Arhivă
-
The Dark Tower, abandonat de studiourile Universal
19.07.2011
Adaptarea seriei de romane ale lui Stephen King, The Dark Tower, a fost anunţată de Universal ca un proiect de amploare, format dintr-o trilogie ale cărei parţi urmau să fie interconectate prin intermediul unui serial de televiziune. Însă planul a fost, se pare, unul mult prea ambiţios pentru studiouri, care au renunţat la a-l mai pune în mişcare.
Potrivit Deadline, o înţelegere între Universal şi producătorii filmului nu a fost posibilă, realizarea acestuia fiind iniţial pusă pe tuşă de refuzul studiourilor de a produce şi serialul, nu doar filmele. Scenariul lui Akiva Goldsman ar putea fi totuşi utilizat într-o bună zi, căci cei implicaţi în realizarea peliculei sunt hotărâţi să găsească o altă companie interesată de povestea din The Dark Tower.
Momentan, se pare că o versiune cinematog... citeşte
Taguri:
actor, Ron Howard, Javier Bardem, The Dark Tower, stephen king
-
The Tree of Life vine în România! Deschide Festivalul de Film Anonimul.
18.07.2011
The Tree of Life, premiat cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes anul acesta, va fi prezentat în premieră în România în deschiderea celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Indepenedent ANONIMUL, luni, 8 august. Festivalul Internaţional de Film Independent ANONIMUL, ediţia a VIII-a, va avea loc în perioada 8- 14 august 2011, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. The Tree of Life, cel mai recent film în regia lui Terrence Malick, cu Brad Pitt în rolul principal, prezintă povestea unei familii din centrul Statelor Unite, în anii '50, urmărind traseul vieţii celui mai mare dintre fraţi, Jack (la maturitate jucat de Sean Penn). Acesta trece de la inocenţa copilăriei la deziluziile maturităţii, în încercarea de a se împăca cu tatăl său. Pentru filmul The T... citeşte
Taguri:
actor, The New World, Days of Heaven, Badlands, Sean Penn, Brad Pitt, Terrence Malick, The Tree of Life
-
Ultimul Harry Potter, filmul cu cea mai bună lansare din istorie!
18.07.2011
Cavalerul negru, Omul Păianjen, vampirii din Twilight şi Jack Sparrow cu piraţii săi s-au plecat în faţa băiatului-vrăjitor, noul “rege” al box-office-ului în week-end-ul lansării. Celor 168,5 milioane încasate în Statele Unite li s-au adăugat 307 milioane din toată lumea, iar cifra finală, 475,5 de milioane de dolari, ne indică cel mai bun debut cinematografic din toate tipurile.
Recordul pentru cel mai bun debut pe continentul american i-a aparţinut până acum lui The Dark Knight (158,4 milioane de dolari) – urmat de Spider Man 3, Twilight Saga: New Moon şi Pirates of the Caribbean: Dead Man’s Chest. Cea mai bună lansare din toată lumea a avut-o, până acum, un alt film al seriei, Harry Potter and the Half-Blood Prince (394 de milioane).
Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2 s-a ave... citeşte
Taguri:
actor, Midnight in Paris, Super 8, Larry Crowne, Bad Teacher, Cars 2, Kevin James, Zookeeper, Horrible Bosses, Seth Gordon
-
Eva Longoria, scenă fierbinte cu o altă femeie
18.07.2011
Ţi-o aminteşti probabil ca pe o devoratore de bărbaţi în Desperate Housewifes, însă noul său film o surprinde în ipostaze la fel de seducătoare alături de o femeie. În Without Men, Eva Longoria ne va demonstra cât de „fierbinte” e dragostea, alături de colega sa de platou, Kate del Castillo, scrie publicaţia britanică DailyMail.
Pelicula, adaptare a romanului Tales from the Town of Widows scris de James Cañón, o are pe actriţă în rolul Rosalbei, conducătoarea unui sat de munte din Columbia, pe care recrutărilor forţate ale gherilei comuniste îl lasă fără barbaţi. Singurii adulţi de genul masculin rămaşi sunt Oscar Nunez, care îl interpretează pe Rafael, preotul satului şi Christian Slater, în rolul lui Gordon, un jurnalist american.
Deşi, ulterior, între personajele interpretate de Longo... citeşte
Taguri:
actor, Gabriela Tagliavini, Christian Slater, Oscar Nunez, James Canon, Kate del Castillo, Eva Longoria, Without Men, Desperate Housewives
-
Creatorii fenomenului Harry Potter!
18.07.2011
Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea 2 a devenit filmul cu cel mai bun debut al tuturor timpurilor, după ce a reuşit, în weekendul lansării, să depăşească 450 de milioane de dolari încasări în toată lumea. Chiar dacă cel mai des pomeniţi în legătură cu lumea lui Harry sunt actorii Daniel Radcliffe, Emma Watson şi Rupert Grint, răspunzători de mega-succesul seriei sunt cinci persoane despre care poţi afla mai multe mai jos.... citeşte
Taguri:
actor, David Yates, Chris Columbus, Steve Kloves, David Heyman, J.K. Rowling, Rupert Grint, Emma Watson, Daniel Radcliffe, Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2
-
Tot ce ştim despre Total Recall
18.07.2011
Nu o să repetăm ceea ce s-a zis de nenumărate ori până acum: noul Total Recall, aşteptat în 2012, este mai puţin un remake al mega-succesului din 1990, cu Arnold Schwarzenegger în rolul principal, şi mai degrabă o nouă ecranizare a nuvelei lui Philip K. Dick, de la care Paul Verhoven s-a cam îndepărtat. Poţi afla mai jos tot ce ştim deocamdată despre Total Recall, varianta 2012, unul dintre cele mai aşteptate SF-uri ale anului viitor.Planuri de re-ecranizare a nuvelei We Can Remember It for You Wholesale se fac de aproximativ un deceniu, dar lucrurile au început să capete formă de-abia în iunie 2009, când cei de la Variety anunţă că scenaristul Kurt Wimmer a fost angajat să scrie scenariul noii producţii. A fost nevoie de mai bine de un an pentru anunţul regizorului, în persoana lui Len Wi
... citeşte
Taguri:
Jessica Biel, Sharon Stone, Kate Beckinsale, Miami Vice, X-Men: First Class, The Dark Knight Rises, Kurt Wimmer, Tom Hardy, Live Free or Die Hard, Len Wiseman
-
Emma Watson, pătrunzătoarea şi - totodată - delicata Hermione
18.07.2011
Emma Watson. Rolul care i-a adus celebritatea este Hermione Granger, în seria Harry Potter, care i-a adus premii şi peste 10 milioane de lire sterline. În cei 10 ani ai carierei sale, a participat în două producţii non-Harry Potter: Ballet Shoes şi The Tale of Despereaux. Filmul Ballet Shoes (2007), producţie BBC, a fost o adaptare a romanului cu acelaşi titlu de Noel Steatfeild, în care Watson joacă rolul unei viitoare actriţe, Pauline Fossil. "Are o aură pătrunzătoare şi totodată delicată", şi-a motivat regizoarea Sandra Goldbacher alegerea protagonistei. Filmul a fost urmărit de peste 5 milioane de spectatori, în lipsa unor cronici elogioase. Anul următor, Watson îşi dă vocea prinţesei din animaţia The Tale of Despereaux, care se împrieteneşte cu personajul principal, şoricelul Desp... citeşte
Taguri:
Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2, Harry Potter and the Deathly Hallows: Part I, Harry Potter and the Half-Blood Prince, Harry Potter and the Order of the Phoenix, Harry Potter and the Goblet of Fire, Harry Potter and the Prisoner of Azkaban, Harry Potter and the Chamber of Secrets, Harry Potter and the Sorcerer's Stone, actor, Sandra Goldbacher
-
300: Battle of Artemisia şi-a găsit regizorul
18.07.2011
Nerăbdătoare să continue succesul de box-office al lui 300, studiourile Warner Bros. au căutat încă de la începutul anului un înlocuitor pentru Zack Snyder, ocupat acum cu relansarea lui Superman. Deşi, iniţial, numele lui Guy Ritchie a fost anunţat ca posibil înlocuitor, oferta a mers până la urmă la Noam Murro, regizorul lui Smart People şi al viitorului Die Hard 5.
Murro l-a avut drept rival pentru Battle of Artemisia pe cel responsabil de thriller-ul Unknown, regizorul spaniol Jaume Collet-Serra, însă acesta a ieşit din scenă odată cu acceptul de a prelua adaptarea seriei manga Akira.
300: Battle of Artemisia va avea la bază prequel-ul imaginat în benzile desenate de Frank Miller şi va urmări conflictul dintre Xerxes, conducătorul hoardelor persane şi cel al atenienilor, Temistocle. I... citeşte
Taguri:
actor, 300, Xerxes, Jaume Collet-Serra, Unknown, Die Hard 5, Smart People, Noam Murro, Guy Ritchie, Zack Snyder
-
Tom Cruise, din nou în acţiune în One Shot
18.07.2011
După ce îl va interpreta (probabil pentru ultima dată) pe Ethan Hunt în Mission Impossible – Ghost Protocol, Tom Cruise va fi protagonistul unei alte posibile francize plină de acţiune, mister şi suspans, bazată pe seria de romane de succes ale britanicului Jim Grant (care semnează cu pseudonimul Lee Child), anunţă Deadline.
În One Shot – titlul celei de-a noua cărţi din cele 15 ale seriei - actorul de 49 de ani va apărea în rolul lui Jack Reacher, un fost poliţist transformat într-un justiţiar rătăcitor şi aflat acum pe urmele unui lunetist care a făcut deja cinci victime, aparent nevinovate, ratând însă cea de-a şasea persoană. Dur, direct şi impozant, Reacher îşi impresionează uşor martorii, însă lunetistul se dovedeşte cheia unei poveşti cu ramificaţii mult mai complexe şi nu tocmai ... citeşte
Taguri:
actor, Joseph Kosinski, Oblivion, rock of ages, Christopher McQuarrie, One Shot, Tom Cruise, Mission: Impossible - Ghost Protocol
-
Rosario Dawson, prezenţa exotică a verii
17.07.2011
În mai puţin de o săptămână, Rosario Dawson va deveni una dintre cele mai sexy prezenţe ale verii pe marele ecran, întrucât filmul Zookeeper se va lansa în România, aducându-ne din nou în atenţie trăsăturile ei exotice. Regizori unul şi unul au distribuit-o în filmele lor, de la un Quentin Tarantino şi Robert Rodriguez, la un Oliver Stone. Prin urmare, bifăm la capitolul "actorie". Ştie să joace. Dar şi dansează... hipnotizant. Să ne amintim scena de dans din filmul Alexander (2004). În 2005 arăta şi că poate să cânte, ba chiar că este talentată - în filmul Rent. Prin urmare, Dawson este artistul complet.Iată în continuare o galerie de imagini şi clipuri cu cele mai bune momente ale actriţei.... citeşte
Taguri:
Seven Pounds, Frank Miller's Sin City, actor, Rent, Alexander, Oliver Stone, Robert Rodriguez, Quentin Tarantino, Zookeeper, Rosario Dawson
-
Loiali şi viteji: Balin şi Dwalin din The Hobbit
17.07.2011
Zece din cei treisprezece pitici ne-au fost deja înfăţişaţi, în formaţie de câte doi-trei, însă Peter Jackson nu încheie nici de această dată prezentarea grupului. Balin şi Dwalin ies acum la apel, prin intermediul SlashFilm. Ultimul, dar nu cel din urmă va fi Thorin, conducătorul companionilor lui Bilbo Baggins.
Cine sunt aşadar Balin şi Dwalin? Mândri purtători ai titlului de Lord, sunt rude apropiate ale lui Thorin şi, pe deasupra, doi din cei mai loiali şi de încredere prieteni ai săi. Războinic bătrân, Balin a trăit vremuri grele şi a trecut prin multe lupte, dar totuşi are îndoieli cu privire la decizia de a întreprinde misiunea de re-cucerire a Muntelui Singuratic. Dwalin, în schimb, nu are asemenea gânduri, încrederea sa în Thorin e totală. Un luptător puternic şi neîndurător, cu ... citeşte
Taguri:
actor, The Hobbit: An Unexpected Journey, Peter Jackson
-
Jennifer Lopez şi Mark Anthony s-au despărţit
16.07.2011
Jennifer Lopez şi cel care i-a fost soţ timp de şapte ani, muzicianul Mark Anthony, s-au despărţit şi se îndreaptă spre divorţ, scrie The Huffington Post.
Într-o declaraţie a cuplului în legătură cu încetarea relaţiei lor, ei au spus că decizia, luată „de comun acord” şi „amiabil sub toate aspectele”, a fost una „extrem de dificilă”. „Este o perioadă dureroasă pentru noi”, a mai adăugat cuplul.
Căsătoriţi în 2004, Jennifer (40 de ani) şi Mark (42 de ani) sunt părinţii gemenilor Emme şi Max, acum în vârsă de 3 ani. Amândoi au mai fost căsătoriţi înainte, Lopez cu barmanul Ojani Noa (între 1997 şi 1998) şi dasatorul Cris Judd (septembrie 2001- iunie 2002), iar Anthony cu fosta miss Univers, Dayanara Torres, alături de care a mai avut doi băieţi.
Lopez, a cărei carieră actoricească cuprinde ... citeşte
Taguri:
actor, Brooklyn Decker, Elizabeth Banks, What to Expect When You're Expecting, The Back-Up Plan, Monster-in-Law, Maid in Manhattan, Selena, Cameron Diaz, Mark Anthony
-
Harry Potter: personaje secundare
16.07.2011
O dată cu sfârşitul seriei Harry Potter, trebuie să ne reamintim de câteva dintre cele mai interesante, amuzante sau importante personaje din lumea lui Harry, chiar dacă prezenţa unora dintre ele nu mai este necesară în ultima parte, când eroul trebuie să-şi înfrunte duşmanul de moarte, pe Voldemort.Poţi vedea mai jos cine ne-a făcut cu ochiul pe parcursul celor 10 ani de Harry Potter!Care este personajul tău preferat din serie?... citeşte
-
10 probabil cele mai riscante locuri de filmare
16.07.2011
Noul film al lui Ridley Scott, SF-ul Prometheus, este în faza de filmări în Islanda la poalele muntelui Hekla, unul dintre cei mai activi vulcani din lume (tipic Ridley Scott). Dar să vedem şi alte locuri periculoase de filmare: de la clădiri înalte la reactoare nucleare abandonate. Iată câteva dintre ele.... citeşte
-
Colin Farrell, în prima imagine din Total Recall
16.07.2011
Primul cadru din remake-ul lui Total Recall a poposit online, extras din ediţia din această săptămână a Entertainment Weekly, iar eroul acestuia, Colin Farrell, se află în prim-plan.
Aflat la capătul nepotrivit al armelor de care este înconjurat, protagonistul nostru este destul de departe de imaginea plină de forţă pe care Arnold Schwarzenegger a imprimat-o în memoria noastră prin filmul din 1990.
Aşa cum a declarat, regizorul peliculei, Len Wiseman se va inspira de această dată mult mai mult din nuvela lui Philip K. Dick, We Can Remember It For You Wholesale. Douglas Quiad este tot un tip obişnuit a cărui minte tulbure este punctul de pornire al acţiunii din film, fiind convins că este spion, însă, în rest, cam tot ce ţii minte din producţia din ’90 va dispărea. Dacă, într-adevăr, noul... citeşte
-
Matthew Fox a împlinit 45 de ani
15.07.2011
Matthew Fox, poate cel mai uman, frumos şi sexy doctor al micului ecran (vă dăm voie să nu fiţi de aceeaşi părere) a împlinit joi 45 de ani. O vârstă pe care nu i-ai da-o nicio secundă. Pe platourile de filmare ale Naufragiaţilor probabil îşi serba ziua odată cu Terry O'Quinn, John Locke în serial, născut la o zi diferenţă. Cu o diplomă în Economie, la Columbia University, arătosul Fox visa să ajungă un broker de succes. Dar s-a răzgândit şi a urmat cursurile Atlantic Theater Company şi pe cele ale Şcolii de Film şi Televiziune din New York. Păşeşte în lumea serialelor de televiziune cu roluri în Wings, Freshman Dorm, Party of Five, Haunted. După 6 ani şi aceste roluri în seriale de televiziune, Fox ajunge într-o sesiune de casting pentru o nouă producţie JJ Abrams, numită Lost. Era în an... citeşte
-
Obiectele magice ale lui Harry
15.07.2011
Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea 2 se dezlănţuie de azi pe ecranele din toată ţara, arătându-ţi bătălia finală între bine şi rău. Pe parcursul acestei ultime confruntări dintre Harry, Hermione, Ron, prietenii lor şi Voldemort, plus înfiorătoarea sa trupă de Devoratori ai Morţii, sunt folosite o serie de obiecte magice care ne-au invitat să rememorăm câteva dintre cele mai interesante astfel de artefacte prezentate pe parcursul seriei de filme inspirate de celebrele romane ale lui J.K. Rowling.Vezi mai jos cele mai interesante, utile, amuzante sau înfiorătoare obiecte magice din lumea lui Harry Potter (AICI poţi citi o cronică a ultimei părţi din serie!).... citeşte
-
Filme care ar merita o continuare
15.07.2011
Am îndrăgit atât de mult personajele, am fost atât de captivaţi de poveste ori am detestat finalul, pentru că vroiam o soartă mai bună pentru eroi, sau pur şi simplu pentru că vroiam să-i vedem iar în acţiune; nu avem nevoie de foarte multe motive ca să dorim cu ardoare o continuare la un film.
Subiectul dificil pentru spectator ori încasări mai slabe decât cele plănuite ar putea fi două dintre motivele care le fac pe studiouri să se gândească de două ori înainte de a demara pre-producţia unui sequel.
Noi vă propunem o listă de filme care trebuie continuate. Tu pentru continuarea cărui film ai fi în stare să faci o petiţie către studiourile aferente de producţie?
... citeşte
-
The Amazing Spider-Man, în noi super-imagini
15.07.2011
Un prim trailer al The Amazing Spider-Man a fost anunţat de Sony din 5 august pe marile ecrane, acesta urmând să îşi facă debutul odată cu lansarea lui Captain America: The First Avenger. Până atunci însă, ediţia din această săptămână a Entertainment Weekly ne oferă un regal al imaginilor cu supereroul în costum roş-albastru şi obţine de la producători câteva informaţii interesante despre producţie.
Potrivit Entertainment Weekly, „la patru ani după Spider-Man 3, cu Tobey Maguire drept protagonist, The Amazing Spider-Man promite o abordare mai contemporană, mai îndrăzneaţă şi cu mai mult accent pe personajele implicate în poveste”.
Actorul de 27 de ani care a preluat rolul principal, Andrew Garfield, cunoaşte foarte bine personajul pe care îl va interpreta, menţionează publicaţia. „Mă iden... citeşte
Taguri:
Tobey Maguire, Spider-Man 3, actor, Sally Field, Martin Sheen, Irrfan Khan, Campbell Scott, Denis Leary, Emma Stone, Sam Raimi
-
Mad Men, printre cele mai multe nominalizări la premiile Emmy 2011
15.07.2011
Au fost anunţate nominalizările pentru cea dea 63-a ediţie a premiilor Emmy, ce vor avea loc în Los Angeles, pe 18 septembrie, scrie The Guardian. Ceremonia va fi prezentată de una din vedetele serialului Glee, Jane Lynch.
Câştigătoare, anul trecut, al unui premiu Emmy pentru rolul secundar din serialul de comedie amintit, Lynch a primit şi de această dată o nominalizare.
Mildred Pierce, mini-seria HBO cu Kate Winslet în rol principal şi Mad Men domină nominalizările, cu cele 21, respectiv 19 categorii la care concurează. Winslet s-a calificat pentru categoria cea mai bună actriţă dintr-un film sau mini-serie, în timp ce Guy Pearce, Evan Rachel Wood şi Melissa Leo au fost menţionaţi pentru rolurile secundare.
La categoria Cel mai bun serial–dramă, Mad Men, răsplătit deja cu trei premi Emm... citeşte
Taguri:
The Good Wife, actor, The Big Bang Theory, The Office, 30 Rock, Modern Family, Game of Thrones, Boardwalk Empire, John Slattery, Christina Hendricks
Articole 22161 - 22180 din 39201
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Avalanşă de omagii pentru Dolly Parton
Regina muzicii country a murit ieri, la vârsta de 80 de ani - Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
- Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
CineMAX
00:40
|
The Revenant(2015)The Revenant: Legenda lui Hugh Glass
|
Pro Cinema
22:30
|
Soldiers of Fortune(2012)Soldații destinului
|
CineMAX
21:00
|
The Holiday(2006)Vacanța
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Mourinho
- American Martyr: The Stanley...
- Stranger Things: Tales from '85
- Turning Point: Generation 9/11
- Valley View Motel
- Orion
- Mononoke the Movie: Chapter...
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- Werwulf
- The Angry Birds Movie 3
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă ştiri


