Minţile luminate ale marelui ecran

de Gloria Sauciuc în 3 Feb 2015
The Imitation Game rulează în cinematografe, iar The Theory of Everything urmează să se lanseze luna aceasta

Una dintre cele mai impunatoare figuri ale secolului XX, Howard Huges, a fost un inovator remarcabil, un industriaş cu simţul realităţii, un producător de filme plin de farmec.În filmul din 2004 Aviatorul, Martin Scorsese a ţesut firul poveştii în jurul celei mai prolifice etape din viaţa lui Hughes: perioada cuprinsă între jumătatea anilor ’20 până în anii ’40, când cutezanţa şi pasiunea pentru zbor a lui Hughes i-au canalizat eforturile atât către aviaţie, cât şi către film, începându-şi pionieratul.

Chiar în aceste momente rulează pe marile noastre ecrane filmul The Imitation Game, despre o altă personalitate de geniu relativ recentă,Alan Turing, supranimit părintele informaticii. Pe 20 februarie intră în cinematografe povvestea unui alt om de ştiinţă extraordinar, Stephen Hawking.

Facem astăzi o trecere în revistă a unora dintre cele mai luminate minţi pe care industria cinematografică a reuşit să le aducă pe marele ecran.

Vezi galeria foto

Exploreaza subiecte similare:

A Beautiful Mind, The Aviator, The Imitation Game, The Theory of Everything, Jobs

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
irinavalsan pe 3 februarie 2015 18:53
De cate ori deschid mailul ca sa citesc un comentariu ma umplu de nervi...Care sunt ,de pilda azi,mintile luminate,ca nu ati scris nimic concret...???? Nu ati scris nici macar in ce filme ii gasim... Doamna Gloria Sauciuc,ce articol e asta ? Ma lipsesc de asa articole...O zi buna,irina
Gloria pe 3 februarie 2015 22:15
Pentru a citi articolul trebuie sa dati click pe poza principala, cea mare de sub titlu. Asa se va accesa galeria cu texte si imagini a articolului. Ce ati deschis si citit este doar introducerea
myhay25 pe 3 februarie 2015 20:03
Hahaha doar am citit titlul si m-am dat seama ca e Gloria Salciuc. =)) Numai articole de toata jena. Desigur o sa stearga comentariul, nu are suficienta tarie sa dea reply.
Gloria pe 3 februarie 2015 22:51
pai e bine daca numai cititnd un titlu v-ati dat seama ca sunt eu. un jurnalist viseaza sa fie atat de rapid recognoscibil :) ce articole v-ar interesa? inteleg ca acesta, cu oamenii de stiinta din filme, v-a displacut intru totul, ba chiar v-a enervat.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells