Seria originală Netflix, apreciată de fani și critici deopotrivă, revine în forță cu personaje atipice, aventură la intensitate maximă și lumi care așteaptă să fie explorate. Creat de Tim Miller (Deadpool, Terminator: Dark Fate), Love, Death + Robots îl are ca producător executiv pe celebrul regizor David Fincher (Fight Club, Seven), iar ca supervizoare, pe artista Jennifer Yuh Nelson (Kung Fu Panda 2, Kill Team Kill). Printre starurile de a cărui apariție vă puteți bucura în noul sezon se numără trupa Red Hot Chilli Peppers, MrBeast (cel mai urmărit youtuber), John Boyega (trilogia sequel Star Wars) și Kevin Hart (Jumanji).
Așa cum v-ați obișnuit până acum, fiecare episod scurt din Vol. 4 este realizat de către un studio diferit, păstrând semnătura distinctivă a creatorilor în ce privește estetica și narațiunea. Dar toate se adună sub umbrela SF, Fantasy + Horror care definește Love, Death + Robots. Fie că vorbim despre toalete vorbitoare, gladiatori pe dinozauri sau pisici ce vor să stăpânească lumea, certitudinea este că n-ați mai văzut ceva asemănător. „Am renunțat să mai încerc să stabilesc care sezon ar fi «cel mai bun», pentru că îmi iubesc toți copiii”, mărturisește Miller pentru Tudum by Netflix. „Dar sunt cu adevărat entuziasmat de toate episoadele din Volumul 4.”

În ce privește atmosfera noului sezon, Yuh Nelson a afirmat că fanii vor avea parte de puțin din toate: „Există o adaptabilitate și o flexibilitate uimitoare. Uneori trebuie pur și simplu să lași lucrurile să meargă în direcția în care vor să meargă. Fiecare sezon are o altă culoare, în funcție de poveștile alese. Uneori sunt puțin mai amuzante, alteori sunt foarte întunecate, alteori se axează mai mult pe acțiune. Cred că în sezonul acesta am încercat cu adevărat să echilibrăm lumina și întunericul, umorul și adevărata tragedie.”
În episodul „Can’t Stop”, numit după cântecul Red Hot Chilli Peppers, membrii trupei sunt înlocuiți cu niște marionete pentru a recrea memorabilul concert din 2003, de la Castelul Slane din Irlanda. „Close Encounters of the Mini Kind” omagiază filmele despre invazii extraterestre cu ajutorul unor personaje în miniatură, care devin chiar simpatice. „Spider Rose” își plasează povestea despre doliu și răzbunare în același univers macabru ca „Swarm” (Vol. 3). „400 boys” vorbește cu o cruzime sublimă despre găști inamice forțate de împrejurări să se solidarizeze. Protagonistă în „The Other Large Thing” este pisica dominatoare, ajutată de un robot cu calități speciale ce i se subordonează.

„Golgotha” aduce una dintre puținele apariții live-action, atunci când un vicar de pe Pământ întâmpină un emisar extraterestru care crede că Mesia al lor s-a reîncarnat într-un delfin de-al nostru. În „The Screaming of the Tyrannosaur”, mulțimea se adună la un spectacol brutal cu gladiatori ce călăresc dinozauri. Inspirat din istorie, „How Zeke Got Religion” se concentrează pe misiunea de a bombarda o biserică înainte ca naziștii să invoce un rău suprem. Hilarul „Smart Appliances, Stupid Owners” dă glas electrocasnicelor, care își povestesc întâmplări legate de proprietarii lor. Un text scurt de Siobhan Carroll adaptat într-un episod animat, „For He Can Creep” urmărește un poet din secolul 18 care crede cu tărie că Necuratul vrea ca el să scrie un text aducător de Apocalipsă.
„Speranța noastră este că oamenii încep să înțeleagă că acesta e un teren de joacă fără limite”, a spus Fincher pentru a explica eclectismul stilistic. „Știi, vrem să ne putem juca. Vrem pur și simplu să putem surprinde oamenii și să le arătăm lucruri care, cu puțin noroc, ori îi sperie, ori îi fac să râdă: ceva spectaculos vizual care să merite cele unsprezece sau șase minute din timpul lor.”

Pentru tine merită? Toate episoadele din Love, Death + Robots Vol. 4 sunt disponibile de astăzi pe Netlix. Vizionează-le și spune-ne ce crezi!



