Angelina Jolie a Italiei

de Ştefan Dobroiu in 3 Sep 2009

Puţini sunt cei care n-au văzut Nuovo Cinema Paradiso al lui Giuseppe Tornatore, film care câştiga la sfârşitul anilor '80 un Oscar pentru cel mai bun film străin. La trei ani după La sconosciuta/Necunoscuta, care a transformat-o pe actriţa de origine rusă Kseniya Rappoport într-o adevărată divă a Italiei, Giuseppe Tornatore se dovedeşte încă o dată un descoperitor de diamante neşlefuite: Margaret Madè, actriţa principală din Baarìa, nu este doar una din cele mai celebre frumuseţi ale peninsulei, ci şi o actriţă foarte convingătoare în mega-producţia (la nivel european, cel puţin) a lui Tornatore.

Nu are rost să trecem în revistă cifrele din spatele noului proiect al regizorului, deşi acestea sunt notate cu grijă în caietul de presă al filmului, unul dintre cele mai scumpe realizate vreodată în Italia. Cu peste 30 de milioane cheltuite şi mega-locaţii din Italia şi Tunisia, Baarìa te poartă eficient pe parcursul unui întreg secol, fiind în mare măsură revenirea nostalgică a regizorului pe tărâmurile natale (numele filmului este echivalentul dialectal al numelui oraşului Bagheria, o suburbie din Palermo unde regizorul a văzut lumina zilei şi a trăit până la 27 de ani, "deşi bărbaţii de acolo trebuie să plece de acasă la maxim 20 pentru a nu se impregna cu toate defectele locale", după cum mărturiseşte amuzat, dar şi sentimental, Tornatore).

Despre subiectul filmului nu are rost să spunem prea multe: trei generaţii ale aceleiaşi familii se nasc, trăiesc, iubesc şi mor pe aceeaşi stradă, nu mai lungă de 500 de metri, dar "în stare să-ţi spună mai mult despre viaţă decât călătoriile în lumea întreagă". Dacă ai văzut şi ţi-a plăcut Noul Cinema Paradiso ştii foarte bine stilul lui Tornatore, pe care Baarìa nu-l schimbă nici cât negru sub unghie. În centrul poveştii sunt Peppino (Francesco Scianna, aflat şi el la primul rol principal) şi Mannina (frumoasa Margaret Madè), în jurul cărora se îngrămădesc o mulţime de personaje secundare, unele extrem de anecodotice, dar şi foarte importante pentru spiritul nostalgic, sentimental şi foarte fragmentat al acestui film cu muzica scrisă de celebrul Ennio Morricone.

Fiorii primei iubiri, ameninţarea războiului, avânturile politice, necazurile, bucuriile familiale şi eşecurile familiale, entuziasmele şi dezamăgirile, toate transformă Baarìa într-o aventură cu adevărat universală. Peppino şi Mannina ar fi putut să se iubească la Constanţa sau Nisa în primii ani de după război, iar escapadele prin livezile bogătaşului poreclit (fără afecţiune) de săteni "cocoşatul" ar fi putut avea loc în orice sătuc de pe glob. Tornatore are marele merit de a strânge inima oricărui om de pe lume cu aventurile sale nostalgice, care te fac să visezi la trecut şi te pregătesc pentru un viitor deloc sumbru.

Chiar dacă nu duce deloc lipsă de momente exagerate şi este atât de fragmentat încât mai că pare o serie de scurtmetraje fără altă legătură între ele decât multitudinea de personaje, Baarìa are o şansă reală să câştige ceva la această ediţie a festivalului, după ani de prezenţe neconvingătoare ale cinematografului italian în festival. Chiar dacă în acest moment niciun distribuitor român nu a achiziţionat drepturile de difuzare a filmului, sunt toate şansele să poţi vedea Baarìa şi în România, pur şi simplu merită.

Foto: La Biennale

Corespondenţă de la Veneţia posibilă prin amabilitatea ICR Veneţia

Inapoi