut cunoştinţă fanilor seriei Transformers cu un personaj nou în franciză, însă familiar celor care au urmărit serialul de animaţie original, din 1984. Este vorba de Onslaught, liderul Combaticonilor, un grup de roboţi Decepticon care îi sunt loiali lui Megatron. Despre Onslaught – ce ia forma unui camion construit din vehicule militare lansatoare de rachete – aflăm că este un antagonist de temut, pentru care „nimic nu te poate pregăti”. Caracteristic îi este faptul că preferă să apeleze la strategie şi tactici în detrimentul forţei brute („Mintea este arma sa cea mai puternică”, menţionează regizorul). Atunci când planurile îi sunt dejucate, furia sa intrisecă, turbarea, pun stăpânire pe e... citeşte
  • Noul val de horror-uri. 12 filme de gen obligatorii

    28.07.2016 Articol Noul val de horror-uri. 12 filme de gen obligatorii Au trecut peste 15 ani din noul mileniu, iar genul horror este la fel de responsabil pentru majoritatea şocurilor. Este şi o perioadă ce încântă fanii filmelor horror datorită noului val de filme ce se fac în toată lumea, cu noi abordări isteţe ale metodelor de a ne face să țipăm. Iată o selecţie a celor mai bune filme horror de la începutul acestui mileniu, via Indiewire.com.... citeşte
  • Skiptrace, cele mai mari încasări dintre toate filmele lui Jackie Chan

    27.07.2016 Articol Skiptrace, cele mai mari încasări dintre toate filmele lui Jackie Chan Skiptrace, comedie de acțiune, a ajuns la încasări de peste 60 de milioane de dolari la patru zile de la premieră, depășind The Legend of Tarzan de la Warner Bros. în China, scrie Hollywood Reporter. Skiptrace a debutat joi cu încasări de 15,6 milioane de dolari, și a avut un weekend spectaculos cu încasări de circa 15 milioane de dolari zilnic, conform datelor de la Ent Group, care monitorizează producțiile de box-office de la Beijing. Filmul, care a marcat cele mai mari încasări dintre toate producțiile în care joacă Jackie Chan, a depășit și producția autohtonă Dragon Blade, care a câștigat 54 de milioane de dolari în săptămâna de debut, anul trecut. Regia este a lui Renny Harlin, regizor finlandez dar veteran al filmelor de acțiune de Hollywood, cooptat m... citeşte
  • Iată personajele animaţiei Moana, în care Dwayne Johnson este semizeu

    27.07.2016 Articol Iată personajele animaţiei Moana, în care Dwayne Johnson este semizeu Personajul central al acestei noi animaţii Disney este, într-adevăr, o frumoasă şi curajoasă polineziană, însă numele animaţei se leagă mai degrabă de cel al lui Dwayne Johnson, starul aflat pe val la Hollywood, cu cele mai multe oferte de lucru. Imaginile anterioare ale peliculei ni i-au dezvăluit pe cei doi protagonişti, însă realizatorii au vrut să ne facă cunoştinţă şi cu restul personajelor ce vor contribui la exotica aventură a Moanei – este, într-adevăr, o poveste originală, diferită de restul producţiilor Disney, însă nu lipeşte echipa de ajutoare trăsnite.Iată, aşadar, direct de pe contul de Instagram al Disney Animation, cine va sta alături de Moana – o adolescentă ce visează să devină o maestră a navigaţiei – şi de Maui – un fant... citeşte
Articole 10261 - 10280 din 39199
jinglebells