Şase regizori debutanţi şi şase aflaţi la al doilea film concurează anul acesta pentru Trofeul Transilvania, marele premiu al celui mai important festival de film al României, TIFF. Ediţia cu numărul 13 beneficiază şi de prezenţa unei producţii româneşti în competiţie, Quod Erat Demonstrandum (foto), în regia lui Andrei Gruzsniczki, după două ediţii în care România nu a avut un film în cursă. Celelalte ţări din care provin filmele din competiţie sunt Iran, Noua Zeelandă, Marea Britanie, Norvegia, Italia, Tanzania, Bulgaria, SUA, Spania şi Polonia.
Conform unui comunicat de presă trimis de organizatori, această ediţie stă sub semnul ambiţiei şi al extremismului. "Ce m-a interesat atunci când am asamblat competiţia TIFF-ului din acest an au fost diversele forme de extremism - vizual sau narativ - la care au recurs regizorii celor 12 filme din selecţie. Nu e vorba aici de şoc sau de provocare de dragul provocării, ci de ambiţia de a spune o poveste originală sfidând convenţiile sau cărările bătute", spune directorul artistic al festivalului Mihai Chirilov.
"Câte filme aţi mai văzut care să aibă drept protagonist un afro-american albinos şi care, deşi ficţiune, să-ţi dea impresia că urmăreşti un documentar? Cât de greu e să ţii un film în doar două personaje, cu unitate de timp şi de spaţiu, şi să nu cazi în teatru filmat? Te mai poţi trezi la viaţă atunci când te îngrijeşti de morţi? Ce vede o oarbă? Ce aude o surdomută? Cum visează un câine? Care e preţul acceptării propriei sexualităţi? Cum se mai poate vorbi astăzi despre comunism, când lumea pare să se fi săturat de subiectul ăsta? De ce poate fi în stare un cuplu care şi-a pierdut copilul pentru a-şi regăsi echilibrul pierdut? Şi nu în ultimul rând: dacă timpul şi spaţiul ar fi ca o bandă Moebius, cum ar arăta ele într-un film?", întreabă Chirilov.
White Shadow/Umbra albă (r. Noaz Deshe), Stockholm (r. Rodrigo Sorogoyen), Vis-à-vis (r. Nevio Marasović), Still Life/Natură moartă (r. Uberto Pasolini), Blind/Orbire (r. Eskil Vogt), The Voice of the Voiceless/Vocea celor neauziţi (r. Maximón Monihan), Paat/Câinele (r. Amir Toodehroosta), Floating Skyscrapers/Zgârie-nori suspendaţi (r. Tomasz Wasilewski), Quod erat demonstrandum (r. Andrei Gruzsniczki), Viktoria (r. Maya Vitkova), Everything We Loved/Ce-am avut mai de preţ (r. Max Currie) şi Fish and Cat/Peştele şi pisica (r. Shahram Mokri) vor răspunde la aceste întrebări cu începere din 30 mai, când debutează a 13-a ediţie TIFF.
În deschidere va fi proiectat Philomena, lăudatul film al lui Stephen Frears cu Judi Dench în rolul titular, care i-a adus una dintre cele patru nominalizări ale producţiei la ediţia din acest an a premiilor Oscar. În închidere, TIFF a programat Boyhood, filmul lui Richard Linklater câştigător al premiului de regie în februarie la festivalul de la Berlin.
Quod erat demonstrandum reprezintă România în cursa pentru premiile ediţiei
Citește și
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
CineCloud
The Crazies
Elijah Wood
A Christmas Carol
Adriana Bahmuțeanu
The Good Liar
Kevin Hart
DC League of Super-Pets
Homeward Bound II: Lost in San Francisco
Quo Vadis
Las Buchonas de Tierra Blanca
Afili Ask
Damian Lewis
Joaquin Phoenix
Regina
The Devil Wears Prada
Robert Mitchum
Lock, Stock and Two Smoking Barrels
The Fan
Daveigh Chase
Victoria Pratt
Confessions of a Shopaholic
The Little Things
On Chesil Beach
Working Girl
Robert Wagner
Field of Lost Shoes
We Are Marshall
Adrian Sitaru
Manon des sources
Vendetta
Cinemagia
> Festival Tiff 2014
> 12 titluri în competiţia TIFF
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Gekijoban Mononoke...
- No Limbs, No Limits: The NickV...
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
12 titluri în competiţia TIFF

Părerea ta
Spune-ţi părerea