Arhivă
-
Paramont Pictures, lider pe piaţa de film în 2011
03.01.2012
Liderul mondial al pieţei de film este, din acest an, compania Paramount, ce a reuşit prin veniturile record obţinute în 2011 să detroneze Warner Bros de pe prima poziţie pe care s-a aflat în ultimii trei ani.
Potrivit unui comunicat de presă al oficialilor studioului, acesta a acaparat în anul trecut cea mai mare cotă de piaţă atât pe teritoriul nord-american, cât şi global, cu 5,17 miliarde de dolari obţinute din încasări şi 16 producţii noi lansate.
Printre filmele care au adus companiei cele mai mari încasări (în toată lumea) la box-office se numără Mission: Impossible - Ghost Protocol (peste 360 de milioane de dolari încasări în mai puţin de trei săptămâni de la lansare), Transformers: Dark of the Moon (peste 1 miliard de dolari), Kung Fu Panda 2 (665,7 milioane de dolari) şi Parano
... citeşte
Taguri:
Paranormal Activity 3, Kung Fu Panda 2, Transformers: Dark of the Moon, Mission: Impossible - Ghost Protocol
-
Justin Timberlake, dorit de Elton John în filmul său biografic
03.01.2012
Musical-ul despre viaţa lui Elton John, anunţat chiar de către artist în toamna lui 2010, şi-a găsit regizorul şi este acum în căutarea actorului care îl va interpreta pe faimosul cântăreţ. Potrivit The Hollywood Reporter, acesta ar putea fi Justin Timberlake.
Muzician de succes, dar şi un actor apreciat, Timberlake este prima alegere a lui Elton pentru filmul său biografic, mai ales că starul lui In Time şi Friends with Benefits a mai avut o dată ocazia de a fi în pielea acestuia. „Numărul unu pe lista mea este Justin Timberlake”, a declarat Elton publicaţiei L.A. Times, „pentru că m-a mai portretizat şi înainte într-un videoclip al lui David LaChapelle şi a fost superb”, a adăugat el.
Pentru atmosfera suprarealistă a peliculei anunţată de scenaristul producţiei, Lee Hall (Billy Elliot)... citeşte
Taguri:
Lee Hall, actor, The Great Gatsby, Baz Luhrmann, Moulin Rouge!, David LaChapelle, Friends with Benefits, In Time, Justin Timberlake, Elton John
-
2012: tendinţe în cinema
03.01.2012
Cu zeci de premiere aşteptate lunar şi sute anual, e destul de greu să trasezi câteva direcţii evidente pentru 2012, dar iată că unele chiar sar în ochi. Află din materialul de mai jos ce te aşteaptă în următoarele 12 luni la cinema!SF-uri cu extratereştriPrimul lucru pe care l-am observat a fost faptul că ne cam cotropesc extratereştrii! Sau îi "cotropim" noi pe ei. E destul de greu să treci cu vederea faptul că rasa umană are o mulţime de întâlniri de gradul trei anul acesta, păruielile începând chiar pe 13 ianuarie, când The Darkest Hour se dezlănţuie la cinema. În martie tragem o fugă pe Marte cu John Carter, în aprilie ne chinuim să rămânem pe linia de plutire în Battleship, în mai ne facem de cap cu Men in Black III, iar în iunie vizităm planete îndepărtate alături de Noomi Rapace ş... citeşte
Taguri:
Premium Rush, Ted, Brave, Wreck-It Ralph, Mila Kunis, Mark Wahlberg, The Expendables 2, Bruce Willis, Looper, Wrath of the Titans
-
Paranormal Activity 4, confirmat oficial
03.01.2012
Producţia horror de buget mic lansată în 2009 a dat startul unei francize de succes, a cărei poveste derulată în sens invers pe axul timpului a cucerit publicul şi a ajuns să încaseze, prin cel mai recent film al seriei, peste 200 de milioane de dolari în toată lumea la un buget de doar 5 milioane.
Un asemenea avânt la box-office a garantat sequel-ul anunţat acum de CinemaBlend, ce preia un comunicat de presă emis de Paramount.
Printre titlurile promovate de studio, a căror lansare va avea loc anul acesta – este vorba de World War Z, The Dictator şi G.I. Joe: Retaliation – este confirmată şi producţia unui nou film Paranormal Activity.
Deşi nu au fost oferite detalii despre regie sau scenariu, este de aşteptat ca noi informaţii despre acest nou capitol al francizei să apară în lunile urmă... citeşte
Taguri:
Paranormal Activity 3, G.I. Joe 2: Retaliation, The Dictator, World War Z
-
Russell Brand şi Katy Perry, o căsnicie „sortită din start eşecului”
02.01.2012
Actorul de comedie Russell Brand a hotărât să se despartă de cea care i-a fost soţie timp de 14 luni, cântăreaţa Katy Perry. „Cu părere de rău, eu şi Katy punem punct aici mariajului nostru”, spunea Brand într-o declaraţie de presă lansată vineri şi preluată de TheWrap. Apropiaţi ai cuplului au susţinut însă că uniunea celor doi era din start sortită eşecului.
Printre cauze s-ar fi aflat, spun unele surse, neînţelegerile iscate din cauza puţinului timp liber pe care îl petreceau împreună - lui Katy, 27 de ani, îi plăcea să se distreze în oraş, în timp ce Russell, 36 de ani, prefera să-şi petreacă timpul acasă - dar şi cele datorate faptului că artista refuza ideea de avea un copil.
Cei doi nu-şi vor purta totuşi pică unul altuia, urmând să rămână prieteni şi după divorţ. „O voi adora înt... citeşte
Taguri:
actor, Get Him to the Greek, Arthur, Katy Perry, Russell Brand
-
2012, anul comediilor?
02.01.2012
Anul 2012 vine la pachet cu o mulţime de comedii, şi asta e partea bună a lucrurilor - genul este iubit de spectatorii de pretutindeni. Partea mai puţin bună a avalanşei de comedii din acest an este lipsa de sare şi piper a unora dintre ele. Cinemagia vă prezintă, în ordinea lansării în România, comediile lui 2012, şi vă atenţionează asupra nivelului aşteptărilor cu care să intraţi în sala de cinema...... citeşte
Taguri:
This Means War, Carnage, Jack and Jill, the muppets, Wanderlust, American Reunion, The Dictator, The Sitter, One for the Money, Ted
-
De văzut la cinema!
02.01.2012
Şampania s-a terminat, iar petele de vin de pe covor au fost mascate discret, deci cum să ne distrăm mai bine dacă nu mergând la cinema. Ziua de 2 ianuarie este una dintre cele mai interesante din acest punct de vedere, pentru că o mulţime de români dau năvală în mall-uri pentru a vedea cele mai noi comedii sau filme de acţiune. Noi ne-am gândit să-ţi facem recomandările în funcţie de cei care ar trebui să te însoţească în faţa marelui ecran!Atenţie, recomandările sunt în special pentru bucureşteni pentru că, fie că ne place fie că nu, capitala are şi cea mai bogată ofertă de cinematografe. Dacă stai în provincie, verifică secţiunea Program Cinema de pe Cinemagia pentru a descoperi opţiunile din oraşul tău.Ce film vrei să vezi astăzi?Filme de văzut cu prieteniiO băutură răcoritoare şi nişt... citeşte
Taguri:
De vrais mensonges, Alvin and the Chipmunks: Chip-Wrecked, Michael Fassbender, Keira Knightley, A Dangerous Method, Moneyball, Brad Pitt, Jude Law, Robert Downey Jr., Sherlock Holmes: A Game Of Shadows
-
Mission: Impossible - Ghost Protocol, din nou lider la box-office
02.01.2012
Cea de-a patra parte a francizei Mission: Impossible s-a dovedit imposibil de întrecut în box-office-ul american şi în acest week-end al trecerii dintre ani, iar starul acesteia, Tom Cruise, a atras, pentru prima dată de la lansarea lui Mission: Impossible 3 din 2006, peste 100 de milioane de dolari încasări la box-office.
Potrivit BoxOfficeMojo, Ghost Protocol a fost pentru ca doua oară cap de afiş în topul 10 al încasărilor acestui sfârşit de săptămână de pe continentul nord-american, suma obţinută de această dată din vânzarea biletelor ridicându-se la 31,3 milioane de dolari.
Pe locul doi a rămas filmul ce îi are în rolurile principale pe Robert Downey Jr. şi Jude Law, Sherlock Holmes: A Game Of Shadows, cu 22,1 miloane de dolari încasări, locul trei revenindu-i tot lui Alvin and the C... citeşte
Taguri:
New Year's Eve, The Adventures of Tintin, Scarlett Johansson, Matt Damon, The Descendants, The Darkest Hour, We Bought a Zoo, The Girl With the Dragon Tattoo, David Fincher, War Horse
-
Kodak Theatre nu va mai găzdui ceremonia premiilor Oscar?
02.01.2012
Organizatorii galei premiilor Oscar se gândesc să schimbe locaţia de decernare a statuetelor după ceremonia din 2013, scrie The Hollywood Reporter.
După aproape un deceniu în care Kodak Theatre din Hollywood a fost gazda celui mai important eveniment cinematografic al globului, Academia Americană este gata să ia în considerare o altă locaţie. Covorul roşu a fost întins la Kodak încă din 2002, iar posibilitatea mutării este oferită de o clauză din contractul încheiat cu proprietarul clădirii, CMI Group, ce stabileşte la zece ani perioada de timp în care premiile Oscar trebuie să-şi menţină locul de desfăşurare.
„Este doar o decizie financiară”, a susţinut unul dintre organizatori. „Ideea de bază este că vom căuta şi alte locaţii şi vom asculta şi alte oferte. Este posibil ca până la urmă ... citeşte
Taguri:
Tom Sherak
-
"A Separation" - scăpat de cenzură, cu şanse la Oscar
31.12.2011
În pofida izolării politice internaţionale, Iranul - care îi are în închisoare pe regizorul Jafar Panahi şi pe actriţa Marzieh Vafamehr - aspiră la un Oscar. Filmul regizorului Asghar Farhadi, A Separation/Nader şi Simin, o despărţire, o perspectivă complexă asupra destinului a două familii din Teheran - ar putea aduce ţării o nominalizare, la 14 ani de la ultima menţionare a Iranului de către Academia Americană de Film.
A Separation a câştigat prestigiosul premiu Ursul de Aur la Berlin în februarie, existând şanse de a câştiga o nominalizare la Oscarul pentru cel mai bun film străin (ultima nominalizare pentru Iran a fost în 1998, cu "Children of Heaven"), după un scor pozitiv de 100% pe Rotten Tomatoes.
A Separation prezintă o dramă din viaţa de zi cu zi, însă cu aluzii subtile la con... citeşte
Taguri:
oscar 2012, Jodaeiye Nader az Simin, Jafar Panahi, Asghar Farhadi
-
Brad Pitt este starul care a generat cele mai mari încasări în 2011
31.12.2011
Brad Pitt ocupă primul loc într-un clasament al lui 2011 realizat anual de către Quigley Publishing Co., scrie Wenn. Acesta reuneşte starurile marelui ecran care au atras cele mai mari încasări prin filmele în care au apărut în anul în curs.
Ajuns la cea de-a 80-a ediţie, clasamentul este bazat pe datele oferite de finanţatorii peliculelor şi a proprietarilor de cinematografe şi este considerat unul din indicatorii cei mai de încredere în cea ce priveşte puterea de atracţie exercitată de staruri prin peliculele lansate în decursul unui an.
Dacă Tree of Life, Moneyball şi Happy Feet Two i-au adus lui Pitt poziţia câştigătorului, locul doi în top i-a revenit lui George Clooney, pentru The Ides of March şi The Descendants. Situat pe primul loc în 2010, Johnny Depp a trecut acum pe locul tre... citeşte
Taguri:
Brad Pitt
-
Eroinele de acţiune ale lui 2012
31.12.2011
Cinemagia a prezentat săptămâna aceasta cele mai interesante aspecte ale anului 2012: eroii de acţiune, filmele SF şi fantasy pe care le-au pregătit marile studiouri, urmând zilele următoare articole despre comediile anului şi tendinţele lui 2012. Astăzi vă spunem că 2012 este interesant şi sub aspectul personajelor feminine pe care ni le va aduce marele ecran.
Şi pentru că salvează lumea, aşa cum o cunoaştem, sau locuitorii altei planete, înfruntând extratereştri feroce, sau vampiri ori vrăjitoare, ne-am centrat atenţia asupra eroinelor de acţiune.
... citeşte
Taguri:
actor, Battleship, Rihanna, Hansel and Gretel: Witch Hunters, Gemma Arterton, Scarlett Johansson, The Avengers, Snow White and the Huntsman, Kristen Stewart, The Dark Knight Rises
-
2011: marile succese
30.12.2011
Ca în fiecare an, din avalanşa de titluri şi nume de actori care ni se perindă prin faţa ochilor, câteva ies în evidenţă. Cinemagia s-a gândit ca, în prag de 2012, să treacă în revistă câteva dintre cele mai răsunătoare succese ale lui 2011.În primul rând trebuie să pomenim de Oscaruri şi ce nume să ne vină primul în minte dacă nu cel al lui Natalie Portman? 2011 a fost un an cu totul şi cu totul extraordinar pentru actriţa din The Black Swan. Rolul încercatei balerine Nina i-a adus nu doar un Oscar, ci şi un Glob de Aur, trofeul Asociaţiei Actorilor de la Hollywood şi un premiu BAFTA. Mai mult de-atât, în România ai putut s-o vezi anul acesta în nu mai puţin de patru filme: The Black Swan, No Strings Attached, Your Highness şi Thor, ceea ce o transformă pe Portman într-una din cele mai oc... citeşte
Taguri:
Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides, Eu când vreau să fluier fluier, Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2, The King's Speech, Haywire, Prometheus, X-Men: First Class, Black Swan, The Artist, Helena Bonham Carter
-
În noul său film, Arnold Schwarzenegger va fi „un fel de înger”
30.12.2011
Arnold Schwarzenegger a încheiat filmările la Last Stand, unde joacă rolul unui şerif hotărât să ţină piept liderului unui cartel de droguri şi se pregăteşte acum pentru Black Sands, un thriller SF de acţiune care a primit acum un titlu nou, scrie Deadline.
Pelicula se va numi Black Sunday şi-l va avea pe actor în rolul unui personaj singuratic care porneşte un război împotriva unui nemilos fabricat de arme şi a cortegiului său. Un sinopsis al filmului nu a fost încă lansat, însă se pare că filmul va avea o latură supranaturală în vena lui Constantine, în timp ce scenele de acţiune vor aduce cu cele din Commando.
„Sunt un fel de înger în film”, a dezvăluit actorul fanilor pe thearnoldfans.com. „Dar nu pot da mai mult detalii în acest moment”, a spus starul de 64 de ani.
Schwarzenegger ... citeşte
Taguri:
actor, Arnold Schwarzenegger
-
Joseph Gordon-Levitt şi Zooey Deschanel te întreabă „Ce faci de Revelion?”
30.12.2011
Joseph Gordon-Levvitt şi Zooey Deschanel – actorii din comedia anului 2009, (500) Days of Summer - şi-au unit forţele şi în afara marelui ecran, pentru o melodie cu „aromă” de sărbătoare intitulată „What are you doing for New Year’s Eve?”, scrie The Wrap.
Cântecul interpretat de cei doi aparţine actriţei şi cântăreţei americane Nancy Wilson, iar videoclipul ce le atestă colaborarea muzicală a fost postat pe site-ul lui Deschanel, Hello Giggles. Într-un comentariu ce însoţeşte secvenţa video, actriţa îl numeşte pe Gordon-Levitt unul dintre cei mai buni prieteni ai săi. Cei doi s-au întâlnit prima dată în anul 2000, pe platourile de filmare ale peliculei Manic, relaţia lor de amiciţie fiind întărită de dragostea pentru idolii comuni în muzică, Harry Nilsson şi Nina Simone.
Atât actorul din ... citeşte
-
Mark Wahlberg, atras de noul film al lui Michael Bay, Pain and Gain
30.12.2011
Michael Bay este gata să revină pentru a regiza un al patrulea film din seria Transformers, însă, înainte de asta, se va ocupa de un film de buget modest (în jur de 20 de milioane de dolari), intitulat Pain and Gain. Unul dintre actorii care şi-ar putea face apariţia în film este Mark Wahlberg, care şi-a exprimat interesul faţă de scenariul de acţiune într-un interviu acordat MTV.
Noul film al lui Bay va avea în centru un grup de culturişti transformaţi în răpitori, un alt actor aflat acum în discuţii pentru un rol fiind Dwayne „The Rock” Johnson.
„Am vorbit [cu Michael Bay] despre Pain and Gain”, a confirmat Wahlberg. “Implicarea mea depinde de programul meu de filmări. Dar sunt şanse să pot juca în film. Scenariul este grozav iar Bay ştie perfect cum vrea să iasă filmul şi cred că abord... citeşte
-
Catwoman îşi arată ghearele în descrierea unei scene din The Dark Knight Rises
30.12.2011
Ai văzut probabil recent lansatul trailer al lui The Dark Knight Rises, în care Bane îşi face apariţia în forţă şi ameninţă cu distrugerea Gotham-ului şi a a apărătorului acestuia, Batman. O scenă-spoiler, ce explorează latura întunecată a lui Catwoman, personajul interpretat de Anne Hathaway, pe care l-ai zărit puţin şi în trailer, a fost dezvăluită ieri de publicaţia Los Angeles Times, într-un articol despre actriţa care o portretizează pe seducătoarea femeie-pisică.
Iată descrierea scenei: „Gotham City este un teren de luptă. Un nebun crud şi fără scrupule pe nume Bane a făcut să dispară orice sentiment de siguranţă care stăpânea oraşul iar locuitorii acestuia, cu feţele deznădăjduite, trăgând cu ambele mâini de bagaje cu neliniştea unor refugiaţi, pândesc de după sârma ghimpată curio... citeşte
-
Eroii de acţiune ai lui 2012
29.12.2011
În 2012 rolurile eroilor de acţiune sunt date în special numelor celebre, dar vom avea parte şi de câteva "new entry"-uri cu mare potenţial să ne ţină în tensiune la anul. Daniel Craig revine în rolul Agentului 007, în Skyfall, Will Smith şi Tommy Lee Jones redevin Bărbaţii în negru, iar Christian Bale îşi va pune din nou costumul lui Batman pentru o ultimă confruntare cu Bane. Taylor Kitsch va fi pe cai mari la anul, cu două roluri de veritabilă acţiune, în Battleship şi John Carter. Jeremy Renner se va lupta singur cu ramificaţiile corporaţiei Treadstone în The Bourne Legacy.
Să vedem în detaliu ce eroi de acţiune aduce anul 2012.
... citeşte
Taguri:
The Avengers, Ghost Rider: Spirit of Vengeance, Samuel L. Jackson, Chris Evans, Robert Downey Jr., Mel Gibson, Cold Warrior, Looper, The Cold Light of Day, Henry Cavill
-
Bradley Cooper şi Zoe Saldana recunosc că sunt un cuplu
29.12.2011
Relaţia lor a început în luna septembrie, însă acum pare mai solidă ca niciodată! Zoe Saldana şi Bradley Cooper au început deja să-şi mărturisească dragostea în faţa prietenilor şi familiei, anunţă E!News, zvonurile în care cei doi susţineau că sunt doar prieteni fiind acum infirmate oficial.
Potrivit unei surse a site-ului amintit, actorii se pregătesc să-şi petreacă împreună sărbătorile de iarnă, într-o staţiune de schi din Munţii Stâncoşi americani. Idila lor a început în luna septembrie a acestui an, pe platourile de filmare ale lui The Words, în care joacă rolurile a doi îndrăgostiţi.
Pentru a fi alături de „cel mai sexy bărbat al anului” – cum a fost numit de revista People – Saldana a încheiat, tot în septembrie, relaţia sa de 11 ani cu actorul Keith Britton, cu care urma să se căs... citeşte
Taguri:
Keith Britton, actor, Bradley Cooper, Zoe Saldana
-
Oscar 2012: Posterul Academiei Americane celebrează trecutul
29.12.2011
Gala celei de-a 84-a ediţii a premiilor Oscar urmează traseul de marketing a unui film, astfel încât site-ul oficial al evenimentului a publicat azi şi un poster, gata să îmbrace panourile publicitare şi holurile cinematografelor.
Dominat de statueta de aur, posterul înfățișează pe fundal imagini din peliculele câştigătoare ale premiului pentru Cel Mai Bun Film. Vei recunoaşte cu siguranţă mai jos figurile memorabile ale lui Marlon Brando, Humphrey Bogart, Russell Crowe şi Tom Hanks.
Într-un an în care marile succese de box-office sunt din nou conduse la numărul de nominalizări de filme lansate de curând pe continentul american şi care vor ajunge să fie văzute în restul lumii abia anul viitor, întoarcerea spre trecut este cu siguranţă una dintre cele mai bune tactici de promovare a Oscaru... citeşte
Taguri:
oscar 2012, The Descendants, Hugo, The Artist, Forrest Gump, Driving Miss Daisy, The Sound of Music, gladiator, Casablanca, Tom Hanks
Articole 20961 - 20980 din 39199
Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
Filme de urmărit la TV
Viasat Kino
22:00
|
Love Actually(2003)Pur și simplu dragoste
|
FILM CAFE
19:45
|
xXx: Return of Xander Cage(2017)Triplu X: Întoarcerea lui Xander Cage
|
CineMAX
23:00
|
Fight Club(1999)Fight Club - Sala de lupte
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Valley View Motel
- Orion
- Mononoke the Movie: Chapter...
- No Limbs, No Limits: The NickV...
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă ştiri


