Creatorul The Queen’s Gambit se întoarce pe Netflix cu Dept. Q, o dramă polițistă

de Oana Balaci în 27 Mai 2025
Dept. Q urmărește un polițist cinic care ajunge să conducă noul departament pentru rezolvarea cazurilor nesoluționate, înființat în scopuri de PR după o misiune eșuată a autorităților din Scoția.

După succesul avut de Scott Frank cu The Queen’s Gambit/Gambitul reginei, apreciatul regizor-scenarist a decis că a venit momentul oportun de a lucra la un nou serial Netflix, de data aceasta un thriller polițist cu elemente de comedie neagră. Ecranizare a seriei cu același nume scrisă de autorul danez Jussi Adler-Olsen, Dept. Q reunește o adunătură de nonconformiști care au ceva de dovedit, fiecare cu propriul bagaj emoțional. Deși acțiunea materialului sursă se petrece în Copenhaga, producția și-a plasat povestea în Edinburgh.

Departamentul titular ajunge condus de către detectivul Carl Morck (Matthew Goode) în urma unui incident traumatizant, pentru care se simte responsabil. În ultima lui misiune pe teren, un tânăr polițist a fost împușcat mortal, iar colegul și unicul lui prieten James Hardy (Jamie Sives) a rămas paralizat. Pentru a masca lipsa de fonduri și pentru a-l ține pe Morck sub observație, departamentul poliției din Edinburgh dă naștere acestei secții specializate pe cazuri nerezolvate ce cu timpul devine mai mult decât o schemă de PR.

Din bizara echipă mai fac parte Leah Byrne ca Rose Dickson, o detectivă promițătoare ce ajunge să cedeze psihic în primul an și astfel pierde încrederea colegilor, și Alexej Manvelov ca Akram Salim, un polițist srilankez fugit din calea războiului. Chloe Pirrie este Meritt Lingard, o procuroare cu o copilărie tumultoasă și un frate ce suferă de o leziune la creier. Mark Bonnar îl interpretează pe arogantul Stephen Burns, iar Kate Dickie este șefa lui Morck, Moira Jacobson. Shirley Henderson joacă camerista tăcută Claire Marsh. Kelly Macdonald apare în rolul terapeutei protagonistului, Dr. Rachel Irving, iar Tom Bulpett este fratele lui Meritt, William Lingard.

Întrebat de Tudum despre cea mai mare piedică de la filmări, Frank a răspuns categoric: „Timpul. N-am avut niciodată suficient. Scriam scenariul în timp ce filmam, și asta a fost o provocare uriașă. Știu că a fost dificil și pentru ceilalți din echipă. Îl sunam pe Hugh (Gourlay), managerul de locații, și îi spuneam: «Cred că o să am nevoie de o spălătorie automată» sau «Nu sunt destul de sigur, dar cred că o să am nevoie de un club country», pentru că îmi venea o idee pentru o scenă. Le spuneam și actorilor destul de des: «Îmi placi mult. Aș vrea să te aduc înapoi, doar că nu știu încă în ce sau când.»”

„Așa s-a întâmplat și cu Shirley Henderson (care o joacă pe Claire Marsh)” a continuat regizorul. „O priveam și mă gândeam: «O irosesc, trebuie să fac mai mult cu ea.» A fost o adevărată provocare, pentru că de obicei nu lucrez așa. Sunt super pregătit, am OCD, sunt toate astea. Trebuie să știu ce urmează să fac, și abia apoi putem improviza în limitele acelui plan. Întotdeauna vin cu un plan, dar în cazul ăsta n-am terminat de scris decât cu două săptămâni înainte de încheierea filmărilor.”

În ciuda mărturisirii că preferă ca totul să fie plănuit, un aspect pe care absolut fiecare dintre actori l-a punctat a fost libertatea oferită de Frank pe platou și predilecția lui pentru flexibilitate și improvizație – la care Goode a excelat. „A fost atât de distractiv” povestește Byrne. „Era o scenă, în special, în care vorbim cu managerul unui hotel și încercăm să obținem niște înregistrări despre șederea lui Merritt acolo, și de fiecare dată când intra, scotea câte o insultă nouă. Eu trebuia să stau acolo, serioasă, dar nu mă puteam abține să nu izbucnesc în râs, fiindcă erau pur și simplu prea amuzante. A fost impresionant să văd pe cineva atât de relaxat și de stăpân pe el, încât putea face asta. M-a ajutat și pe mine să-mi găsesc curajul să vin cu idei. Ce am adăugat? Puține înjurături în plus. Nouă, scoțienilor, ne place un «f***», așa că am fost încurajată să mai presar câteva.”

Nu în cele din urmă, locațiile de filmare aduc serialului un farmec deosebit, după cum recunoaște chiar Gourlay: „Cred că ce e interesant la Edinburgh e faptul că are o gamă foarte variată de stiluri arhitecturale. Este cunoscut în mod clasic pentru clădirile georgiene, dar se întinde de la medieval până la stiluri mult mai moderne. Ce a fost cu adevărat plăcut e că am făcut tot proiectul în oraș. Multe producții care sunt plasate în Edinburgh folosesc orașul doar pentru cadrele exterioare și filmează, de fapt, în Glasgow, în timp ce noi am luat decizia să facem totul acolo — și asta chiar oferă un fundal grozav. Am filmat pe Arthur’s Seat pentru începutul serialului, în Wester Hailes cu toate dealurile lui și chiar și cu cartierele de blocuri din anii ’60.”

Dacă vreți să vedeți o dramă polițistă diferită de serialele tipice de gen atât din punct de vedere tematic, cât și estetic, Dept. Q este alegerea potrivită. Toate cele nouă episoade sunt acum disponibile pe Netflix.

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
S.Liviu pe 29 mai 2025 14:31
Scenariu cu larg evantai literar, regie intuitivă, de nivel superior, interpretare de percepție sensibilă și calitate ireproșabilă. Cinci stele*****!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells