X-Files 3, şanse de producţie

de Cristina Grigore în 14 Oct 2013
Scenariul este lucru, susţine David Duchovny, care şi-ar dori să-şi reia faimosul rol, alături de Gillian Anderson

Filmul lansat în 1998 şi bazat pe celebrul serial The X-Files (1993-2002), a avut încasări de 190 de milioane de dolari în toată lumea, fapt ce a convins studiourile 20th Century Fox să dea undă verde unei continuări. Aceasta a obţinut însă doar 68 de milioane de dolari internaţional, iar trilogia imaginată de creatorul serialului, Chris Carter, nu a mai fost încheiată. Cu toate acesta, David Duchovny şi Gillian Anderson au susţinut ulterior, scrie publicaţia The Guardian, că un al treilea film al seriei va fi totuşi realizat şi va avea ca temă sfârşitul lumii.

Până la urmă X-Files 3 nu s-a mai făcut, însă cei doi actori revin cu declaraţii potrivit cărora proiectul nu a fost nici pe departe abandonat. „Din câte ştiu eu, Chris Carter lucrează acum la scenariul celui de-al treilea film”, a spus Duchovny. „Momentan Chris lucrează la pilotul unui alt serial şi nu ştiu în ce stadiu e cu scenariul lui X-Files 3, însă el aşa susţine, că lucrează la poveste în continuare şi dacă într-adevăr o va finaliza şi Fox va fi de acord să realizeze filmul, Gillian va fi de acord, eu voi fi de acord, aşa că împrăştiaţi vestea. Serios. Cu toţii am fi bucuroşi să facem acest film”, a mai spus actorul.

Exploreaza subiecte similare:

The X-Files, David Duchovny, Gillian Anderson

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 14 octombrie 2013 10:23
Filmul asta nu-si are locul. Serialul s-a terminat de prea mult timp, nimanui nu-i mai pasa de povestea de-acolo, care de altfel a cam fost explicata in film: extraterestrii, virus, bla bla bla :)
keops pe 14 octombrie 2013 18:38
mie imi pasa .merita un sfarsit
alex_il_fenomeno pe 15 noiembrie 2013 11:55
Daca nu merge prea mult spre comercial cred ca ar avea sanse sa impresioneze fanii serialului.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells