Nu mai e mult şi începe sezonul fierbinte al lansărilor marilor producţii avute în vedere la premiile Oscar. În întâmpinarea lor, iată alegerile noastre în ceea ce priveşte premierele cu cel mai mare potenţial să obţină o nominalizare la Cel mai bun film. După cum probabil ştii, o schimbare recentă în regulamentul Academiei face ca numărul de filme nominalizate să poată varia în fiecare an de la cinci la zece.
Iată zece titluri în cursa pentru Cel mai bun film (inclusiv cu data premierei în România, dacă aceasta a fost anunţată). Unul dintre aceste titluri, Les Misérables, a fost prezentat pe larg AICI.
Tu pe care îl vezi câştigător?
10 filme cu şanse la Oscar 2013
de Ştefan Dobroiu în 4 Oct 2012Data premierei: 9 noiembrie
Bine primit de critică şi cu un subiect foarte actual, în contextul conflictului politic dintre SUA şi Iran. Operaţiunea CIA de extragere a şase diplomaţi americani din Teheran, în timpul evenimentelor din 1979 a fost transformată în film de Ben Affleck (joacă şi rolul principal). Îţi dai seama foarte repede de ce filmul va stârni interesul membrilor Academiei: este inspirat din realitate şi are o mulţime de foşti nominalizaţi în distribuţie. Mai mult, faptul că operaţiunea CIA a fost dusă la bun sfârşit cu ajutorul Hollywood-ului are toate şansele să sensibilizeze şi mai mult cei aproximativ 6000 de votanţi la premiile Oscar şi, desigur, să-i gâdile în direcţia cea bună.
Citeşte şi:
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Ce face Adam Sandler în timpul liber: oficiază nunţi
Actorul a ajutat să spună "da" unul dintre cele mai mediatizate cupluri de pe glob - A jucat într-unul din cele mai populare seriale şi acum livrează colete pentru a se întreţine
- Ce îl înspăimântă pe Tom Hanks
- Ce franciză (nu) are Steven Spielberg la suflet
- Ce părere are Robert Downey Jr. despre influenceri
Ştiri cinema
-
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jaafar Jackson - Barbie 2 în pericol? Echipa nu e mulțumită de oferta salarială
- A murit Hayden Panettiere. Află-i povestea
- Motivul neaşteptat pentru care studiourile nu vor să finanţeze noul film al lui Lilly Wachowski
- Dinozaurii revin, din weekend, pe marile ecrane în aventura Capătul Străzii Stejar
Producţie
-
Schimbări în oferta DC Studios după eşecul lui Supergirl?
La ce seriale renunţă compania după ce Supergirl a produs pierderi de peste 100 de milioane de dolari - Lumea lui Barbie nu mai e roz, ba e chiar albastră
- Ştiai că se face un nou film cu Harap-Alb? Iată detalii
- Se face în sfârşit un film biografic despre Fred Astaire!
- Filmul românesc Nu vom îmbătrâni împreună, în postproducţie
Cronică
-
Insidious: Out of the Further, sau cât de înfricoșătoare poate fi o vizită la dentist
Universul Insidious revine cu un film care schimbă regulile: de data asta morții pot intra în lumea noastră - Toată lumea face greșeli - Patrula cățelușilor: În lumea dinozaurilor
- Un basm țăcănit: Gail Daughtry - Liber la sex cu vedete
- Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
- The Carpenter's Son: Nicolas Cage îl crește pe Iisus într-un film horror neconvingător
Dosarele X
-
A încercat să asasineze un preşedinte ca să o impresioneze
O nouă filă în dosarul unuia dintre cele mai şocante momente din istoria Hollywood-ului - Viitorul NU sună bine: lumi totalitare în cinci seriale (potenţial) memorabile
- Povestea unui film "blestemat": 90 de membri ai echipei au făcut cancer
- Comportament neaşteptat al Generaţiei Z pe platformele de streaming
- Cineaştii spun că experienţa la cinema ar trebui să fie mai bună pentru spectatori
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Turning Point: Generation 9/11
- Valley View Motel
- Orion
- Mononoke the Movie: Chapter...
- No Limbs, No Limits: The NickV...
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
10 filme cu şanse la Oscar 2013

Părerea ta
Spune-ţi părereaCa si castigator al Oscarului, cei mai buni pretendenti sunt The Hobbit (desi 2 filem fantasy castigatoare de Oscar al aceeluias regizor, ar fi cam mult), Life of Pi (arata bine filmul din trailer, desi nu cred ca poate ajunge la maiestria si frumusetea iesita din comun a cartii), The Master si Lincoln. Probabil si Cloud Atlas o sa aiba ceva sanse pe la scenariu din cate am auzit despre film. O sa aflam clar principalele filme din cursa daca vor aparea la noi dupa 25 februarie, cum s-a intamplat cu Hugo, Artistul, dar si alte filme. Sper sa nu se intample asa ceva fiindca vreau ca de Craciun sa imi consum banii constructiv pe Life of Pi, The Hobbit si The Great Gatsby.
The Hobbit si Zero Dark Thirty sunt filme aproape identice cu celelalte filme cu care au castigat Jackson si Bigelow (i.e. LOTR si Hurt Locker), deci nu cred ca vor mai avea acelasi impact. Cloud Atlas e S.F. si mult prea ambitios deci pica din start. Avengers....o gluma. Lincoln are sanse 50/50 sa fie foarte bun sau dezamagire totala. Ana Karenina a primit reviewuri destul de mixte, mai multe negative chiar.
Deci raman Argo, The Master si Life of Pi care nu a fost vazut de nimeni inca....
Sunt alte filme cu sanse cum ar fi: Flight, Django si Silver Linings Playbook cu Les Miserable care sunt considerate fruntase acum...cine a facut lista asta?
Hobitul se anunta a fi un film bun, in ciuda modificarilor aduse povestii, pentru a-l face mai...comercial.
Si ar mai fi Life Of Pi, Cloud Atalas. si Anna Karenina.
Din ce-am vazut in ultiimii ani, e doar un loc pentru blockbustere, iar ala cred ca va fi al lui The Hobbit. Ar merge si Dark Knight Rises pe slotul ala dar The Hobbit pare candidatul mai puternic.
Probabil va mai fi nominalizat si Les Miserables.
Multe filme din cele care ar putea fi nominalizate nu au aparut inca asa ca e greu de zis cine va castiga de pe acum.
Bazandu-ma pe ce vorbeste lumea prin targ as zice ca Argo castiga pentru scenariu, Moonrise Kingdom pentru regie, Daniel Day Lewis sau Joaquin Phoenix pentru cel mai bun actor.
Pentru cel mai bun film e greu de zis.
Efectele vizuale ,cartea dupa care a fost facut filmul si recenziile mai mult decat pozitive de la critici cred ca il fac principalul candidat la oscar la mica distanta de the hobbit.
La Hobbit ma astept,insa la Avengers cred ca ai ajunge faptul ca e apreciat.ATAT!