Sezonul 3 al The Witcher și prequelul său, Blood Origin: când se lansează pe Netflix și care e subiectul

de Gloria Sauciuc în 26 Sep 2022
Plasat în lumea elfilor cu 1200 de ani înainte de evenimentele din The Witcher, prequel-ul Blood Origin va spune o poveste pierdută în timp, inclusiv creația primului Witcher

Anunțat la evenimentul dedicat fanilor de streaming Tudum, sâmbătă, prequel-ul la serialul Witcher, numit The Witcher: Blood Origin va avea premiera pe 25 decembrie, iar sezonul 3 al serialului va urma în vara lui 2023.

Fanii au avut parte de o incursiune în universul The Witcher acum aproape un an, atunci când sezonul 2 din fantasy-ul cu Henry Cavill în rol principal a apărut, în decembrie 2021. De atunci încoace, serialul a dat naștere la multe continuări. Pe lângă prequelul/spinoff-ul Blood Origin, un lungmetraj anime este în pregătire, alături de un serial Witcher pentru întreaga familie, scrie Variety.

Evenimentele care duc la Conjuncția Sferelor, locul în care lumile monștrilor, ale oamenilor și ale elfilor s-au amestecat pentru a deveni una sunt relatate în spinoff-ul The Witcher: Blood Origin.

Puține se știu despre Sezonul 3 al The Witcher, dar ceea ce se cunoaște este că povestea lui Geralt din Rivia (Cavill), a lui Ciri (Freya Allan) și Yennefer (Anya Chalotra) va continua.  Din distribuție vor mai face parte Robbie Amell, Meng’er Zhang, Hugh Skinner și Christelle Elwin. Amell joacă rolul unui luptător Elf pe nume Gallatin, care conduce o armată de luptători Scoia’tael care luptă de partea Nilfgaard. Zhang este Milva, o femeie-vânător adoptată de către driadele din Pădurea Brokilon, care are calitatea de a fi un vânător dârz și talentat. Skinner este Prințul Radovid, un playboy regal și fratele mai mic al Regelui Vizimir (Ed Birch). Elwin este Mistle, un membru al Șobolanilor, o bandă de hoți adolescenți care fură de la bogați.

Plasat în lumea elfilor cu 1200 de ani înainte de evenimentele din The Witcher, prequel-ul Blood Origin va spune o poveste pierdută în timp, inclusiv creația primului Witcher și evenimentele care duc la Conjuncția Sferelor, locul în care lumile monștrilor, ale oamenilor și ale elfilor s-au amestecat pentru a deveni una.

În spinoff joacă Michelle Yeoh în rolul lui Scian, ultimul membru al unui trib nomad de elfi înarmați, care are misiunea de a recupera o sabie furată de la poporul ei. Sophia Brown este Eile, o războinică din garda Reginei care devine trubadur. Iar Laurence O’Fuarain este Fjall, un bărbat născut într-un clan de războinici, jurat să îl apere pe rege, care în schimb pornește să se răzbune. Din distribuție mai fac parte Mirren Mack în rolul Merwyn, Lenny Henry în rolul lui Balor, Jacob Collins în rolul lui Eredin, Lizzie Annis în rolul lui Zacare, Huw Novelli în rolul lui Callan „Fratele moarte”, Francesca Mills în rolul lui Meldorf, Amy Murray în rolul lui Fenrick, Nathaniel Curtis în rolul lui Brian, Zach Wyatt în rolul lui Syndril, și Dylan Moran în rolul lui Uthrock One-Nut.

 

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells